Mediafax Echipa

Proiectul de lege privind eliminarea pensiilor magistraţilor corupţi, pus în dezbatere publică

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică, vineri, proiectul de lege privind pierderea pensiilor de serviciu ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru corupţie şi excluşi din magistratură din acest motiv, prevederile urmând să se aplice şi celor condamnaţi înainte de intrarea în vigoare.

Spectacolul „Sex”, de Rob de Graaf, pe 2 şi 3 septembrie, la Teatrul Metropolis din Capitală

Spectacolul "Sex", în regia lui Claudiu Goga, avându-i în distribuţie pe actorii Emilia Popescu, Mircea Rusu, Gelu Niţu şi Mihai Calotă, va avea premiera pe 2 septembrie, la Teatrul Metropolis din Capitală, urmată de o nouă reprezentaţie pe 3 septembrie, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Proiect UNIC în România: Peste 6.000 de elevi, din cinci judeţe, „împrieteniţi” cu ştiinţele exacte

Peste 6.000 de elevi din 506 de şcoli aflate în judeţele Călăraşi, Cluj, Iaşi, Sibiu şi Mehedinţi s-au "împrietenit" cu matematica şi ştiinţele, în cadrul unui proiect unic în România, potrivit iniţiatorilor, derulat pe parcursul a trei ani.

Toyota renunţă, la fel ca Daimler, la un gaz pentru climatizarea vehiculelor impus de UE

Toyota, cel mai mare constructor auto la nivel mondial, a decis să renunţe la utilizarea unui gaz pentru instalaţiile de climatizare ale automobilelor impus de legislaţia europeană, urmând exemplul grupului Daimler care a iniţiat opoziţia faţă de acest produs din motive de siguranţă.

Revista britanică Modern Poetry in Translation dedică 30 de pagini poeziei româneşti contemporane

Revista britanică Modern Poetry in Translation va lansa, pe 26 septembrie, un număr special intitulat "Between Clay and Star", care include 30 de pagini dedicate poeziei româneşti contemporane, anunţă Institutul Cultural Român (ICR) din Londra.

„Inferno”, cel mai nou roman al lui Dan Brown, lansat, luni, în România

"Inferno", cel mai nou roman al scriitorului american Dan Brown, va fi disponibil în librăriile româneşti începând de luni, informează Editura Rao.

Trei pui de arici albinoşi din Rusia au primit prenumele bebeluşului regal britanic

Trei pui de arici albinoşi de la o grădină zoologică din Rusia au primit prenumele bebeluşului regal britanic, prinţul George de Cambridge.

Fraudă cu ajutoare sociale de 1 miliard de euro, în Italia

Fiscul italian a descoperit în ultimele opt luni 3.160 de pretinşi săraci şi invalizi care au beneficiat în mod fraudulos de ajutoare sociale de 1 miliard de euro.

Florin Cioabă a fost înmormântat. Ceremoniile au durat aproape şase ore

Florin Cioabă, autointitulatul rege al romilor, a fost înmormântat, vineri după-amiază, în Cimitirul Municipal din Sibiu, la finalul unor ceremonii care au durat aproximativ şase ore şi la care au participat, în total, circa 2.500 de persoane.

Marca: Bale va semna cu Real şi va deveni cel mai scump jucător din istorie. Salariul anual pe care îl va încasa de la madrileni

Cotidianul Marca scrie, vineri, că Real Madrid şi Tottenham au ajuns la un acord pentru transferul galezului Gareth Bale, care va semna cu madrilenii pe şase sezoane.

Mica Sirenă din Copenhaga a sărbătorit un secol de existenţă

Celebra statuie Mica Sirenă din Copenhaga a sărbătorit vineri împlinirea unui secol de existenţă, în faţa unui public numeros alcătuit din copii şi adulţi.

Soţia lui Bo Xilai spune că l-a ucis pe britanicul Neil Heywood pentru a-şi proteja fiul

Soţia liderului chinez demis Bo Xilai a afirmat într-o mărturie difuzată vineri că l-a asasinat în 2011 pe omul de afaceri britanic Neil Heywood deoarece se temea că acesta îl "va răpi şi ucide" pe fiul ei.

PIAŢA AUTO a înregistrat vânzări foarte bune în iulie. Care sunt mărcile cele mai vândute în România

Piaţa auto a înregistrat în luna iulie cea mai bună evoluţie începând din mai 2012, însă după primele şapte luni afişează o scădere de 14% faţă perioada corespunzătoare din 2012, la aproape 43.000 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Băsescu: A da curs cererii premierului de retragere a decoraţiei lui Tőkés este încălcare a legii

Preşedintele Traian Băsescu a luat notă de iniţiativa premierului Victor Ponta privind retragerea Ordinului Naţional "Steaua României" acordat lui Tőkés László, dar constată că a-i da curs înseamnă încălcarea legii, anunţă purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.

