Social

Tudorel Toader, despre modificările adoptate la Codul Penal: La controlul CCR se va vedea dacă sunt constituţionale

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, referitor la modificările adoptate la Codul Penal, că se va vedea la controlul constituţional dacă acestea corespund exigenţelor constituţionale, precizând că modificările au survenit la comisia specială.

INUNDAŢII: 38 de localităţi din 19 judeţe, afectate/ COD PORTOCALIU, în vigoare până marţi la miezul nopţii | Situaţia drumurilor

38 localităţi din 19 judeţe sunt afectate de inundaţii, anunţă Ministerul Afacerilor Interne, care a mai precizat că judeţele cele mai afectate sunt Alba, Covasna, Mureş şi Sibiu.

Tudorel Toader a publicat corespondenţa cu OCDE: Drago Kos nu a vorbit în numele Organizaţiei

Ministerul Justiţiei a publicat, luni, corespondenţa purtată de către ministrul Tudorel Toader şi cu reprezentanţii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), unde se arată faptul că Drago Kos a vorbit, în cadrul unui interviu, în nume personal, nu în numele organizaţiei.

ATERIZARE DE URGENŢĂ pe Aeroportul Otopeni. Avionul, cu 116 pasageri la bord, circula pe ruta Ankara – Dusseldorf

O aeronavă aparţinând Sun Express cu 116 pasageri la bord, ce circula pe ruta Ankara - Dusseldorf, a aterizat, luni dimineaţă, de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă din cauza unei pasagere cu probleme cardiace, anunţă reprezentanţii aeroportului.

REZULTATE FINALE BAC 2018 – EDU.RO. S-au publicat notele obţinute de absolvenţi la BACALAUREAT 2018 în Bucureşti şi în ţară. Peste 44.000 de contestaţii au fost depuse la BAC 2018, majoritatea la Română

Absolvenţii de clasa a XII-a au aflat miercuri, 4 iulie, primele rezultate la examenul de Bacalaureat 2018, de pe portalul EDU.RO / bacalaureat.edu.ro. Peste 44.000 de contestaţii au fost înregistrate, la nivel naţional in 2018, în urma afişării primelor rezultate la examenul de bacalaureat, cele mai multe, respectiv 18.705 fiind depuse la proba de Limba şi Literatura Română. Luni s-au PUBLICAT rezultatele finale ale primei sesiuni a Bacalaureatului 2018, după contestaţii.

Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, revizuită luni de deputaţi, în urma deciziei CCR

Camera Deputaţilor va reexamina, luni, iniţiativa care modifică Legea 303/2004 privind statutul procurorilor şi magistraţilor, pentru corelarea prevederilor proiectului cu decizia de admitere a sesizărilor PNL-USR şi ÎCCJ de către Curtea Constituţională a României.

ADMITEREA LA LICEU: Astăzi are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a elevilor clasei a VIII-a

Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a are loc luni, potrivit calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Circulaţie îngreunată pe Centura Capitalei din cauza unui accident între un TIR şi o maşină

Pe şoseaua de centură a Capitalei, la km 12+500 de meri, în zona localităţii ilfovene Afumaţi, a avut loc un accident între un TIR şi un autoturism, o persoană fiind rănită, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

ACCIDENT grav pe breteaua de ieşire pe A1: Un autocar cu 33 de persoane s-a răsturnat. 26 de răniţi au fost transportaţi la spitalul judeţean, 6 la spitalul militar/ Unul dintre răniţi, în stare critică | FOTO, VIDEO

Un autocar în care se aflau 33 de persoane s-a răsturnat pe breteaua de ieşire de pe autostrada A1 Sibiu - Sebeş către aeroportul internaţional Sibiu, o persoană suferind leziuni grave, iar alte treisprezece, leziuni uşoare, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Codul administrativ este votat astăzi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 8 iulie)

Incident la NEVERSEA: Un artist a înjurat Guvernul şi s-a luat curentul pe scenă

Un incident s-a petrecut, duminică, în ultima seară a Festivalului NEVERSEA, după ce unul dintre artişti a înjurat Guvernul. În doar câteva momente s-a luat curentul pe scenă, iar spectatorii au scandat împotriva PSD. Organizatorii au anunţat că, de fapt, s-a defectat un generator electric.

