Știri externe

Nivelul RECORD până la care scad vânzările de maşini diesel până în 2030. Declinul se va accelera de la an la an

Vânzările vehiculelor diesel ar putea scădea până la nivelul de 5% pe piaţa auto din Uniunea Europeană în 2030, pe fondul preocupărilor legate de calitatea aerului şi standardele privind emisiile, experţii susţinând că vânzările au fost deja afectate şi declinul se va accelera, relatează BBC.

Primul-ministru britanic Theresa May face apel la unitate înaintea întrunirii privind Brexit

Primul-ministru britanic Theresa May a făcut un apel la membrii Partidului Conservator, din care face parte, ”să rămână uniţi”, cu câteva zile înainte de întâlnirea pe care o va avea cu aceştia pentru a stabili termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Reuters.

Răsturnare de situaţie în cazul Skripal: Viktoria, nepoata fostului spion rus, candidează la alegerile locale din Rusia

Viktoria Skripal, nepoata fostului spion rus care a fost otrăvit cu o substanţă neurotoxică în oraşul britanic Salisbury, Serghei Skripal, candidează la alegerile locale din Rusia, care au loc anul acesta, relatează site-ul Politico.eu.

Igor Dodon ameninţă că va bloca noua Strategie Naţională de Apărare a Republicii Moldova

Preşedintele pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a ameninţat că va bloca adoptarea noii Strategii Naţionale de Apărare, dacă Parlamentul va refuza să implementeze schimbările propuse de acesta, informează publicaţia rusă Nezavisimaia gazeta, citată de site-ul Deschide.md.

CAZ ŞOCANT: Asistentă medicală din Marea Britanie, arestată pentru uciderea mai multor bebeluşi

O asistentă medicală din Marea Britanie a fost arestată fiind suspectată de uciderea a opt bebeluşi şi că a încercat să ucidă alţi şase, în urma unei investigaţii ce a avut loc la o maternitate din nordul ţării, a anunţat marţi poliţia britanică, conform Reuters.

O nouă măsură protecţionistă a administraţiei Trump. Cea mai mare companie de telefonie mobilă din lume nu primeşte licenţă pentru a furniza servicii în SUA

China Mobile a aplicat pentru o licenţă de furnizare a serviciilor de telecomunicaţii la Comisia Federală de Comunicaţii din SUA, în 2011, însă acum, Departamentul de Comerţ al Statelor Unite a recomandat respingerea cererii, pe fondul tensiunilor comerciale, relatează marţi BBC.

Mesajul Kremlinului privind o nouă întâlnire faţă-n faţă între Vladimir Putin şi Donald Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin este confortabil cu o întâlnire bilaterală cu omologul său american, Donald Trump, în cadrul summitului de la Helsinki, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, relatează Reuters.

MONITORUL APĂRĂRII | Explozie puternică la un depozit de arme din Siria ca efect al unui posibil raid aerian israelian

O explozie puternică a avut loc marţi după-amiază la depozit de armament din Siria aparţinând miliţiilor finanţate de Iran, afirmă surse citate de presa arabă, care afirmă că este vorba de un atac aerian israelian.

Jucătorii şi antrenorul echipei de fotbal blocaţi într-o peşteră din Thailanda au fost găsiţi şi sunt în viaţă. Salvatorii au, însă, o veste proastă: Ar putea dura câteva luni

Cei 12 jucători ai echipei de fotbal de juniori şi antrenorul lor, găsiţi luni în viaţă de către salvatori, ar putea rămâne blocaţi în peşteră pentru câteva luni, sau ar putea să înveţe să folosească echipamentul scafandrilor pentru a ieşi la suprafaţă, relatează BBC.

Premierul olandez Mark Rutte l-a întrerupt pe Donald Trump, în cursul unei conferinţe comune, în legătura cu criza comercială UE-SUA

Premierul olandez Mark Rutte l-a contrazis pe preşedinte SUA, Donald Trump, în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă, în momentul în care liderul american a susţinut că ar fi un lucru pozitiv dacă SUA-UE nu ar ajunge la un acord privind taxele vamale pentru schimburile comerciale bilaterale

Reforma judiciară, sancţionată prin INFRINGEMENT de CE. Preşedintele Curţii Supreme a Poloniei a acceptat întâlnirea cu premierul Andrzej Duda

Preşedintele Curţii Supreme a Poloniei a anunţat că a acceptat invitaţia de a se întâlni marţi cu preşedintele polonez Andrzej Duda, înainte de intrarea în vigoare a noilor reforme judiciare, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Austria, gata să ia măsuri pentru protecţia frontierelor sale după acordul din Germania / Oficial european: CE analizează înţelegerea între CDU şi CSU privind imigraţia

Austria a anunţat marţi că este pregătită să ia măsuri pentru a proteja frontierele sale după ce două partide din coaliţia guvernamentală din Germania au ajuns la un compromis ce prevede introducerea de restricţii în legătura cu primirea imigranţilor, informează agenţia de ştiri Reuters.

