Știri externe

Donald Trump: Statele Unite sunt „în poziţia dorită faţă de China”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite sunt „în poziţia dorită faţă de China”, menţionând că Administraţia de la Beijing este cea care „a încălcat acordul” şi încearcă acum să renegociere, relatează Reuters.

Şase persoane ucise în urma unui atac armat la o biserică din Burkina Faso

Cel puţin şase persoane au fost ucise după ce zeci de atacatori au deschis focul duminică într-o biserică catolică din Burkina Faso, fiind al doilea atac asupra creştinilor din zonă în ultimele două săptămâni, relatează Reuters.

Cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter, produs la graniţa dintre Panama şi Costa Rica/ O persoană a fost rănită

O persoană a fost rănită în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter, produs duminică în apropierea graniţei dintre Panama şi Costa Rica, au anunţat reprezentanţii Institutului American de Geofizică (USGS), relatează Reuters.

Oficial iranian: Prezenţa militară a Statelor Unite în Golful Persic este o ţintă, nu o ameninţare

Administraţia de la Teheran obişnuia să considere prezenţa militară a Statelor Unite în Golful Persic o ameninţare, dar acum o consideră o ţintă, a transmis amiralul Hajizadeh, conducătorul diviziei aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei, conform Reuters.

ALEGERI controversate în Turcia: Unul dintre candidaţii pentru funcţia de primar al Istanbulului s-a retras din cursă

Muammer Aydin, candidat al Partidului Stânga Democrată (DSP) pentru funcţia de primar al Istanbulului, s-a retras din cursă, iar decizia sa ar putea să îl avantajeze pe Ekrem Imamoglu, candidatul opoziţiei, potrivit Reuters.

Noul preşedinte al Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, a depus jurământul de învestire

Noul preşedinte al Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski, a depus duminică jurământul de învestire în cadrul unei ceremonii la care au participat înalţi oficiali guvernamentali, dar şi fostul preşedinte al ţării, Gjorge Ivanov, potrivit Reuters.

Ministru israelian: Iranul ar putea lansa atacuri împotriva Israelului dacă tensiunile dintre regimul de la Teheran şi Statele Unite vor escalada

Ministrul israelian al Energiei, Yuval Steinitz, a declarat că Iranul ar putea lansa atacuri directe sau indirecte împotriva Israelului dacă tensiunile dintre regimul de la Teheran şi Statele Unite vor escalada, potrivit Reuters

Gardienii Revoluţiei: Statele Unite au început un război psihologic împotriva Iranului

Hossein Salami, liderul Gardienilor Revoluţiei din Iran, a declarat duminică, în cadrul unei sesiuni parlamentare, că Statele Unite au pornit un război psihologic în regiune, potrivit unui purtător de cuvânt al Parlamentului iranian, citat de Reuters.

Alertă de călătorie. Cod portocaliu şi galben de furtună, în mai multe regiuni din Italia

Ministerul de Externe informează românii care călătoresc sau tranzitează în Italia că autorităţile locale au emis, duminică, pentru mai multe regiuni ale ţării cod portocaliu şi galben de furtună, precipitaţii şi vând puternic.

Operaţiunea din Pakistan s-a încheiat. Cei trei atacatori de la hotelul de lux au fost ucişi

Cei trei bărbaţi care au atacat sâmbătă un hotel de cinci stele din oraşul Gwadar din Pakistan au fost ucişi de forţele de securitate, au anunţat oficialii locali, citaţi de BBC.

Un român care a obţinut titlul de „Good Citizen” candidează ca independent pentru un post de consilier local în Dublin

Marius Maroşan este primul şi singurul român înscris la alegerile locale din Irlanda, care vor avea loc la sfârşitul lunii mai, împreună cu alegerile pentru PE. El candidează ca independent pentru un post de consilier local în Dublin, poziţie din care speră să sprijine comunitatea românească.

„Vestul sălbatic digital”. Instrumente cibernetice scăpate de sub control. China a obţinut coduri informatice ale NSA şi le-a utilizat

Agenţi ai serviciilor secrete chineze au obţinut instrumente cibernetice ale Agenţiei americane pentru Securitate Naţională (NSA) şi le-au utilizat în 2016 pentru a ataca aliaţi ai SUA din Europa şi din Asia, a constatat firma de securitate Symantec, potrivit cotidianului The New York Times.

Două persoane au murit în urma unei explozii într-un bloc de apartamente din Rusia

Cel puţin două persoane au murit şi alte două au fost rănite în urma unei explozii produse într-un bloc de apartamente din regiunea Rostov din Rusia, au transmis autorităţile locale, menţionând că, cel mai probabil, explozia a fost provocată de o scurgere de gaze, relatează agenţia de presă Tass.

