Mediafax Echipa

Mike Pompeo: Nicolas Maduro se pregătea să părăsească Venezuela, dar ruşii l-au oprit

Secretarul de stat american Mike Pompeo, a declarat marţi pentru CNN că Washingtonul are informaţii că preşedintele Nicolas Maduro se pregătea să părăsească Venezuela "în această dimineaţă", dar a fost oprit de către ruşi.

Liga Campionilor, semifinale | Tottenham – Ajax Amsterdam s-a încheiat 0-1

Marţi seară, 30 aprilie, a avut loc prima semifinală din Liga Campionilor. În capitala Angliei, la Londra, a avut loc manşa tur din această fază a competiţiei între Tottenham şi Ajax Amsterdam. Partida s-a încheiat 1-0 pentru olandezi, iar calificarea se va decide pe 8 mai pe "Johan Cruijff Arena".

Un colonel militar a fost împuşcat în urma confruntărilor cu opoziţia din Venezuela – ministrul Apărării/ Un lider al opoziţiei din Venezuela se află ca „oaspete” în ambasada chiliană din Caracas

Un colonel militar a fost împuşcat marţi în timpul confruntărilor dintre forţele armate loiale preşedintelui Nicolas Maduro şi cele ale opoziţiei pe autostrada Francisco Fajardo, a anunţat pe Twitter ministrul Apărării din Venezuela, Vladimir Padrino, potrivit CNN.

Pagube produse de vijelii: Gospodării inundate, maşini avariate şi copaci smulşi, în Bucureşti şi în alte opt judeţe | FOTO

Un număr de 12 gospodării au fost inundate, 27 copaci smulşi de vijelii, şapte maşini avariate şi mai multe acoperişuri doborâte, marţi, în Bucureşti şi alte opt judeţe din ţară. Peste 1.000 de pompieri au intervenit în sprijinul oamenilor.

Unul dintre cele mai aglomerate roiuri de stele din Calea Lactee, surprins în mod spectaculos de Hubble | VIDEO

Unul dintre cele mai aglomerate şi strălucitoare roiuri de stele din Calea Lactee, Messier 75, a fost fotografiat recent de telescopul spaţial Hubble, iar imaginea a fost publicată de NASA pe site-ul său.

Povestea reginei Olandei care a încercat, cu ajutorul papei Pius al XII-lea, să încheie o înţelegere cu naziştii ca să salveze un alt rege

Regina Wilhelmina a Olandei a încercat, cu două luni înainte ca cel de-Al Doilea Război Mondial să ia sfârşit, să încheie o înţelegere cu naziştii, cu ajutorul papei Pius al XII-lea, pentru a-l salva pe regele Leopold al III-lea al Belgiei, aflat la acel moment în mâinile germanilor.

Marius Şumudică, despre Alibec: Dacă va mai pierde un an e tragic pentru cariera lui

Marius Şumudică a anunţat că două cluburi din Turcia au avut reprezentanţi la meciul din Liga 1 Betano, FCSB - Astra, 1-0, pentru a-l urmări pe Denis Alibec, dar atacantul giurgiuvenilor a avut o evoluţie ştearsă.

Vremea se menţine instabilă. Grindină şi averse cu caracter torenţial. Prognoza METEO pentru următoarele trei zile

Vremea va fi instabilã. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificãri de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi cãderi de grindinã în regiunile nordice, nord-estice, vestice, centrale, la munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului, informează ANM.

Secretarul general ONU îndeamnă opoziţia din Venezuela şi Administraţia Maduro să evite violenţele

Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a lansat un apel la reţinere maximă în Venezuela, pentru a se evita confruntările violente, în contextul în care liderul opoziţiei, Juan Guaido, a îndemnat armata să îl înlăture de la putere pe preşedintele Nicolas Maduro.

RĂZBOIUL din Libia: Vladimir Putin şi Recep Erdogan cer instituirea unui armistiţiu

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său din Turcia, Recep Tayyip Erdogan, au cerut marţi seară, după o conversaţie telefonică, instituirea unui armistiţiu în Libia, anunţă Kremlinul, conform agenţiei de presă Reuters.

Răzvan Lucescu a refuzat să plece de la PAOK Salonic în ţările arabe

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în acest an cu PAOK Salonic, primul după 34 de ani.

Oficialul celor de la CFR Cluj, despre starea lui George Ţucudean: Nu are palpitaţii, a avut o mică recidivă

Oficialul celor de la CFR Cluj, Bogdan Mara, a lămurit situaţia lui George Ţucudean, atacantul şi golgheterul campioanei României. Acesta nu a fost inclus în lot pentr partida cu Viitorul, încheiată cu victoria echipei lui Dan Petrescu, scor 3-1.

ŞTIRILE OREI 20.00 | 30 aprilie

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00

CE, recomandări pentru următoarea agendă strategică a UE pentru perioada 2019-2024

Comisia Europeană a transmis, luni, recomandări pentru următoarea agendă strategică a UE. Oficialii europeni recomandă concentrarea pe cinci dimensiuni, printre acestea ei menţionând competitivitatea, echitabilitatea şi durabilitatea.