Bilanț ISU Suceava: 16 copii și un adult, răniți în urma accidentului de autocar din Dărmănești

Șaisprezece copii și un adult au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului de autocar care a avut loc duminică seara în localitatea Dărmănești, potrivit bilanțului ISU Suceava.

Ultimele date despre INUNDAŢIILE din România: 15 judeţe afectate de precipitaţii. Trafic rutier oprit pe TREI drumuri naţionale

Circulaţia rutieră este întreruptă, duminică seara, pe trei tronsoane de drum naţional, din cauza efectelor inundaţiilor. Un număr de 28 de localităţi din 15 judeţe au fost afectate de ploile din ultimele zile, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Interne.

Pesta porcină africană a ajuns deja în patru judeţe. Ioan Ladoşi, APCPR: „Se va mai răspândi virusul. Întrebarea este cu ce viteză şi în ce direcţie“

Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), afirmă că virsul pestei procine africane va continua să se raspândească, după ce deja a fost depistat în patru judeţe din România, respectiv Satu Mare, Tulcea, Brăila şi Constanţa, potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Un AUTOCAR din Belarus, cu mai mulţi copii, s-a RĂSTURNAT în Suceava: 14 copii şi un adult, transportaţi la spital

Este alertă în judeţul Suceava, după ce un autocar în care erau mai mulţi copii a fost implicat, duminică seara, într-un accident rutier în localitatea Dărmăneşti. Potrivit IGSU, nu sunt persoane încarcerate. IGSU a mai transmis că în autocar erau 50 de persoane, între care 43 de copii şi 7 adulţi.

Carmen Dan anunţă că momentul de vârf al INUNDAŢIILOR nu a fost depăşit: Ne îngrijorează că ploile vin tocmai în zonele cu probleme

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus duminică faptul că este îngrijorător faptul că zonele cu risc de inundaţii sunt cele unde au fost înregistrate săptămâna trecută aceleaşi probleme şi că riscul unui cod roşu de inundaţii arată că momentul de vârf încă nu a fost depăşit.

Paznicul de la Biroul Vamal Arad a murit după ce o poartă din metal a căzut peste el

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, paznic la Biroul Vamal de Interior Arad, a murit duminică după-amiază, după ce o poartă metalică s-a prăbuşit peste el. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi poliţiştii arădeni au deschis câte o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ULTIMA ORĂ | Unul dintre principalele drumuri naţionale din România, care traversează Carpaţii, AFECTAT de precipitaţii

Drumul Naţional 7 – Valea Oltului şi drumul judeţean care leagă Sibiul de staţiunea Păltiniş sunt afectate de inundaţiile din ultimele ore, din judeţul Sibiu. Un drum judeţean a fost închis, duminică, din cauza aluviunilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Furtună PUTERNICĂ în Arad, cu acoperişuri smulse şi copaci rupţi – FOTO

O furtună puternică s-a produs, duminică după-amiaza, în judeţul Arad, pompierii fiind nevoiţi să intervină pentru a degaja doi copaci rupţi de vânt, dintre care unul a căzut pe o maşină. De asemenea, tabla de pe un acoperiş de bloc a fost desprinsă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ALERTĂ extinsă de inundaţii pentru jumătate de ţară. COD PORTOCALIU, în vigoare până marţi la miezul nopţii

Reprezentanţii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) au emis, duminică, o atenţionare cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe, valabilă până marţi noaptea, urmând să fie depăşite cotele de atenţie.

Legea privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, la vot în sesiunea extraordinară. Cele două obiective anunţate de Dragnea: demararea exploatării din perimetrele offshore şi câştiguri financiare pentru România

Camera Deputaţilor va dezbate, luni, ora 16.00, proiectul care stabileşte măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră. Liderul PSD, Liviu Dragnea a atras atenţia că cel mai mare risc pentru România ar fi ca gazele doar să tranziteze ţara şi să ajute doar la dezvoltarea altor state.

