Mediafax Echipa

Paul Walker va apărea în filmul „Furios şi iute 7” cu ajutorul graficii digitale

Actorul american Paul Walker, decedat într-un tragic accident de automobil produs pe 30 noiembrie 2013, va apărea în cel de-al şaptelea opus al francizei "Furios şi iute" cu ajutorul programelor de grafică digitală.

Peste 2.000 de locuri de muncă în Grecia, Cipru şi Marea Britanie, la Târgul de cariere în turism

Peste 2.000 de locuri de muncă în Grecia, Cipru şi Marea Britanie vor fi disponibile, între 27 martie şi 13 aprilie, la Târgul de cariere în turism, care va fi organizat în Bucureşti şi alte 19 oraşe, salariile oferite fiind de până la 1.500 de lire pe lună, potrivit unui comunicat.

Renault este cel mai puţin vulnerabilă la deprecierea rublei, între producătorii auto din Rusia

Alianţa Renault-Nissan-AvtoVAZ este cel mai bine plasată, între producători auto precum Volkswagen şi Ford Motor, să reziste la efectele devalorizării rublei provocată de anexarea Crimeei de către Rusia, consideră analişti citaţi de Automotive News.

Orban, lui Zgonea: Trebuia să-l întrerupeţi pe Ponta când a vorbit vrute şi nevrute în plen

Deputatul PNL Ludovic Orban i-a spus în plen lui Valeriu Zgonea că trebuia să-l întrerupă la dezbaterea cerută de PNL pe premierul Ponta care "a vorbit vrute şi nevrute" pe alte teme, fără să se refere la reducerea CAS şi scutirea impozitului pe profitul reinvestit, iar Zgonea i-a tăiat microfonul.

Nicolăescu: PNL depune moţiune de cenzură dacă Guvernul nu va reduce până la 1 mai CAS

Deputatul PDL Andreea Paul i-a înmânat, în plen, premierului Victor Ponta 7 proiecte PDL pentru relaxarea fiscală, iar deputatul PNL Eugen Nicolăescu a anunţat că liberalii vor depune moţiune de cenzură dacă Guvernul nu va reduce până la 1 mai CAS şi nu va elimina impozitul pe profitului reinvestit.

Preşedintele ANRE: Scăderea preţului la energie, dacă va continua scăderea preţului la bursă

Preşedintele ANRE, Nicolae Havrileţ, a declarat, luni, că există posibilitatea ca de la 1 iulie sau de la 1 octombrie să fie revăzute taxele în sensul scăderii preţului la energie electrică dacă va continua scăderea preţului pe bursă.

Documentarul „Here Be Dragons” a primit trofeul One World Romania 2014 – VIDEO

Filmul "Here Be Dragons" a primit premiul "Best Karma", duminică seară, la gala de premiere a celei de-a şaptea ediţii a Festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Cea mai mare bancă din Franţa desfiinţează 1.600 de locuri de muncă în Ucraina, din cauza crizei

BNP Paribas, cea mai mare bancă din Franţa, va desfiinţa până anul următor 1.600 de locuri de muncă la subsidiara din Ucraina, dintr-un total de circa 7.000, în contextul tulburărilor interne şi conflictului ţării cu Rusia.

PMP a depus la BEC listele de candidaţi pentru alegerile europarlamentare

Conducerea PMP a depus, luni, la BEC, lista partidului pentru alegerile europarlamentare, pe primele locuri aflându-se Cristian Preda, Siegfried Mureşan, Teodor Baconschi, Cristian Petrescu.

Elena Udrea: Siegfried Mureşan va fi pe locul doi în lista PMP la europarlamentare

Deputatul Elena Udrea a anunţat, luni, că Siegfried Mureşan, "un tânăr care a avut o activitate performantă" în Parlamentul European, se va afla pe locul doi pe lista Partidului Mişcarea Populară pentru euroalegeri.

Peste 100 de oameni rămân dispăruţi în urma alunecării de teren din statul american Washington

Cel puţin opt oameni au murit, iar 108 rămân dispăruţi în urma masivei alunecări de teren produsă în statul american Washington, anunţă autorităţile regionale.

PDL depune din nou moţiune simplă pe tema descentralizării

Liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a anunţat, luni, în plen, depunerea unei moţiuni simple pe tema descentralizării, semnată de deputaţi PDL şi neafiliaţi, intitulată "Reforma administraţiei fără consens nu are succes".

Eurobarometru: 60% din români nu fac niciodată sport

O pondere de 60 la sută din români nu fac niciodată sport, aproape de media europeană de 59 la sută, cei mai activi cetăţeni ai UE fiind în Suedia, unde 70 la sută dintre ei desfăşoară activităţi fizice cel puţin o dată pe săptămână, potrivit unui sondaj Eurobarometru.

DJ Tiesto s-a accidentat în timpul unui concert din California

DJ Tiesto a fost spitalizat, vineri, după ce s-a lovit cu capul de un ecran uriaş, în timp ce urca pe scenă pentru a susţine un concert în San Jose, California, informează contactmusic.com.