Fosta directoare de la „Bolintineanu”, trimisă în judecată în dosarul fraudelor la bacalaureat

Fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Bucureşti, Costica Vărzaru, a fost trimisă în judecată, vineri, în dosarul fraudei de la bacalaureat, alături de vicepreşedinta comisiei de examen, o membră a comitetului de părinţi şi secretara liceului.

Concertul lui Roger Waters: Accesul publicului se va face începând cu ora 17.00. Recomandările către spectatori

Accesul publicului la concertul de miercuri, din Capitală, al artistului Roger Waters, "The Wall", se va face începând cu ora 17.00, pe la intrările dinspre Parcul Izvor şi Bulevardul Regina Maria, evenimentul fiind programat să înceapă în jurul orei 20.00, informează organizatorii, Emagic.

Procurorii anticorupţie au pus sechestru pe bunuri ale judecătoarei Cîrstoiu, în dosarul de corupţie

Procurorii anticorupţie au audiat-o vineri pe judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi i-au adus acesteia la cunoştinţă faptul că i-au pus sechestru asigurător pe o parte din bunurile ce se regăsesc în declaraţia de avere, până la suma despre care susţin că a primit-o aceasta drept mită.

Viaţa extraordinară a lui Josephine Baker, ecranizată într-un film în care ar putea juca Rihanna

Viaţa extraordinară a renumitei dansatoare, cântăreţe şi actriţe de culoare Josephine Baker va fi ecranizată într-un film în care rolul principal ar putea fi interpretat de cântăreaţa Rihanna, informează dailymail.co.uk.

Suceava: Cinci femei, sechestrate şi ameninţate într-o farmacie de către un fost profesor bolnav pshic

Patru farmaciste şi o femeie de serviciu dintr-o farmacie din municipiul Suceava au fost sechestrate, vineri, de către un fost profesor cu schizofrenie, care a intrat în farmacie, a blocat uşa şi le-a ameninţat pe femei cu o şurubelniţă, la faţa locului intervenind trupele speciale.

UBS cere clienţilor germani evazionişti să intre în legalitate sau să părăsăsească banca

Grupul bancar elveţian UBS a cerut clienţilor germani care nu şi-au declarat averea fiscului din Berlin să remedieze această situaţie sau să părăsească banca într-o perioadă de 16 luni, decizia fiind luată la presiunea autorităţilor din Germania.

Steve Ballmer se va retrage de la conducerea Microsoft în 12 luni. Acţiunile grupului au crescut cu 9%

Directorul general al Microsoft, Steve Ballmer, se va retrage de la conducerea grupului în următoarele 12 luni, după găsirea unui succesor, a anunţat cel mai mare producător de software la nivel mondial, iar informaţia a determinat apreciarea cotaţiei acţiunilor cu 9%.

Dosarul APIA: Pană şi Voinea rămân în arest. Instanţa le-a respins recursul faţă de măsura preventivă

Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, care sunt acuzaţi de fapte de corupţie, rămân în arest, potrivit unei decizii luate vineri de Curtea de Apel Bucureşti.

Volumul „Fluturi sărutându-se”, de Carmen Sylva, lansat pe 3 septembrie, în Bucureşti

Lansarea volumului "Fluturi sărutându-se. Cugetări şi poezii", de Carmen Sylva, va avea loc pe 3 septembrie, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti Verona din Bucureşti, în prezenţa principelui Radu, informează Curtea Veche Publishing.

Viktor Orban spune că se înţelege mai bine cu Traian Băsescu decât cu Victor Ponta: Băsescu e un patriot cu sentimente naţionale solide

Premierul ungar declară că se înţelege mai bine cu preşedintele Traian Băsescu, despre care spune că este "un patriot cu sentimente naţionale solide", decât cu Victor Ponta, pe care îl vede ca pe "un prim-ministru mai putin influenţat de sentimente naţionale".

Siria reprezintă cea mai mare ameninţare împotriva păcii mondiale, avertizează Lakhdar Brahimi

Conflictul sirian reprezintă cea mai mare ameninţare actuală împotriva păcii mondiale, mai ales după presupusa folosire de arme chimice în timpul unui atac în apropiere de Damasc, a avertizat vineri trimisul special al Ligii Arabe şi ONU, Lakhdar Brahimi.

Maia Morgenstern duce spectacolul „Mic şi-al dracu'” la Festivalul de Storytelling de la Tel Aviv

Actriţa Maia Morgenstern va fi prezentă la Festivalul Internaţional de Storytelling de la Tel Aviv, care va avea loc în perioada 24 - 25 septembrie, cu spectacolul "Mic şi-al dracu'", informează Institutul Cultural Român.

