Mediafaxfoto - Mediafax

Ilie Stan: Gazonul de pe Arena Naţională arată destul de bine

Antrenorul echipei Steaua, Ilie Stan, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că terenul de joc de pe Arena Naţională arată "destul de bine în momentul de faţă" şi a precizat că nu există pericolul ca meciul cu Twente Enschede să fie amânat din acest motiv.

Locotenentul care a protestat în uniformă la Bucureşti a fost trecut în rezervă

Locotenentul Alexandru Gheorghe, care a protestat în uniformă militară în Piaţa Unirii din Bucureşti, a fost trecut în rezervă, el susţinând că va ataca decizia în contencios, la Curtea de Apel Cluj. Flotila 71 Aeriană din Câmpia Turzii a confirmat că în Consiliul de judecată al apelului, reunit în şedinţă, s-a decis cu unanimitate menţinerea hotărârii iniţiale referitoare la locotenentul Gheorghe Alexandru, respectiv "vinovat, cu propunerea de trecere în rezervă".

Steaua – FC Twente: 500 de jandarmi asigură măsurile de ordine publică

Peste 500 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică la meciul Steaua - FC Twente, din cadrul 16-imilor de finală ale Ligii Europa, care se va disputa joi, pe Arena Naţională, de la ora 22.05, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Oferta de vânzare a 15% din acţiunile Transelectrica se încheie până la finele lunii martie

Oferta secundară prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile Transelectrica (TEL) va fi lansată la începutul lunii martie pentru ca subscrierea să se încheie înainte de sfârşitul lunii, a declarat miercuri Dan Weiler, director executiv al Diviziei corporate finance & investment banking din BCR.

Facebook va trebui să vândă un nou pachet de acţiuni, de până la 5 miliarde de dolari, pentru a plăti taxe

Facebook va trebui să obţină până la cinci miliarde de dolari printr-o nouă emisiune de acţiuni, spre sfârşitul anului, pentru a plăti taxe pe profiturile înregistrate de conducere şi angajaţi, în urma listării la bursă, din pachetele de titluri primite.

O femeie şi fiul său, ambii cu dizabilităţi locomotorii, morţi în casă din cauza frigului

O femeie din Suceava este cercetată pentru ucidere din culpă după ce fratele său, în vârstă de 43 de ani, cu dizabilităţi locomotorii, aflat în grija sa, şi mama sa, de asemenea cu probleme locomotorii, au fost găsiţi morţi în casă, stabilindu-se că decesele au fost provocate de frig.

Coaliţia a agreat să adopte tratatul de guvernanţă fiscală prin procedură parlamentară

Coaliţia de guvernare a convenit, marţi, să adopte tratatul de guvernanţă fiscală agreat la nivel european prin procedură parlamentară, urmând ca un proiect de lege în acest sens să fie elaborat în perioada următoare, potrivit unor surse din coaliţia guvernamentală.

Eurogroup a amânat decizia asupra pachetului de împrumuturi pentru Grecia

Miniştrii de Finanţe din zona euro au hotărât să amâne decizia privind un nou pachet de împrumuturi pentru Grecia, programată miercuri, după ce statul elen nu a îndeplinit condiţiile care i-au fost impuse, a anunţat liderul Eurogroup, Jean-Claude Juncker.

Geithner: SUA intenţionează să reformeze sistemul de taxe pentru companii, dar procesul va dura ani

Administraţia Obama este aproape de a prezenta Congresului un set de principii privind reforma sistemului de taxe pentru companii, însă acesta nu va fi amplu, iar procesul ar putea dura mai mulţi ani, a declarat, marţi, secretarul Trezoreriei SUA, Tim Geithner.

Rapid – Şahtior Doneţk, scor 1-1, într-o partidă amicală disputată în Antalya

FC Rapid şi Şahtior Doneţk, echipă antrenată de Mircea Lucescu, au remizat marţi, scor 1-1 (1-1), într-o partidă amicală disputată în stagiul de pregătire din Antalya, golul formaţiei bucureştene fiind reuşit de Grigorie, în minutul 8.

Roma nu va putea organiza Jocurile Olimpice din 2020. Statul nu poate asigura suportul financiar într-o perioadă de criză

Premierul italian, Mario Monti, a anunţat că guvernul nu va sprijini planul autorităţilor din Roma de a concura pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Vară din 2020, întrucât statul nu poate asigura suportul financiar într-o perioadă de criză.

Prinţul Paul a câştigat procesul privind legătura sa cu Casa Regală. Casa Regală: Această decizie nu creează niciun drept dinastic

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză prinţului Paul de România, respingând recursul Regelui Mihai I faţă de la recunoaşterea unor hotărâri străine pe teritoriul României cu privire la admiterea dreptului de filiaţie al lui Carol Mircea, tatăl prinţului Paul.

