Mediafax Echipa

Stroe: De Crăciun le dăm angajaţilor MAI banii pentru jumătate din uniforma pe 2013. Cealaltă jumătate, în 2014

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, vineri, că angajaţii MAI vor primi de Crăciun banii pentru jumătate din urniforma pentru acest an, cealaltă jumătate urmând să o primească în primul trimestru al anului 2014.

Mii de poliţişti au manifestat împotriva austerităţii la Lisabona

Mii de poliţişti, jandarmi şi alţi funcţionari din cadrul forţelor de ordine portugheze au manifestat joi, la Lisabona, într-un climat tensionat, împotriva noilor măsuri de austeritate prevăzute de proiectul de buget pentru 2014.

John Kerry a îndemnat Phenianul să îl elibereze pe fostul combatant american în Războiul Coreei

Secretarul de Stat american John Kerry a îndemnat joi Coreea de Nord să elibereze un american în vârstă de 85 de ani, un fost combatant în Războiul Coreei, încarcerat de aproape o lună în această ţară.

Suspendarea acordului Ucraina-UE este o decizie „economică”, afirmă premierul Azarov

Decizia Ucrainei de suspendare a lucrărilor la acordul de asociere cu UE a fost dictată de probleme economice, a declarat vineri premierul Mikola Azarov, adăugând că strategia în vederea integrării europene rămâne neschimbată.

Comisiile parlamentare continuă avizarea bugetelor ministerelor pe 2014, printre care MAI, MApN, dar şi SIE. Bugetele pentru Cultură, Educaţie şi Transporturi, suplimentate

Comisiile parlamentare continuă, vineri, avizarea bugetelor ministerelor pentru anul 2014, premierul Victor Ponta anunţând, anterior, că parlamentarii USL vor rămâne în Bucureşti şi vor lucra la Parlament până când proiectul de buget pentru anul viitor este aprobat final şi promulgat.

Simunici a fost amendat cu 3.200 de euro pentru sloganuri pronaziste

Fundaşul croat Josip Simunici a fost amendat cu 3.200 de euro pentru că a celebrat calificarea Croaţiei la Cupa Mondială scandând sloganuri pronaziste, a anunţat justiţia de la Zagreb.

România este interesată să participe la construcţia de locuinţe, şcoli şi autostrăzi în Irak

Guvernele României şi Irakului au semnat, vineri, în prezenţa vicepremierilor Liviu Dragnea şi Saleh Mohamed Al-Mutlaq, acorduri ce prevăd colaborarea în domeniul construcţiei de locuinţe, şcoli şi autostrăzi, industriei, transporturilor, agriculturii, sănătăţii şi exploatării resurselor minerale.

Directorul general OMV: Marea Neagră înseamnă gaz pentru Europa. Vrem să facem din România un exportator de gaze

OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, vrea să transforme România din importator în exportator de gaze naturale, iar resursele din Marea Neagră înseamnă "gaze pentru Europa", a declarat directorul general al grupului austriac, Gerhard Roiss.

BLACK FRIDAY 2013: Sute de bistriţeni s-au înghesuit în magazine pentru reduceri, încă de la 5 dimineaţa – GALERIE FOTO

Sute de persoane din Bistriţa s-au înghesuit, vineri dimineaţă, în magazinele care au anunţat reduceri de Black Friday, pentru a cumpăra electronice şi electrocasnice cu preţ redus, în special plasme, telefoane mobile şi tablete, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alexandra Gulea: Mi se părea că în Valea Jiului pot să povestesc o stare a societăţii româneşti

Regizoarea Alexandra Gulea a declarat, joi seară, la premiera lungmetrajului său "Matei, copil miner", că pelicula conţine elemente de documentar, afirmând că a simţit că în Valea Jiului putea să povestească "într-un mod concentrat" o stare a societăţii româneşti.

Grecii caută în Rusia cumpărători pentru circa 300 de hoteluri

Proprietarii a circa 300 de hoteluri din Grecia încearcă sã găsească investitori în Rusia pentru a vinde unităţile de cazare, a declarat un oficial al Asociaţiei Companiilor Elene din Turism.

Leonardo DiCaprio acordă o finanţare de 3 milioane de dolari pentru salvarea tigrilor din Nepal

Fundaţia pentru conservarea mediului înfiinţată de Leonardo DiCaprio a acordat o finanţare de 3 milioane de dolari Fondului mondial pentru natura sălbatică (WWF), în scopul salvării populaţiei de tigri din Nepal.

Bolivia a respins poziţia Parlamentului European cu privire la cazul unui româno-ungur acuzat de terorism

Guvernul bolivian a respins joi poziţia Parlamentului Europan (PE), care îndemna autorităţile să asigure procese corecte şi independente în cazurile cetăţenilor româno-ungur Elod Toaso şi croat Mario Tadici, încarceraţi în Bolivia de peste patru ani, pentru acuzaţii de terorism, relatează MTI.

