Mediafax Echipa

Radu Câmpeanu este tot la terapie intensivă, în stare uşor ameliorată şi cu febra în scădere

Preşedintele fondator al PNL 1990, Radu Câmpeanu, se află internat în continuare la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, starea lui fiind uşor ameliorată, după ce i-a scăzut febra, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai familiei.

LIGA CAMPIONILOR: Rezultate din prima manşă a turului trei preliminar

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi şi miercuri, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor:

Kristen Stewart, unui paparazzo: Nu meriţi să respiri acelaşi aer cu mine! – VIDEO

Actriţa americană Kristen Stewart a fost înregistrată de camerele de filmat în timpul unei altercaţii verbale cu un paparazzo, căruia i-a spus că nu merită să respire acelaşi aer cu ea.

Lupte între gladiatori reconstituite la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, de Ziua Porţilor Deschise

Turiştii care vor vizita duminică situl istoric Ulpia Traiana Sarmizegetusa vor putea urmări reconstituirea unor lupte cu gladiatori, ca în perioada Imperiului Roman, evenimentul fiind prilejuit de Ziua Porţilor Deschise în fosta capitală a Daciei Romane din comuna hunedoreană Sarmizegetusa.

Noul sistem de management al traficului aerian din România va costa aproximativ 26 milioane euro

Contractul încheiat de Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) cu spaniolii de la Indra, care vizează livrarea unui nou sistem de management al traficului pentru spaţiul aerian al României, are o valoare de aproximativ 26 milioane euro.

Yahoo a cumpărat platforma de comerţ electronic Lexity

Grupul de internet american Yahoo! a anunţat, miercuri, că a cumpărat platforma de comerţ electronic Lexity, aceasta fiind cea de-a 20-a achiziţie de când conducerea companiei a fost preluată de Marissa Mayer.

Un inculpat din dosarul „Transformatorul” gestionează construirea Catedralei Mântuirii Neamului

Ion Turbatu, condamnat de prima instanţă la şase ani de închisoare în dosarul "Transformatorul", este consilier patriarhal responsabil cu aspectele economice ale construirii Catedralei Mântuirii Neamului, poziţie în care, potrivit Patriarhiei Române, a dovedit "profesionalism".

Cheryl Boone Isaacs, primul preşedinte afroamerican al Academiei de film americane

Cheryl Boone Isaacs a devenit miercuri primul preşedinte afroamerican al Academiei de film americane, organizaţia care decernează în fiecare an prestigioasele premii Oscar, a anunţat instituţia într-un comunicat.

O parte din autostrada Lugoj-Deva, construită pentru 95 de milioane de euro. CNADNR a semnat cu asocierea Tehnostrade – Spedition UMB

CNADNR a semnat cu asocierea Tehnostrade - Spedition UMB, companii controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, un contract de 419,4 milioane lei (95,3 milioane euro), fără TVA, pentru proiectarea şi construcţia lotului 4 al autostrăzii Lugoj - Deva.

Cea mai IEFTINĂ dietă din lume: Cum poţi slăbi fără efort fizic şi fără a renunţa la alimente – FOTO, VIDEO

Persoanele care se luptă cu diete stricte pentru a putea slăbi câteva kilograme pot respira uşurate: a apărut o nouă dietă care promite pierderea în greutate fără niciun efort fizic şi fără a renunţa la anumite alimente.

Premierul spaniol dezminte „minciuni şi manipulări” şi afirmă că s-a înşelat în privinţa lui Barcenas

Premierul spaniol Mariano Rajoy, citat într-un scandal de corupţie, le-a spus deputaţilor că a venit în faţa lor pentru a "dezminţi minciunile şi manipulările" care îl vizează şi că s-a înşelat "având încredere" în Luis Barcenas, aflat la închisoare pentru corupţie.

BMW, cel mai mare producător de automobile de lux, are profit în scădere în trimestrul al doilea, după investiţii masive în noile modele

BMW, cel mai mare producător de automobile de lux la nivel mondial, a anunţat o scădere de 8,8% a profitului pentru trimestrul al doilea, determinată în principal de creşterea investiţiilor în modele noi, inclusiv primul autoturism electric dezvoltat de grup.

Un indicator rutier din California a creat confuzie în rândul şoferilor – FOTO, VIDEO

Un indicator rutier a reuşit să creeze confuzie în rândul şoferilor dintr-un oraş american, deoarece pare să fie scris incorect, îndemnul de pe plăcuţa rutieră fiind diferit de cel care se găseşte în mod normal pe indicator.

Ernst&Young: Grupurile bancare europene estimează reducerea expunerilor. În România creditarea va stagna

Continuarea dezintermedierii la nivelul grupurilor bancare europene va contribui la stagnarea creditării în România, evoluţie care va afecta băncile, deoarece fără o creştere susţinută a creditelor pe termen scurt România nu se poate aştepta la reducerea creditelor neperformante, potrivit E&Y.

