Mircea Olteanu

Patru candidaţi, inclusiv ambasadorul român Cornel Feruţă, înscrişi în competiţia pentru şefia Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică

Patru oficiali, inclusiv diplomatul român Cornel Feruţă, candidează la funcţia de director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a declarat Mikhail Ulianov, reprezentantul Rusiei la organizaţia internaţională cu sediul la Viena, citat de agenţia de ştiri Tass.

Secretarul Apărării din SUA susţine că Iranul avansează treptat spre tratative cu Washingtonul

Iranul pare "să avanseze treptat" spre o situaţie ce va permite iniţierea de tratative cu Washingtonul, a declarat vineri Mark Esper, secretarul american al Apărării, la puţin timp după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a semnalat că este pregătit să se întâlnească cu omologul său iranian.

Vladimir Putin afirmă că Rusia va dezvolta rachete ce erau anterior interzise prin Tratatul INF

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi că ţara sa va dezvolta clase de rachete ce erau anterior interzise prin Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), în replică la anunţul Administraţiei SUA privind amplasarea de rachete cu rază intermediară de acţiune în Asia de Est.

Bilanţul uraganului care a afectat arhipelagul Bahamas a ajuns la cel puţin 30 de morţi/ Un oficial de la Nassau avertizează că numărul morţilor „ar putea fi cutremurător”

Hubert Minnis, şeful Guvernului de la Nassau, a anunţat joi că cel mai recent bilanţ indică faptul că cel puţin 30 de persoane au decedat în Bahamas din cauza uraganului Dorian, informează publicaţia The Hill.

SUA avertizează că vor considera orice fel de asistenţă oferită navei iraniene Adrian Darya 1 drept sprijin pentru un grup terorist/ Ce spune Washingtonul despre sechestrarea petrolierului reţinut anterior în Gibraltar

Statele Unite au avertizat joi că vor considera drept sprijin pentru un grup terorist orice fel de asistenţă oferită petrolierului iranian Adrian Darya 1, eliberat luna trecută de autorităţile din Gibraltar, informează postul Euronews.

Vladimir Putin susţine că i-a propus lui Donald Trump posibilitatea achiziţionării de arme hipersonice dezvoltate de Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că i-a oferit omologului său american, Donald Trump, posibilitatea de a achiziţiona cele mai recente arme dezvoltate de Rusia, inclusiv sisteme de rachete hipersonice, în cadrul eforturilor de a resuscita discuţiile cu SUA pe tema echilibrului strategic, relatează agenţia de ştiri Bloomberg.

Un elicopter de stingere a incendiilor s-a prăbuşit în nordul Portugaliei/ Pilotul a decedat

Un elicopter uşor s-a prăbuşit joi în nordul Portugaliei, în cursul unei intervenţii pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie, au anunţat serviciile de urgenţă, care au precizat că pilotul aparatului a decedat, relatează postul Euronews.

Boris Johnson, criticat pentru reacţia avută după ce unei viitoare poliţiste i-a venit rău în timpul discursului său

Premierul britanic Boris Johnson a fost criticat pentru că şi-a continuat discursul chiar dacă unui cadet i-a venit rău, astfel că tânără, care se afla în spatele politicianului, a fost nevoită să se aşeze, informează publicaţia The Evening Standard.

Donald Trump afirmă că s-ar putea întâlni cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, la Adunarea Generală ONU din luna septembrie

Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnalat miercuri că s-ar putea întâlni cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, care se va desfăşura în perioada 17-30 septembrie, la New York, relatează agenţia de ştiri Anadolu.

Rouhani anunţă că Iranul va dezvolta centrifuge avansate care să permită accelerarea procesului de îmbogăţire a uraniului, reducând astfel suplimentar angajamentele atomice ale Teheranului

Iranul va începe de vineri să dezvolte centrifuge care să permită accelerarea procesului de îmbogăţire a uraniului, a declarat preşedintele Hassan Rouhani, adăugând că acest al treilea pas în sensul reducerii angajamentelor asumate de Teheran prin Acordul atomic va avea un "efect extraordinar".