ANAF a suspendat pe termen nedefinit restricţiile privind bunurile care pot fi aduse din afara UE

ANAF a suspendat pe termen nedefinit aplicarea noilor restricţii privind cantităţile de tutun, alcool şi alimente care pot fi aduse în bagaje personale din afara UE, după ce prevederile introduse la 15 noiembrie şi amânate iniţial pentru 1 decembrie au determinat aglomeraţie în vămi.

Ioan Oltean, implicat într-un accident: Sunt atent cu femeile. Ca un vânt, ca o boare, aşa am atins maşina doamnei profesoare

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a fost implicat, vineri dimineaţă, într-un accident rutier petrecut în faţa colegiului din Bistriţa unde învaţă fiica sa, el lovind cu maşina autoturismul unei profesoare care încerca să parcheze.

Fiica actorului Kevin Bacon, desemnată Miss Golden Globe 2014

Sosie Bacon, fiica actorilor Kevin Bacon şi Kyra Sedgwick, a fost desemnată Miss Golden Globe 2014 de reprezentanţii Asociaţiei presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association / HFPA).

SUA coboară steagurile în bernă, comemorând o jumătate de secol de la asasinarea lui John F. Kennedy

Toate steagurile urmează să fie coborâte în bernă vineri în Statele Unite, în memoria lui John F. Kennedy, asasinat în urmă cu 50 de ani, dar care face în continuare parte din Panteonul preşedinţilor americani.

Agenţia de rating S&P a îmbunătăţit perspectiva ratingului României, de la „stabilă” la „pozitivă”

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a îmbunătăţit perspectiva ratingului României de la "stabilă" la "pozitivă" şi a confirmat calificativul la "BB+", reflectând creşterea semnificativă a exporturilor, consolidarea fiscală şi stabilitatea sectorului financiar.

BLACK FRIDAY 2013: eMAG a vândut patru maşini la începerea campaniei

Retailerul online eMAG a vândut în primele minute ale campaniei Black Friday patru maşini, respectiv două Ford Focus, un Ford Kuga şi o Dacia Logan.

GOOGLE sărbătoreşte, vineri, a 50-a aniversare a serialului SF britanic „Doctor Who”

Google sărbătoreşte, vineri, printr-un doodle interactiv, a 50-a aniversare a serialului SF "Doctor Who", produs de BBC şi care descrie aventurile unui lord ce călătoreşte în timp şi spaţiu cu nava lui, Tardis, aceasta fiind camuflată într-o cabină telefonică de poliţie din 1960.

Campania “Why Don’t You Come Over” premiată la PR Awards

Campania “Why Don’t You Come Over”, creată şi susţinută de Gândul şi GMP, a obţinut titlul de „Campania Anului” la a XI-a ediţie a Romanian PR Awards, organizată de Forum for International Communications, pe 20 noiembrie, la JW Marriott Bucureşti.

Armata chineză a operat primul zbor al unui avion fără pilot invizibil pe radar. Presa oficială: Beijingul prinde din urmă Washingtonul în domeniul tehnologiei militare

Armata chineză a operat primul zbor cu un avion fără pilot invizibil pe radar, un salt tehnologic care confirmă că Beijingul prinde din urmă Washingtonul în domeniul tehnologiei militare, scria presa oficială vineri.

AFP: Diminuarea drepturilor opoziţiei în Senatul SUA, revoluţie sau scandal?

Majoritatea democrată din Senatul american şi-a pus până la urmă ameninţările în practică şi a privat în forţă, joi, opoziţia republicană de puterea aproape nelimitată de obstrucţionare, o revoluţie salutată de Barack Obama, exasperat de impasul politic care-i domină mandatul.

Coreea de Nord ameninţă Seulul cu O MARE DE FOC, la trei ani de la bombardarea Insulei Yeonpyeong

Coreea de Nord a marcat vineri trei ani de la bombardarea unei insule sud-coreene situate în apropierea frontierei maritime dintre cei doi vecini, ameninţând cu transformarea Casei Albastre, sediului preşedinţiei sud-coreene, la Seul, într-o "mare de foc".

Metroul din Londra va circula în regim de 24 de ore în weekend

Metroul londonez va circula, începând din 2015, în regim de 24 de ore în weekend, pentru prima dată în istoria Londrei, relatează The Telegraph online.

Scandalul de SPIONAJ Germania – SUA: Ministrul german de Externe va avea o întâlnire cu o delegaţie a Senatului american

Ministrul german de Externe Guido Westerwelle se va întâlni luni cu o delegaţie a Congresului american, în vizită la Berlin, în contextul tensiunilor provocate de dezvăluiri referitoare la spionajul agenţiilor de informaţii americane, au anunţat joi surse din cadrul ministerului.

