Economic

Preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor: Date neoficiale arată că ofertele băncilor acoperă 60% din garanţiile totale „Prima Casă”

Datele neoficiale relevă că ofertele băncilor acoperă minim 60% din plafonul total al garanţiilor aferente creditelor din programul "Prima Casă", după decizia de reducere la jumătate a garanţiei statului, a declarat, vineri, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor IMM, Aurel Şaramet

S&P a retrogradat ratingul Irlandei cu o treaptă, la „BBB+”, cu perspectivă stabilă

Standard&Poor’s a retrogradat, vineri, ratingul Irlandei cu o treaptă, de la "A-" la "BBB+", şi l-a scos de sub supraveghere, cu perspectivă stabilă.

MDRT a început vineri campania radio-tv de promovare pe plan intern a turismului românesc

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a început vineri campania radio-tv de promovare pe plan intern a turismului românesc, în valoare de 7 milioane de lei, cu spoturi care vor fi difuzate pe Pro TV, Radio România Actualităţi şi Radio Europa FM, potrivit unui anunţ al instituţiei.

Una dintre cele mai mari zece companii din lume, SGCC (China), vrea acţiuni la Transelectrica

State Grid Corporation of China (SGCC), inclusă în topul Forbes 2010 printre cele mai mari zece companii la nivel mondial, este interesată să intre în acţionariatul transportatorului de energie Transelectrica (TEL), au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor.

Gabriela Bordea a preluat vineri funcţia de director general al Tarom

Gabriela Bordea a preluat, vineri, conducerea Tarom, în calitate de director general, după ce a ocupat funcţia de director de vânzări şi marketing în cadrul operatorului aerian, înlocuind-o astfel pe Ruxandra Brutaru, care a demisionat în luna martie.

România a plătit în ianuarie cel mai ridicat preţ din ultimii doi ani pentru gazele importate

România a importat în luna ianuarie gaze naturale la preţul de 399 dolari pe 1.000 metri cubi, cel mai mare nivel din martie 2009, reiese din datele publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Leul s-a menţinut pe depreciere, iar referinţa BNR a urcat la 4,1367 lei/euro

Moneda naţională s-a menţinut pe o tendinţă de depreciere în prima parte a sesiunii interbancare de vineri, astfel că banca centrală a anunţat un curs de referinţă cu 2,26 bani mai mare, de 4,1367 lei/euro.

BEI ar putea acorda în România credite de un miliard de euro în acest an

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acordat anul trecut împrumuturi în sumă de 410 milioane de euro în România, de aproape patru ori mai reduse decât în 2009, şi intenţionează să aprobe în acest an finanţări de 800 milioane euro - un miliard de euro, a anunţat vineri instituţia.

Bank Leumi România a avut pierderi de 53 mil. lei anul trecut, faţă de 13 mil. lei profit în 2009

Bank Leumi România a avut o pierdere de 53 milioane de lei (16,5 milioane de dolari) anul trecut, faţă de un profit de 12,7 miloane de lei (4,3 milioane de dolari) în anul anterior, ca urmare a majorării provizioanelor pentru credite neperformante de la 16 milioane de lei la 80 milioane de lei.

RWE a dat în judecată guvernul german pentru decizia de a închide o centrală nucleară a grupului

Grupul german RWE a anunţat vineri că a chemat landul german Hesse în judecată, într-un tribunal administrativ, pentru decizia de a închide timp de trei luni centrala nucleară Biblis operată de companie, transmite Reuters.

Radu Lucianu pleacă de la CBRE România, Răzvan Iorgu este noul director general

Radu Lucianu a plecat de la conducerea CB Richard Ellis România, funcţia de director general al firmei fiind preluată de la 1 aprilie de Răzvan Iorgu, care a fost anterior director de operaţiuni în cadrul companiei de consultanţă imobiliară.

Rata şomajului din Uniunea Europeană, în scădere

Rata şomajului a scăzut în luna februarie în Uniunea Europeană la 9,5%, de la 9,6% în ianuarie, iar în zona euro a coborât de la 10% la 9,9%, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat.

Înmatriculările Dacia pe piaţa franceză au scăzut cu 15,6%

Înmatriculările de automobile Dacia în Franţa au scăzut în primul trimestru cu 15,6%, la 26.517 de unităţi, comparativ cu perioada similară a anului trecut, într-o piaţă care a urcat cu 8,9%, potrivit datelor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).

