Video DECLARAŢIA ZILEI - Cătălina Ponor, despre experienţa Jocurilor Olimpice de la Rio. VIDEO

Gimnasta Cătălin Ponor a publicat, marţi, o scrisoare deschisă, pe contul personal de Facebook, în care precizează că a fost afectată de comentariile negative potrivit cărora nu merita să fie prezentă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, Brazilia. Ponor s-a clasat pe 7 în finala de la bârnă.

3225 afișări

"A fost o zi extrem de grea şi tensionată pentru mine. Sunt ani de muncă în spate, nivelul a crescut, gimnastica nu mai e ce era înainte. Acum ori câştigi cu acrobatică foarte dificilă ori cu artistica făcută perfect. Eu am încercat să le combin şi am greşit pentru că presiunea a fost extrem de mare. Fiind singura gimnastă care a reprezentat România, trebuia să mulţumesc într-un fel sau altul pe toată lumea chiar dacă nu mai aveam nimic de dovedit, poate doar mie să îmi mai dovedesc încă o dată că pot ! Îmi pare rău că atunci când mi-am dat seama ca integralul a ieşit prost nu am făcut şi coborârea care a fost pregătită pentru finală.

Aş zice chiar că m-am simţit mai în formă decât la 16 ani. Şi aş fi putut dacă nu simţeam ca o mână care voia să mă dea jos de pe aparat toate comentariile şi undele negative că nu meritam să fiu la Olimpiadă. Mi-am dorit prea mult, mi s-a rupt sufletul, am plâns toată noaptea şi la un moment dat voiam să mă opresc şi nu puteam, nu mi-a fost uşor să nu pun la suflet tot ce vedeam sau auzeam în jurul meu şi în reţelele de socializare sau presă şi nu îmi este uşor nici în continuare.

Oare la 29 de ani sunt babă, când sunt "N" gimnaste în lumea asta trecute de 30 de ani? Dar e mai greu de ştiut fiindcă nu toate au rezultate care să le ţină lumea minte! Urâtă? Poate sunt, nu ştiu, nu toată lumea e fotomodel, nici nu am fost şi nici nu sunt un sportiv stil pitzi să nu pot sta fără unghii false, fără păr vopsit, gene false sau mai ştiu ei ce minunăţii de genul, fiindcă sunt prea concentrată la ce am de făcut !

Scorpie? Din păcate aici am să vă spun cu mâna pe inimă că multă lume după ce mă cunoaşte pesonal îşi retrage cuvintele, pentru că de foarte multe ori chiar dacă nu arăt, sunt o persoană mai mult decât săritoare, nu port pică, nu port ură, nu îmi doresc ca altul să se lovească sau să păţească ceva, întotdeauna am fost acolo atunci când a fost nevoie de mine, dar asta ştiu numai acele persoane care îmi sunt alături şi la bine şi la rău, nu persoanele false care acum îti zâmbesc şi după câteva secunde se întorc cu spatele şi te bârfesc fiindcă nu te suportă!

Fiţoasă? Faptul ca am o mască pusă când mă antrenez sau când sunt în concurs dovedeşte cât de mult îmi doresc să fac ceva, dar persoanele frustrate nu vor vedea niciodată adevărata faţă a mea, iar cei care ajung să mă cunoască chiar şi pentru prima oară îmi spun ......Mă crezi că nu am crezut o secundă că eşti aşa cu bun simţ şi atât de cumsecade?", a precizat Ponor pe Facebook.

Gimnasta română este de părere că va trece mult timp până când va apărea o nouă campioană olimpică în România.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici