Economic

Angela Merkel are dubii: „Nu putem spune dacă va exista un acord”

Cancelarul german, Angela Merkel, are dubii în legătură cu ajungerea la un acord privind bugetul multianual al UE cu ocazia summitului european, apreciind că poziţiile statelor membre încă sunt destul de "distante".

Ce spune Mugur Isărescu despre cursul leu/euro

Cursul de schimb se situează într-o zonă care nu ridică probleme, banca centrală încercând în permanenţă să atenueze deviaţia cursului de la valoarea corectă şi să îl păstreze în echilibru, a declarat joi guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

BCE menţine dobânda de politică monetară la minimul record de 0,75%

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut, joi, dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,75%, unde se află de la mijlocul anului trecut, decizia fiind anticipată de analişti.

Începerea lucrărilor summit-ului UE amânată la ora 18.30

Începerea lucrărilor summit-ului liderilor UE consacrat bugetului european pentru perioada 2014-2020 a fost amânată cu două ore şi jumătate, până la ora 16.30 GMT (18.30, ora României), pentru a se putea lucra la propunerea de compromis, potrivit unui oficial european.

Vicepreşedintele CCIR: Vrem Registrul Comerţului fiindcă a fost al nostru. Noi l-am creat

Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Vasile Bar, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că instituţia doreşte întoarcerea Registrului Comerţului de la Ministerul Justiţiei în subordinea Camerei de Comerţ, susţinând că şi mediul de afaceri vrea acelaşi lucru.

Timbru de mediu diferit pentru benzină şi diesel. Ministrul Plumb: ” În momentul de faţă ne gândim la o formulă de calcul separată”

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat joi că se discută posibilitatea calculării în mod diferit a timbrului de mediu care va fi plătit de proprietarii de automobile cu motoare pe benzină şi a celui care va reveni posesorilor de maşini cu motor pe motorină, acestea din urmă fiind mai poluante.

Isărescu: Stimularea cererii prin majorarea salariilor ar duce la o creştere a PIB bazată pe import

Stimularea cererii prin majorarea salariilor ar duce la o creştere economică bazată pe import, ceea ce este nesustenabil, iar din punct de vedere politic este "aproape o sinucidere" pentru că Guvernul nu poate lua înapoi după ce a dat, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

E&Y: Aproape jumătate dintre antreprenorii românii nu au absolvit liceul

Aproape jumătate dintre antreprenorii români nu au absolvit nici măcar liceul, iar pe o treime dintre aceştia un eşec în business îi determină să nu mai aibă alte iniţiative în afaceri, potrivit unui barometru realizat de Ernst&Young (E&Y).

Un comitet din cadrul BNR urmează să prezinte Guvernului propuneri pentru trecerea la moneda euro

Comitetul de trecere la moneda euro din cadrul Băncii Naţionale a României urmează să prezinte în această lună Consiliului de Administraţie al BNR şi Guvernului un material cu propuneri privind ţinta de adoptare a monedei europene, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Parlamentul a aprobat bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2013. Ponta: Nu e un buget perfect, dar e cel mai bun pe care îl putem avea

Parlamentul a adoptat, joi, cu amendamente, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2013, în favoarea adoptării proiectului de act normativ propus de Guvern pronunţându-se 309 senatori şi deputaţi şi fiind înregistrate 108 voturi "împotrivă".

Cursul BNR a urcat la 4,4106 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultima lună

Moneda naţională s-a depreciat semnificativ în prima parte a zilei, într-o piaţă cu lichiditate redusă, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 2,54 bani mai mare, la 4,4106 lei/euro, reprezentând cel mai ridicat nivel din ultima lună.

Sony a încheiat al optulea trimestru consecutiv de pierderi, dar speră să revină pe profit în 2013

Grupul japonez Sony a înregistrat o pierdere de 115 milioane de dolari în ultimele trei luni ale anului trecut, marcând opt trimestre consecutive de rezultate negative pe fondul scăderii cererii pentru televizoare, în paralel cu ascensiunea Apple şi Samsung în zona tabletelor şi smartphone-urilor.

Imaginile disperării: Cum s-au luptat grecii între ei la Atena pentru legume şi fructe gratuite – FOTO

Sute de greci s-au luptat pentru alimente gratuite în Atena, o persoană fiind rănită în îmbulzeala creată în capitala statului elen.

Dacia a produs 400.000 de maşini Duster

Uzina Vehicule Dacia de la Mioveni a fabricat automobilul Dacia Duster cu numărul 400.000, a anunţat joi constructorul auto.

Veniturile Vodafone au scăzut cu 9,2% în ultimele trei luni din 2012

Vodafone a înregistrat venituri din servicii în valoare de 143 milioane lire sterline (177 milioane euro) pe piaţa românească în ultimele trei luni ale anului trecut, în scădere cu 9,2% raportat la perioada corespunzătoare a anului anterior, în condiţii comparabile, ajustat pentru variaţia ratelor de schimb valutar.

