Traian Terzian

Florin Comănici, medalie de bronz la CE de kaiac-canoe din Portugalia

Sportivul Florin Comănici a câştigat, duminică, medalia de bronz în proba de canoe simplu, 5.000 de metri, de la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Montemar O'Vello (Portugalia), informează site-ul oficial al competiţiei.

Josep Guardiola va fi prezentat oficial la 24 iunie

Tehnicianul spaniol Josep Guardiola va fi prezentat oficial la Bayern Munchen într-o conferinţă de presă ce va avea loc la 24 iunie, la Allianz Arena, a anunţat, duminică, clubul german.

Roger Federer a câştigat turneul de la Halle, primul din acest an

Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie numărul unu şi locul 3 ATP, a câştigat primul său turneu din acest an, după ce s-a impus, duminică, la Halle (Germania).

România, în urna a treia valorică la tragerea la sorţi pentru CM de handbal feminin

Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) a anunţat, joi, urnele valorice pentru tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Mondial din luna decembrie, naţionala feminină a României aflându-se în urna a treia, din şase.

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la turneul de la Birmingham

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 3 şi locul 24 WTA, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Birmingham (Marea Britanie), dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Preşedinte FC Barcelona: Nu avem nicio îndoială, Messi este nevinovat

Preşedintele clubului FC Barcelona, Sandro Rosell, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu are nicio îndoială că atacantul argentinian Lionel Messi, acuzat alături de tatăl său de fraudă fiscală, este nevinovat.

Selecţionerii Slovaciei au fost demişi după remiza cu Liechtenstein

Selecţionerii naţionalei Slovaciei, Stanislav Griga şi Michal Hipp, au fost demişi, joi, de Comitetul Executiv al federaţiei, după remiza înregistrată în meciul cu reprezentativa statului Liechtenstein, scor 1-1, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, informează site-ul oficial al UEFA.

Perechea Olaru/Solovieva s-a calificat în semifinale la Nurnberg

Perechea Raluca-Ioana Olaru/Valeria Solovieva (România/Rusia) s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Perechea Tecău/Knowle s-a calificat în semifinale la Halle

Perechea Horia Tecău/Julian Knowle (România/Austria), cap de serie numărul 2, s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Halle (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 779.665 de euro, informează site-ul oficial al competiţiei.

Simona Halep s-a calificat în semifinale la Nurnberg

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 58 WTA, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

România – Argentina Jaguars, scor 30-8, la IRB Nations Cup

Echipa naţională de rugby a României a învins, miercuri, cu scorul de 30-8 (13-3), reprezentativa Argentina Jaguars, în cel de-al doilea meci de la IRB Nations Cup.

Hristo Stoicikov, noul antrenor al echipei ŢSKA Sofia

Tehnicianul Hristo Stoicikov, care a pregătit ultima oară echipa Litex Loveci, a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor principal al formaţiei ŢSKA Sofia, a anunţat site-ul oficial al UEFA.

România – Slovenia, scor 22-31, în penultimul meci din preliminariile CE de handbal din 2014

Echipa naţională de handbal masculin a României a fost învinsă, miercuri, la Bucureşti, de reprezentativa Sloveniei, cu scorul de 31-22 (14-11), în penultima partidă din grupa a 6-a preliminară a Campionatului European din 2014.

Lionel Messi: Nu am comis nicio infracţiune

Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, acuzat împreună cu tatăl său, Jorge Horacio Messi, pentru o fraudă fiscală mai mare de patru milioane de euro, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că nu a comis nicio infracţiune.

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Nurnberg

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 58 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Câştigătorul de anul trecut al Turului Italiei, internat în spital după ce a căzut în Turul Elveţiei

Ciclistul canadian Ryder Hesjedal a fost internat în spital, luni, după ce a căzut în etapa a III-a a Turului Elveţiei, competiţie pregătitoare pentru Turul Franţei, a anunţat echipa sa, Garmin, citată de AFP.

Edinson Cavani: Ar fi o mare plăcere să fiu antrenat de Mourinho

Atacantul uruguayan al echipei SSC Napoli, Edinson Cavani, a declarat, luni, că ar fi o mare plăcere să fie antrenat de portughezul Jose Mourinho, care va prelua formaţia Chelsea Londra.

Sorana Cîrstea, cea mai bună poziţie ocupată de o româncă în clasamentul WTA

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a urcat şase poziţii în clasamentul WTA dat publicităţii luni şi se află pe locul 24, cu 1.750 de puncte, fiind cea mai bine clasată româncă.

Victor Hănescu a urcat cinci locuri în clasamentul ATP. Topul primilor 10 jucători

Tenismanul Victor Hănescu a urcat cinci locuri în clasamentul ATP dat publicităţii luni, de pe 54 pe 49 şi rămâne cel mai bine clasat jucător român, cu 895 de puncte.

Chris Froome a câştigat Criterium Dauphine

Ciclistul britanic al echipei Sky, Chris Froome, a câştigat, duminică, Criterium Dauphine, după ce s-a clasat al doilea în etapa a VIII-a, după italianul Alessandro de Marchi (Cannondale).

Rudi Garcia, noul antrenor al echipei AS Roma

Tehnicianul francez Rudi Garcia, care în sezonul trecut a pregătit echipa OSC Lille, a semnat un contract pe doi ani cu formaţia AS Roma, la care este legitimat şi portarul român Bogdan Lobonţ a anunţat, duminică, Corriere dello Sport.

