Mediafax Echipa

Un deţinut din Penitenciarul Spital Jilava şi-a incendiat celula

Un deţinut din Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava a provocat un incendiu în camera de deţinere în care se afla cazat singur, potrivit unui comunicat de presă al penitenciarului.

România va avea un sistem de inventariere, măsurare şi monitorizare a calităţii serviciilor publice

România va avea un sistem de inventariere, măsurare şi monitorizare a calităţii serviciilor publice, realizat cu fonduri UE, care va fi dezvoltat printr-un proiect implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice.

Concert Sia la Bucureşti: Peruca blondă, vocea perfectă şi copilul care a dansat în Piaţa Constituţiei – VIDEO

Sia a cântat pe 17 august la Bucureşti, într-un colţ de umbră, pe scena din Piaţa Constituţiei. Chipul i-a fost acoperit de bretonul perucii blonde şi de funda supradimensionată. Alături de artistă, actorii şi dansatorii săi au pus în scenă un spectacol al introspecţiei eterice.

FOCUS Armele nucleare de la Incirlik, valoare de simbol mai mare decât importanţa lor militară

Baza aeriană Incirlik din sudul Turciei adăposteşte în jur de 50 de bombe cu hidrogen, arme din timpul războiului rece, într-o perioadă în care tacticienii nu începuseră să ia în calcul rachetele balistice.

SUA ar fi început transferul armelor nucleare amplasate în Turcia spre România. MAE neagă ferm

Statele Unite au început mutarea armelor nucleare amplasate în Turcia spre România, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor dintre Washington şi Ankara, afirmă două surse citate de site-ul EurActiv.com, însă aceste informaţii sunt respinse cu fermitate de MAE.

Traian Băsescu a dat-o în judecată pe Alina Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a acţionat-o în judecată pe Alina Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, acţiunea fiind înregistrată pe data de 1 aprilie la Judecătoria Sectorului 1.

Evenimentele din Turcia se vor reflecta asupra României doar în plan comercial. Turcia ocupă locul al 5-lea ca destinaţie a exportului românesc şi locul 1 între statele non-UE

Turbulenţele generate de tentativa de lovitură de stat din Turcia se vor reflecta asupra României doar pe plan comercial, prin temperarea exporturilor româneşti, în condiţiile în care aceasta este principala ţară de destinaţie a exporturilor locale dintre ţările non-UE, conform Coface România.

Spotlight/Comănescu: România, duşmanul presei. Ce se va întâmpla cu cei trei britanici puşi sub urmărire în scandalul reportajului Sky News?

Cei trei români implicaţi în toată povestea Sky News sunt reţinuţi. Pentru cei trei britanici puşi sub urmărire ce urmează? Vom cere extrădarea lor, ca să-i târâm în nişte celule din Rahova? În definitiv, dacă toată povestea e incriminabilă penal, ei sunt mai vinovaţi şi mai periculoşi decât românii.

FC Barcelona a câştigat pentru a 12-a oară Supercupa Spaniei, scor 5-0 cu Sevilla

FC Barcelona a câştigat cu 3-0 meciul disputat, joi, pe teren propriu împotriva celor de la FC Sevilla, în manşa a doua a Supercupei Spaniei, după ce formaţia catalană s-a impus şi în tur, scor 2-0 pe Ramon Sanchez Pizjuan.

Andrei Gag, singurul sportiv român care va concura joi la Jocurile Olimpice de la Rio

Atletul Andrei Gag, în vârstă de 25 de ani, va concura, joi, de la 15:55, în calificările probei de aruncare a greutăţii. Gag este singurul sportiv care va reprezenta România în cea de-a 13-a zi de concurs a Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro.

Un nou atentat la o altă secţie de poliţie din sud-estul Turciei, la doar o zi după un atac cu vehicul-capcană asupra unui sediu al poliţie din provincia Van. Cel puţin 6 morţi şi 90 de răniţi în total – FOTO, VIDEO

Un nou atentat asupra unei secţii de poliţie a avut loc joi dimineaţă, în oraşul Elazig, din sud-estul Turciei, cauzând decesul a cel puţin trei persoane, în timp ce alte peste 50 au fost rănite, informează Reuters, citând surse din cadrul forţelor de securitate.

