Un român din trei ar pleca în străinătate şi s-ar recalifica în domeniul IT sau în cel medical!
07:58, 30 Nov. 2010
Nivelul de trai din ce în ce mai scăzut şi salariile, care sunt printre cele mai mici din Europa, îi fac pe tot mai mulţi români să-şi dorească să plece în străinătate. Şi dacă statisticile de până acum arată că în ultimul an peste 100.000 de români şi-au găsit un loc de muncă afară, nici pentru viitor intenţiile nu se schimbă. Potrivit unui sondaj realizat de site-ul de recrutare Jobsinro.ro, principalul motiv pentru care românii şi-ar schimba cariera este pentru a pleca în străinătate.