Social

Şase dintre răniţii în accidentul produs săptămâna trecută în Ungaria vor fi aduşi în ţară vineri

Şase dintre victimele accidentului din Ungaria vor fi aduse vineri în ţară, trei dintre ele cu un elicopter MAI, iar alte trei cu o ambulanţă pentru victime multiple, care va repatria şi o altă persoană, cu o suferinţă cronică, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat Raed Arafat.

Secretarul general al Academiei Române, cercetat penal pentru un prejudiciu de 330.000 de euro

Ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor (SIF) al Poliţiei Sectorului 1 au început urmărirea penală pe numele secretarului general al Academiei Române, Ioan Păun Otiman, pe motiv că acesta ar fi prejudiciat statul cu 330.000 de euro, potrivit unor surse din apropiate anchetei.

Referendumul local în cazul eutanasierii câinilor maidanezi, APROBAT de CGMB pentru 6 octombrie

Referendumul local a fost aprobat de CGMB pentru 6 octombrie, bucureştenii vor răspunde cu "da" sau "nu" întrebării privind eutanasierea câinilor maidanezi care nu au fost adoptaţi în termenul prevăzut de lege, fiind alocaţi şase milioane lei pentru organizarea scrutinului.

SONDAJ: 72 la sută dintre bucureşteni ar vota la referendum pentru eutanasierea câinilor comunitari

Aproape trei sferturi dintre bucureşteni ar vota la referendum pentru eutanasierea câinilor fără stăpâni, iar 54 la sută cred că aceasta este singura variantă pentru rezolvarea problemei, rezultă dintr-un sondaj de opinie, realizat joi de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Acţiuni de PROTEST ale medicilor din 18 septembrie. Ameninţare cu GREVĂ GENERALĂ în noiembrie

Acţiunile de protest ale medicilor vor începe din 18 septembrie cu pichete în faţa Ministereului Sănătăţii şi Ministerului de Finanţe, astfel de acţiuni urmând să fie organizate zilnic până în 27 septembrie iar în noiembrie ar putea fi declanşată greva generală.

Protestul în memoria lui Ionuţ Anghel a fost aprobat pentru luni, în Parcul Izvor, însă pe Facebook continuă mobilizarea pentru un protest vineri

Protestul anunţat pentru vineri în Piaţa Romană din Capitală, legat de câinii vagabonzi, nu se amână, pe pagina de Facebook a evenimentului fiind postat un mesaj de mobilizare al asociaţiei Pro Civilizaţie Secolul 21, chiar dacă iniţiatoarea manifestaţiei a anunţat că nu a obţinut autorizaţie. Acţiunea de protest în memoria lui Ionuţ Anghel a fost aprobată să se desfăşoare luni, între orele 18.00 şi 19.45, vizavi de Palatul Parlamentului, în Parcul Izvor.

Ponta: Ce văd copiii noştri la televizor în fiecare zi îi îndeamnă la violenţă, agresivitate şi ură

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că siguranţa în şcoli trebuie să crească, el menţionând că "ce văd la televizor în fiecare zi copiii noştri îi îndeamnă la violenţă, agresivitate şi ură".

VREMEA va fi frumoasă în weekend. Ce temperaturi se vor înregistra în Bucureşti, la mare şi la munte

În ţară, sâmbătă, VREMEA va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor continua să caracterizeze o vreme răcoroasă dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor. Vor fi unele înnorări în regiunile estice şi în zona Carpaţilor Orientali, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe, dar în cea mai mare parte a ţării cerul va fi mai mult senin.

FC Steaua se dezice de fanii „roş-albaştri” care îndeamnă la proteste de stradă

FC Steaua se dezice, într-un comunicat postat, vineri, pe site-ul oficial, de fanii care îndeamnă la proteste de stradă ce ar putea avea conotaţii politice, după ce suporterii au lansat pe fcsteaua.ro un îndemn la marş sub titlul "6 septemrie 2013: o zi pentru România".

Unsprezece persoane audiate la Secţia 17, după ce au blocat una dintre intrările în Parlament

Unsprezece persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană au fost ridicate vineri şi duse la audieri la Secţia 17 Poliţie, după ce au blocat una dintre intrările în Palatul Parlamentului, potrivit unor oficiali din Poliţia Capitalei.

Zgonea: Luni convocăm BP reunite la Parlament pentru Comisia specială pentru Roşia Montană

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat vineri că va convoca împreună cu Crin Antonescu, luni, Birourile Permanente Reunite pentru a discuta despre constituirea Comisiei speciale pentru proiectul Roşia Montană.

