Politic

Florin Cîţu: O să fac în continuare politică

Florin Cîţu spune că va face în continuare politică. El spune că Nicolae Ciucă şi Lucian Bode i-au cerut demisia: „Nu am vrut săi pun pe colegi în situaţia penibilă să voteze împotriva conducerii partidului”.

Iohannis, despre prezenţa militară NATO în România: ne aşteptăm să crească în lunile următoare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că se aşteaptă ca în următoarele luni să crească numărul forţelor NATO din România şi că Marea Neagră ar putea fi desemnată zonă de interes. Decizia va fi luată de liderii organizaţiei reuniţi la Madrid în cadrul unui summit istoric.

Jens Stoltenberg: NATO se aşteaptă ca Suedia şi Finlanda să adere „rapid” la alianţă

NATO se aşteaptă ca Suedia şi Finlanda să adere „rapid" la alianţă, a declarat secretarul general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, potrivit Sky News.

Florin Cîţu va fi schimbat de la şefia Senatului – surse

Florin Cîţu va fi schimbat, miercuri, de la şefia Senatului, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL. Fostul premier a fost schimbat, marţi, şi din funcţia de preşedinte al PNL Sector 3.

Ţările UE ajung la un acord privind legislaţia în domeniul climei, după discuţii îndelungate

Ţările UE au ajuns miercuri dimineaţa la un acord privind mai multe legi pentru combaterea schimbărilor climatice, susţinând eliminarea treptată a vânzărilor de maşini noi care utilizează combustibili fosili până în 2035 şi crearea unui fond pentru a-i proteja pe cei mai săraci, scrie Reuters.

Coreea de Nord denunţă cooperarea dintre Statele Unite şi aliaţii săi: este un nou pas către extinderea NATO în Asia

Coreea de Nord este nemulţumită de mişcările făcute de Statele Unite în peninsula coreeană. Exerciţiile militare comune alături de Japonia şi Coreea de Sud nu sunt pe placul Phenianului. Cele trei ţări vor desfăşura, de asemenea, un exerciţiu combinat de detectare şi urmărire a rachetelor în apropiere de Hawaii în august, numit Pacific Dragon. Coreea […]

Ucraina îşi plânge victimele. Rusia este responsabilă de comiterea a noi crime de război

Anchetatorii pentru crime de război au inspectat rămăşiţele carbonizate ale centrului comercial devastat de rachetele ruseşti. Ucraina îşi deplânge victimele: cel puţin 18 persoane au fost ucise la Kremenciuk. Procurorul general ucrainean a numit evenimentul drept o „crimă împotriva umanităţii”. Locuitorii oraşului au aprins mai multe lumânări pentru victime. „Am scos cinci cadavre. Nu am […]

Ţările din UE ajung la un acord în privinţa politicilor de mediu. Cum se va realiza tranziţia ecologică

Ţările UE au încheiat noi acorduri privind propunerile de lege pentru combaterea schimbărilor climatice şi susţin eliminarea treptată până în 2035 a vânzărilor de maşini noi pe bază de combustibili fosili. După mai bine de 16 ore de negocieri, miniştrii mediului din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au convenit asupra poziţiilor lor […]

Kerry: Naţiunile nu trebuie să fie prizoniere ale dictatorilor din ţările producătoare de petrol

Reprezentantul american pe probleme climatice, John Kerry, consideră că invazia Rusiei în Ucraina reprezintă un avertisment pentru naţiunile din întreaga lume. Guvernele autocratice ţin ostatice ţările dependente energetic de resursele lor de petrol şi gaze naturale. „Este un avertisment pentru toată lumea: anumite naţiuni devin prizonieri ai dictatorilor petrostatali care sunt dispuşi să folosească energia […]

Ucraina arestează un „agent rus”. Individul este responsabil de lovitura care a ucis 50 de soldaţi

Serviciul de securitate ucrainean a declarat marţi că a arestat un fost agent KGB care a ajutat la dirijarea atacurilor cu rachete ruseşti care au ucis peste 50 de soldaţi într-o unitate militară din vestul ţării în luna martie, relatează Reuters.