UPDATE: Renault va construi în România şi Spania două modele noi de motoare

(adaugă informaţii în paragrafele 7-9)

Un proiect finanţat de UE ar putea aduce Alro o creştere a afacerilor de 30 milioane dolari pe an

Proiectul derulat de Alro Slatina (ALR) pentru creşterea competitivităţii, evaluat la 43,6 milioane lei, va determina o creştere a afacerilor producătorului de aluminiu de cel puţin 30 milioane dolari pe an, potrivit directorului general al companiei controlate de grupul Vimetco, Gheorghe Dobra.

EDF s-a retras din negocierile pentru preluarea companiei poloneze de utilităţi Enea

Grupul francey EDF s-a retras din negocierile pentru achiziţionarea unei participaţii de 51% la compania poloneză de utilităţi Enea, în valoare de circa 5 miliarde zloţi (1,8 miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters două surse apropiate situaţiei.

Renault va construi în România şi Spania două modele noi de motoare

Renault va construi în România şi Spania două modele noi de motoare, pentru a înlocui motorizări cu care sunt echipate în principal maşinile din familia Logan.

BEI ar putea acorda în România credite de un miliard de euro în acest an, de la 410 mil.euro în 2010

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acordat anul trecut împrumuturi în sumă de 410 milioane de euro în România, de aproape patru ori mai reduse decât în 2009, şi intenţionează să aprobe în acest an finanţări de 800 milioane euro - un miliard de euro, a anunţat vineri instituţia.

Mai multe bănci europene au primit credite de zeci de miliarde de dolari de la Fed în timpul crizei

Mai multe bănci europene au primit împrumuturi de urgenţă de zeci de miliarde de dolari de la Rezerva Federală a SUA (Fed) în timpul crizei financiare, ceea ce subliniază rolul esenţial pe care banca centrală americană l-a avut în prevenirea colapsului sistemului bancar mondial, transmite Reuters.

Leul continuă să se deprecieze, iar cursul a urcat până la 4,1370 lei/euro

Moneda naţională a continuat să se deprecieze în raport cu euro la începutul sesiunii de vineri, iar cotaţiile au ajuns până la un maxim de 4,1370 lei/euro, în contrast cu evoluţia valutelor din regiune, care erau în stganare la deschidere.

BCR ia un împrumut în valoare de 75 milioane euro de la BEI, pentru finanţarea IMM-urilor

Banca Comercială Română (BCR) a semnat un nou acord cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru contractarea unui împrumut în valoare de 75 milioane euro destinat finanţării proiectelor dezvoltate de IMM-uri, companii cu capitalizare medie şi sectorul public.

Preţul petrolului Brent s-a stailizat vineri la peste 117 dolari pe baril

Preţul petrolului Brent s-a stabilizat vineri la peste 117 dolari pe baril, după ce a atins peste noapte pe pieţele asiatice maximul ultimelor patru săptămâni, investitorii aşteptând date pozitive privind numărul angajaţilor din economia americană din luna martie, transmite Reuters.

Bursele din SUA au închis indecis şedinţa de de joi, cu Dow Jones şi S&P în scădere

Bursele din SUA au închis indecis şedinţa de tranzacţionare de joi, cu indicii Dow Jones şi Standard & Poor's 500 (S&P) în scădere, investitorii fiind prudenţi înaintea unui raport guvernamental privitor la piaţa muncii, transmite Reuters.

„Prima casă“ IV este atractivă. Trei bănci de top spun că vor intra în joc

BCR, BRD şi Bancpost, trei bănci din top zece, au anunţat deja că sunt interesate să participe la ediţia a patra din "Prima casă", în care Guvernul mai garantează doar 50% din creditele vândute.

Iulian Iancu: Soluţia pentru salvarea Arpechim – statul să conteste în instanţă decizia de închidere

Deputatul PSD Iulian Iancu susţine că soluţia pentru salvarea rafinăriei Arpechim ar fi ca reprezentantul Guvernului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom să conteste în instanţă decizia de închidere a rafinăriei, el spunând că există un termen de şase luni în care poate fi găsită o rezolvare.

Turcia a avut anul trecut o creştere economică de 8,9%

Turcia a înregistrat anul trecut o creştere economică de 8,9%, avansul din ultimul trimestru fiind de 9,2%, peste aşteptările analiştilor, transmite Bloomberg.

Analiştii, despre reducerea RMO: Un mesaj pozitiv, titluri în valută, Prima Casă, dobânzile la lei

Decizia surprinzătoare a BNR de a reduce rezervele minime în valută şi a elibera în bănci circa un miliard de euro este explicată cu reticenţă de analişti, posibilele raţiuni identificate de aceştia având mai degrabă un iz politic, cum ar fi programul Prima Casă sau o emisiune de titluri în valută.