Intensitatea uraganului Dorian s-a diminuat, dar furtuna continuă să ameninţe coasta de est a Statelor Unite

Meteorologii preconizează că uraganul Dorian va urma în cursul nopţii de miercuri spre joi o traiectorie paralelă cu coasta de est a statului Florida, îndreptându-se spre Georgia, după ce anterior a provocat distrugeri masive în arhipelagul Bahamas, informează agenţia de ştiri Dpa.

BBC: Negociatorul-şef al Uniunii Europene afirmă că discuţiile cu Marea Britanie pe tema Brexit se află într-o „stare de paralizie”

Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene, a informat mai mulţi diplomaţi europeni că discuţiile cu Londra pe tema Brexit se află într-o "stare de paralizie", deşi Guvernul britanic susţine că s-au înregistrat progrese în modificarea unor părţi ale acordului, relatează postul BBC News.

Recep Tayyip Erdogan consideră inacceptabil că Turciei nu îi este permisă dezvoltarea de arme atomice

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat miercuri că este inacceptabil că state înarmate cu arme nucleare interzic Ankarei să obţină propriile arme atomice, informează postul Euronews.

Marea Britanie RENUNŢĂ la planul de a anula libertatea de circulaţie pentru imigranţii UE imediat după Brexit / Cetăţenii europeni vor putea rămâne până în decembrie 2023

Guvernul britanic a renunţat la planul de a anula libertatea de circulaţie pentru imigranţii din state UE imediat după producerea Brexit şi va acorda cetăţenilor europeni drept de şedere temporară pe o perioadă de trei ani, informează agenţia de ştiri Reuters.

Boris Johnson propune convocarea alegerilor anticipate din cauza crizei Brexit/ Camera Comunelor respinge propunerea

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a propus, miercuri seară, convocarea alegerilor parlamentare anticipate în octombrie, în contextul impasului generat de hotărârea Camerei Comunelor privind evitarea producerii unui Brexit fără acord, însă propunerea nu a strâns numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată.

Bulgaria critică Rusia în legătură cu o expoziţie ce glorifică „eliberarea” de către sovietici a Europei de Est

Bulgaria critică o expoziţie organizată de Ambasada rusă la Sofia pe tema "eliberării Europei de Est de nazism", afirmând că "baionetele armatei sovietice" au adus popoarelor din regiune "o jumătate de secol de represiune", informează agenţia de ştiri Reuters.

Mai multe persoane au decedat în urma unui accident rutier produs în Noua Zeelandă

Un autocar care transporta aproximativ 20 de turişti s-a răsturnat miercuri în apropiere de oraşul Rotorua din Noua Zeelandă, în condiţii de vreme nefavorabilă, iar în urma accidentului s-au înregistrate mai multe victime, informează publicaţia The Guardian.

Un adolescent din Alabama a recunoscut că şi-a împuşcat mortal propria familie

Un adolescent, în vârstă de 14 ani, din statul american Alabama, a recunoscut că şi-a ucis tatăl, mama vitregă şi trei fraţi, au anunţat autorităţile, care au precizat că momentan nu s-a stabilit de unde a obţinut suspectul arma crimei, informează postul BBC News.

Doi indivizi au fost condamnaţi pentru ucidere din culpă în cazul lui Tudor Simionov, canotorul român omorât la Londra în noaptea de Revelion

Doi indivizi au fost condamnaţi pentru uciderea lui Tudor Simionov, un canotor român omorât pe 1 ianuarie 2019 la Londra, în timp ce lucra ca agent de securitate la un club, însă principalul suspect este în continuare căutat de autorităţi, existând informaţii că ar fi fugit în Maroc după atac.

Zeci de conservatori britanici, inclusiv un strănepot al lui Winston Churchill, vor fi expulzaţi din partid pentru că au votat contra Guvernului Boris Johnson pe tema Brexit

Douăzeci şi unu de parlamentari conservatori, inclusiv fostul ministru Philip Hammond şi un strănepot al lui Winston Churchill, vor fi expulzaţi din partid după ce au votat în favoarea unei moţiuni a opoziţiei ce ar putea duce la blocarea opţiunii unui Brexit fără acord, relatează agenţia Reuters.

