Florin Badescu

TOPUL celor mai mari rivalităţi de la Hollywood

Bette Davis - Joan Crawford, Olivia de Havilland - Joan Fontaine şi Marlene Dietrich - Greta Garbo se regăsesc în Topul 5 al celor mai mari rivalităţi de la Hollywood care au depăşit sfera marelui ecran, informează femalefirst.co.uk.

Veste bună pentru viitorii exploratori ai planetei Marte: solul marţian conţine 2% apă

Solul planetei Marte conţine aproximativ 2% apă, iar această descoperire deschide noi perspective pentru o viitoare misiune de explorare a "planetei roşii" cu echipaj uman la bord, potrivit unui studiu realizat pe un eşantion prelevat de roverul american Curiosity.

Motivul pentru care balerinele nu îşi pierd echilibrul în timpul piruetelor, explicat de cercetători

Balerinele pot să efectueze piruete complicate, fără să ameţească şi fără să îşi piardă echilibrul, graţie structurii creierului, modificată cu ajutorul antrenamentelor, au anunţat oamenii de ştiinţă.

Un star porno, pe lista scurtă a civililor pe care NASA vrea să îi trimită în spaţiu

James Deen, un star porno american, se află pe o listă a finaliştilor întocmită de NASA şi ar putea deveni unul dintre primii civili care vor ajunge în spaţiu.

David Bowie, noua imagine a brandului Louis Vuitton

Rockerul britanic David Bowie urmează să calce pe urmele celebrei sale soţii, top-modelul Iman, şi va debuta în industria modei în calitate de imagine a brandului Louis Vuitton.

Pietre preţioase în valoare de câteva sute de mii de euro, descoperite de un alpinist pe Mont-Blanc

Un tânăr alpinist francez a descoperit pietre preţioase în valoare de câteva sute de mii de euro pe un gheţar din masivul Mont-Blanc, care au fost pierdute cel mai probabil în urma prăbuşirii unui avion indian, în urmă cu o jumătate de secol, au anunţat joi Jandarmeria franceză.

Procesul Jackson-AEG: Juriul s-a retras pentru a delibera

Juriul care trebuie să decidă dacă organizatorul de concerte AEG datorează mai multe sute de milioane de dolari familiei lui Michael Jackson pentru moartea cântăreţului şi-a început deliberările, joi, la Los Angeles.

Unul dintre misterele care înconjoară gaura neagră din centrul galaxiei noastre a fost elucidat

Unul dintre misterele care înconjoară uriaşa gaură neagră din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, a fost elucidat de oamenii de ştiinţă americani, care consideră că această formaţiune este "un dragon adormit", care a erupt în urmă cu 2 milioane de ani şi care va erupe din nou.

Cum va arăta bucătăria viitorului – VIDEO

Bucătăriile cu pereţi comestibili, burrito cu gândaci şi imprimante 3D pentru alimente se numără printre elementele revoluţionare care vor caracteriza gastronomia viitorului.

Regizorul Abdellatif Kechiche: Filmul „La Vie d’Adèle” nu ar fi trebuit să fie lansat. A fost murdărit prea mult

Abdellatif Kechiche, regizorul peliculei "La Vie d'Adèle", recompensat cu Palme d'Or la Cannes în acest an, a spus că se simte "umilit şi dezonorat" şi consideră că "filmul nu ar fi trebuit să fie lansat, pentru că a fost prea mult murdărit" de criticile aduse de cele două actriţe principale.

Jennifer Lawrence va juca într-o nouă adaptare cinematografică a romanului „La răsărit de Eden”

Actriţa americană Jennifer Lawrence se va afla pe afişul unei noi adaptări cinematografice a romanului "La răsărit de Eden", de John Steinbeck, la 60 de ani după legendara ecranizare regizată de Elia Kazan care l-a avut în distribuţie pe James Dean, a anunţat miercuri presa americană.

Casa în care a copilărit Eminem, scoasă la licitaţie

Casa în care rapperul american Eminem şi-a petrecut copilăria, în oraşul Detroit, a fost scoasă la licitaţie, iar preţul minim de listare este de 1 milion de dolari, informează dailymail.co.uk.

Daryl Hannah dezvăluie că a fost diagnosticată cu autism în copilărie

Actriţa americană Daryl Hannah a dezvăluit într-un interviu recent faptul că s-a luptat cu o "timiditate istovitoare" pe parcursul întregii sale cariere şi că a fost diagnosticată cu autism, în copilărie.