Modul de operare al DNA Ploieşti a ajuns şi în Bratislava: halucinantul dosar „Mýtnik 3”

În Slovacia, în august 2021, antreprenorul slovac Miroslav Výboh, descris de presă ca un prieten apropiat al fostului prim-ministru, Robert Fico, a fost pus sub acuzare în aşa numitul „dosar Mýtnik 3”. Procurorii slovaci îl acuză pe omul de afaceri de o presupusă direcţionare a sumei de 150 000 EUR (aproximativ 169 448 USD), de […]

Scholz:G7 afirmă susţinerea pentru Ucraina, pentru acţiunile în sensul securităţii alimentare şi pentru protejarea climei

Liderii Grupului G7 au confirmat "determinarea" în susţinerea Ucrainei, în acţiunile de garantare a siguranţei alimentare şi în urmărirea obiectivelor internaţionale generale, inclusiv în protejarea climei, afirmă Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, ţară care exercită Preşedinţia organizaţiei.

Războiul din Ucraina, ziua 125 / O ţară donează încă 70 de milioane de euro / Statele occidentale susţin apărarea Ucrainei / Ruşii bombardează fără încetare / Zelenski, despre atacul asupra centrului comercial din Kremenciuk în care au murit 20 de persoane: Terorism neruşinat / Putin îi sancţionează familia lui Biden

UPDATE 23:00  Noi explozii sunt raportate în regiunea Nikolaev şi Odesa. O alertă aeriană a fost declarată în ambele regiuni. UPDATE 22:00 Turcia este de acord să susţină aderarea Finlandei şi Suediei la NATO Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat marţi că Turcia a fost de acord să sprijine aderarea comună a Finlandei şi Suediei la […]

Bulgaria expulzează 70 de membri ai personalului diplomatic rus

Bulgaria a anunţat marţi că expulzează 70 de membri ai personalului diplomatic rus din cauza unor îngrijorări legate de spionaj şi a stabilit un plafon pentru dimensiunea reprezentanţei Moscovei, în contextul în care tensiunile dintre cele două ţări, cândva aliaţi apropiaţi, s-au amplificat.

Turcia este de acord să susţină aderarea Finlandei şi Suediei la NATO

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto a declarat marţi că Turcia a fost de acord să sprijine aderarea comună a Finlandei şi Suediei la NATO, în prima zi a summitului alianţei care are loc în capitala spaniolă Madrid, relatează Reuters.

Guvernul scoţian vrea să organizeze un vot pentru independenţă în octombrie 2023

Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon a anunţat marţi planurile pentru organizarea unui al doilea referendum privind independenţa Scoţiei în octombrie anul viitor, promiţând că va lua măsuri legale pentru a asigura desfăşurarea votului dacă guvernul britanic va încerca să îl blocheze, scrie Reuters

Finlanda şi Suedia semnalează unele progrese în negocierile NATO cu Turcia

Preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi ministrul suedez de externe Ann Linde au declarat marţi că s-au înregistrat unele progrese în negocierile care vizează depăşirea obiecţiei Turciei faţă de oferta ţărilor nordice de a adera la NATO, scrie Reuters.

Liderii din G7 vor să înfiinţeze un „club al climei”

Ţările din G7 vor să abordeze problema încălzirii globale şi să creeze un „club al climei” până la finele anului.

Ciolacu face „un ultim apel” la colegii de coaliţie: „România să aibă un cadru fiscal modern si european”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a făcut, marţi, „un ultim apel” către colegii din Coaliţie, înainte de reuniunea de miercuri, „să înţeleagă necesitatea ca România să aibă un cadru fiscal modern si european”.

Deputaţii i-au ridicat imunitatea parlamentară fostului ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu. Au fost şi împotriviri

Camera Deputaţilor a încuviinţat, marţi, începerea urmăririi penale pe numele fostului ministru al Muncii Adrian Chesnoiu. Decizia a fost luată cu 251de voturi „pentru” şi 25 „împotrivă”.