A doua viitură într-o săptămână într-un sat din Mureş. Un drum şi zeci de gospodării afectate – FOTO

Mai multe gospodării şi hectare de teren din localitatea mureşeană Vânători sunt afectate, duminică, de inundaţii, după ce o rupere de nori a provocat o viitură, iar apa s-a revărsat pe drumuri şi a ajuns şi în curţile oamenilor. Este a doua viitură care afectează satul în decurs de o săptămână.

Codul administrativ prin care aleşii locali vor primi indemnizaţii speciale, după încetarea mandatului, va fi votat luni de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional

Camera Deputaţilor va vota, luni, ca for decizional, iniţiativa privind Codul administrativ, prin care se elimină pragul de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administraţia locală, şi prin care aleşii locali vor primi indemnizaţii speciale după încetarea mandatului.

Ploi devastatoare în România. Peste o mie de oameni, fără energie electrică şi pietre căzute pe un drumuri/ Zeci de locuinţe şi drumuri inundate în Alba/ 5.260 de poliţişti acţionează duminică pe teren

Ministerul de Interne informează, duminică, faptul că peste 1.300 de persoane au rămas fără energie electrică din cauza ploilor, în trei localităţi din Bacău şi Botoşani, iar traficul se desfăşoară pe un singur sens pe drumul judeţean 112F din Braşov, pentru că au căzut pietre pe carosabil.

Ministerul Apărării: Avem peste 4.500 de de militari pregătiţi de intervenţie în regiunile sub avertizări meteo

Reprezentanţii Ministerul Apărării au precizat că peste 4.500 de militari sunt pregătiţi să intervină cu 736 de mijloace tehnice în regiunile aflate sub avertizările meteorologice, dacă autorităţile centrale şi locale vor solicita ajutorul lor.

În comă la spital după ce s-a înecat cu mâncare la o nuntă. Familia bărbatului l-a resuscitat în primă fază

Un bărbat de 74 de ani a ajuns, duminică, la spital, în comă, după ce s-a înecat cu mâncare în timpul unei nunţi care a avut loc la un restaurant din Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

INUNDAŢII în ţară: Un pârâu a ieşit din matcă în Covasna. Zeci de gospodării sunt afectate

Un număr de 35 de gospodării din Iarăş, judeţul Covasna, au fost inundate, după ce, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, pârâul care traversează satul a crescut mult şi a ieşit din matcă. Viitura a afectat şi un pod, trei stâlpi şi trei fântâni.

MAI lămureşte întrebarea lui Carmen Dan despre Întorsura Buzăului: A fost vorba de depresiunea din Buzău

MAI a precizat, după comandamentul de urgenţă unde ministrul Carmen Dan l-a întrebat prefectul de la Buzău de măsurile luate pentru Întorsura Buzăului că ministrul a întrebat, de fapt, despre depresiune şi nu despre localitatea în sine, care se află în Covasna.

Analiză: Topul celor mai mari exportatori de armament din 2013-2017

Cu o pondere de 34% din totalul exporturilor de armament, Statele Unite a fost, detaşat, cel mai mare exportator de armament al intervalul 2013-2017, fiind urmată de Federaţia Rusă, cu o pondere de 22%, arată datele oferite Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI).

Perechea Buzărnescu/ Matkowski s-a calificat în turul 2 al probei de dublu mixt de la Wimbledon

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul 2 al probei de dublu mixt la Wimbledon, unde face echipă cu Marcin Matkowski (Polonia). Cei doi au trecut, cu scorul de 6-3; 7-5, de Alicja Rosolska (Polonia)/ Divij Sharan (India).

Generalul (r) Ştefan Dănilă, fost pilot de MIG 21 LanceR:”La mică înălţime totul e reflex. Iar piloţii de MIG au foarte multe reflexe, dar nu şi cel de catapultare”

Piloţii de supersonice MIG au foarte multe reflexe -la mică înălţime totul e reflex - dar nu şi cel de catapultare, a a declarat duminică pentru Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS) şi MEDIAFAX, generalul (r) de aviaţie Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al Armatei României, fost pilot de MIG 21 LanceR.