Mostra de la Veneţia debutează miercuri şi se anunţă „întunecată”, oglindind criza economică – VIDEO

Mostra de la Veneţia, cel mai vechi festival de film din lume, debutează miercuri, cu o puternică prezenţă anglo-saxonă la cea de-a 70-a ediţie, care se anunţă mai degrabă "întunecată", reflectând actualele crize "economice, sociale şi familiale", au anunţat organizatorii.

Antonescu: N-am discutat cu Ponta, dar cred sincer că Săpunaru e o propunere cu multe şanse

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru "Gândul", că nu a discutat cu premierul Victor Ponta despre nominalizarea pentru Transporturi, precizând însă că "crede sincer" că Nini Săpunaru este o "propunere cu multe şanse de nominalizare" în BPN al PNL.

CÂT AR CHELTUI STATUL pentru aducerea lui Omar Hayssam de la Mărgineni la Bucureşti

Aproximativ 350 de euro ar cheltui statul pe lună pentru a-l aduce pe Omar Hayssam de la Penitenciarul Mărgineni la Bucureşti de fiecare dată când trebuie să se prezinte la termenele din cele cinci dosare pe care le are la instanţe şi la audieri în cele două în care este cercetat de DNA şi DIICOT.

Premierul Greciei a discutat cu prinţul saudit bin Talal al Saud despre sectorul bancar elen

Premierul elen Antonis Samaras s-a întâlnit cu prinţul saudit Alwaleed bin Talal al Saud, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, discuţiile vizând activele scoase la vânzare de Grecia şi situaţia sectorului bancar elen, au declarat surse apropiate situaţiei pentru cotidianul Kathimerini.

Clubul Ferencvaros, amendat de federaţia ungară pentru antisemitismul suporterilor

Clubul Ferencvaros a fost amendat cu 2.700 de euro de Federaţia Ungară de Fotbal (MLSZ), deoarece suporterii au afişat în timpul unui meci un banner în memoria unui presupus criminal de război nazist.

Simona Halep explică succesul său: Joc mai agresiv şi mă mişc mai bine

Jucătoarea de tenis Simona Halep, calificată în semifinalele turneului Premier de la New Haven, fază în care o va întâlni pe daneza Caroline Wozniacki, a explicat forma bună în care se află printr-o evoluţie mai agresivă pe teren şi printr-o mobilitate mai bună.

Un fost campion olimpic la ciclism a provocat două accidente rutiere

Elveţianul Robert Dill-Bundi, campion olimpic la ciclism în 1980, a provocat, joi, un carambol în care au fost rănite 11 persoane, inclusiv el, a anunţat presa din Elveţia.

The Guardian: Petrolul a început să joace abia după ce a primit trei goluri

Cotidianul The Guardian a notat, vineri, că echipa Petrolul Ploieşti a început să joace în meciul cu Swansea, din play-off-ul Ligii Europa, abia după ce a primit trei goluri şi într-un moment în care practic calificarea era deja decisă, însă a menţionat că golul serii a fost reuşita lui Grozav.

BBC: Substanţa cu care s-a dopat Gay este un steroid

Substanţa cu care s-a dopat atletul american Tyson Gay, depistat pozitiv în luna mai, este un steroid, informează bbc.co.uk, care a precizat că a obţinut extrase dintr-o scrisoare adresată sprinterului de către Agenţia Americană Antidoping (USADA).

VREMEA în weekend: PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică în ţară, la munte şi la mare

Sâmbătă, vremea se va menţine călduroasă în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Local în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi pe arii mai restrânse în sudul, centrul şi estul ţării vor fi averse şi descărcări electrice, în timp ce în restul teritoriului astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Vântul va sufla slab şi moderat.

Adele ar putea scrie o carte pentru copii

Adele a fost contactată de editura Puffin Books - parte a Penguin Books -, care i-a cerut cântăreţei britanice să scrie o carte pentru copii care să fie uşor de citit, să includă imagini simple şi să aibă o poveste inspirată de maternitate.

Londra a instalat o bază secretă de supraveghere pe Internet. RAPORTUL despre locaţia din Orientul Mijlociu

Marea Britanie a instalat o bază secretă de supraveghere pe Internet în Orientul Mijlociu, potrivit unui raport, joi, citând ultimele documente obţinute de fostul consultant american în domeniul informaţiilor Edward Snowden, refugiat în Rusia.

Consiliul Naţional al Elevilor: Unii elevi navetişti vor primi doar o treime din costul abonamentului

Consiliul Naţional al Elevilor consideră că măsura propusă de Ministerul Finanţelor privind abonamentele de transport este dezavantajoasă pentru o parte dintre elevii navetişti, cărora li se va deconta doar o treime din costul total al abonamentului.

Cum să slăbeşti eficient: Metode inedite de a pierde în greutate care chiar funcţionează

Deşi o dietă sănătoasă şi exerciţiile fizice reprezintă cele mai bune metode de a te menţine în formă, există şi alte căi de a pierde din greutate, dintre care cel puţin şapte sunt cât se poate de neobişnuite.