Lupta pentru BREXIT: Opoziţia britanică a obţinut controlul asupra agendei Parlamentului/ Johnson va depune moţiune pentru alegeri anticipate/ Zeci de conservatori riscă expulzarea din partid

Mai mulţi parlamentarii britanici, inclusiv membri ai partidului de guvernământ, au iniţiat marţi o procedură ce le-ar permite să blocheze planul premierului Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană fără un acord, iar prima acţiune în cadrul acestui proces, o moţiune ce permite opoziţiei să stabilească agendei Parlamentului de la Londra, a fost aprobată de Camera Comunelor.

Liderul Executivului din Hong Kong susţine că nu s-a oferit niciodată să-şi prezinte demisia, în pofida protestelor la adresa sa

Carrie Lam, şefa Executivului din Hong Kong, a afirmat marţi că nu s-a oferit niciodată să demisioneze, deşi o înregistrare audio realizată în cadrul unei reuniuni private sugerează că ar fi dorit să renunţe dacă ar avea de ales şi s-a învinovăţit pentru că ar fi cauzat "un haos de neiertat".

Iranul exclude varianta unui sabotaj în cazul exploziei produse în cursul lansării unei rachete purtătoare de sateliţi

Un reprezentant al Administraţiei de la Teheran a afirmat luni că explozia unei rachete pentru plasarea pe orbită a sateliţilor a fost cauzată de o "eroare tehnică" şi afirmat că autorităţile exclud varianta unui sabotaj în cazul incidentului produs săptămâna trecută în nordul Iranului.

Bilanţul atacurilor aeriene asupra unei închisori houthi din Yemen a ajuns la peste 100 de morţi

Atacuri aeriene efectuate duminică de coaliţia coordonată de Arabia Saudită, care au vizat un centru de detenţie folosit de rebeli houthi, s-au soldat cu decesul a peste 100 de persoane şi rănirea altora câteva zeci, a anunţat luni organizaţia umanitară Cruce Roşie şi Semiluna Roşie.

Cel puţin cinci morţi, mii de locuinţe distruse, după ce uraganul Dorian a devastat arhipelagul Bahamas

Cel puţin cinci persoane au murit, iar aproximativ 13.000 de locuinţe au fost avariate sau distruse după ce uraganul Dorian a devastat arhipelagul Bahamas, au anunţat autorităţile şi Crucea Roşie, potrivit site-ului postului BBC News.

Criza politică din Italia întârzie stabilirea componenţei Comisiei Europene – oficiali UE

Ursula von der Leyen, preşedintele ales al Comisiei Europene, aşteaptă ca Italia să-şi prezinte candidatul pentru postul de comisar european ce îi revine înainte de a decide compoziţia noului Executiv al Blocului comunitar, au declarat oficiali UE, citaţi de agenţia de ştiri Reuters.

Zeci de zboruri au fost anulate sau au înregistrat întârzieri în urma unei greve la aeroportul din Amsterdam

Peste 60 de zboruri au fost anulate sau au înregistrat întârzieri, în cursul zilei de luni, la Aeroportul Schiphol din Amsterdam în urma unei greve a personalului companiei aeriene KLM, iar acţiuni similare sunt programate şi în zilele următoare, informează postul Euronews.

Doi români, executaţi în Belgia. Autorităţile anunţă că au fost găsiţi împuşcaţi în cap | VIDEO

Cadavrele a doi români au fost descoperite vineri dimineaţă în zona Forchies-la-Marche din Belgia, au anunţat autorităţile, precizând că victimele au fost împuşcate în cap, informează postul RTL.

Erdogan semnalează că Turcia ar putea achiziţiona avioane Su-35 şi Su-57 din Rusia

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri că avioanele ruseşti Suhoi Su-35 şi Su-57 sunt o posibilă alternativă la aeronavele americane F-35, informează postul Euronews.