Klaus Iohannis, mesaj pentru olimpicii la matematică prezenţi la Cluj, unde participă şi fiul lui Bashar al-Assad: Voi veţi face parte din elitele intelectuale | FOTO

Preşedintele României, Klaus Iohannis, le-a spus, duminică, elevilor care participă la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cluj, că ei vor face parte din elitele intelectuale ale ţărilor lor şi că speră ca fiecare dintre participanţi să contribuie la consolidarea unui viitor mai bun.

Carmen Dan: Peste 21.000 de pompieri şi jandarmi, pregătiţi să intervină în zonele cu risc de inundaţii/ Răspunsul primit în teleconferinţă; „Doamna ministru, Întorsura nu este la noi, ci la Covasna”

Ministrul Carmen Dan a declarat că peste 21.000 de angajaţi ai MAI sunt mobilizaţi pentru a interveni în zonele cu risc de inundaţii şi le-a atras atenţia prefecţilor judeţelor vizate că nu au finalizat nici până acum evaluările după ploile de săptămâna trecută.

România, lovită de ploi torenţiale. COD PORTOCALIU până marţi. Hidrologii nu exclud un cod roşu de inundaţii | HARTA zonelor afectate

Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi pentru 18 judeţe din ţară, valabil de duminică, ora 16:00 până marţi la ora 21:00, a anunţat reprezentantul ANM la Ministerul de Interne, unde a fost convocat comandament de urgenţă.

Hidrologii au instituit un cod galben de inundaţii pe râuri din 6 judeţe

Hidrologii au emis un cod galben de inundaţii pe râuri din şase judeţe, avertizarea fiind valabilă duminică, de la ora 9.30 până la ora 22.00, însă reprezentanţii INHGA au precizat, duminică, la comandamentul de urgenţă de la MAI, că este posibil să fie emis cod roşu duminică seara sau luni.

Proiect: Medicii se pot pensiona la cerere, la vârsta de 67 de ani

Fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, şi senatorul PSD, Ion Rotaru, au depus la Senat un proiect care acordă medicilor posibilitatea de a se pensiona la cerere, la vârsta de 67 de ani. Iniţiatorii susţin că astfel încearcă să soluţioneze problema deficitului de personal în sistemul medical.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 8 Iulie. Report de peste 4,35 milioane de euro la Joker şi de peste 1,72 milioane euro la Loto 6/49

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC. Duminică, 8 iulie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi Loteria Română a acordat 16.419 câştiguri în valoare totală de 844.649,82 lei. Extragerea a fost mutată de la ora 18.00 la 18.10, şi a avut loc în cadrul emisiunii de la TVR 1, „Lozul cel Mare”.

Situaţia drumurilor, după o săptămână de la inundaţii | Trafic rutier închis pe trei drumuri naţionale/ Cum se circulă în ţară

Traficul rutier este închis, duminică, la o săptămână de la inundaţii, pe trei drumuri naţionale din judeţele Covasna, Suceava şi Vrancea. Circulaţia se desfăşoară cu dificultate pe un drum naţional din Vaslui.

Accident grav la ieşirea din municipiul Beiuş: Patru persoane au murit | FOTO

Patru persoane au murit, duminică dimineaţa, într-un accident care s-a produs pe DN 76, la ieşirea din municipiul Beiuş spre localitatea Ştei, în judeţul Bihor. Cele patru victime erau în acelaşi autoturism, transmite corespondentul MEDIAFAX.

REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2018. Absolvenţii de liceu află luni rezultatele finale la BAC 2018 după soluţionarea contestaţiilor

Cei peste 44.000 de elevi care au depus contestaţii la examenul de Bacalaureat 2018 vor afla, luni, rezultatele finale. Majoritatea absolvenţilor au fost nemulţumiţi de notele la BAC obţinute la Limba şi Literatura Română.