Mediafax Echipa

Conducerea Camerei Deputaţilor discută cererea Opoziţiei pentru convocarea sesiunii extraordinare

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor discută, luni, de la ora 13.00, solicitarea PNL, USR şi PMP privind convocarea forului parlamentar într-o sesiune extraordinară, formaţiunile din Opoziţie dorind dezbaterea, marţi în plen, a unei moţiuni simple împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan.

Miros îngrozitor pe Faleza Dunării din Galaţi. În zona de promenadă miroase a hazna

Faleza Dunării, cea mai populară zonă de promenadă a gălăţenilor, miroase a hazna. De peste o săptămână persoanele care ies la plimbare pe malul Dunării se plâng de mirosul insuportabil, cu atât mai mult cu cât în apropiere sunt restaurante şi tonete care vând mâncare.

TAXA AUTO | Românii mai au la dispoziţie 10 zile pentru depunerea cererilor de restituire la ANAF. Ce se întâmplă cu cei care depăşesc acest termen

Cererile pentru restituirea taxei auto pot fi depuse la ANAF cel mai târziu până la 31 august 2018, prevede procedura adoptată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 52/2017. Taxa auto a fost în vigoare, sub diverse forme, între 1 ianuarie 2007 şi 31 ianuarie 2017.

MONITORUL APĂRĂRII | Demonstraţie de forţă a Rusiei la adresa Ucrainei şi a NATO: O fregată rusă a lansat o rachetă navală în nord-vestul Mării Negre

Prin închiderea, pentru 24 de ore, a spaţiului maritim dintre Crimeea şi Insula Şerpilor şi lansarea în această zonă a unei rachete anti-navă de către una dintre cele mai moderne nave ale Flotei Mării Negre, fregata Amiral Grigorevici, Rusia a transmis un mesaj clar.

49 de persoane au fost salvate de pompieri, iar 349 de incendii au fost stinse, în minivacanţă

Pompierii militari au salvat, în minivacanţa prilejuită de sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, 49 de persoane şi au stins 349 incendii. Zilnic, peste 4.600 de pompieri au fost la datorie.

Asia Argento, una dintre vocile din #MeToo, ar fi plătit când a fost acuzată de agresiune sexuală

Actriţa şi regizoarea italiană Asia Argento, una dintre primele femei din industria filmului care l-a acuzat public pe producătorul Harvey Weinstein de viol, ar fi plătit pentru o înţelegere în afara tribunalului un tânăr care a acuzat-o că l-a agresat sexual înainte să împlinească 18 ani.

COMENTARIU | Crenguţa Nicolae: Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai conservator partid din ţară?

A fost preluată în presă o postare de pe Facebook a lui Mirel Palada, fostul purtător de cuvânt al PSD, ulterior apropiat al lui Victor Ponta la fostul PRU.

Jandarmeria a prezentat muniţia de la protestul din 10 august. Plutonier: Materialele sunt neletale

Armamentul din dotare şi muniţia folosite la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei nu sunt letale, a declarat, luni, plutonier şef adjutant la Serviciul tehnic din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române, Alexandru Dinică, în cadrul unei demonstraţii.

Vicepreşedintele ALDE îl contrazice pe ministrul Apărării: Nu văd rostul unei comisii parlamentare de anchetă privind protestul din 10 august

Vicepreşedintele ALDE, deputatul Andrei Gerea, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că nu susţine ideea înfiinţării unei comisii parlamentare de anchetă a protestelor violente care au avut loc pe 10 august, în Piaţa Victoriei, pentru că există deja o anchetă în derulare la Parchetul General.

Turcia permite unei jurnaliste germane acuzate de terorism să părăsească ţara

O instanţă din Istanbul a anulat interdicţia de a părăsi ţara ce o viza pe jurnalista germană Mesale Tolu, arestată anul trecut pentru presupuse fapte de terorism, a anunţat un grup de susţinători, precizând că soţul acesteia, acuzat la rândul său de terorism, va rămâne în Turcia.