România a mandatat mai multe bănci să pregătească o emisiune de obligaţiuni în dolari

Ministerul Finanţelor Publice a mandatat mai multe bănci de investiţii să organizeze o serie de întâlniri cu investitorii din Europa şi Statele Unite în vederea pregătirii unei emisiuni de obligaţiuni denominate în dolari.

BNR menţine proiecţia pentru rata inflaţiei în 2013, de 3,5%, iar pentru 2014 ţinteşte 3,2%

Banca Naţională a României (BNR) menţine proiecţia pentru rata inflaţiei în 2013, de 3,5%, iar pentru 2014 estimează un nivel al creşterii preţurilor de consum cu 3,2%, a declarat joi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.

25 de MILIARDE de cântece, vândute de APPLE prin intermediul iTunes

Apple a vândut prin intermediul iTunes Store 25 de miliarde de cântece, pe parcursul a zece ani de existenţă a magazinului online, a anunţat miercuri compania americană.

Parlamentul European propune reducerea limitei de zgomot permisă pentru autoturisme

Limitele de zgomot pentru maşini ar urma să fie diminuate, pentru a proteja sănătatea publică, potrivit unui proiect adoptat miercuri de Parlamentul European, care prevede ca primele vizate în acest sens să fie noile modele de vehicule.

Alitalia, anchetată pentru „fraude comerciale” din cauza contractului cu Carpatair

Procurorii italieni suspectează compania aeriană Alitalia de "fraude comerciale" din cauza contractului încheiat cu Carpatair, în urma incidentului produs pe un aeroport din Roma, informează ziarul La Repubblica, în ediţia online.

Fostul şef al Romgaz are case şi terenuri în mai multe oraşe, dar şi sume consistente de bani

Fostul director general al Romgaz Marcel Adrian Piteiu, în cazul căruia ANI a constatat că se află în conflict de interese, are terenuri şi imobile în mai multe oraşe din ţară şi sume consistente de bani, tablouri şi bijuterii, potrivit declaraţiei sale de avere.

Boiko Borisov: Podul Calafat-Vidin va fi inaugurat pe 9 mai în prezenţa lui Jose Manuel Barroso

Podul Calafat-Vidin va fi inaugurat oficial pe 9 mai, de Ziua Europei, a anunţat premierul bulgar, Boiko Borisov, precizând că la ceremonie vor fi prezenţi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi comisarul UE pentru Politici regionale, Johannes Hahn.

Bugetul Ministerului Dezvoltării regionale, adoptat după patru ore de dezbateri. Amendamentele opoziţiei au fost respinse

Deputaţii şi senatorii au adoptat, miercuri seară, bugetul Ministerului Dezvoltării regionale, după aproximativ patru ore de dezbateri în care au fost respinse sutele de amendamente ale opoziţiei la acest capitol din bugetul de stat pe anul 2013.

Accesul mai rapid la medicamente generice ieftine, aprobat de deputaţii europeni

Un proiect legislativ conform căruia pacienţii ar trebui să aibă acces mai rapid la medicamente generice mai ieftine a fost adoptat miercuri de deputaţii europeni, măsurile urmând să oblige autorităţile să respecte noi termene şi cerinţe de transparenţă la stabilirea preţurilor şi la rambursare.

Apple pierde marca iPhone în Brazilia, în faţa unei companii care a înregistrat brandul în anul 2000

Apple va pierde marca iPhone în Brazilia, după ce dreptul grupului american asupra brandului a fost contestat de o companie locală care a înregistrat denumirea încă din 2000, iar în luna decembrie a anului trecut a lansat o gamă de telefoane Android sub numele "iphone".

Guvernul: UE a deblocat POSDRU şi a decis reluarea plăţilor către România

Reprezentanţii Uniunii Europene au decis deblocarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi reluarea plăţilor către România, în urma misiunii de audit organizate în perioada 29 ianuarie-1 februarie 2013, informează Guvernul.

RBS a fost amendată cu 612 milioane dolari pentru manipularea dobânzii LIBOR

Royal Bank of Scotland (RBS), cea mai mare bancă de stat din Marea Britanie, a fost amendată cu 612 milioane de dolari, pentru manipularea dobânzii interbancare LIBOR, a doua mare penalizare impusă în urma unei anchete a autorităţilor de reglementare pe această temă.

Fostul şef al Romgaz a demisionat din funcţia actuală după ce ANI l-a acuzat de conflict de interese

Fostul director general al Romgaz Marcel Adrian Piteiu a demisionat din funcţia actuală, de director al Direcţiei de explorare, după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că s-a aflat în conflict de interese.

Modelul Ferrari F12 Berlinetta a fost lansat în România – FOTO

Importatorul auto Forzza Rossa a lansat miercuri pe piaţa locală Ferrari F12 Berlinetta, la preţul de 230.000 euro fără TVA.