Ilie Năstase: Sunt ţigan român şi sunt mândru de asta

Fostul tenisman Ilie Năstase, primul lider al clasamentului ATP, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului La Stampa, că a fost mereu acuzat de faptul că este "ţigan", dar a precizat că se mândreşte cu acest lucru.

Ioan Becali: Inter Milano a amânat pentru luna martie discuţiile cu Chivu

Impresarul Ioan Becali a declarat, marţi, că oficialii clubului Internazionale Milano au amânat pentru luna martie discuţiile cu privire la contractul fundaşului Cristian Chivu, care expiră la finalul acestui sezon.

Directorul general adjunct al Transelectrica ar putea prelua conducerea companiei

Directorul general adjunct al Transelectrica (TEL), Octavian Lohan, ar putea prelua conducerea companiei, în locul lui Horia Hăhăianu, demis luni de ministrul Economiei, iar pe lista candidaţilor pentru funcţia de director general la transportatorul de electricitate se află încă două persoane.

Un braşovean şi-a plătit impozitul la maşină, peste 2.600 de lei, în monede de 1, 5 şi 10 bani

Un braşovean şi-a plătit impozitul la maşină, peste 2.600 de lei, în monede de 1, 5 şi 10 bani, în semn de protest faţă de suma mare pe care trebuie să o plătească anual pentru autoturism, el venind la ghişeul Direcţiei Fiscale Braşov cu câteva sacoşe ce cântăreau în total peste 130 de kilograme.

Whitney Houston a murit din cauza unui cocktail de medicamente şi alcool? Medicii cântăreţei vor fi interogaţi

Medicii cântăreţei Whitney Houston, decedată sâmbătă la Los Angeles, vor fi interogaţi de poliţia americană, în legătură cu medicamentele descoperite în camera de hotel în care a fost găsit trupul neînsufleţit al artistei.

Mick Jagger va cânta la Casa Albă, pe 21 februarie, într-o gală dedicată muzicii blues

Mick Jagger, solistul trupei britanice The Rolling Stones, va cânta în faţa preşedintelui Barack Obama, pe 21 februarie, la Casa Albă, într-o gală dedicată muzicii blues, alături de alţi artişti de legendă ai acestui gen muzical, precum Jeff Beck, Buddy Guy şi B.B. King.

Iulian Pîtea şi Remus Tudor, campioni balcanici de sărituri cu schiurile

Sportivii Iulian Pîtea şi Remus Tudor au câştigat ambele etape ale Campionatului Balcanic de sărituri cu schiurile ce a avut loc în centrul din Valea Cărbunării, Râşnov, şi care s-a desfăşurat pe trambulina cu punctul de construcţie la 64 de metri (K64).

Badea: Michel Platini a semnat pe trei ani, Niculae nu pleacă

Atacantul Michel Platini Ferreira Mesquita a semnat luni seara un contract cu Dinamo pentru următoarele trei sezoane, dar achiziţionarea brazilianului nu implică plecarea lui Marius Niculae în China, de unde are o ofertă de transfer, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele CA Nicolae Badea.

Minerii din Valea Jiului renunţă la masa caldă pentru a cumpăra alimente pentru persoanele izolate

Minerii din Valea Jiului renunţă, pentru trei zile, adică de miercuri până vineri, la masa caldă pe care o primesc la intrarea în mină, iar cu banii care reprezintă contravaloarea acesteia vor cumpăra alimente pe care le vor trimite oamenilor din zonele izolate.

Liviu Ganea: Eu m-aş duce la Târgu Mureş dar totul depinde de Dinamo

Atacantul grupării Dinamo, Liviu Ganea, a declarat, marţi agenţiei MEDIAFAX, că ar fi tentat să accepte un împrumut la formaţia FCM Târgu Mureş până la finalul actualului sezon al Ligii I, dar conducerea clubului bucureştean nu agreează o astfel de tranzacţie.

Câinele Uggie, premiat cu Zgarda de Aur, pentru rolul din „The Artist” – VIDEO

Câinile Uggie, care joacă alături de Jean Dujardin în filmul "The Artist", a fost vedeta primei ediţii a galei premiilor Zgarda de Aur (Golden Collar Awards), organizată luni seară, la Los Angeles, unde a primit premiul pentru cel mai bun câine dintr-un fim.

Al Pacino, recompensat cu National Medal of Arts, la Casa Albă

Actorul Al Pacino a primit din partea preşedintelui american Barack Obama Medalia Naţională pentru Arte (National Medal of Arts), în cadrul unei gale organizate, luni, la Casa Albă.

Angelina Jolie, recompensată cu Cinema for Peace Award la Festivalul de la Berlin

Actriţa americană Angelina Jolie a fost recompensată cu Cinema for Peace Award, luni seară, în cea de-a cincea zi a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (9 - 19 februarie), pentru lungmetrajul ei de debut în regie, "In The Land Of Blood And Honey".