Rebelii Houthi cer Naţiunilor Unite să impună implementarea unui acord de pace în Yemen

Rebelii Houthi au făcut apel Organizaţiei Naţiunilor Unite să impună coaliţiei conduse de Arabia Saudită să implementeze un acord de pace în Yemen, a transmis postul de televiziune al-Masirah, citat de Reuters.

Cel puţin 54 incendii de vegetaţie, izbucnite în Rusia

Cel puţin 54 de incendii de vegetaţie au izbucnit în 18 regiuni de pe teritoriul Rusiei, distrugând o suprafaţă de aproximativ 44.000 de hectare de teren, au anunţat reprezentanţii Serviciului Forestier din Rusia, relatează agenţia de presă Tass.

Proteste violente în Albania, faţă de regimul prim-ministrului Edi Rama

Autorităţile albaneze au intervenit în cadrul protestelor de sâmbătă din Tirana, la care au participat mii de persoane, după ce un grup de protestatari a aruncat cu bombe cu petrol în clădirea Guvernului, relatează Reuters.

Hassan Rouhani face apel la unitate, pentru a combate presiunea din partea Statelor Unite

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a făcut sâmbătă apel la unitate în rândul facţiunilor politice din Iran, pentru a combate presiunea provocată de sancţiunile impuse de Administraţia de la Washington, relatează agenţiile de presă IRNA şi Reuters.

Lupta pentru înlocuirea premierului Theresa May complică negocierile Brexit- parlamentar laburist

Lupta din interiorul Partidului Conservator pentru înlocuirea prim-ministrului Theresa May complică negocierile privind Brexit cu Partidul Laburist şi posibilitatea găsirii unui compromis, a declarat parlamentarul laburist John McDonnell, conform Reuters.

Incidente izolate în cadrul protestelor organizate de mişcarea „Vestele Galbene” în Franţa

Aproximativ 18.600 de persoane au participat sâmbătă la protestele organizate de mişcarea „Vestele Galbene” pe teritoriul Franţei, incidente izolate având loc în oraşele Lyon şi Nantes, relatează publicaţia Le Figaro şi agenţia de presă Reuters.

Fenomen extrem: O tornadă surprinsă în timp ce „soarbe” apă aproape de ţărm în Singapore/ VIDEO

Un puternic vârtej de apă a fost filmat în apropierea ţărmului sudic din Singapore.

Atac ARMAT într-un hotel de 5 stele din Pakistan. Cel puţin 70 de persoane, prinse înăuntru

Trei bărbaţi înarmaţi au atacat sâmbătă un hotel de cinci stele din oraşul Gwadar, din sud-vestul Pakistanului, au informat mai mulţi oficiali din cadrul Armatei ţării, citaţi de Reuters.

Momentul în care mai mulţi parlamentari sunt implicaţi într-o altercaţie. Unul dintre ei a fost scos din clădire pe o targă | VIDEO

Mai mulţi parlamentari din Hong Kong au fost implicaţi într-o altercaţie sâmbătă, pe fondul dezbaterii unui proiect de modificare a legii extrădării, potrivit site-ului cotidianului The Guardian.

The New York Times: Un asistent din Germania a admis uciderea a zeci de pacienţi, dar sunt suspectate 300 de crime | FOTO, VIDEO

Un asistent medical din Germania a recunoscut că a comis zeci de crime, dar există suspiciuni că ar fi fost omorâţi aproximativ 300 de pacienţi, investigaţiile fiind în curs, informează cotidianul The New York Times.

Vladimir Putin, JUCĂTOR la un meci demonstrativ de hochei. Momentul în care a căzut în timp ce saluta mulţimea| VIDEO

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat la un meci demonstrativ de hochei la Soci, în cadrul căruia a marcat opt goluri, apoi s-a împiedicat şi a căzut în timp ce saluta spectatorii, potrivit The Guardian.

Donald Trump: Recentele exerciţii cu rachete efectuate de Coreea de Nord nu reprezintă un abuz de încredere

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că exerciţiile de trageri cu rachete efectuate recent de Coreea de Nord nu reprezintă un abuz de încredere, minimalizând importanţa exerciţiilor, informează site-ul Politico.

Un jurnalist turco-german susţine că a fost torturat în timpul detenţiei în Turcia, unde este acuzat de „propagandă pentru o organizaţie teroristă”

Jurnalistul turco-german Deniz Yucel susţine că a fost torturat în timpul detenţiei în Turcia, unde este judecat în lipsă pentru presupuse legături cu gruparea separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi cu susţinători ai clericului musulman Fethullah Gulen, informează agenţia Dpa.

Donald Trump pregăteşte majorarea taxelor pentru esenţialmente toate importurile din China care nu au fost până acum vizate de tarife suplimentare

Preşedintele american Donald Trump a ordonat autorităţilor de la Washington să iniţieze procesul de impunere de taxe vamale suplimentare pentru esenţialmente toate importurile din China care nu au fost până acum vizate, a anunţat Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru Afaceri comerciale.