Cazul Estera: Cercetările continuă, la un an de la violarea şi uciderea fetiţei de 5 ani din Baia Mare

Anchetatorii din Maramureş continuă cercetările în dosarul Esterei, o fetiţă de 5 ani, din Baia Mare, violată şi ucisă. La împlinirea unui an de la decesul fetei, noi probe genetice au fost trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti.

Autorităţile din Ucraina: Nu s-au înregistrat radiaţii în urma incendiului de la o centrală nucleară

Autorităţile ucrainene au anunţat, marţi, că nivelul radiaţiilor rămâne în limitele normale după un incendiu produs la o centrală nucleară situată în nord-vestul ţării.

Trafic oprit în zona barajului Siriu din judeţul Buzău din cauza unor căderi de pietre/ În zonă plouă torenţial | FOTO, VIDEO

Traficul rutier este oprit, marţi, pe DN 10, în zona barajului Siriu din judeţul Buzău, unde au fost semnalate căderi de pietre pe şosea, angajaţii de la Drumuri Naţionale intervenind pentru curăţarea carosabilului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Autocar cu 39 de pasageri la bord, răsturnat pe raza localităţii Drajna, în zona unde a fost filmată tornada: 12 persoane au primit îngrijiri medicale. Patru, transportate la spital | FOTO, VIDEO

Un autocar cu 39 de pasageri s-a răsturnat, marţi, pe raza localităţii Drajna din judeţul Călăraşi, anunţă reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Judeţul este sub cod portocaliu de viijelii, iar în zonă a fost filmată şi o tornadă.

MONITORUL APĂRĂRII | Italia trimite avioane militare în România, pentru o misiune aeriană a NATO

Avioane Eurofighter ale Forţelor Aeriene italiene vor efectua zboruri în spaţiul aerian al României alături de aeronave MiG-21 ale Forţelor Aeriene Române, în cadrul Programului NATO de Poliţie aeriană, anunţă Comandamentul aerian al Alianţei Nord-Atlantice.

TORNADĂ la Drajna: Cel puţin 10 case au rămas fără acoperişuri/ Avertismente de la meteorologi | FOTO, VIDEO

O tornadă s-a format din senin la Drajna, în judeţul Călăraş. Imaginile cu fenomenul meteo extrem au împânzit reţele de socializare.

Cornel Dinu: Mi-e milă de Teja, este măgarul pe care se pun toţi sacii, tot răul, tot greul

Mihai Teja, antrenorul FCSB, nu are deloc linişte. Echipa sa e la cinci puncte în spatele liderului Ligii 1 Betano, CFR, iar tehnicianul suportă presiunea patronului Gigi Becali.

Viorica Dăncilă, la Marşul Internaţional al Vieţii din Polonia

Premierul Viorica Dăncilă se va afla în perioada miercuri şi joi în Polonia, unde va participa la Conferinţa şefilor de guvern ai statelor din Europa Centrală şi de Est şi la Marşul Internaţional al Vieţii. Premierul va fi însoţi de ambasadorul israelian David Saranha şi de Tova Ben Nun-Cherbis.

GRINDINA şi ploile au făcut ravagii în Prahova: Curţi inundate şi arbori căzuţi | VIDEO

Mai multe curţi au fost inundate, iar unele au fost acoperite complet de zăpadă, după ce o ploaie însoţită de grindină s-a abătut, marţi, asupra mai multor localităţi din judeţul Prahova. Pompierii au fost solicitaţi să îndepărteze mai mulţi arbori căzuţi pe şosea şi să scoată apa din curţi.

ŞTIRILE OREI 17.00 | 30 aprilie

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00

„Game of Thrones” şi-a doborât propriul record pe Twitter. E cel mai comentat serial din toate timpurile | VIDEO

Producţia HBO "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones" şi-a doborât propriul record pe Twitter, după ce episodul de duminică seară a generat cele mai multe mesaje unice pe platforma de micro-blogging din istoria serialelor de televiziune, potrivit Mashable.

Klaus Iohannis, în campanie timpurie pentru alegerile prezidenţiale

Preşedintele Klaus Iohannis, în fruntea opoziţiei politice din România faţă de alianţa de guvernare PSD-ALDE, se află într-o campanie pe mai multe fronturi, inclusiv cel la prezidenţiale, încercând să ofere cetăţenilor cu drept de vot o alternativă la actuala coaliţie de guvernare.

CFR Cluj şi FC Hermannstadt au primit amenzi în valoare de 5.000 de lei

CFR Cluj şi FC Hermannstadt au primit câte o penalitate sportivă de 5.000 de lei, din cauza comportamentului fanilor la meciurile cu Viitorul, respectiv Dunărea Călăraşi. Anunţul a fost făcut marţi, 30 aprilie, de către Comisia de Disciplină a FRF.

