Florin Badescu

Regizorul Patrice Chéreau, un maestru al scenei europene, a murit la vârsta de 68 de ani

Regizorul francez Patrice Chéreau, un maestru al scenei europene de peste 40 de ani, a murit luni, la Paris, la vârsta de 68 de ani.

Licitaţie „Stăpânul inelelor”: Care sunt preţurile estimate pentru sabia lui Frodo, toiagul lui Gandalf şi proteze în forma picioarelor de hobbit

Sabia lui Frodo, toiagul lui Gandalf şi proteze în forma celebrelor picioare păroase de hobbit se numără printre obiectele de recuzită utilizate în timpul filmărilor pentru trilogia cinematografică "Stăpânul inelelor" care vor fi scoase la licitaţie pe 5 decembrie, la Los Angeles.

O sondă lansată de NASA s-a plasat cu succes pe orbita lunară

O sondă lunară, lansată de NASA pe 6 septembrie, a reuşit să se plaseze pe orbita satelitului natural al Terrei, în pofida faptului că buna funcţionare a operaţiunilor şi a misiunilor iniţiate de Agenţia spaţială americană este serios afectată de criza federală bugetară din această ţară.

Preşedintele grupului care produce automobilele Lada va conduce industria spaţială din Rusia

Igor Komarov, preşedintele constructorului rus Avtovaz, care produce automobilele Lada, va părăsi această companie pentru a conduce industria spaţială rusă, cu misiunea de a redresa acest sector strategic.

Un diamant alb, vândut la licitaţie cu peste 30 milioane de dolari

Un diamant alb de 118,28 carate, în forma unui ou, a fost vândut cu 30,6 milioane de dolari la o licitaţie organizată de casa Sotheby's, luni, la Hong Kong.

Miley Cyrus a ironizat sfaturile „materne” primite de la Sinead O’Connor

Cântăreaţa americană Miley Cyrus a ironizat-o pe Sinead O'Connor şi a decis să ignore sfaturile "materne" primite de la artista irlandeză, care îi recomandase într-o scrisoare deschisă, la sfârşitul săptămânii trecute, să renunţe la imaginea de "fată rea".

Cine este cea mai sexy femeie în viaţă – FOTO

Editorii revistei Esquire au ales cea mai sexy femeie în viaţă în anul 2013.

O pictură rară, realizată de ultimul calif al Imperiului Otoman, vândută pentru 800.000 de dolari

O pictură în ulei considerată foarte rară, realizată de ultimul calif din dinastia conducătoare a Imperiului Otoman, care nu a mai fost expusă în public de multe decenii, a fost vândută cu 1,6 milioane de lire turceşti (804.000 dolari) la o licitaţie organizată duminică.

Regizorul mexican Guillermo del Toro va lansa un volum de desene şi ilustraţii

Regizorul mexican Guillermo del Toro va lansa un volum de ilustraţii care va include o serie de desene şi însemnări realizate în jurnalele sale cinematografice, au anunţat vineri reprezentanţii editurii Harper Design.

Filmul SF „Gravity 3D: Misiunea în spaţiu” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. Ce filme au completat topul – VIDEO

Filmul SF "Gravity 3D: Misiunea în spaţiu/ Gravity", cu actorii Sandra Bullock şi George Clooney în rolurile principale, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii publicate duminică.

O nouă tehnică de stimulare a producţiei de ovule la femeile sterile, creată de cercetători

Cercetătorii americani au creat o tehnică inovatoare care permite stimularea producţiei de ovule la anumite femei sterile, cu ajutorul căreia una dintre paciente, din Japonia, a reuşit să dea naştere unui copil sănătos.

Un analgezic sintetic, descoperit în stare naturală în Africa

O substanţă fabricată la începutul anilor '70 de industria farmaceutică pentru un medicament de sinteză, Tramadol, a fost descoperită de curând în stare naturală, în Africa subsahariană, informează lefigaro.fr.

Premiile Nobel, distincţii născute din voinţa inventatorului dinamitei

Premiile Nobel s-au născut din voinţa inventatorului dinamitei, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), graţie unei clauze menţionate în testamentul său redactat la Paris, în 1895, cu un an înainte de a muri.

PREMIILE NOBEL – în fapte şi cifre

Premiile Nobel au recompensat, între 1901 şi 2012, un număr de 838 de persoane, a căror vârstă medie este de 59 de ani, şi 24 de organizaţii.

PREMIILE NOBEL 2013, aşteptate cu mare interes, generează suspans şi multe speculaţii

Sezonul premiilor Nobel 2013 debutează luni cu cel pentru medicină, iar speculaţiile abundă deja pe seama viitorilor laureaţi ai prestigiosului premiu pentru pace, care ar putea reveni adolescentei pakistaneze Malala Yousafzai, medicului congolez Mukwege sau activiştilor pentru drepturilor omului.

