Anytime anunță investiții de 30 de milioane de euro în România în următorii cinci ani

Publicat: 05 10. 2026, 13:59

Anytime își propune să accelereze dezvoltarea pe piața din România și anunță investiții de aproximativ 30 de milioane de euro în următorii cinci ani. Compania spune că obiectivul este dezvoltarea unui model de asigurare auto cât mai simplu, rapid și accesibil, cu procese desfășurate integral online. Reprezentanții companiei au prezentat, în cadrul unei conferințe, direcțiile de dezvoltare pentru piața locală, cu accent pe digitalizarea relației dintre client și asigurător. Anytime urmărește ca utilizatorii să poată obține o ofertă, cumpăra o poliță și administra asigurarea fără să fie nevoie de interacțiuni fizice.

 „Clienții își doresc ca asigurarea să fie simplă și intuitivă, iar procesele să necesite cât mai puțin timp și efort. La ANYTIME, aplicăm acest principiu în toate etapele relației cu clientul, de la obținerea unei oferte și achiziția poliței până la administrarea acesteia și soluționarea unei daune”, a declarat Antonis Tsaknakis.

Compania pregătește și noi funcționalități pentru aplicația sa, prin care spune că vrea să le ofere clienților un acces mai ușor la informațiile și serviciile de care au nevoie. Unul dintre obiective este ca experiența în cazul unei daune să fie la fel de simplă precum cea a achiziției unei polițe RCA. Anytime are un serviciu de suport pentru accidente disponibil 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Potrivit datelor prezentate de companie, timpul mediu de răspuns este de aproximativ nouă secunde, iar 97% dintre apeluri sunt preluate în mai puțin de 30 de secunde. Pentru interacțiunea cu un operator uman, serviciul este disponibil de luni până vineri, între orele 8:00 și 20:00.

Reprezentanții Anytime au mai precizat că, de la lansarea operațiunilor, compania a înregistrat nouă reclamații oficiale la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Prin investițiile anunțate, compania urmărește să își extindă serviciile și să dezvolte în continuare modelul de asigurare digitală pe piața românească.