Dosar penal în Teleorman: Un bărbat care s-a simţit rău după mitingul din 10 august a murit/ DSU: Le-a spus medicilor din Piaţă că suferă de boli cronice/ UPDATE: Pacientul avea ulcer

Poliţiştii din Teleorman au fost sesizaţi de reprezentanţii spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani, care s-a simţit rău în urma protestului din 10 august din Capitală, şi au deschis un dosar penal. Potrivit unui comunicat al Spitalului Judeţean Alexandria, victima suferea de ulcer.

Dialog tensionat între Simona Halep şi antrenorul său, Darren Cahill. Ce şi-au spus în timpul finalei de la Cincinnati

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) şi Darren Cahill (54 de ani) au avut parte de un moment uşor tensionat, duminică, în cadrul finalei de la Cincinnati, cu Kiki Bertens.

Ultramaratonistul Tiberiu Uşeriu a primit titlul de cetăţean de onoare al comunei natale

Ultramaratonistul Tiberiu Uşeriu a primit, duminică seara, titlul de cetăţean de onoare al comunei în care s-a născut, Prundu Bîrgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Senator PNL: Cel mai mare jaf din istoria României, ştergerea datoriei de 400 milioane dolari a KazMunayGas

Senatorul PNL, Florin Cîţu, a scris, luni, pe Facebook, că în perioada Cabinetului Ponta, când Liviu Dragnea era vicepremier, s-a produs „cel mai mare jaf instituţionalizat din istoria României”, prin memorandumul dat pentru ştergerea datoriei de 400 milioane de dolari a companiei KazMunayGas.

Financial Times: Comisia Europeană va obliga companii precum Facebook, YouTube şi Twitter să elimine propaganda teroristă şi extremistă/ „Nu ne putem permite să ne relaxăm sau să fim inactivi”

Comisia Europeană intenţionează să oblige companii din domeniul online precum Facebook, YouTube şi Twitter să identifice şi să elimine propaganda teroristă şi violenţa extremistă, neconformarea fiind urmată de amenzi, informează Financial Times.

Vicepreşedinte PMP: Bâlbele mincinoase ale Ministrului de Interne. O demisie e necesar-obligatorie!

Vicepreşedintele PMP Doru Coliu a solicitat, luni, demisia de urgenţă a ministrului de Interne, Carmen Dan, acuzând-o pe aceasta că a comandat acţiunile represive şi violente la protestele din 10 august, fapt pentru care se află "sub incidenţa Codului Penal".

O carte pe zi: „Informatorul” de John Grisham

Romanul de faţă, apărut în 2016, a fost apreciat de toată lumea drept unul dintre cele mai bune ale lui John Grisham, scriitor considerat cel mai bun autor de thrillere în viaţă.

ALERTĂ la Grădina zoologică din Braşov: Doi îngrijitori, în stare gravă după ce au fost atacaţi de urşi / A fost deschis dosar penal

Doi îngrijitori de la Grădina zoologică din Braşov sunt în stare gravă după ce au fost atacaţi, luni, în cuşca urşilor. Poliţiştii braşoveni au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Registrul Auto: Peste 1.700 dintre maşinile verificate în primele 6 luni ale anului prezentau pericol iminent de accidente, iar peste 15.000 erau neconforme

În primele şase luni ale anului, Registrul Auto Român (RAR), a verificat din punct de vedere tehnic, în trafic, peste 30.000 de vehicule, la nivel naţional, iar aproximativ 1.700 prezentau pericol iminent de accidente, iar jumătate erau neconforme, arată un comunicat transmis luni de instituţie.

Ministrul Justiţiei: Posturile din penitenciare vor fi scoase la concurs

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că, după ce Parlamentul va adopta legea privind noul statut al funcţionarilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), posturile de director vor fi scoase la concurs.