Chesnoiu le cere deputaţilor să-l dea pe mâna Justiţiei: Sunt nevinovat

Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu le-a cerut deputaţilor să voteze în favoarea cereri procurorilor: „Nu o să mă ascund niciodată în spatele unei demnităţi publice. Sunt nevinovat şi asta voi dovedi”.

Ciolacu: Impozitarea progresivă nu va fi implementată nici anul acesta, nici anul viitor

Impozitarea progresivă nu va fi implementată anul acesta, şi nu cred că nici anul viitor, dar este o bază de discuţie, spune marţi liderul PSD, Marcel Ciolacu.

AUR a strâns peste 2 milioane de semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. Simion: Românii nu îl mai vor pe Klaus Iohannis. Această campanie s-a bucurat de o largă susţinere pe străzile localităţilor din ţară

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă marţi că a strâns la nivel naţional, precum şi din diaspora, peste 2 milioane de semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis din funcţia de preşedinte al României.

Daniel Morar: „Nu mai există de 8 ani o lege care să permită stocarea datelor persoanelor. Aşadar, cum furnizorii stochează datele persoanelor pe timp de 3 ani şi le dau la solicitarea serviciilor de informaţii sau organelor judiciare?”

„În cei 9 ani de mandat, Curtea a pronunţat aproximativ 10 decizii prin care au fost cenzurate puterile serviciilor secrete. Mai exact, au fost tăiate din ele, puteri prin care Legiuitorul le-a acordat prin încălcarea Constituţiei. (…) Pe Ordonanţa Prună, şi în 2022, Curtea nu le-a permis serviciilor nici măcar această intruziune – de a […]

Daniel Morar: „Problema în CCR este pregătirea profesională. Nu te poţi duce la CCR să înveţi Dreptul”

„În Constituţie este foarte clar cine numeşte judecătorii: 6 sunt numiţi de Parlament, 3 sunt numiţi de Preşedinte. Deci Puterea Legislativă şi Executivă îşi împart aceste numiri. Acum, dacă sunt politice sau nu, analizăm de la caz la caz. Ce criterii folosim? Dacă cel numit este om politic – da, poate fi – fost ministru, […]

Un politician rus din opoziţie a fost arestat la Moscova. Motivul pentru care a fost reţinut

Renumitul politician rus de opoziţie Ilya Yashin a fost reţinut la Moscova, pentru că ar fi încălcat ordinul unui poliţist. Avocatul Vadim Prokhorov, care a reprezentat multe personalităţi din opoziţia rusă, a spus că Yashin se află în custodia poliţiei „Nu am voie să vizitez Departamentul de Poliţie Luzhniki pentru a-l vedea pe numitul Ilya […]

Mai multe trupe americane în Polonia. Anunţul făcut de Biden

Preşedintele Joe Biden intenţionează să disloce un contingent mai mare de trupe în Polonia din ţările vecine aliate. Mişcarea va întări Polonia pe de o parte dar va slăbi ţările partenere pe de alta. Modificările aduse numărului de trupe americane staţionate ar putea afecta ţări precum Lituania, Letonia şi Estonia. Oficialii americani susţin că nu […]

Războiul din Ucraina, ziua 124. Vladimir Putin va participa la summitul G20 / Armata rusă luptă pentru a-şi îndeplini obiectivele / Oraşul Lisichansk devine ultimul bastion al apărătorilor ucraineni în estul ţării / Câţi ruşi au pierit pe front / Prima vizită externă a lui Putin de la începutul invaziei / Rusia, în incapacitate tehnică de plată / Zelenski a vorbit la G7

UPDATE 23:40 Liderii G7 anunţă susţinere financiară pentru Ucraina şi intensificarea sancţiunilor contra Rusiei Liderii statelor puternic industrializate din Grupul G7 au anunţat luni, cu ocazia summitului din Germania, asistenţă financiară de 28 de miliarde de euro destinată Ucrainei şi intensificarea sancţiunilor împotriva Rusiei. UPDATE 22:00 Un oficial ucrainean acuza Rusia de crimă de război pentru atacul […]

Liderii G7 anunţă susţinere financiară pentru Ucraina şi intensificarea sancţiunilor contra Rusiei

Liderii statelor puternic industrializate din Grupul G7 au anunţat luni, cu ocazia summitului din Germania, asistenţă financiară de 28 de miliarde de euro destinată Ucrainei şi intensificarea sancţiunilor împotriva Rusiei.

