Mediafax Echipa

Turcia nu renunţă la intenţia de a cumpăra avioane Eurofighters. Negocierile cu americanii continuă

Turcia nu renunţă la intenţia de a cumpăra avioane Eurofighters, deşi negociază cu americanii pentru F-16, potrivit Reuters.

Legenda atletismului francez Michel Jazy a murit

Michel Jazy, de mai multe ori deţinător al recordului mondial, dublu campion european şi vicecampion olimpic la 1.500 m în 1960, a murit joi la vârsta de 87 de ani, potrivit familiei sale.

Rishi Sunak, înnebunit după postul intermitent. Premierul britanic face foamnea 36 de ore pe săptămână

Ce spune ştiinţa despre postul intermitent, pe care l-a adoptat şi premierul britanic Rishi Sunak, pentru a-şi menţine silueta? Tocmai a apărut un nou studiu care investighează efectul său protector potenţial. A fost semnat de un grup de oameni de ştiinţă britanici de la Universitatea din Cambridge, împreună cu colegi americani. Autorii lucrării, publicate în […]

Elmo de la Muppets întreabă lumea cum merge treaba. S-a declanşează o „criză globală”, în care a intervenit şi preşedintele SUA

Cu o simplă întrebare pe X, personajul din Sesame Street a deschis o discuţie serioasă care a implicat zeci de mii de oameni.

Închisoarea de la Poarta Albă, descrisă ca un lagăr de concentrare în presa italiană: fiul meu este ţinut ca Ilaria Salis

Mama unui condamnat italian reclamă condiţiile de detenţiile din România, susţinând că sunt similare cu cele ale activistei ţinute în lanţuri în Ungaria.

Doi într-unul: un medicament pentru hipertensiune combate şi apariţia cheliei

Apărut în anii 1960, Minoxidil a fost aprobat în 1988 de FDA şi ca soluţie de luptă împotriva a căderii părului.

E puţin probabil ca Hamas să respingă încetarea focului, dar va cere retragerea Israelului – surse Reuters

Este puţin probabil ca Hamas să respingă o propunere de încetare a focului în Gaza pe care a primit-o de la mediatori în această săptămână, dar nu o va semna fără asigurări că Israelul s-a angajat să pună capăt războiului, a declarat joi un oficial palestinian, potrivit Reuters.

CITR: Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă în 2023 a rămas la acelaşi nivel din 2022

Numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvenţă în 2023 a rămas la acelaşi nivel din anul anterior, adică la 6.650 de firme, cele mai multe cazuri fiind în Bucureşti, Bihor şi Cluj, potrivit unei analize realizată de CITR, citate de Ziarul Financiar.

Timişoara: Doi bărbaţi prinşi cu 20 de kilograme de canabis în maşină

Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant delict, în Timişoara, în timp ce ar fi avut în maşină trei colete cu 20 de kilograme de cabnabis, care ar fi fost expediate din Spania prin intermediul unei firme de curierat.

Explozie în Marea Roşie. Navele au fost avertizate să navigheze cu prudenţă

O explozie puternică s-a produs joi în Marea Roşie. Navele din zonă au fost avertizate să navigheze cu prudenţă, potrivit Sky News.

Beijingul avertizează Ucraina privind catalogarea unor firme din China ca „sponsori ai războiului”

Beijingul a transmis Ucrainei că relaţiile bilaterale ar putea fi afectate de faptul că autorităţile de la Kiev consideră mai multe companii din China ca fiind "sponsori internaţionali ai războiului", au declarat pentru Reuters două surse ucrainene de rang înalt.

Debitul râurilor din 19 bazine hidrologice, peste mediile multianuale în februarie

Conform hidrologilor, în februarie, regimul hidrologic se va situa la următoarele valori: – peste mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Bistriţa şi pe cursurile superioare ale Jiului şi Prutului – între […]

Oradea. 322 de sportivi din 27 de ţări, la Campionatul European de Înot în Ape Îngheţate

Pentru prima dată, Oradea găzduieşte, de joi până duminică, Campionatul European de Înot în Ape Îngheţate, competiţie la care vor participa 322 de sportivi din 27 de ţări.