Whitney Houston va fi înmormântată sâmbătă, în oraşul natal

Cântăreaţa Whitney Houston va fi înmormântată sâmbătă, la prânz, în oraşul ei natal Newark, din statul New Jersey, iar slujba funerară va avea loc în biserica unde artista cânta când era copil, a declarat un reprezentant al unei firme de pompe funebre care se ocupă de eveniment.

ANALIZĂ Moody’s: Acordul cu UE-FMI-BM şi respectarea condiţiilor acestuia susţin ratingul României

Continuarea sprijinului de la UE-FMI-Banca Mondială (BM) şi respectarea condiţiilor din acordul cu instituţiile internaţionale susţin ratingul României, împiedicând ca situaţia fiscală a ţării să devină victimă a incertitudinii politice, potrivit unei analize Moody's.

Bârlad: O conductă de gaze a luat foc în apropierea unui liceu

O conductă de gaze a luat foc, luni seară, în municipiul Bârlad, în apropiere de Liceul Pedagogic "Alexandru Vlahuţă" din localitate, fără să fie înregistrate victime, iar pompierii vasluieni supraveghează zona pentru a preveni o eventuală explozie.

Hugh Jackman îşi extinde afacerile în domeniul ciocolatei

Actorul australian Hugh Jackman şi soţia sa, Deborra-Lee Furness, care au lansat în octombrie 2011 o companie de cafea, Laughing Man, la New York, ce respectă normele comerţului echitabil, şi-au extins afacerile şi în domeniul comerţului cu ciocolată organică şi cuşer.

Jocurile Olimpice de la Londra: Scotland Yard lansează un număr gratuit în cadrul măsurilor antiteroriste

Poliţia londoneză a pus la dispoziţia publicului un număr gratuit în cadrul măsurilor antiteroriste pentru ca cetăţenii să poată denunţa orice act sau individ suspect, cu aproape cinci luni înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice din capitala britanică.

BCE subvenţionează băncile europene cu până la 120 de miliarde de euro

Băncile beneficiază, prin programul de împrumuturi pe trei ani de la Banca Centrală Europeană (BCE), de subvenţii care pot ajunge la 120 miliarde euro, suficient pentru a plăti toate bonusurile la firmele din sectorul financiar din Londra pentru următorii 24 de ani, potrivit Bloomberg.

Băsescu: România nu mai poate întârzia decizia privind tratatul de stabilitate fiscală

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că tratatul de stabilitate fiscală convenit de ţările UE nu este o urgenţă a şefului statului, ci trebuie semnat până la 1 martie, iar România nu mai poate întârzia luarea acestei decizii.

Acţiunile Apple au depăşit pentru prima dată pragul de 500 de dolari

Cotaţia Apple a depăşit luni pragul de 500 de dolari, după ce a crescut cu aproape 2% în deschiderea şedinţei de luni şi se află pe poziţia a treia în rândul celor mai scumpe acţiuni din componenţa indicelui S&P 500.

Companiile germane apără agenţiile de rating în faţa Comisiei Europene

Trei asociaţii ale companiilor germane au criticat dur propunerile comisarului european pentru piaţa internă, Michel Barnier, pentru o reglementare mai strictă a agenţiilor de rating, potrivit unui document transmis, luni.

Russell Crowe, într-o nouă ecranizare a romanului „Dracula”

Actorul neozeelandez Russell Crowe se află în negocieri avansate pentru a interpreta rolul principal într-o ecranizare modernă a romanului "Dracula", care se va intitula "Harker".

Nahla, fiica actriţei Halle Berry, spune că îi este frică de tatăl ei

Nahla, fiica în vârstă de trei ani a actriţei Halle Berry cu modelul canadian Gabriel Aubry, a spus, în timpul unui interviu cu reprezentanţii Departamentului pentru copii şi servicii familiale din Los Angeles, că îi este frică de tatăl ei.

Shakira, atacată de un leu de mare

Cântăreaţa Shakira a fost atacată de un leu de mare, în timp ce se afla în vacanţă şi admira mai multe animale sălbatice în mediul lor natural.

Sting a devenit bunic

Cântăreţul britanic Sting a devenit bunic pentru prima oară, a anunţat presa britanică.

Monica Niculescu a urcat pe locul 31 în clasamentul WTA

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu a urcat o poziţie şi se află pe locul 31 în clasamentul WTA, cu 1.765 de puncte, ierarhie dată publicităţii luni.

Reprezentativa României de fotbal amator va participa la un turneu internaţional organizat de Cuba

Reprezentativa României de fotbal amator, formată din jucători care evoluează sub licenţa FcPlayer, va participa la un turneu internaţional organizat de Cuba la mijlocul lunii februarie.