20 de NOI situri, incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 2018

Ansamblul Art Deco din Mumbai, India, oraşul industrial Ivrea din Italia şi oraşul califat Azahara din Spania se numără printre cele 20 de noi situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO la cea de-a 42-a sesiune, care are loc în perioada 24 iunie - 4 iulie, la Manama, în Bahrain.

Războiul numelui. Ministrul grec al apărării vrea să blocheze înţelegerea privind denumirea Macedoniei

Ministrul grec al apărării, Panos Kammenos, a afirmat că va încerca să blocheze înţelegerea la care au ajuns premierii Macedoniei şi Greciei privind schimbare numelui fostei republici iugoslave, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Scrisoare de avertisment din partea lui Trump pentru ţările membre NATO. Ce state sunt vizate

Preşedintele american Donald Trump a trimis scrisori liderilor statelor membre NATO, inclusiv ai Germaniei, Belgiei, Norvegiei şi Canadei, cerându-le să îşi majoreze cheltuielile în domeniul apărării, relatează site-ul EUObserver.com.

Vladimir Putin a acordat titulatura onorifică „Transilvania” unui regiment al forţelor armate ruse

Preşedintele Vladimir Putin a acordat titulaturi onorifice unor unităţi militare ruse pentru a comemora regimente şi divizii sovietice care s-au remarcat în cel de-al Doilea Război Mondial, printre titulaturi regăsindu-se nume de oraşe şi regiuni din România, Ucraina, Belarus, Polonia şi Germania.

Casa Albă: SUA nu recunosc anexarea regiunii Crimeea de către Rusia

Statele Unite nu recunosc anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, iar sancţiunile referitoare la intervenţia militară a Moscovei în Ucraina nu vor fi eliminate până când regiunea nu este restituită Kievului, a declarat Sarah Huckabee Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Angela Merkel salută compromisul între CDU şi CSU privind imigraţia

Cancelarul german Angela Merkel salută compromisul între Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi filiala sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială (CSU) privind imigraţia, ce prevede crearea de centre de tranzit în Germania pentru deportarea azilanţilor în ţările în care au fost înregistraţi iniţial.

Camera Comerţului din SUA a lansat o campanie contra taxelor vamale impuse de Donald Trump

Camera americană a Comerţului, cel mai mare grup de lobby în domeniul afacerilor din SUA şi un aliat tradiţional al Partidului Republican, a lansat o campanie împotriva taxelor vamale aplicate de preşedintele Donald Trump, informează site-ul agenţiei Reuters.

MIRACOL sau neglijenţă? Femeie declarată moartă, găsită în viaţă la o morgă din Africa de Sud

O femeie din Africa de Sud care fusese declarată moartă în urma unui accident rutier ce a avut loc duminică a fost găsită în viaţă la morga unui spital din oraşul Carletonville, fiind apoi spitalizată, informează postul BBC.

MONITORUL APĂRĂRII | Donald Trump s-ar putea întâlni din nou cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un

Preşedintele SUA, Donald Trump, ar putea avea o nouă întrevedere cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, în septembrie, afirmă surse politice de la Washington citate de site-ul de ştiri Axios.com.

SALVARE MIRACULOASĂ: Cei 12 copii dintr-o echipă de fotbal şi antrenorul lor, blocaţi timp de nouă zile într-o peşteră din Thailanda, au fost găsiţi în viaţă | VIDEO

Jucătorii echipei de fotbal blocaţi într-o peşteră din Thailanda de nouă zile au fost găsiţi în viaţă luni de către forţele navale speciale, care s-au alăturat echipelor de intervenţie, relatează BBC.

ONU: Peste 270.000 de sirieni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele în ultimele două saptămâni

Peste 270.000 de persoane din Siria au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele din sud-vestul ţării, după ce armata a lansat un atac, în urmă cu două săptămâni, asupra zonelor ocupate de rebeli, conform unui raport ONU, citat de BBC.

Simpatizant al reţelei teroriste Al-Qaida care pregătea un atentat în timpul paradei programate pe 4 iulie, arestat în SUA/ Ce a descoperit FBI

Autorităţile din Statele Unite au dejucat un atentat care urma să fie comis de Ziua Independenţei, pe 4 iulie, arestând un simpatizant al reţelei teroriste Al-Qaida, anunţă Biroul Federal de Investigaţii (FBI), citat de cotidianul The Washington Times.

Peste 1.000 de imigranţi s-au înecat în Marea Mediterană anul acesta

Peste 1.000 de persoane s-au înecat în Marea Mediterană, în 2018, în încercarea de a ajunge din Libia în ţări ale Uniunii Europene, anunţă Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), citată de site-ul cotidianului Le Figaro.

Momentul TERIFIANT în care un drum s-a PRĂBUŞIT în China. Camerele de supraveghere au surprins totul | VIDEO

O porţiune de 50 de metri de drum s-a prăbuşit duminică în provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, relatează BBC.

Ţara în care inflaţia a atins un nou nivel record, de peste 40.000%

Rata anuală a inflaţiei din Venezuela a ajuns în luna mai la 41.838%, un nou nivel maxim în istoria ţării, aşteptările economiştilor fiind ca, în 2018, economia să sufere a cincea scădere economică consecutivă, relatează The Independent.