ACCIDENT grav pe DN2, soldat cu un mort şi patru răniţi. În accident au fost implicate şase autoturisme. Şeful AJOFM şi o angajată a instituţiei, printre răniţi

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, luni după-amiază, în urma unui accident produs pe DN 2 (E 85), în localitatea buzoiană Oreavu, în care au fost implicate cinci autoturisme şi un tir. Directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Buzău, Ionel Tociu, şi o angajată a instituţiei se află printre cele patru persoane rănite, în timp ce un al treilea angajat al AJOFM şi-a pierdut viaţa.

Baconschi: De azi nu mai e nicio urmă de Traian Băsescu în PDL. Salut venirea Elenei Băsescu în PMP

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, care ocupă locul trei pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare, a declarat că de luni "nu mai există nicio urmă de Traian Băsescu în PDL" şi a salutat venirea Elenei Băsescu în PMP.

APADOR: Poliţistul ce a dat filmarea cu şeful Poliţiei Piatra Neamţ, suspus presiunilor. IPJ Neamţ neagă

APADOR-CH reclamă presiuni asupra poliţistului ce ar fi făcut publică înregistrarea cu fostul şef al Poliţiei Piatra Neamţ lovind o minoră, în timp ce şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Neamţ spune că nu a fost identificat cel care a difuzat imaginile şi neagă că s-ar face presiuni.

Cazanciuc: Codul insolvenţei trebuie adoptat repede. Insolvenţa persoanelor fizice, separat

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, că proiectul Codului insolvenţei elaborat de Guvern trebuie adoptat cât mai repede, arătând că subiectul insolvenţei persoanelor fizice trebuie tratat într-un proiect separat.

Teodorovici: Pregătim o strategie pentru achiziţii publice, la cererea Comisiei Europene

România pregăteşte, la cererea Comisiei Europene, o strategie pentru achiziţii publice, cu scopul de a remedia problemele pe care Bruxelles le-a reclamat până acum în această zonă şi pentru a se conforma noilor directive, a declarat, luni, ministrul Eugen Teodorovici.

Rubla a fost pusă oficial în circulaţie în Crimeea

Autorităţile din Crimeea au anunţat luni punerea în circulaţie a rublei în peninsulă, dar băncile şi comercianţii continuă să folosească aproape exclusiv moneda ucraineană, grivna.

Teodorovici: Nu vom mai finanţa din fonduri europene frizerii, florării sau parcuri

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, la o dezbatere, că nu vor mai fi finanţate proiecte fără impact în economie, precum frizerii, florării sau parcuri.

Ponta: CAS mic prin reduceri de costuri, creşteri taxe şi deficit. Nu urc deficitul, nu scad cheltuieli

Pierderea la buget rezultată din scăderea CAS cu 5 puncte din iulie, de 2,6 miliarde lei pe un semestru, nu poate fi acoperită decât prin reduceri de cheltuieli, creşteri de taxe şi majorarea deficitului, a spus premierul Ponta, adăugând însă că deficitul nu poate urca şi nu vrea să taie cheltuieli.

Conducerea Senatului cere punct de vedere de la Comisia juridică privind legalitatea grupului PC

Biroul Permanent al Senatului a decis, luni, să ceară un punct de vedere de la Comisia juridică, în urma sesizării grupului PDL, privind legalitatea funcţionării grupului PC din Senat, vicepreşedintele Cristian Dumitrescu adăugând că, în opinia Biroului, grupul este legal.

Doi deţinuţi acuzaţi de înşelăciuni prin metoda „ACCIDENTUL”, arestaţi preventiv

Doi deţinuţi încarceraţi la Galaţi care au înşelat din penitenciar, prin metoda "accidentul", trei persoane, de la care au primit ilegal aproape 30.000 de lei şi 6.000 de euro, au primit mandate de arestare preventivă emise de Judecătoria Brăila, informează Ministerul Public.

Expoziţia „Realizările Guvernului Ponta în anul 2013” va fi vernisată, miercuri, la Muzeul Ţăranului Român

Expoziţia de grafică "Realizările Guvernului Ponta în anul 2013", a caricaturistului Mihai Stănescu, va fi vernisată miercuri, de la ora 18.00, în Sala Acvariu la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Capitală, când va avea loc şi o lansare de carte, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Francezul Jean-Claude Killy, decorat de Vladimir Putin pentru „cele mai bune JO” din istorie

Francezul Jean-Claude Killy, care a coordonat pentru Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, a fost decorat, luni, de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Valeriu Răchită este noul antrenor secund al lui Piţurcă la echipa naţională

Tehnicianul Valeriu Răchită a ajuns la o înţelegere cu conducerea Federaţiei Române de Fotbal şi va ocupa funcţia de antrenor secund al lui Victor Piţurcă la echipa naţională a României, informează, luni, site-ul oficial al FRF.