Topul 10 al tweet-urilor care au marcat istoria

Câteva mesaje trimise de Oprah Winfrey, Barack Obama şi papa Benedict al XVI-lea, care se numără printre miliardele postate în fiecare săptămână pe platforma Twitter, au intrat în istorie şi au marcat evoluţia acestei reţele de socializare cu sediul general la San Francisco.

Platforma Twitter – fapte, cifre şi detalii insolite

Cele mai semnificative fapte, cifre şi detalii insolite despre platforma de microblogging Twitter, care şi-a publicat joi proiectul de listare la bursă graţie căruia speră să atragă fonduri de până la 1 miliard de dolari, sunt prezentate într-un articol.

O copie a actului prin care George Washington a creat Sărbătoarea Recunoştinţei, scoasă la licitaţie

O copie a proclamaţiei prin care preşedintele american George Washington a creat Sărbătoarea Recunoştinţei (Thanksgiving) va fi scoasă la licitaţie pe 14 noiembrie la New York, a anunţat joi casa Christie's, care speră să obţină pe acest document până la 12 milioane de dolari.

Herman Van Rompuy a publicat un al doilea volum de haiku-uri

Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a publicat joi la Bruxelles cel de-al doilea volum al său de haiku-uri - scurte poezii tradiţionale japoneze cu formă fixă.

Bill Eppridge, fotograful care a surprins în imagini asasinarea lui Robert Kennedy, a murit

Fotograful american Bill Eppridge, care a surprins, pentru revista Life, într-un clişeu fotografic intrat de atunci în legendă asasinarea senatorului Robert Kennedy, a murit joi la vârsta de 75 de ani, a anunţat Asociaţia fotografilor de presă (NPPA).

Un miliardar chinez vrea să construiască o copie identică după CRYSTAL PALACE. Cum va arăta clădirea care imită CEA MAI MARE structură din sticlă din lume – FOTO, VIDEO

Un miliardar chinez a anunţat joi că va cheltui 500 milioane de lire sterline (810 milioane dolari) pentru a construi o copie identică a clădirii Crystal Palace din Londra, o uriaşă structură din sticlă şi oţel care a captivat lumea întreagă, înainte de a fi distrusă într-un incendiu în 1936.

Actriţa Julianne Moore, recompensată cu o stea pe Walk of Fame – FOTO

Actriţa americană Julianne Moore a primit, joi, cea de-a 2.507-a stea de pe Bulevardul Gloriei - Walk of Fame - din Hollywood, în cadrul unei ceremonii în care partenerii ei de pe marele ecran au salutat o artistă "răbdătoare şi generoasă".

Postul NBC lansează un reality-show al cărui câştigător va fi trimis în spaţiu

Postul de televiziune NBC a anunţat că va produce un reality-show cu tematică inspirată din domeniul spaţial, iar câştigătorul emisiunii va fi trimis pe orbită, la bordul unui vehicul produs de compania Virgin Galactic.

Colecţia de filme de la British Film Institute va putea fi consultată cu ajutorul unui player online

British Film Institute (BFI) va lansa în octombrie un serviciu digital care oferă internauţilor posibilitatea de a accesa, printr-un player online, una dintre cele mai bogate colecţii de filme din lume, ce include imagini rare din epoca edwardiană, dar şi pelicule contemporane.

Al patrulea film din franciza „Cronicile din Narnia”, în pregătire la Hollywood

Franciza cinematografică "Cronicile din Narnia" va continua cu un al patrulea film, care va fi realizat pe baza romanului "Jilţul de argint" ("Silver Chair"), de Clive Staples Lewis, publicat pentru prima dată în 1954.

PREMIERĂ la Canterbury: Catedrala va avea un cor feminin

Catedrala din Canterbury va avea, pentru prima dată în istoria sa de peste 900 de ani, un cor feminin, care va fi alcătuit din 20 de adolescente cu vârste cuprinse între 12 ani şi 16 ani.

Fiul cel mare al actorului Robert Downey Jr., internat într-o clinică de dezintoxicare

Fiul cel mare al actorului Robert Downey Jr., Indio, în vârstă de 20 de ani, a fost internat într-o clinică specializată în tratarea dependenţei de medicamente prescrise, informează femalefirst.co.uk.

„O pedeapsă divină” planează asupra fanilor lui Elton John

Un imam din Tatarstan, o republică rusă cu populaţie majoritar musulmană, i-a îndemnat joi pe credincioşii lui să nu asiste la concertele din Rusia ale starului britanic Elton John, care este homosexual declarat, spunând că dacă o vor face, riscă să primească "o pedeapsă divină".