Obiecte căzute din maşina lui Răzvan Ciobanu, între care şi o Biblie, găsite de localnici şi predate Poliţiei

Mai multe obiecte căzute din maşina lui Răzvan Ciobanu, între care şi o Biblie, au fost găsite şi predate anchetatorilor de localnicii din zona în care a avut loc accidentul în care creatorul de modă şi-a pierdut viaţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Copiii vor primi alocaţiile majorate. Măririle au intrat în vigoare în luna aprilie, dar plăţile se fac în luna mai

Copiii din România îşi vor primi primele alocaţii majorate începând cu luna mai, potrivit Ministerului Muncii. Guvernul a adoptat măririle în luna februarie, ele au intrat în vigoare în luna aprilie, plăţile făcându-se însă în luna mai.

Avocata Laura Vicol, unul din apropiaţii lui Răzvan Ciobanu: Dacă avea centură, trăia/ Când va avea loc înmormântarea

Una dintre apropiatele creatorului de modă Răzvan Ciobanu, avocata Laura Vicol, a declarat, marţi, că artistul a murit din cauza faptului că nu purta centura de siguranţă, precizând totodată că înmormantarea va avea loc joi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CRIZA din Venezuela: Juan Guaido transmite că are susţinerea armatei / Administraţia Nicolas Maduro anunţă dejucarea unui complot / REACŢIA Rusiei

Liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, afirmă că se bucură de susţinerea armatei, dar Administraţia Nicolas Maduro a transmis că a dejucat o tentativă de lovitură de stat de amploare limitată, informează BBC. Opoziţia din Venezuela, condusă de Juan Guaido, recurge la acte de violenţă, a acuzat marţi Ministerul rus de Externe, în timp ce preşedintele Vladimir Putin a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului Naţional de Securitate.

Protest cu BANANE faţă de cenzura artistică, după ce conducerea unui muzeu a eliminat dintr-o expoziţie nişte lucrări considerate „indecente” | VIDEO

Aproximativ o mie de persoane, multe mâncând banane, au protestat în faţa Muzeului Naţional din Varşovia, Polonia, după ce conducerea instituţiei a decis să elimine dintr-o expoziţie mai multe lucrări de artă considerate "indecente", potrivit Reuters.

COD PORTOCALIU şi GALBEN de vijelii şi ploi torenţiale în Capitală şi în alte trei judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare now-casting cod galben de ploi pentru Bucureşti, valabilă până la ora 17.00.

Statistică îngrijorătoare: Speranţa de viaţă în România, mai mică decât în UE/ Medic: Multe persoane nu merg la doctor ani de zile

În România, potrivit unui studiu Eurostat din 2019, speranţa de viaţă este mai mică decât media europeană. În timp ce la nivel european speranţa de viaţă este de 64,2 de ani pentru femei şi 63,5 de ani pentru bărbaţi, în România, media e de 59 de ani pentru femei şi 59,8 de ani pentru bărbaţi.

MONITORUL APĂRĂRII | INTERVIU Arnold Dupuy: România trebuie să dezvolte rolul esenţial pe care îl are în regiunea Mării Negre

România trebuie să continue să dezvolte rolul critic pe care îl are în zona Mării Negre, inclusiv prin atragerea de investiţii, dezvoltarea infrastructurii energetice, sporirea interoperabilităţii militare în cadrul NATO, a afirmat, într-un interviu acordat MEDIAFAX şi Monitorului Apărării, Arnold Dupuy, expert al firmei Booz Allen Hamilton şi analist la Departamentul Apărării din SUA.

Comisia Europeană avertizează că va acţiona RAPID în contextul problemelor statului de drept din România

Comisia Europeană a organizat, marţi, o dezbatere pe tema situaţiei din România şi va acţiona rapid în contextul problemelor care afectează statul de drept, afirmă un purtător de cuvânt al Executivului UE.

Primele analize confirmă suspiciunile: legiştii au găsit droguri în sângele lui Răzvan Ciobanu

Testul rapid indică prezenţa de droguri în sângele lui Răzvan Ciobanu, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Testul final va evidenţia dacă acest lucru se confirmă sau nu.

Un serial Netflix, asociat cu risc de sinucidere în rândul adolescenţilor. Rata a crescut de la debutul filmului

Numărul de sinucideri înregistrate în rândul tinerilor americani a crescut cu o treime în luna care a urmat lansării serialului Netflix "13 Reasons Why", în care personajul principal, o adolescentă, recurge la acest gest, potrivit unui studiu citat de Reuters.

Incendiu la o fabrică din Timişoara. Peste 430 de persoane s-au autoevacuat

Incendiul izbucnit marţi la topitoria fabricii de volane din Timişoara, acolo unde peste 430 de persoane s-au autoevacuat, a fost lichidat de pompieri, nefiind nicio persoană surprinsă în interior, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).