Angela Merkel va vizita Polonia cu ocazia comemorării izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, va întreprinde o vizită în Polonia, pe 1 septembrie, unde va participa la ceremoniile organizate cu ocazia celei de-a 80-a aniversări de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, informează agenţia de ştiri Dpa.

Ambasadorul Chinei la Kiev a cerut Statelor Unite să nu se amestece în treburile interne al Ucrainei

Ambasadorul chinez Du Wei a declarat, vineri, că Statele Unite ar trebui să nu se implice în treburile interne ale Ucrainei, după ce un consilier prezidenţial american a afirmat că ţara riscă să intre în orbita Beijingului, informează agenţia Reuters.

Răsturnare de situaţie în cazul exploziei nucleare din nordul Rusiei. Cum s-a produs de fapt incidentul

Misterioasa explozie din nordul Rusiei s-a produs în cursul operaţiunii de recuperare a unei rachete cu propulsie atomică de pe fundul Oceanului Arctic, se arată într-un raport al serviciilor americane de informaţii, susţine postul CNBC, citând surse anonime.

Preşedintele Indoneziei a anunţat în ce zonă va fi mutată capitala ţării: „Locaţia este strategică”

Preşedintele indonezian Joko Widodo a anunţat că noua capitală a ţării va fi construită într-o zonă împădurită, în apropiere de oraşul Balikpapan din estul insulei Borneo, informează site-ul agenţiei Dpa.

Momentul în care un avion militar spaniol se PRĂBUŞEŞTE în Marea Mediterană / VIDEO

Un avion militar de antrenament s-a prăbuşit, luni dimineaţă, în largul coastelor de sud-est ale Spaniei, au anunţat autorităţile, precizând că primele informaţii indică faptul că pilotul s-ar fi catapultat, informează agenţia de ştiri Reuters.

Donald Trump ar fi propus utilizarea de bombe atomice pentru a opri uraganele care ameninţă SUA/ Preşedintele SUA neagă

Preşedintele american Donald Trump ar fi propus, în cadrul unor şedinţe cu oficiali militari, utilizarea de bombe atomice pentru a opri uraganele înainte ca acestea să ajungă deasupra teritoriului Statelor Unite, a relatat site-ul Axios, citând surse anonime.

ALERTĂ | Autorităţile ruse au detectat izotopi radioactivi în urma accidentului atomic din Arhangelsk

Agenţia de meteorologie din Rusia a anunţat că a detectat izotopi radioactivi în mostrele colectate din regiunea Arhangelsk unde, la începutul lunii august, s-a produs un accident în cursul testării unei rachete, informează publicaţia The Moscow Times, citând agenţia de ştiri Interfax.

Google a dezactivat peste 200 de canale YouTube folosite pentru a răspândi informaţii false despre manifestaţiile de la Hong Kong

Compania Google a anunţat că a dezactivat 210 canale YouTube care acţionau într-o manieră coordonată în încercarea de a răspândi informaţii false despre protestele pro-democraţie de la Hong Kong, relatează postul BBC News.

Iranul a dezvoltat un sistem antiaerian despre care susţine că este mai avansat decât sistemul rusesc S-300

Iranul a anunţat joi că a dezvoltat un nou sistem de apărare antiaeriană cu rază lungă, descris de preşedintele iranian Hassan Rouhani ca fiind mai avansat decât sistemul rusesc S-300, informează postul Fox News.

Comisia Europeană: Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov a deschis un capitol întunecat din istoria Europei, în care libertatea şi democraţia erau doar un vis

Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, pe 23 august 1939, a deschis un capitol întunecat din istoria Europei, afirmă prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi comisarul Vera Jourová, cu ocazia Zilei Europene a Comemorării Victimelor Tuturor Regimurilor Totalitare şi Autoritare.

Preşedintele Sergio Mattarella a dat termen până marţi partidelor italiene să ajungă la un acord privind formarea unui nou Guvern

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a acordat, joi, un termen de cinci zile partidelor să soluţioneze criza politică de la Roma şi să evite convocarea de alegeri anticipate, informează postul Euronews.