Frauda la BAC la liceul „Bolintineanu”: Fosta directoare a dat probe de scris, pentru o expertiză grafoscopică

Fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu", Costica Vărzaru, a fost adusă, joi, la Parchetul Capitalei, unde i s-a luat probe de scris necesare la o expertiză grafoscopică, pentru a se afla dacă ea a întocmit o listă cu 15 elevi care ar fi urmat să fie favorizaţi la bacalaureat.

EVOLUŢIA CHIRIILOR în ultimul an: de la creşteri de 28% la scăderi de 17%. Care sunt chiriile pentru locuinţe în marile oraşe din ţară

Chiriile solicitate de proprietarii de apartamente din marile oraşe din ţară au avut evoluţii diferite în ultimul an, de la creşteri de 70 euro (28%) până la scăderi de 50 euro (17%), în funcţie de zone şi tipul locuinţelor, ceea ce arată o stabilizare a pieţei.

SUA au formulat peste trei sferturi dintre cererile de informaţii adresate Twitter

Reţeaua de socializare Twitter a anunţat miercuri că numărul cererilor de informaţii, din partea unor guverne, despre utilizatori de-ai săi, a continuat să crească în prima jumătate a anului, autorităţile americane formulând peste trei sferturi din aceste solicitări.

Vanity Fair: Ducesa de Cambridge, din nou pe lista celor mai elegante persoane din lume

Catherine, soţia prinţului William al Marii Britanii, este din nou prezentă pe lista celor mai elegante persoane din lume alcătuită de revista Vanity Fair, au anunţat, miercuri, editorii acestei publicaţii.

Vânzările Sony au crescut la 17 miliarde de dolari. Profitul companiei a depăşit estimările pieţei

Vânzările Sony au crescut cu 13% în trimestrul încheiat la 30 iunie, la 17 miliarde de dolari, iar profitul producătorului japonez de electronice a depăşit estimările analiştilor, datorită reducerii costurilor, noilor smartphone-uri lansate şi deprecierii yenului.

Siria: Bashar Al-Assad afirmă că este „sigur de victoria” împotriva rebelilor

Preşedintele Bashar al-Assad a declarat că este "sigur de victoria" trupelor sale în războiul civil care însângerează Siria de peste doi ani, într-un mesaj adresat joi militarilor de Ziua Armatei.

Sosirile în unităţi turistice au crescut în primul semestru. De unde au venit cei mai mulţi turişti străini

Sosirile în unităţi turistice au crescut în primul semestru cu 4,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar înnoptările au urcat cu 1%, a anunţat joi Institututul Naţional de Statistică (INS).

Trei membri ai clanului Vancică, reţinuţi după ce s-au bătut cu formaţia lui Florin Salam

Trei membri ai clanului Vancică au fost reţinuţi după ce în noaptea de miercuri spre joi au atacat formaţia cântăreţului de manele Florin Salam, în faţa Hotelului Rin din Capitală, unul dintre instrumentiştii trupei fiind transportat la spital, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

Pierderile Tarom au scăzut: Compania a pierdut 63 milioane lei în primul semestru

Tarom a avut în primul semestru pierderi de 63 milioane lei, în scădere faţă de rezultatul negativ de 120 de milioane de lei din prima jumătate a anului trecut, a anunţat joi operatorul aerian naţional.

Ce valoare are contractul de foraj semnat de Dafora cu Chevron pentru zona Bârlad

Contractul semnat de firma Dafora (DAFR), deţinută de omul de afaceri Gheorghe Călburean, cu Chevron pentru servicii de foraj pentru trei zone din judeţul Vaslui are o valoarea estimată de 10,38 milioane de dolari, potrivit companiei din Mediaş.

Sorin Alexandrescu, la DNA, pentru a i se comunica prelungirea interdicţiei de a părăsi ţara

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, a venit joi dimineaţă la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a i se comunica prelungirea cu 30 de zile a interdicţiei de a părăsi ţara, dispusă în dosarul de şantaj, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Profitul Băncii Transilvania a stagnat în primele şase luni, la 180,2 milioane lei

Banca Transilvania (TLV) a raportat pentru primul semestru un profit net de 180,19 milioane lei (41 milioane euro), nivel similar cu cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, iar activele totale au crescut cu 2% faţă de finalul anului trecut, la 30,12 miliarde lei.

ÎNŞELĂCIUNE cu servicii de turism: O femeie din Capitală, reţinută după ce a vândut servicii care nu au fost onorate

O femeie de 48 de ani din Capitală, administrator al unei agenţii de turism, a fost reţinută miercuri sub acuzaţia de înşelăciune, după ce a vândut servicii de transport şi cazare pentru diferite destinaţii din Europa, care nu au fost onorate, potrivit Poliţiei Capitalei.