Primul clip oficial de promovare a staţiunii Mamaia – VIDEO

Primul film oficial de promovare a staţiunii Mamaia ilustrează câteva din atracţiile acesteia: relaxarea pe plajă, distracţia, condiţii primitoare şi chiar de lux în hoteluri şi o viaţă de noapte ofertantă.

FED CUP: Partida România – Serbia va avea loc pe terenul central al Arenelor BNR

Partida România - Serbia, contând pentru play-off-ul Grupei Mondiale II a Fed Cup, ce va avea loc în 19 şi 20 aprilie, se va desfăşura pe Arena Centrală din cadrul complexului Arenele BNR, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Udrea: Am avut discuţii cu Cioabă, PMP îşi doreşte un parteneriat cu comunitatea romă

Deputatul Elena Udrea a declarat, luni, că a discutat cu Dorin Cioabă, autointitulatul rege internaţional al romilor, precizând că PMP îşi doreşte un parteneriat benefic pentru România cu comunitatea romă, pentru integrarea reprezentanţilor acesteia.

Elena Băsescu: Stolojan, în loc să se retragă la pensie, îşi doreşte un loc călduţ în PE

Elena Băsescu a declarat, luni, despre acuzaţiile europarlamentarului PDL Theodor Stolojan la adresa sa, că ceea ce spune este "de-a dreptul jenant", adăugând că acesta, "în loc să se retragă la pensie, îşi doreşte un loc călduţ în Parlamentul European".

RAPORT ONU: Fenomenele extreme din 2013, coerente cu evoluţia climei

Numeroasele fenomene climatice extreme din 2013 reprezintă "indicatori coerenţi şi interdependenţi" ai evoluţiei climei şi au fost determinate de încălzirea globală provocată de activităţile umane, a subliniat un raport anual întocmit de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM).

Fenechiu contestă modul de stabilire a regimului de detenţie, el executând pedeapsa în regim închis

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul" şi care execută pedeapsa în regim închis la Penitenciarul Iaşi, a depus la Judecătoria Iaşi o contestaţie privind modul în care i s-a stabilit regimul de detenţie.

Alegeri la Academia Română: Viorel Barbu, Valentin Vlad şi Victor Voicu candidează la şefia forului

Matematicianul Viorel Barbu, inginerul electronist Ionel Valentin Vlad şi medicul Victor Voicu candidează la funcţia de preşedinte al Academiei Române, alegerile pentru conducerea celui mai înalt for cultural şi ştiinţific al României urmând să aibă loc pe 8 aprilie.

Casa Albă este „foarte îngrijorată” de prezenţa trupelor ruse la frontiera de est a Ucrainei

Preşedinţia Statelor Unite este "foarte îngrijorată" de riscurile escaladării crizei din cauza prezenţei trupelor ruse la frontiera de est a Ucrainei, anunţă Ben Rhodes, consilier-adjunct pentru Securitatea Naţională al preşedintelui Barack Obama.

Anghel Iordănescu: Nu am de gând să demisionez

Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Anghel Iordănescu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că nu intenţionează să demisioneze, catalogând zvonurile apărute pe marginea acestui subiect drept invenţii.

POVESTE DE IUBIRE între două berze: Rodan călătoreşte 13.500 kilometri în fiecare an pentru a-şi întâlni „iubita” – FOTO, VIDEO

Povestea de iubire dintre două berze s-a dovedit a fi mai puternică decât distanţa uriaşă care le desparte, masculul revenind în acest an pentru a 12-a oară consecutiv pentru a fi alături de "iubita" sa, care, din cauza unui handicap, nu poate să zboare şi îşi petrece iernile în Croaţia.

Badea anunţă o campanie de strângere de cărţi pentru Găgăuzia, fiecare parlamentar să aducă 10 cărţi

Vicepreşedintele Comisiei românilor de pretutindeni, senatorul PDL Viorel Badea, a anunţat, luni, în plenul Senatului, demararea unei campanii de strângere de cărţi româneşti pentru şcolile din Găgăuzia, solicitând ca fiecare parlamentar să contribuie cu câte zece cărţi.

Concertul trupei The Cat Empire va avea loc, pe 31 iulie, la Arenele Romane din Capitală

Concertul trupei australiene The Cat Empire, anunţat iniţial pentru prima zi a festivalului B'estfest Summer Camp, se va desfăşura la Arenele Romane, pe data de 31 iulie, informează organizatorii evenimentului, Emagic.

Cererea de eliberare condiţionată formulată de unul din asasinii lui Mihalea, respinsă de instanţă

Tribunalul Dâmboviţa a respins definitiv cererea de eliberare condiţionată formulată de Nelu Florian Gavrilă, unul dintre cei doi ucigaşi ai lui Ioan Luchian Mihalea, dar bărbatul, care este condamnat pe viaţă, poate formula o nouă cerere în acest sens peste şase luni, potrivit deciziei instanţei.