FOCUS: Cum va înfiinţa Guvernul mai multe secţii de votare pentru românii din diaspora. Numărul celor care s-au înscris în Registrul Electoral cu opţiunea „vot prin corespondenţă” este extrem de mic

Românii din diaspora vor beneficia de mai multe secţii de votare, Executivul reglementând modalităţile de înfiinţare a acestora printr-un proiect de OUG, în condiţiile în care numărul celor care s-au înscris în Registrul Electoral cu opţiunea "vot prin corespondenţă" este extrem de mic.

INTERVIU Chris Simion, directorul Undercloud: Nu-i poţi vinde spectatorului Undercloud cioara vopsită, căci nu-ţi permite

Interviul cu directorul Undercloud Chris Simion prefaţează cele 10 zile de teatru-experienţă. Între 22-31 august, Undercloud 2016 se întâmplă pentru prima dată la Arcub – Hanul Gabroveni şi vine cu peste 40 de experienţe, spuma spectacolelor independente de la noi, 6 spectacole din străinătate.

Materiale care glorificau SI au fost găsite în locuinţa bărbatului arestat în Germania sub suspiciunea că deţinea materiale care puteau fi utilizate ca explozibili

În locuinţa bărbatului arestat miercuri în localitatea germană Eisenhuttenstadt, sub suspiciunea că deţinea materiale care puteau fi utilizate ca explozibili, au fost găsite obiecte în care era glorificată gruparea teroristă Stat Islamic, a declarat şeful poliţiei regionale pentru postul RBB, notează Reuters online.

Cum explică judecătorii că românii din filmul Sky News au afectat securitatea naţională: Nu erau actori cu contract şi nu i-au denunţat pe jurnalişti

Judecătoarea Mariana Constantinescu, de la Curtea de Apel Bucureşti, a găsit satisfăcătoare şi a achiesat la argumentaţia procurorilor DIICOT privind modul cum cei trei români care au pozat drept „traficanţi de arme” în reportajul înscenat de la Sky News ar fi afectat securitatea naţională a României şi a dispus astfel arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, vinerea trecută, informează Gândul.info.

Profesori care predau cursurile în cele mai neobişnuite moduri – FOTO

Profesorii zilelor noastre devin din ce în ce mai inventivi, iar ca dovadă clară a acestui fapt, stă un top cu 15 fotografii remarcabile, publicat pe site-ul BuzzFeed.com, care îi arată pe aceştia în cele mai neobişnuite ipostaze, aplicând propriile lor tehnici de predare.

O facţiune desprinsă din Mişcarea talibanilor afgani are un nou lider; nelinişte în privinţa unor eventuale atacuri teroriste

Numirea unui nou lider al unei facţiuni desprinse din Mişcarea talibanilor din Afganistan, Mahaaz-e-Dadullah, generează nelinişte în privinţa unor eventuale atacuri teroriste, potrivit site-ului Euronews.

PIB-ul României ar fi ajuns la peste 200 miliarde euro dacă măcar jumătate din emigranţi ar fi rămas în ţară ca angajaţi sau ca antreprenori

Ţările ex-comuniste duc campanii de atragere acasă a locuitorilor care au plecat să muncească în Europa de Vest, deoarece şi-au dat seama că emigraţia costă anual procente din PIB, scrie Bloomberg.

Tânăra de 17 ani care a petrecut câte o jumătate de oră pe zi, timp de 5 luni, alături de Lincoln

Pentru majoritatea persoanelor este foarte greu să obţină măcar un minut în audienţa preşedintelui unei ţări, dar în 1864, o tânără de 17 ani, numită Lavinia Ream, putea să petreacă zilnic o jumătate de oră în compania preşedintelui Abraham Lincoln, timp de cinci luni.