Bombă din al Doilea Război Mondial, descoperită în Ungaria. Două spitale au fost evacuate

O bombă datând din al Doilea Război Mondial a fost descoperită joi după-amiază, în apropierea unor spitale din Budapesta, relatează MTI.

Avertizări COD GALBEN de ceaţă pentru Bucureşti şi 18 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis *avertizări cod galben de ceaţă, valabile vineri, începând cu ora 5:00, în Bucureşti şi 17 judeţe din ţară*, în unele zone vizibilitatea fiind redusă sub 50 de metri.

A doua zi a negocierilor de la Geneva nu au adus un acord asupra programului nuclear iranian: „Nu au înregistrat niciun progres”

Şeful negociatorilor iranieni în dosarul nuclear, Abbas Araghchi, a declarat joi că nu a fost înregistrat "niciun progres" în a doua zi a negocierilor de la Geneva pe tema programului nuclear al Iranului.

SUA vor să semneze tratatul bilateral de securitate cu Afganistanul până la sfârşitul lui 2013

Washingtonul a avertizat joi Kabulul că vrea să semneze, până la sfârşitul lui 2013, tratatul cu privire la prezenţa militară americană în Afganistan, începând din 2015, un text aprobat de către secretarul de Stat american John Kerry şi preşedintele afgan Hamid Karzai.

Mehedinţi: Şapte persoane, reţinute în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 10 mil. euro

Şapte persoane, între care mai mulţi oameni de afaceri mehedinţeni, au fost reţinute, joi seară, în urma audierii a 20 dintre cele 38 de persoane ridicate după percheziţiile de joi dimineaţă, pentru acuzaţii de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 10 milioane de euro.

Antonescu: Băsescu spunând că m-ar vota a obţinut deja „pesedişti speriaţi”. Profită de lipsa de minte

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară, că prin anunţul că l-ar vota în turul al doilea al prezidenţialelor, şeful statului a obţinut "pesedişti speriaţi", care ar putea fi numele unui tablou sau film, şi a comentat că Traian Băsescu "profită de lipsa de minte a unora".

Antonescu: Oameni de genul lui Ghiţă, care se legitimează influenţi în servicii, pot face presiuni

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat joi seară că, atunci când a vorbit despre oameni cu influenţă în servicii care ar face presiuni pentru candidatura lui Victor Ponta la prezidenţiale, s-a referit la persoane precum Sebastian Ghiţă, care lasă să se înţeleagă că e un reprezentant al serviciilor.

Cel puţin patru morţi după prăbuşirea acoperişului unui centru comercial, în Letonia

Cel puţin patru persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite după prăbuşirea acoperişului unui centru comercial, la periferia oraşului Riga, anunţă autorităţile letone.

Antonescu: Mobilizăm USL să adoptăm bugetul anul acesta în Parlament dacă îl retrimite Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară că în discuţia cu Victor Ponta de la Guvern au convenit calendarul de adoptare a bugetului, în sensul mobilizării parlamentarilor USL, pentru adoptarea acestuia până la finalul anului chiar dacă Traian Băsescu îl va retrimite în Parlament.

Antonescu: Am discutat cu Ponta în treacăt despre Comisia Călăraşi. Probabil se va lua decizia

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, joi seară, că în întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Victor Ponta la Guvern, s-a discutat "în treacăt" despre Comisia de anchetă Călăraşi, precizând că nu s-a hotărât asupra acesteia, dar că foarte probabil o decizie se va lua şi în PNL.

Formula partenerului perfect, calculată de un software

Un nou software, similar cu motoarele de recomandare folosite pentru utilizatorii site-urilor Facebook, LinkedIn şi Amazon, calculează cu ajutorul unui algoritm partenerul de viaţă perfect, cu o precizie de 95%.

Burberry şi Google au prezentat o tehnologie ce permite utilizatorilor să trimită săruturi virtuale

Companiile Burberry şi Google au prezentat într-o campanie recentă o tehnologie ce permite utilizatorilor să înregistreze şi să expedieze săruturi virtuale oricărei persoane din lume, cu ajutorul telefonului mobil sau al unei camere web.

Uniunea Europeană exprimă „dezamăgire” după decizia Ucrainei de renunţare la acordul de asociere

Uniunea Europeană a exprimat "dezamăgire" în legătură cu decizia Ucrainei de a renunţa la acordul de asociere, reiterând convingerea că "viitorul" acestei ţări constă într-o "relaţie puternică cu UE".

Putin şi Hollande au discutat despre situaţia din Siria şi despre criza nucleară iraniană

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat, joi, prin telefon, cu omologul său francez, Francois Hollande, despre "situaţia din Siria şi despre programul nuclear iranian", anunţă Kremlinul.