Nu doar Musk a creat implantul cerebral, ci sunt zeci de proiecte în întreaga lume

Numeroase experimente au fost făcute şi în Italia, unde se lucrează pentru a se ajunge la primele implanturi în interiorul cortexului cerebral uman, scrie ANSA. ,,Tehnologia introdusă de compania lui Musk este cea mai puţin invazivă şi cea mai eficientă testată până acum”, observă bioinginerul Silvestro Micera: „Ideea implanturilor cerebrale s-a născut cu mulţi ani […]

Boston Consulting Group: Lecţii de strategie de la Taylor Swift

Boston Consulting Group: Lecţii de strategie de la Taylor Swift

Volvo Cars va înceta finanţarea producătorului EV Polestar

Volvo Cars va înceta să mai ofere finanţare pentru sub-brandul său electric Polestar, care înregistrează pierderi, după ce a publicat o serie de cifre care arată că profiturile grupului au scăzut cu 17% anul trecut, scrie Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Polestar a fost desprins din Volvo ca un grup de maşini sport EV, […]

George Simion, preşedinte AUR

George Simion, preşedinte AUR: „Ciolacu face presiuni pentru comasarea alegerilor. Primul pas: modificarea Codului Administrativ”

AfD, interzis sau combătut? Cum vrea Germania să contracareze extrema dreaptă

Cancelarul german Olaf Scholz şi-a adunat miniştrii pentru a discuta strategiile cele mai bune de combatere a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care se află pe locul al doilea în sondaje la nivel naţional. Potrivit Reuters, partidul AfD a devenit o preocupare urgentă pentru toate partidele principale din Germania, având un sprijin […]

Viktor Orban a cedat. Uniunea Europeană aprobă un pachet de sprijin de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina

Liderii Uniunii Eurpene au convenit asupra unui pachet de sprijin financiar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina în cadrul bugetului comun al blocului, după ce au ajuns la un acord de compromis în urma căruia premierul Ungariei, Viktor Orbán, şi-a ridicat veto-ul împotriva ajutorului.

A murit un campion naţional de box al Rapidului

Primul campion naţional de box al Rapidului după Revoluţie, medalie de aur în 1990 la categoria 67 de kg, a murit. Sandu Stoian a murit la 56 de ani.

”Harta” campionatelor din străinătate unde joacă fotbalişti români

După ce la 1 februarie s-a închis perioada de transferuri în principalele campionate al Europei, FRF a alcătuit o ”hartă” a locurilor în care evoluează jucătorii români în străinătate.

Greta Thunberg a ajuns în faţa unei instanţe din Londra într-un proces legat de un protest

Thunberg, care a devenit un activist proeminent la nivel mondial după ce a organizat proteste săptămânale în faţa parlamentului suedez în 2018, a fost arestată în octombrie, anul trecut. Ea a fost reţinută deoarece a protestat în faţa unui hotel din Londra, unde se desfăşura un forum al liderilor din industria petrolului şi gazelor. Tânăra […]

Demisia e mai probabilă dacă eşti vedetă la locul de muncă, dar şeful te obligă să mergi la birou

Cercetările făcute de Gartner indică faptul că angajaţii cu performanţe ridicate sunt cu 16% mai puţin înclinaţi să rămână la locul de muncă atunci când angajatorii lansează mandate stricte de întoarcere la birou. Gartner i-a definit pe cei cu performanţe ridicate ca fiind cei care avansează mai rapid în carieră decât colegii lor. Concluziile unui […]

Atenţionare de călătorie: Furtuna Ingunn loveşte Norvegia

Ministerul Afacerilor Externe a emis joi dimineaţa o atenţionare de călătorie pentru Norvegia, unde autorităţile consideră că Ingunn ar putea constitui cea mai puternică furtună din ultimele trei decenii.

România, la judecată în Belgia pentru neplata vaccinurilor Pfizer

Guvernul a decis ca Ministerul Finanţelor să angajeze avocaţi pentru a reprezenta România în faţa justiţiei belgiene, în procesul pentru neplata vaccinurilor Pfizer.

Piaţa de medicamente a crescut în 2023 cu 16%, la o valoare totală de 29,96 miliarde lei

Potrivit Cegedim, numărul total de zile de tratament a crescut de asemenea cu 6%. Pentru medicamentele pe baza de prescriptie din retail şi spital, numărul de zile de tratament a crescut cu 5,8%, fără a lua în calcul medicamentele aferente programelor cost-volum-rezultat (CVR) şi cost-volum (CV). La nivelul anului trecut, medicamentele pe bază de reţetă […]

Sondaj: 72% dintre femei consideră că o cină romantică e un cadou suficient de Valentine’s Day

Potrivit unui sondaj realizat de platforma de rezervări Bookingham, prima alegere sunt localurile de tip casual. 53% dintre respondenţi spun că preferă să sărbătorească Valentine’s Day într-o atmosferă mai relaxată. Restaurantele de fine dining vin pe locul al doilea, fiind alese de 31% dintre români. 9% preferă mâncarea de tip fast food şi de Valentine’s […]

Fermierii protestatari au provocat mai multe incendii în faţa Parlamentului European de la Bruxelles