Un nou echipaj a ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională – FOTO

Un nou echipaj de trei astronauţi, alcătuit din doi ruşi şi un american, a ajuns joi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), pentru o misiune de mai multe luni, care va fi marcată de o ieşire inedită pe orbită pentru a duce în spaţiu flacăra olimpică a Jocurilor Olimpice de la Soci 2014.

Twitter a lansat un sistem de alertare a populaţiei în cazul producerii unor catastrofe. Cum funcţionează acesta

Twitter a lansat miercuri un sistem de alertare a populaţiei care ar putea fi util pentru a difuza informaţii urgente în cazul producerii unor catastrofe şi când celelalte sisteme de comunicare sunt inactive.

Sandra Bullock şi-a lăsat amprentele în cimentul de la Hollywood

Actriţa americană Sandra Bullock şi-a lăsat amprentele mâinilor şi picioarelor în cimentul din faţa celebrului TLC Chinese Theatre din Hollywood, în cadrul unei ceremonii speciale care a avut loc miercuri.

Richard Gere s-a despărţit de soţia sa, Carey Lowell

Actorul american Richard Gere s-a despărţit de soţia sa, Carey Lowell, punând astfel capăt unui mariaj care a durat 11 ani, informează site-ul revistei People.

„Solo”, noul roman din seria „James Bond”, lansat cu mult fast la Londra – FOTO

"Solo", noul roman din seria "James Bond", o combinaţie reuşită între elemente de modernitate şi scenarii deja rodate, a fost lansat cu mult fast, miercuri după-amiază, la Londra.

Ringo Starr a devenit Comandor al Artelor şi al Literelor – FOTO

Ringo Starr, fostul toboşar al trupei The Beatles, a fost decorat de ambasadorul Franţei la Monaco cu titlul de Comandor al Artelor şi al Literelor, informează lefigaro.fr.

Adolescenţii din California vor putea să îşi şteargă „trecutul” digital stânjenitor

O nouă lege californiană va permite adolescenţilor din acest stat american să facă să dispară de pe paginile lor de pe reţelele de socializare acele fotografii şi comentarii stânjenitoare pe care le-au publicat fără să se gândească prea bine sau după o petrecere la care au consumat alcool.

„Winnie-the Pooh” şi „Alice în Ţara Minunilor”, cărţi INTERZISE copiilor în America

Volume precum "Winnie-the Pooh", "Alice în Ţara Minunilor" şi "Jurnalul Annei Frank" se regăsesc în Topul 15 al celor mai cunoscute cărţi clasice pentru copii care au fost interzise în Statele Unite ale Americii, informează buzzfeed.com.

Efectul „Angelina Jolie”: Numărul femeilor care solicită mastectomii a crescut de patru ori în Marea Britanie

Organizaţiile de caritate care luptă contra cancerului mamar au anunţat o creştere de patru ori a numărului pacientelor care solicită o extirpare a sânilor, după ce actriţa Angelina Jolie a anunţat public că a suportat o mastectomie dublă pentru a reduce riscul de a dezvolta această maladie.

Arnold Schwarzenegger s-a afişat în public alături de noua sa iubită

Actorul Arnold Schwarzenegger s-a afişat în public cu noua sa iubită, Heather Milligan, cu care ar avea o relaţie încă din februarie, potrivit presei americane, informează contactmusic.com.

DIAMANT roz excepţional, scos la licitaţie în noiembrie – FOTO

Casa de licitaţii Sotheby's a prezentat într-o conferinţă de presă, miercuri, la Geneva, un diamant roz excepţional, estimat la 60 milioane de dolari, care va fi scos la vânzare în luna noiembrie.

Medicul oncolog Maurice Tubiana, un pionier al radioterapiei, a murit la vârsta de 93 de ani

Medicul oncolog Maurice Tubiana, promotor al radioterapiei, specialist în radiologie şi radiobiologie de talie mondială, a murit marţi la Paris la vârsta de 93 de ani, a anunţat Academia de medicină din Franţa.

Amendamentul contra paparazzilor, susţinut de Halle Berry, a devenit lege în California

Actriţele americane Halle Berry şi Jennifer Garner au toate motivele să se bucure după ce amendamentul de lege care interzice paparazzilor să îi hărţuiască pe copiii celebrităţilor a fost aprobat şi a devenit lege, marţi, în California, informează contactmusic.com.