Pentagonul va folosi din fondurile alocate sprijinirii forţelor afgane pentru construirea zidului cu Mexicul

Patrick Shanahan, secretarul interimar al Apărării din SUA, a aprobat transferul a 1,5 miliarde de dolari pentru construirea unui porţiuni din zidul cu Mexicul, a declarat un oficial, care a precizat că o parte din bani provin din fondurile alocate pentru sprijinirea forţelor afgane de securitate.

Pentagon: SUA vor trimite o baterie Patriot şi o navă de asalt amfibiu în Orientul Mijlociu pentru a contracara ameninţările iraniene/ Un portavion şi mai multe bombardiere, pe drum

Statele Unite vor trimite o baterie de apărare antiaeriană Patriot şi nava de asalt amfibiu USS Arlington în Orientul Mijlociu, pentru a contracara ameninţările venite din partea Iranului, a anunţat vineri Departamentul Apărării de la Washington, potrivit agenţiei de ştiri The Associated Press.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, invitat la ceremonia de încoronare a noului împărat al Japoniei – ambasadă

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, alături de şefi de stat şi de guvern din mai multe ţări, a fost invitat la ceremonia de încoronare a împăratului Naruhito al Japoniei, eveniment programat pentru luna octombrie, a anunţat vineri ambasada niponă la Moscova, informează agenţia de ştiri Tass.

Marea Britanie este preocupată de tensiunile pe teme comerciale între SUA şi China – oficial guvernamental

Marea Britanie este preocupată de escaladarea tensiunilor pe teme comerciale între Statele Unite şi China, fiind de părere că nicio parte nu beneficiază de pe urma unui război comercial, a declarat o purtătoare de cuvânt a premierului britanic Theresa May, informează cotidianul The New York Times.

Ministrul turc al Apărării: Forţele guvernamentale siriene trebuie să înceteze ofensiva din nord-vestul Siriei

Ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, a declarat că forţele guvernamentale siriene ar trebui să înceteze atacurile din zona de nord-vest a ţării, potrivit agenţiei Anadolu, citată de Reuters.

Cel puţin un protestatar palestinian a murit în confruntări cu armata israeliană

Cel puţin un protestatar palestinian a fost ucis, iar alţi zeci au fost răniţi în confruntări cu armata israeliană produse vineri după-amiază la frontiera Fâşiei Gaza cu Israelul, relatează site-ul Ynetnews.com.

Războiul din Libia: Consiliul de Securitate ONU îndeamnă părţile beligerante să revină la dialog

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a îndemnat vineri părţile beligerante din Libia să înceteze atacurile şi să revină la dialog, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

Record absolut: Zece milioane de persoane, forţate să îşi părăsească domiciliile din cauza conflictelor: „Este un număr uluitor”

Zece milioane de persoane au fost forţate să îşi părăsească domiciliile şi să se mute în alte zone ale ţărilor de origine din cauza conflictelor în 2018, astfel că numărul total al persoanelor strămutate intern a ajuns la 41,3 milioane, un record absolut, potrivit unui raport citat de Al Jazeera.

Tensiunile se amplifică: Iranul refuză orice dialog cu SUA şi ameninţă cu RIPOSTE militare puternice la un eventual atac

Administraţia islamistă de la Teheran a refuzat, vineri, orice dialog cu Statele Unite, iar un cleric iranian a ameninţat că un portavion american ar putea fi atacat, în contextul amplificării tensiunilor bilaterale.

Guvernul Japoniei: Testele balistice ale Coreei de Nord încalcă rezoluţiile ONU

Testele balistice efectuate recent de Coreea de Nord încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU, a transmis vineri Kotaro Nogami, purtător de cuvânt al Guvernului japonez, făcând apel la oprirea imediată a acestor activităţi, relatează Reuters.

Restaurarea Catedralei Notre-Dame: Proiect de lege controversat, dezbătut în Parlamentul de la Paris

Parlamentul de la Paris a dezbătut vineri un proiect de lege controversat referitor la restaurarea Catedralei Notre-Dame într-un termen de cinci ani, după ce edificiul a fost afectat de un incendiu pe 15 aprilie, potrivit France 24.

Donald Tusk consideră că există şanse de 20-30% ca Marea Britanie să anuleze Brexit

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, apreciază că există şanse de 20-30% să fie anulată procedura de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează cotidianul The Guardian.

MONITORUL APĂRĂRII | Statele Unite au trimis în România sute de militari şi avioane F-16, pentru descurajarea Rusiei

Statele Unite au trimis în România sute de militari şi avioane F-16 suplimentare, pentru consolidarea apărării în zona estică a NATO şi descurajarea unei posibile agresiuni ruse, afirmă oficiali militari.