Agenţiile de rating avertizează Comisia Europeană că ar putea să nu mai evalueze ţările riscante

Agenţiile de rating au avertizat, joi, Comisia Europeană (CE) că ar putea să nu mai evalueze ţările riscante, dacă autorităţile comunitare vor menţine planurile de a le face răspunzătoare în faţa legii pentru erorile făcute în retrogradarea calificativelor, au declarat surse citate de Reuters.

Băncile irlandeze au nevoie de capital suplimentar de 24 miliarde de euro

Patru bănci irlandeze au nevoie de capital suplimentar de 24 miliarde de euro, a anunţat, joi, banca centrală, după teste de stres derulate la instituţiile de credit din Irlanda, transmite Bloomberg.

OMC: Boeing a primit subvenţii ilegale de cel puţin 5,3 miliarde de dolari de la Statele Unite

Producătorul american de avioane Boeing a primit subvenţii ilegale în valoare de cel puţin 5,3 miliarde de dolari de la Statele Unite, a anunţat, joi, Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), citată de Reuters.

Grupul Slavia Capital a cumpărat divizia românească de credite de consum a KBC

Grupul Slavia Capital, specializat în managementul portofoliilor de credite neperformante şi active riscante, a cumpărat divizia românească de credite de consum KBC Consumer Finance IFN a grupului financiar belgian KBC.

Vodafone preia o participaţie de 33% la o companie mixtă deţinută în India, pentru cinci mld. dolari

Vodafone preia o participaţie de 33% la o companie mixtă deţinută în India, pentru cinci miliarde dolari, de la compania parteneră indiană Essar Group, şi îşi majorează astfel deţinerea la al treilea mare operator de telefonie mobilă din ţară la 75%, transmite Bloomberg.

Prada vrea să se listeze la bursa din Hong Kong

Producătorul italian de articole de lux Prada vrea să lanseze în iunie o ofertă publică iniţială la bursa din Hong Kong, pentru a obţine circa două miliarde de dolari (1,6 miliarde euro), potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.

OTE vrea o nouă amânare a termenului de prezentare a ofertei pentru acţiunile Romtelecom

OTE a cerut joi Ministerului Comunicaţiilor să accepte prelungirea cu aproximativ două luni, până la finele lunii mai, a termenului până la care grupul va prezenta oferta privind preluarea participaţiei statului la Romtelecom, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme.

Asociaţie: Funcţionarii publici vor reduce birocraţia atunci când vor fi puşi să alerge după hârtii

Asociaţia pentru reformarea sistemului de taxe propune ca soluţie pentru reducerea birocraţiei obligativitatea ca angajaţii administraţiilor fiscale să obţină de la alte instituţii documentele de care au nevoie contribuabilii, a declarat, joi, directorul executiv al asociaţiei, Florin Cojocariu.

BCR este prima instituţie de credit care acceptă noua formă a programului Prima Casă

Banca Comercială Română (BCR) a acceptat să participe la noua formă a programului guvernamental Prima Casă, în cadrul căruia va împărţi în mod egal riscurile de creditare cu statul.

UPDATE: Bursa a scăzut uşor joi, însă în primul trimestru a avansat cu 13,3%

(adaugă informaţii, în paragrafele 13 - 16)

Vreme: Guvernul ar putea aproba până la 15 aprilie proiectul de HG privind trecerea la TV digitală

Guvernul ar putea aproba proiectul de act normativ privind strategia de trecere la televiziune digitală până la 15 aprilie, după ce documentul va primi avizul Consiliului Concurenţei (CC), Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor, a declarat, joi, ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme.

CL Suceava a aprobat asocierea cu Dragomirna Golf Resort pentru un complex turistic cu teren de golf

Consiliul Local Suceava a aprobat, joi, asocierea cu Primăria Mitocu Dragomirnei şi firma Dragomirna Golf Resort în vederea construirii primului complex turistic cu teren de golf profesionist din judeţ, investiţia fiind estimată la 40 de milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bursa a scăzut uşor joi, însă în primul trimestru a avansat cu 13,3%

Bursa a scăzut şi joi, cu 0,38%, în linie cu marile pieţe europene, însă a încheiat al treilea trimestru consecutiv de creştere, în care indicele general, BET-C, a avansat cu 13,28%.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da