Coreea de Nord reia producţia de plutoniu, avertizând că testele nucleare vor continua din cauza SUA

Coreea de Nord a reluat producţia de plutoniu şi nu intenţionează să înceteze teste nucleare atât timp cât consideră că există "ameninţări" din partea Statelor Unite, relatează agenţia japoneză Kyodo.

Sondaj: Oamenii cred că producătorii de smartphone-uri lansează prea multe modele noi

Rezultatele unui sondaj realizat de Greenpeace arată că oamenii cred că producătorii ar trebui să lanseze mai puţine modele de smartphone-uri.

Irina Begu a fost eliminată în primul tur al turneului de tenis de la Cincinnati

Jucătoarea de tenis Irina Begu (locul 24 în clasamentul mondial) a pierdut, miercuri, meciul cu sportiva suedeză Johanna Larsson (poziţia 67 WTA), scor 3-6, 6-4, 3-6, în primul tur al turneului Premier 5 de la Cincinnati, SUA, disputat pe hard şi dotat cu premii de 2.503.250 de dolari.

Rezultatele înregistrate în manșa tur din play-off-ul Ligii Campionilor

Ludogoreț Razgrad a învins, miercuri seară, scor 2-0, pe Viktoria Plzen, iar Cosmin Moți a marcat primul gol pentru campioana Bulgariei, în schimb, Hapoel Beer Sheva, echipa românului Ovidiu Hoban, a pierdut în deplasare, scor 2-5, cu Celtic Glasgow, în manșa tur din play-off-ul Ligii Campionilor.

Statele Unite critică din nou decizia Rusiei de a utiliza o bază militară iraniană

Decizia Rusiei de a utiliza o bază militară din Iran pentru a efectua raiduri aeriene în Siria nu contribuie la încetarea ostilităţilor, atrage atenţia Departamentul de Stat american.

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Cincinnati. Românca, victorie foarte convingătoare cu Annika Beck: 6-3, 6-1

Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 4 în clasamentul mondial) a câştigat, miercuri, meciul cu sportiva germană Annika Beck (poziţia 44 WTA), scor 6-3, 6-1, şi s-a calificat în optimile de finală ale turneului Premier 5 de la Cincinnati, disputat pe hard şi dotat cu premii de 2.503.250 de dolari.

Presupus terorist islamist care încerca să ajungă pe Marea Mediterană în Europa, arestat în Tunisia

Un individ suspectat de terorism care încerca să ajungă în Italia pe Marea Mediterană a fost arestat în Tunisia, afirmă surse citate de publicaţia italiană Il Fatto Quotidiano.

Afirmaţie controversată a lui Joe Biden despre Constituţia pacifistă a Japoniei

Vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, a generat dezbateri politice la Tokyo după ce a declarat că Washingtonul "a scris Constituţia" niponă astfel încât să împiedice Japonia să devină putere nucleară, informează site-ul publicaţiei The Wall Street Journal.

Cod portocaliu de vijelii în Braşov şi Sibiu. Portul Agigea, închis din cauza vântului puternic

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare now-casting cod portocaliu de vijelii pentru judeţele Braşov şi Sibiu, valabilă până la ora 20.30.

Un politician francez le cere musulmanilor „discreţie” în privinţa interzicerii costumului burkini

Propunerea lui Jean-Pierre Chevènement, fost ministru de Interne al Franţei, ca musulmanii să fie "discreţi" în legătură cu controversata interzicere a costumului burkini a stârnit indignare, informează publicaţia The Independent.

Gabriel Oprea a depus contestaţie la CNATDCU privind verdictul de plagiat

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a depus, miercuri, contestaţie la CNATDCU privind verdictul de plagiat pe care Consiliul CNATDCU l-a dat împreună cu cererea de retragere a titlului de doctor, potrivit unor surse din Ministerul Educaţiei.