Prinţul Charles recită o poezie de Dylan Thomas, într-o înregistrare care va fi difuzată la BBC

Prinţul Charles a recitat în faţa camerelor de filmat una dintre poeziile sale preferate scrise de Dylan Thomas, iar această înregistrare va fi difuzată la televiziunea publică britanică într-o emisiune specială care marchează, joi, Ziua Naţională a Poeziei în Marea Britanie.

Macheta unei sculpturi de Picasso, evaluată la 35 milioane de dolari, scoasă la licitaţie

Macheta unei sculpturi cubiste de Pablo Picasso, pe care artistul spaniol a oferit-o oraşului Chicago, va fi scoasă la vânzare în luna noiembrie de casa Christie's la o licitaţie unde ar putea fi tranzacţionată cu peste 35 milioane de dolari.

California interzice difuzarea pe internet a conţinuturilor din categoria „porno din răzbunare”

Publicarea pe internet a fotografiilor nud şi a filmelor erotice cu fostul partener de viaţă a devenit o infracţiune, care va fi pedepsită cu şase luni de închisoare în California, potrivit unei legi adoptate de acest stat american cu scopul de a stopa fenomenul "porno din răzbunare" (revenge porn).

Un copil de 10 ani, considerat un geniu în matematică, va studia la Universitatea din Zurich

Maximilian Janisch, un băiat elveţian în vârstă de 10 ani, considerat un geniu în matematică, după ce a obţinut cea mai mare notă la această disciplină în cadrul examenului de bacalaureat din acest an, va urma un curs special la Universitatea din Zurich, a anunţat miercuri această instituţie.

Familia Jackson a pierdut procesul cu compania AEG şi nu va obţine cele câteva sute de milioane de dolari pe care le solicitase

Familia Jackson nu va obţine cele câteva sute de milioane de dolari pe care le solicitase de la compania AEG, pe care o acuzase de neglijenţă, dar care a fost absolvită, miercuri, de un juriu californian, de orice responsabilitate pentru moartea cântăreţului Michael Jackson, decedat în 2009.

Curtea Supremă din SUA va arbitra un proces iniţiat din cauza scenariului unui film premiat la Oscar – VIDEO

Curtea Supremă din Statele Unite ale Americii a acceptat, marţi, să arbitreze procesul dintre studiourile Metro-Goldwyn-Mayer (MGM) şi fiica scenaristului filmului "Taurul furios/ Raging Bull", un lungmetraj despre viaţa pugilistului Jake LaMotta, interpretat de Robert De Niro.

Tom Clancy, autorul unor cunoscute romane de spionaj, a murit la 66 de ani

Scriitorul american Tom Clancy, autorul unor foarte apreciate romane de spionaj, care au reprezentat ulterior principala sursă de inspiraţie pentru o serie de filme şi de jocuri video, a murit la vârsta de 66 de ani.

Învierea lui Iisus, prezentată într-un thriller produs la Hollywood

Învierea lui Iisus va fi relatată într-un thriller produs la Hollywood, în care cineastul Kevin Reynolds va prezenta evenimentele din timpul celor 40 de zile petrecute de fiul lui Dumnezeu pe pământ după ce a înviat din morţi, descrise din punctul de vedere al unui centurion roman ateu.

Compania de producţie a cineastului Clint Eastwood, dată în judecată pentru „furtul” unui scenariu – VIDEO

Un producător american a depus plângere în justiţie, marţi, contra studiourilor Warner şi a companiei de producţie cinematografică a regizorului Clint Eastwood, pe care le-au acuzat că i-au "furat" un scenariu pe baza căruia au produs filmul "Lovitură cu efect/ Trouble with the Curve".

Un personaj din „Familia Simpson” va muri în actualul sezon al serialului

Un personaj din serialul animat "Familia Simpson" va muri în actualul sezon - al 25-lea - al acestei producţii TV, a anunţat unul dintre producătorii show-ului.

Banksy va avea o expoziţie pe străzile din New York, în luna octombrie

Artistul britanic Banksy, renumit pentru desenele sale în graffiti, a prezentat marţi prima lucrare dintr-o expoziţie pe care o va prezenta pe zidurile clădirilor din New York în luna octombrie.

Mia Farrow crede că fiul ei Ronan ar putea fi copilul lui Frank Sinatra, nu al lui Woody Allen

Actriţa Mia Farrow crede că fiul ei Roman ar putea fi copilul primului ei soţ, cântăreţul Frank Sinatra, nu al cineastului Woody Allen, care i-a fost partener de viaţă timp de 12 ani.