Pagube de peste 350.000 de lei în urma incendiului de la o fabrică de cherestea din Bistriţa-Năsăud

Incendiul izbucnit la fabrica de cherestea din localitatea bistriţeană Ilva Mică a fost stins în noaptea de miercuri spre joi, după ce mai multe echipaje de pompieri militari şi civili au acţionat timp de peste patru ore, focul cauzând pagube care depăşesc 350.000 de lei.

Sting şi-a adus hiturile la Bucureşti, în formula „Back to Bass”

Cântăreţul britanic Sting a încheiat, miercuri seară, la Bucureşti, turneul "Back to Bass", sub un "cer cu nori, dar fără ploaie", aşa cum o spune unul din cântecele sale, arătând în show-ul de două ore, de la Romexpo, că te poţi distra pe muzică şi cu zeci de ani şi zeci de hituri în spate.

BRD a avut în primul semestru un profit în creştere cu 58%

BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a avut în primul semestru un profit net de 62 milioane de lei, în creştere cu 58% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, iar volumul creditelor acordate s-a diminuat cu 1%, potrivit informaţiilor transmise de bancă Bursei de Valori Bucureşti.

Avioane americane de spionaj furnizează informaţii preţioase despre Marina chineză, anunţă Manila

Avioane de spionaj americane furnizează informaţii preţioase asupra unor activităţi militare chineze în regiuni din Marea Chinei de Sud, asupra cărora Beijingul şi vecini de-ai săi îşi dispută suveranitatea, au anunţat miercuri filipinezii.

Cazul Edward Snowden: Guvernul SUA a declasificat documente secrete, dar se confruntă cu noi dezvăluiri

Biroul directorului serviciilor americane de informaţii (ODNI), care se confruntă cu o presiune sporită a Congresului în urma dezvăluirilor lui Edward Snowden, a declasificat miercuri documente secrete, dar urmează să se confrunte cu noi dezvăluiri privind extinderea programelor NSA de supraveghere.

ONU, autorizată să ancheteze în trei locuri în care s-ar fi utilizat armament chimic în Siria

Reprezentanţi ONU vor merge în Siria să ancheteze în trei locuri în care s-a raportat o utilizare a unor arme chimice, a anunţat organizaţia miercuri.

(P) O şansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar

Individul este cea mai importantă prioritate a domeniului sanitar, fie el pacient sau cel care îl are în grijă. Într-un astfel de mediu este şi normal ca rigorile să fie multe şi foarte solicitante: disciplina, empatia şi atenţia la detalii sunt doar câteva dintre ele. În condiţiile unui domeniu ca acesta, în care devotamentul faţă de muncă este subînţeles, este normal ca răsplata să fie una pe măsură.

INCENDIU PUTERNIC la o fabrică de cherestea din Bistriţa-Năsăud. Primar: „Fabrica e lângă o biserică. Ne temem să nu se extindă focul”

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri seară, la o fabrică de cherestea din comuna Ilva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud, cel mai probabil de la un uscător pentru rumeguş care s-a supraîncălzit, focul extinzându-se la acoperiş şi la o hală.

UPDATE 2: Ponta a demis 46 inspectori guvernamentali în baza OU privind reduceri de posturi

(adaugă informaţii privind deciziile premierului)

Retrocedarea de către statul român a proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice, tratată prioritar de Statele Unite

Administraţia Statelor Unite tratează "în mod prioritar" problema restituirii de către statul român a proprietăţilor aparţinând Bisericii Greco-Catolice confiscate după anul 1945, conform unei scrisori publicate miercuri de Departamentul de Stat, relatează MTI.

Piţurcă: Voi avea o discuţie cu jucătorii Stelei, să punem lucrurile la punct

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, miercuri seară, că va avea o discuţie cu jucătorii Stelei pentru a pune lucrurile la punct, subliniind că fotbaliştii care nu sunt mulţumiţi nu mai au ce căuta la echipa naţională.

Siria: 200 de civili luaţi ostatici de grupuri islamiste afiliate reţelei teroriste Al-Qaida

Grupări islamiste afiliate reţelei teroriste Al-Qaida au luat ostatici aproximativ 200 de civili kurzi, după confruntări care au avut loc în două sate situate în vestul Siriei, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Dorinel Munteanu, instalat oficial în funcţia de antrenor la Kuban Krasnodar

Tehnicianul Dorinel Munteanu a fost instalat oficial în funcţia de antrenor al echipei Kuban Krasnodar, a anunţat clubul din prima ligă rusă.