Fenechiu susţine că doar 50 de angajaţi au protestat la Tarom: Erau în pauză de masă

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, susţine că doar aproximativ 50 de salariaţi au protestat spontan la Tarom şi că nu au declanşat o grevă colectivă, deoarece au întrerupt lucrul doar în pauza de masă, nemulţumiţi de faptul că directorul tehnic a anulat licenţele unora dintre ei.

Apartamentele vechi din Bucureşti s-au ieftinit cu 57 la sută din 2008. Situaţia în alte 26 de oraşe

Apartamentele vechi din Oradea s-au ieftinit cel mai puţin de la începutul crizei, preţurile înregistrând o scădere de doar 20% în ultimii patru ani, în timp ce în Bucureşti a avut loc cea mai mare reducere, de 57%, potrivit datelor firmei Darian.

Strategia CFR Marfă a fost aprobată de Guvern doar în primă lectură. Este aşteptat avizul CES

Proiectul hotărârii de guvern privind privatizarea CFR Marfă a fost aprobat de Guvern doar în primă lectură, iar decizia finală va fi luată la finalizarea procedurii de consultare publică şi după obţinerea avizului din partea Consiliului Economic şi Social (CES), a anunţat ministrul Transporturilor.

Guvernul va dubla limitele minime şi maxime ale pedepselor pentru furtul de componente CFR

Guvernul va dubla limitele minime şi maxime ale pedepselor prevăzute în Codul Penal pentru furturile de material rulant CFR, a anunţat miercuri premierul Victor Ponta.

Ponta: Faţă de propunerea iniţială a CE, probabil vom primi mai puţini bani pentru 2014-2020

Fondurile alocate României de către Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2020 vor fi, probabil, mai mici comparativ cu propunerea iniţială a Comisiei, iar delegaţia ţării la reuniunea CE va încerca să diminueze cât mai mult diferenţa dintre suma iniţială şi noua alocare, a declarat premierul Ponta

Ponta îi cere lui Fenechiu să se asigure că la CFR Marfă nu va exista „circul” de la Oltchim

Premierul Victor Ponta i-a spus ministrului Relu Fenechiu că este "într-o perioadă cu probleme" şi i-a cerut să aibă grijă în mod direct ca privatizarea CFR Marfă să fie derulată în interesul statului,apreciind că procedurile stabilite scutesc de "circul" înregistrat anul trecut la licitaţia Oltchim.

O investiţie de 100 de milioane de euro într-un parc fotovoltaic, aproape de finalizare în Arad – FOTO

O investiţie de 100 de milioane de euro într-un parc fotovoltaic este aproape de finalizare la Sebiş (Arad), unde pe 200 de hectare de teren sunt montate 317.000 de panouri cu o putere totală de 65 MW, care ar acoperi necesarul pentru 100.000 de locuitori, la proiect lucrând 700 de oameni.

Cu cât sunt mai mari chiriile din Bucureşti decât rata unui credit pentru o locuinţă

Chiriile pe care le plătesc bucureştenii pentru un apartament sunt în multe cazuri mai mari decât rata la un credit ipotecar pentru acelaşi tip de locuinţă, potrivit calculelor portalului anunturiparticulari.ro.

Protest spontan la Tarom. Angajaţii sunt nemulţumiţi de neprelungirea licenţelor pe partea tehnică. Tarom anunţă că va prelungi „numai licenţele necesare”

Aproximativ 200 de angajaţi Tarom au oprit spontan lucrul, nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii companiei au refuzat să prelungească licenţa pentru cei care lucrează pe partea tehnică, ceea ce ar duce la reducerea salariilor cu 400 de lei, a spus Aurel Curdov, lider al Sindicatului Tehnic Tarom. Compania a decis după discuţii cu reprezentanţii Sindicatului Naţional Tehnic şi cei ai Ministerului Transporturilor, să facă o evaluare obiectivă pentru a stabili care sunt licenţele necesare pentru desfăşurarea operaţiunilor tehnice.

Câştigul salarial mediu net a crescut cu 122 de lei în decembrie faţă de noiembrie, la 1.697 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în decembrie anul trecut de 1.697 lei, în creştere cu 7,7% (122 lei) faţă de noiembrie şi cu 5,8% comparativ cu aceeaşi lună din 2011, cea mai mare valoare înregistrându-se în intermedieri financiare şi cea mai mică în hoteluri şi restaurante, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Şeful Romgaz Mediaş, suspectat de fapte de corupţie. ANI a constatat că s-a aflat şi în conflict de interese

ANI a constatat că şeful Romgaz, Marcel Adrian Piteiu, a fost în conflict de interese, existând şi indicii privind comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, după ce ar fi încheiat contracte cu o firmă la care a fost administrator şi care a obţinut beneficii de peste 66 milioane de lei.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da