Franco Baldini a demisionat din funcţia de director general al AS Roma

Directorul general al clubului AS Roma, Franco Baldini, a anunţat miercuri că demisionează din funcţie după un sezon în care formaţia italiană a dezamăgit.

Neymar: Vreau să scriu istoria mea la Barcelona

Atacantul brazilian al echipei FC Barcelona, Neymar, recent transferat de la FC Santos, a declarat, miercuri noapte, într-un interviu acordat site-ului oficial al grupării catalane, că vrea să scrie propria istorie la formaţia pregătită de Tito Vilanova şi nu doreşte să fie comparat cu Ronaldinho.

50.000 de spectatori la meciul de retragere al lui Michael Ballack

Mijlocaşul german Michael Ballack a marcat trei goluri la meciul său de retragere, în care "prietenii lui Ballack" au învins, miercuri seară, la Leipzig, în faţa a 50.000 de spectatori, cu scorul de 4-3, o selecţionată mondială.

Ionuţ Negoiţă: Gheorghe Mulţescu e cea mai bună variantă de antrenor pentru Dinamo

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, joi, că tehnicianul Gheorghe Mulţescu este cea mai bună variantă de antrenor pentru echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare.

FIFA a anunţat clasamentul naţionalelor pentru luna mai. Vezi pe ce loc este echipa României

FIFA a publicat joi, pe site-ul oficial, clasamentul echipelor naţionale de fotbal pentru luna mai.

Suspendarea ciclistului argentinian Juan Pablo Dotti, prelungită până în 2015

Suspendarea pentru dopaj a ciclistului argentinian Juan Pablo Dotti, care ar fi trebuit să se încheie în august 2013, a fost prelungită până în martie 2015, deoarece rutierul a participat la competiţii deşi avea interdicţie, a anunţat, miercuri, Agenţia Americană Antidoping (Usada).

Baschetbalistul Vlad Moldoveanu a devenit tată

Componentul echipei naţionale de baschet masculin a României, Vlad Moldoveanu, care este şi fiul secretarului de stat Carmen Tocală, a devenit tată joi dimineaţă.

Novak Djokovici şi Rafael Nadal s-au calificat în semifinale la Roland-Garros

Tenismanul sârb Novak Djokovici, cap de serie numărul unu, şi spaniolul Rafael Nadal, al treilea favorit al competiţiei, s-au calificat miercuri în semifinale la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Victoria Azarenka şi Maria Şarapova s-au calificat în semifinale la Roland Garros

Jucătoarea belarusă Victoria Azarenka, cap de serie numărul 3, şi sportiva rusă Maria Şarapova, a doua favorită a competiţiei, s-au calificat, miercuri, în semifinale la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Ilka Csoregi a ratat calificarea în sferturile de finală la Roland-Garros

Jucătoarea de tenis Ilka Csoregi a ratat, miercuri, calificarea în sferturile de finală ale probei de simplu junioare de la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Bogdan Juratoni şi-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box

Pugilistul Bogdan Juratoni şi-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la Minsk, după ce s-a calificat, miercuri, în semifinalele categoriei 75 de kilograme, informează site-ul oficial al competiţiei.

Mihai Stoica: Steaua va juca în preliminariile Ligii Campionilor

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a postat marţi pe pagina sa de Facebook, un mesaj prin care anunţă că gruparea "roş-albastră" va juca în preliminariile Ligii Campionilor, după ce ICCJ a decis condamnarea lui Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza".

Victor Piţurcă: Nu cred că Steaua va fi exclusă din cupele europene

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a declarat, marţi, după victoria din meciul cu Trinidad-Tobago, scor 4-0, că nu crede că echipa Steaua Bucureşti va fi exclusă din cupele europene, după ce ICCJ a decis condamnarea lui Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza".

Fotbalistul Kevin Anin de la OGC Nice, în stare gravă după un accident rutier

Mijlocaşul echipei OGC Nice, Kevin Anin, se află internat în stare gravă după ce a fost implicat într-un accident rutier în noaptea de luni spre marţi.

Jo-Wilfried Tsonga s-a calificat în semifinale la Roland-Garros. Francezul l-a învins în trei seturi pe Roger Federer

Tenismanul francez Jo-Wilfried Tsonga, cap de serie numărul 6, s-a calificat, marţi, în premieră în semifinale la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Sara Errani şi Serena Williams s-au calificat în semifinale la Roland-Garros

Jucătoarea italiană de tenis Sara Errani, cap de serie numărul 5, şi sportiva americană Serena Williams, principala favorită a competiţiei, s-au calificat, marţi, în semifinale la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

Ilka Csoregi s-a calificat în turul doi la Roland Garros

Jucătoarea de tenis Ilka Csoregi s-a calificat, luni, în turul secund al probei de simplu junioare la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Perechea Tecău/Groenefeld a ratat calificarea în sferturi de finală la Roland-Garros

Perechea Horia Tecău/Anna-Lena Groenefeld (România/Germania), cap de serie numărul 6, a ratat, duminică, calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu mixt de la Roland-Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Rusia a prezentat medaliile olimpice pentru Soci 2014 – FOTO

Comitetul Olimpic Rus a prezentat, joi, într-o ceremonie desfăşurată la Sankt Petersburg, medaliile ce vor fi acordate la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, de la Soci.