Marea Britanie, noi propuneri privind relaţiile comerciale cu UE post-Brexit

Consilierii primului-ministru britanic Theresa May au formulat luni noi propuneri privind păstrarea legăturilor comerciale cu Uniunea Europeană după Brexit, existând discuţii cu deputaţii din partidul său înaintea întâlnirii cu miniştrii care va avea loc vineri, informează Reuters.

ATENTAT dejucat în Franţa. Atacul terorist viza o reuniune politică/ Patru suspecţi, inclusiv un diplomat iranian, arestaţi

Autorităţile belgiene au dejucat un atac terorist care viza o reuniune politică din Franţa la care participau zeci de mii de persoane, trei suspecţi de origine iraniană şi un diplomat iranian fiind arestaţi, informează postul RTBF.

Airbus, întârzieri de livrare ale modelului A320neo. Ce probleme are compania în respectarea termenelor pentru avioane

Livrările de avioane A320neo ale companiei Airbus ar putea scădea în urma unor întârzieri cauzate de o serie de probleme întâlnite la motoarele sale Pratt & Whitney în urmă cu câteva luni, relatează Bloomberg, citând surse anonime.

Imagini din satelit arată că Phenianul a extins o fabrică de componente pentru rachete

Coreea de Nord a finalizat extinderea unui fabrici de componente pentru rachete balistice, un studiu care se bazează pe imagini filmate din satelit, această nouă dezvăluire vine în contextul în care agenţiile de spionaj din SUA pun la îndoială angajamentul Phenianului privind denuclearizarea.

Preşedintele iranian, în TURNEU european pentru a discuta despre acordul nuclear, după retragerea SUA

Preşedintele iranian Hassan Rouhani va efectua, săptămâna aceasta, o vizită oficială în Austria şi Elveţia, pe fondul deciziei preşedintelui american Donald Trump de a retrage Statele Unite din acordul nuclear, semnat între marile puteri din P5+1 şi Iran, relatează site-ul postului France 24.

Comisia Europeană lansează procedura formală de SANCŢIONARE a Poloniei pentru „subminarea principiului independenţei justiţiei”

Comisia Europeană a lansat, luni, procedura formală de sancţionare a Poloniei din cauza noii legi privind funcţionarea Curţii Supreme de Justiţie, măsura având rolul de protejare a independenţei justiţiei poloneze.

Subiectul important care nu se află pe agenda întâlnirii dintre Donald Trump şi Vladimir Putin

Kremlinul a anunţat luni că Peninsula Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014, nu se află pe agenda întâlnirii între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump, care va avea loc luna aceasta la Helsinki, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Un avion de pasageri a trebuit să se întoarcă la Moscova din cauza decompresiei cabinei piloţilor

O aeronavă de pasageri a companiei Tajik Air, care zbura de la Moscova la Khujand (Tadjikistan), a aterizat de urgenţă la aeroportul Domodedovo din Moscova, din cauza decompresiei cabinei piloţilor în timpul zborului, a declarat o sursă din cadrul autorităţilor ruse, potrivit agenţiei de presă Tass.

UE avertizează SUA cu contramăsuri de 294 de miliarde dolari

Uniunea Europeană a avertizat Statele Unite că impunerea de taxe vamale pe maşini şi piese auto va afecta industria auto europeană şi că, probabil, vor fi implementate contramăsuri reprezentând taxe de 294 de miliarde de dolari asupra importurilor din America, relatează Reuters.

Macron l-a înlocuit pe ambasadorul francez la Budapesta după ce diplomatul l-a lăudat pe Orban

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a înlocuit pe ambasadorul Franţei în Ungaria, după ce un document confidenţial, în care acesta laudă politicile premierului Viktor Orban privind imigranţii, a fost publicat presei, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Un primar filipinez, renumit pentru lupta împotriva traficului de droguri, a fost împuşcat mortal de un lunetist

Un controversat primar filipinez, care şi-a câştigat notorietatea după ce s-a dat în spectacol cu oamenii pe care i-a arestat în lupta împotriva drogurilor, a fost omorât de un lunetist la o ceremonie de înălţare a steagului, luni dimineaţă, potrivit CNN.

Cel puţin nouă oameni, inclusiv şase copii, răniţi în urma unui atac cu cuţitul în SUA

Cel puţin nouă oameni, inclusiv şase copii, au fost răniţi în urma unui atac cu cuţitul comis în timpul unei petreceri cu ocazia zilei de naştere a unui copil de trei ani, care se desfăşura într-un complex de locuinţe pentru persoane cu venituri reduse din localitatea Boise, statul american Idaho.

Împăratul Akihito al Japoniei, diagnosticat cu anemie cerebrală

Împăratul Akihito al Japoniei, în vârstă de 84 de ani, a fost diagnosticat cu anemie cerebrală, după ce, în dimineaţa zilei de luni, a acuzat stări de vertij şi greaţă, a anunţat biroul de presă al casei imperiale, transmite Reuters.