Se incing spiritele. Vladimir Putin va participa la summitul G20

Putin are în plan să participe la summitul G20 din Indonezia, ce va avea loc în noiembrie, transmite un reprezentant al Kremlinului, luni, transmite Interfax.   Şeful Rusiei a fost invitat de către preşedintele indonezian Joko Widodo la întâlnirea statelor dezvoltate şi a celor în curs de devoltare.   Putin va participa fie fizic, fie […]

Virgil Popescu, replică pentru USR: Greşită abordare, de-a dreptul

În plin proces de dezintegrare internă, cei de la USR şi-au propus să îşi acopere „dezastrul şi neputinţa politică prin ”, transmite ministrul Energiei, Virgil Popescu, în replică la afirmaţiile liderilor USR potrivit cărora ar fi „fugit” de la dezbaterea moţiunii.

Nicusor Dan: 8 kilometri de conducte vechi, înlocuite pe magistrala Progresu-Ferentari

Opt kilometri de conducte vechi au fost înlocuite pe magistrala sistemului de termoficare Progresu-Ferentari, a anunţat primarul general Nicuşor Dan. Luni a fost făcută proba de presiune pentru un tronson de 1.000 de metri.

Ciucă l-a primit la Victoria pe David Popovici: Drumul de aici înainte e mai lung şi mai greu

David Popovici a fost primit, luni, la Palatul Victoria, de premierul Nicolae Ciucă. „Drumul de aici înainte e mai lung şi mai greu”, i-a transmis prim-ministrul sportivului.

USR: Coaliţia PSD-PNL refuză dezbaterea moţiunii depusă împotriva ministrului Energiei

„Pentru a doua oară în decurs de doar câteva luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fugit de la dezbaterea moţiunii simple depuse împotriva lui”, transmit liderii USR. Potrivit acestora, moţiunea simplă depusă de USR are şanse minime să fie dezbătută în această sesiune parlamentară.

Sorin Grindeanu preia interimatul la Ministerul Agriculturii

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul prin care ia act de demisia lui Adrian Chesnoiu şi îl desemnează pe Sorin Grindeanu ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale, interimar.

Un primar a fost reţinut după ce ar fi cerut favoruri sexuale unei angajate

Un primar din judeţul Argeş a fost reţinut luni de poliţişti pentru 24 de ore fiind acuzat că i-ar fi cerut unei angajate favoruri sexuale.

Daniel Morar: „CCR spune că prioritatea dreptului european nu se întinde şi asupra Constituţiei naţionale”

„În problema CCR vs CJUE discuţia din mediul public a fost una superficială şi, aş spune, greşită. CCR n-a contestat niciodată prioritatea dreptului european asupra dreptului naţional. Discuţia a început când s-a pus problema dacă prioritatea dreptului european se întinde şi asupra Constituţiei naţionale sau nu. Şi aici CCR spune că nu. Curtea a spus […]

Surse: S-a convenit mărirea accizelor la alcool şi tutun, TVA de 19% pentru băuturile cu zahăr, impozit de 40% pentru jocurile de noroc / Rămâne cotă unică de impozitare

Menţinem cota unică şi nu vom avea taxă de solidaritatea, a spus Nicolae Ciucă în şedinţa conducerii PNL, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea formaţiunii.

Daniel Morar: „Atunci când activismul este principala trăsătură a sistemului judiciar sau singura vizibilă – nu este bine”

„În principiu, activismul nu este un cuvânt şi o stare care trebuie legată de magistratură. Activismul magistraţilor n-ar trebui să existe, dar este bine că îşi apără drepturile. Însă când activismul este principala trăsătură a sistemului judiciar sau singura vizibilă – nu este bine”, a afirmat fostul judecător CCR, Daniel Morar, în emisiunea OFF/ On […]

Klaus Iohannis participă la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai NATO de la Madrid

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 28-30 iunie 2022, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Madrid, Regatul Spaniei, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da