Protestul are loc joi în timp ce în interiorul clădirii se desfăşoară o şedinţă a Consiliului European la care participă toţi liderii ţărilor UE. Pompierii şi poliţiştii au intervenit pentru a dărâma baricadele şi a stinge flăcările. Protestatarii au aruncat cu ouă în sediul Parlamentului şi au afişat mai multe bannere. În paralel, aproximativ 1.000 […]

Războiul Israel – Hamas. Lupte intense în Fâşia Gaza / Armata israeliană susţine că a ucis „zeci de terorişti” / Liderul Hamas este aşteptat la Cairo pentru discuţii despre armistiţiu

UPDATE Medici fără Frontiere îşi exprimă îngrijorarea faţă de îngheţarea finanţării UNRWA Organizaţia neguvernamentală franceză Medici fără frontiere (MSF) a cerut donatorilor internaţionali să reconsidere suspendarea finanţării Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni, subliniind consecinţele umanitare grave ale unei astfel de măsuri. „În Gaza, criza umanitară a atins niveluri catastrofale. Orice limitare suplimentară a ajutorului va duce […]

FBI susţine că un grup de hackeri sprijinit de Beijing a vizat infrastructura SUA

Directorul FBI a declarat că instituţia pe care o conduce a desfăşurat o campanie pentru a opri grupul Volt Typhoon, relatează BBC. Acest grup a spart sute de routere de birou mai vechi pentru a accesa date despre bunurile americane, a afirmat Christopher Wray. Wray a declarat în faţa unei comisii a Congresului american că […]

Iulian Dumitrescu, vizat de DNA într-un dosar de luare de mită şi fals în declaraţii

Vizată de ancheta DNA este şi Angelica-Marilena Lambrea, sora preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Seria Samsung Galaxy S24 este acum disponibilă şi în magazinele din România

Seria Samsung Galaxy S24 este acum disponibilă şi în magazinele din România

Rheinmetall, gigantul german din industria de armament, preia 72% din acţiunile Automecanica Mediaş

Gigantul german din industria apărării Rheinmetall preia prin intermediul Rheinmetall Landsysteme GmbH un pachet de 72,5% din acţiunile producătorul român de vehicule Automecanica Mediaş, care urmează să devină Rheinmetall Automecanica SRL, scrie Ziarul Financiar.

AUR solicită demisia de urgenţă lui Iulian Dumitrescu

AUR solicită demisia de urgenţă lui Iulian Dumitrescu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova!

Netanyahu: Acordul pentru ostatici nu se va realiza „cu orice preţ”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu susţine că un acord cu Hamas pentru a asigura eliberarea a peste 100 de ostatici ţinuţi în Gaza nu se va realiza „cu orice preţ”. Declaraţia apare în condiţiile în care protestele continuă şi se extind în Israel.

Una din două poluări accidentale din 2023 a fost provocată de companii petroliere

Conform datelor furnizate de Biroul Sinteză şi Rapoarte al ANPM, numărul poluărilor accidentale raportate în anul 2023 a ajuns la 202 evenimente, cu 26% mai putine faţă de anul 2022, dar cu aproape 28% mai multe decât în urmă cu cinci ani, în 2019, când s-au înregistrat 158 de astfel de evenimente. Dintre cele 202 […]

Britanicii regretă părăsirea UE. Rezultatele sumbre ale Brexitului după patru ani

La patru ani de la momentul ,,B-Day” (B – de la Brexit), marea majoritate a britanicilor regretă ieşirea din Uniunea Europeană. Motivul? – promisiunile făcute de Boris Johnson, premierul în exerciţiu în acel moment, nu au depăşit costul real al separării regatului de blocul european. Dezamăgirea britanicilor devine din ce în ce mai mare din […]

DNA: Percheziţii în 19 locaţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova, într-un dosar de corupţie şi fals

DNA precizează că joi au loc percheziţii 19 locaţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova, dintre care una la sediul unei instituţii publice, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals.

Iohannis, despre protestele fermierilor: Comisia ar putea să vină cu unele proceduri de ameliorare

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre protestele fermierilor spunând că UE ar putea să propună unele „proceduri de ameliorare”. Preşedintele României a făcut declaraţiile joi, la Bruxelles, înainte de participarea la Consiliul European. Capitala belgiană este aproape blocată din cauza protestului fermierilor. „Nu putem să ne întâlnim în Bruxelles care este aproape blocat şi […]

Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la şcoală de la 15 kilometri distanţă

Irina, eleva de 10 ce vine zilnic la şcoală de la 15 kilometri distanţă, îşi doreşte ca într-o zi să fie studentă la Teatru