Cristian Buşoi, Preşedintele PNL Bucureşti, şi-ar dori ca Cioloş să candideze pe listele PNL în Capitală, dar îl vrea premier oricum: „Oricare dintre aceste două variante poate fi una fezabilă şi bună”

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat, miercuri, că şi-ar dori ca Dacian Cioloş să candideze pe lista PNL Bucureşti pentru alegerile parlamentare, dar a afirmat că liberalii l-ar putea susţine în continuare pentru funcţia de premier, chiar dacă nu se va înscrie în partid.

Finanţele dau publicităţii execuţiile bugetare pentru 200 de întreprinderi publice, aferente primului trimestru. Este cel mai mare exerciţiu de transparenţă bugetară din România

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat, miercuri, că a publicat execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli în cazul unor instituţii, regii şi direcţii cu capital de stat, baza de date fiind aferentă primului trimestru.

Cântăreaţa britanică Joss Stone va susţine în premieră un concert în România

Cântăreaţa de muzică soul din Marea Britanie Joss Stone va susţine un concert în premieră pentru România, la Timişoara, în data de 8 septembrie, ca parte a turneului artistei "Total World Tour", evenimentul fiind un proiect special al Plai Festival din Timişoara.

Fostul consilier al lui Ponta, deputatul Radu Popa, a fost pus lider la PMP Giurgiu

Preşedintele PMP Traian Băsescu a anunţat miercuri că deputatul Radu Popa este noul lider al organizaţiei Giurgiu, parlamentarul ocupând funcţia de consilier al lui Victor Ponta pe vremea când acesta era premier şi provenind din rândurile partidului lui Dan Diaconescu.

Zeci de răniţi în urma unui accident feroviar produs în sudul Franţei – FOTO/VIDEO

Aproximativ 60 de persoane au fost rănite, zece fiind în stare gravă, după ce un tren de pasageri a lovit un arbore căzut pe calea ferată, în sudul Franţei, afirmă surse citate de cotidianul Le Figaro.

Ministrul turc al Dezvoltării: Aveţi grijă cu şcolile Gulen, să nu se întâmple ca în Turcia

Ministrul turc al Dezvoltării, Lutfi Elvan, a avertizat miercuri, într-o conferinţă de presă la Bucureşti, că şcolile din mişcarea Gulen din România ar putea fi la baza unei lovituri de stat cum a fost cea din Turcia în 15 iulie.

Pilotul Marian Cojocaru: La Bagdasar-Arseni nu voiau să se implice în vindecarea mea

Pilotul Marian Cojocaru, internat la Spitalul „Bagdasar Arseni” după ce a căzut cu paramotorul la Comana, susţine că medicii de acolo nu s-ar fi implicat în procesul său de vindecare şi în tratarea corespunzătoare a sa.

EXCLUSIV Doi profesori români, reţinuţi în Turcia pentru că ar fi participat la tentativa de lovitură de stat din 15 iulie

Doi români, profesori la Universitatea din Karabuk, au fost reţinuţi în Turcia pe 13 august şi au stat închişi până marţi, în cadrul campaniei de identificare a celor care au participat la tentativa de lovitură de stat, aceştia fiind eliberaţi fără a fi puşi sub acuzare.

Traian Băsescu: Să vedem dacă voi candida la Parlament

Preşedintele PMP Traian Băsescu a declarat, miercuri, că rămâne de văzut dacă va accepta să candideze în alegerile parlamentare, susţinând însă că s-ar încadra în criteriile de selectare a candidaţilor pe care le-a cerut liderilor de filiale PMP, respectiv aspiranţii să aibă la bază o meserie.

DECLARAŢIA ZILEI – Cătălina Ponor, despre experienţa Jocurilor Olimpice de la Rio. VIDEO

Gimnasta Cătălin Ponor a publicat, marţi, o scrisoare deschisă, pe contul personal de Facebook, în care precizează că a fost afectată de comentariile negative potrivit cărora nu merita să fie prezentă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Brazilia. Ponor s-a clasat pe 7 în finala de la bârnă.