ATAC TERORIST, dejucat: Forţele de ordine au împuşcat mortal un bărbat ce voia să atace o secţie de poliţie în Spania/ Ce a strigat atacatorul

Forţele de ordine au împuşcat mortal un algerian înarmat cu un cuţit, ce striga "Allahu Akbar", şi despre care se crede că voia să atace o secţie de poliţie din oraşul Cornella, regiunea Catalonia, relatează presa spaniolă.

Simona Halep şi Ana Bogdan se pot întâlni în turul 2 de la New Haven

Simona Halep (1 WTA) ar putea da peste Ana Bogan (78 WTA) în turul 2 de la New Haven.

Toader, întrebat dacă procurorul Corbu s-a antepronunţat spunând că „actele de agresiune exacerbate nu se justificau”: Numai Inspecţia Judiciară poate spune

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni dimineaţă, că numai Inspecţia Judiciară poate stabili dacă procurorul Ionel Corbu, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, s-a antepronunţat spunând că "actele de agresiune exacerbate nu se justificau".

Djokovic câştigă trofeul de la Cincinnati şi e primul din istorie care adună cele 9 turnee Masters

Novak Djokovic (31 de ani, locul 10 ATP) a câştigat pentru prima oară titlul la Cincinnati după ce l-a învins în finală, duminică, pe elveţianul Roger Federer (37 de ani, locul 2 ATP), scor 6-4, 6-4. Sârbul a devenit astfel primul din istorie care adună toate cele 9 turnee Masters.

Simona Halep, a 42- a săptămână pe primul loc WTA. Distanţa faţă de Caroline Wozniacki, principala urmăritoare, a crescut considerabil

Simona Halep a început a 42- a săptămână ca lideră al clasamentului WTA. Avansul româncei faţă de Caroline Wozniacki, principala urmăritoare, a crescut la 2.086.

Tudorel Toader, atac la Augustin Lazăr privind ancheta legată de mitingul din 10 august: Nu aveam nevoie de asigurări. Toate anchetele trebuie să fie obiective

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, referitor la anunţul procurorului general potrivit căruia ancheta privind mitingul din 10 august va fi una obiectivă, că nu vede rostul acestor asigurări, deoarece toate anchetele trebuie să fie obiective.

MAE: Nu sunt români răniţi în incendiul izbucnit în apropiere de Paris

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, la solicitarea MEDIAFAX, că autorităţile franceze nu a notificat până în prezent că ar fi români afectaţi în incendiul izbucnit într-o clădire din oraşul francez Aubervilliers, în apropiere de Paris, în care au fost rănite cel puţin 19 persoane.

Institutul Naţional de Statistică: Numărul locurilor de muncă vacante, în creştere cu 3.000 faţă de trimestrul anterior

Numărul locurilor de muncă vacante a fost, în trimestrul II 2018, de 61.400, în creştere cu 3.000 faţă de trimestrul anterior. Comparativ cu acelaşi trimestru din 2017, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 2.700, arată datele comunicate luni de Institutul Naţional de Statistică - INS.

Business Magazin: Cum a „muşcat” inflaţia de peste 5% din iunie creşterile salariale ale românilor

În luna iunie 2018, când rata anuală a inflaţiei din România a ajuns la recordul european de 5,4%, angajaţii din mai multe sectoare s-au confruntat cu o scădere a puterii de cumpărare, câştigurile lor salariale fiind erodate de scumpiri, arată statisticile oficiale consultate de Business Magazin.

Tudorel Toader: Până acum, nu este niciun candidat înscris pentru şefia DNA

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni dimineaţă, că până la această oră, nu s-a înscris niciun procuror pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Cel puţin zece morţi după două seisme de peste 6 grade produse pe insula Lombok din Indonezia

Cel puţin 10 persoane au decedat şi numeroase clădiri au fost avariate după două seisme cu magnitudini de peste 6 grade produse duminică pe insula indoneziană Lombok, a declarat Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor din Indonezia,relatează agenţia Dpa.