Putin, solicitat să anuleze concertul lui Elton John în Rusia

Un comitet de părinţi ruşi a cerut preşedintelui Vladimir Putin să anuleze concertul pe care cântăreţul Elton John - homosexual declarat - în are programat în această ţără, considerând că artistul britanic intenţionează să încalce legea rusă care interzice "propaganda gay".

Miss Piggy, Kermit şi alte păpuşi Muppets, în colecţia Muzeului Smithsonian – FOTO

Miss Piggy va avea în sfârşit parte de atenţia şi de celebritatea pe care le căuta cu atât de multă disperare în serialul "Păpuşile Muppets", întrucât va fi inclusă alături de alte păpuşi şi de bunul ei prieten, broscoiul Kermit, în colecţia Muzeului Smithsonian din Washington.

Eşarfe pătate cu sângele scriitorului George Orwell, scoase la licitaţie – FOTO

Câteva eşarfe pătate cu sângele scriitorului George Orwell, autorul celebrului roman distopic "1984", vor fi scoase la vânzare, la o licitaţie care va fi organizată de casa Bloomsbury, pe 3 octombrie, la Londra.

Naomi Campbell a întrerupt brusc un interviu şi a dat afară din sală o jurnalistă

Top-modelul britanic Naomi Campbell, renumită pentru temperamentul ei pătimaş, a întrerupt brusc un interviu şi a dat-o afară din sală pe o jurnalistă care i-a adresat o întrebare personală.

Efectele nanismului, inversate în trei săptămâni, graţie unui nou medicament

Un medicament creat de savanţii francezi de la Centrul Mediteranean pentru Cercetări Moleculare din Nisa ar putea inversa efectele nanismului în doar trei săptămâni, informează dailymail.co.uk.

Jon Hamm, protagonistul serialului „Mad Men”, va fi operat pe coardele vocale

Actorul american Jon Hamm, protagonistul serialului "Mad Men", va suporta o intervenţie chirurgicală în zona gâtului, din cauza unui polip apărut pe coardele vocale.

Bodyguarzii modelului Gisele Bündchen, judecaţi în Costa Rica după ce au tras asupra unor fotografi

Un tribunal din Costa Rica a deschis luni procesul pentru "tentativă de omucidere" comisă de trei bodyguarzi ai jucătorului de fotbal american Tom Brady şi modelului brazilian Gisele Bündchen, care au tras focuri de armă asupra fotografilor prezenţi la nunta celor două vedete, în 2009.

GOOGLE a lansat un portal care recenzează constituţiile din lumea întreagă

Grupul Google a prezentat, luni, la New York, un nou portal care recenzează constituţiile din lumea întreagă, cu scopul de a ajuta mai ales ţările aflate în tranziţie politică.

Poetul portughez Antonio Ramos Rosa a murit

Antonio Ramos Rosa, considerat una dintre cele mai mari personalităţi ale poeziei portugheze contemporane, a murit luni la Lisabona, la vârsta de 88 ani, a anunţat familia sa.

Actorul Jean-Louis Trintignant se retrage din activitate

Actorul francez Jean-Louis Trintignant, în vârstă de 82 de ani, îşi va încheia cariera cu un recital de poezie, pe 1 şi 2 octombrie, într-un mic teatru din localitatea Antibes de pe Coasta de Azur, a anunţat artistul într-un interviu publicat luni.

Bono, alergat de un grup de anarhişti, pe o stradă dintr-un oraş german

Rockerul irlandez Bono, solistul trupei U2, a dezvăluit într-un interviu recent că s-a temut pentru viaţa lui în momentul în care a fost nevoit să alerge cât putea de repede pe o stradă dintr-un oraş din Germania, întrucât era urmărit de un grup de anarhişti furioşi.

Eurovision: Modificări ale regulamentului de jurizare pentru ediţia din 2014

Organizatorii concursului Eurovision au anunţat o serie de modificări ale regulamentului de jurizare pentru ediţia din 2014, după scandalul generat de un coordonator al unei delegaţii naţionale, care a spus că juriul din 2013 a fost "mituit", informează bbc.co.uk.

Filmul „Prisoners” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme urmează în top – VIDEO

Filmul "Prisoners", cu Hugh Jackman şi Jake Gyllenhaal în rolurile principale, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de compania Exhibitor Relations.

Richard Sarafian, un influent regizor de la Hollywood, a murit

Richard Sarafian, un influent regizor de la Hollywood, al cărui film din 1971 "Vanishing Point" a devenit un clasic al genului thriller, în care abundă scenele cu urmăriri de maşini, a murit în California, la vârsta de 83 de ani, a anunţat, sâmbătă seară, fiul său.