SUBIECTE Limba Română BAC 2018, UMAN ŞI REAL: 45.000 de elevi s-au înscris pentru a doua sesiune/ SUBIECTE ŞI BAREM PROBA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

SUBIECTE Limba Română BAC 2018: Sesiunea a doua a Bacalaureatului 2018 începe luni, 20 august, cu proba la Limba şi Literatura Română, urmată, pe 21 august, de proba la Limba şi Literatura maternă, potrivit calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

A doua emisiune de titluri de stat Centenar se va închide în această săptămână

Mai sunt doar câteva zile lucrătoare până când se închide cea de-a doua emisiune de titluri de stat din cadrul Programului Tezaur, ediţia Centenar, destinată exclusiv populaţiei, care a fost lansată pe 1 august şi se va încheia cel mai târziu pe 24 august.

Încă un urs a fost accidentat mortal pe Autostrada Sibiu – Orăştie. Este al doilea caz în mai puţin de 48 de ore

Încă un urs care a ajuns pe Autostrada Sibiu – Orăştie a fost accidentat mortal de un şofer. Reprezentanţii DRDP Braşov urmează să notifice Prefectura Sibiu, considerând că este vorba despre un fenomen, nu un caz izolat, în condiţiile în care este al doilea urs lovit mortal pe autostradă.

ATAC ARMAT la Ambasada SUA din Turcia: Mai multe focuri de armă au fost trase dintr-un vehicul/ Poliţia caută atacatorii

Mai multe focuri de armă au fost trase luni dimineaţă dintr-un vehicul în direcţia Ambasadei SUA de la Ankara, lovind un geam, însă nu s-au înregistrat victime, informează agenţia Reuters, citând postul CNN Turk.

#roMânia Generaţia care nu mai ştie româneşte: Pentru mii de copii, plecaţi sau născuţi peste hotare, limba română este o provocare/ Prietenii, relaţiile, şcoala, toate sunt acolo, departe de ţară

În încercarea disperată de a nu avea problemele lor de adaptare şi de a nu-şi vedea copiii stigmatizaţi, românii plecaţi în străinătate încurajează generaţia care vine după ei să înveţe limba ţării care i-a oferit un trai mai bun, potrivit unui material din campania #roMânia a cotidianului Gândul.

Preşedintele Afganistanului lansează un apel către talibani pentru un armistiţiu condiţionat / Peste 100 de oameni, luaţi ostatici

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a lansat un apel către insurgenţii talibani pentru un armistiţiu condiţionat pe perioada sărbătorii Eid al-Adha, una dintre cele mai importante sărbători musulmane, informează agenţia de ştiri The Associated Press.

BAC LIMBA ROMÂNĂ 2018, sesiunea de toamnă: Bacalaureatul a început cu proba scrisă la Limba şi Literatura română/ Când se afişează primele REZULTATE BAC 2018

Aproximativ 45.000 de elevi de vor susţine luni prima probă din cadrul Bacalaureatului 2018, sesiunea de toamnă, la Limba şi Literatura Română (real / uman). REZULTATE BAC 2018 vor fi publicate pe bacalaureat.edu.ro şi Mediafax.ro.

Mike Pompeo va efectua în curând o vizită oficială în Coreea de Nord

Consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, John Bolton, a anunţat că secretarul de Stat Mike Pompeo va efectua în curând cea de-a patra vizită a sa în Coreea de Nord, relatează site-ul agenţiei Xihua.

Guvernul britanic a anunţat că va reduce finanţarea unor proiecte din Siria

Guvernul Marii Britanii a anunţat luni că va reduce finanţarea unor proiecte desfăşurate în regiunile controlate de rebeli în Siria, însă va continua să "ofere ajutorul vital" pentru îmbunătăţirea securităţii în regiune, relatează site-ul agenţiei Reuters.