Poarta Sărutului va fi RESTAURATĂ. Institutul Patrimoniului a alocat peste 370.000 de lei pentru proiect

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) a alocat fonduri de peste 370.000 de lei pentru lucrările de restaurare şi conservare a monumentului emblematic Poarta Sărutului de la Târgu-Jiu, creat de sculptorul Constantin Brâncuşi.

Zgonea: Voi cere ca luni după-amiază comisiile să ia în dezbatere legea câinilor fără stăpân

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că va cere Comisiilor de administraţie şi juridică să ia în dezbatere luni după-amiază proiectul de lege privind gestionarea câinilor fără stăpân cu decizia CC, astfel încât acesta să fie adoptat săptămâna viitoare de plen.

Ministerul Educaţiei constată diferenţe importante, în mai multe judeţe, între notele din gimnaziu şi cele de la Evaluarea Naţională

Ministerul Educaţiei a constatat în 25 de judeţe, respectiv în 59,52 la sută din totalul unităţilor de învăţământ, diferenţe între 2 şi 2,5 puncte între mediile mari din gimnaziu, şi cele mici obţinute de elevi la Evaluarea Naţională, în alte şase judeţe diferenţele fiind mult mai mari.

Ponta şi Dragnea nu mai vor să finanţeze firme de pază în şcoli, ci să angajeze suplimentar jandarmi

Guvernul va analiza oportunitatea eliminării finanţării de la buget a firmelor private de pază în şcoli, resursele bugetare urmând a fi folosite pentru a angaja suplimentar jandarmi şi poliţişti pentru paza şcolilor, au spus, vineri, premierul Victor Ponta şi ministrul Administraţiei, Liviu Dragnea.

LOCURI DE MUNCĂ: Peste 11.000 de posturi vacante, la nivel naţional

Peste 11.000 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Braşov, Timiş, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Argeş şi Constanţa, a anunţat, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Ponta: Dotarea şcolilor, starea infrastructurii acestora, în responsabilitatea autorităţilor locale

Dotarea şcolilor, starea infrastructurii acestora şi achiziţia de microbuze pentru transportul elevilor sunt în responsabilitatea autorităţilor locale, iar "de profesori, manuale şi de ce se învaţă "se ocupă" Ministerul Educaţiei, a spus premierul Victor Ponta, vineri, la Palatul Victoria.

Ponta: La meciul cu Ungaria să arătăm că suntem oameni normali la cap, care nu dăm cu parul

Premierul Victor Ponta a făcut, vineri, din nou apel la suporterii naţionalei de fotbal să dea dovadă la meciul cu echipa Ungariei că suntem o ţară civilizată, cerând forţelor de ordine fie pregătite pentru evitarea oricăror incidente violente.

REZULTATELE FINALE din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului: 21,5 la sută dintre candidaţi au promovat examenul

Peste 15.500 din cei aproximativ 72.000 de candidaţi la Bacalaureat au obţinut medii peste şase, promovabilitatea la sesiunea de toamnă a examenului fiind de 21,5 la sută, potrivit rezultatelor finale, anunţate vineri de Ministerul Educaţiei.

Protestul părinţilor, de la Piaţa Romană, amânat pentru că acţiunea nu a fost aprobată de Primărie

Acţiunea de protest în memoria lui Ionuţ Anghel, care trebuia să aibă loc vineri, la ora 19.00, în Piaţa Romană, a fost amânată din cauză că nu a fost obţinută aprobare de la Primăria Capitalei, comunitatea de părinţi anunţând că se va alătura manifestaţiei organizate duminică, în Parcul Izvor.

Incident în Gara de Nord între suporterii maghiari şi un român care le-a fluturat „tricolorul”

Un incident între suporterii maghiari sosiţi vineri dimineaţa, la Bucureşti, în Gara de Nord şi un român care le-a fluturat ostentativ un steag tricolor, după ce aceştia au coborât din tren, a fost aplanat de către forţele de ordine, a precizat un martor pentru MEDIAFAX.

Suporterii maghiari au aruncat din trenul ce îi duce la Bucureşti petarde şi cutii de bere, la controlul de frontieră

Mai mulţi suporteri ungari care vor participa la meciul România-Ungaria şi care se aflau într-un tren ce a intrat în ţară în noaptea de joi spre vineri au aruncat cu petarde şi cu cutii de bere în timpul controlului de frontieră din Arad, strigând "Ungaria" şi "Transilvania".

INTERVIU – Pricopie: Creşterea ponderii mediei la Evaluare la 75%, printre schimbările noului an şcolar

Creşterea ponderii mediei la Evaluarea Naţională de la 50 la 75%, introducerea simulării bacalaureatului la clasa a XI-a, evaluarea periodică la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt schimbările noului an şcolar, spune ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX.

Brigitte Bardot: Sunt extrem de şocată să aflu că o răzbunare, care nu îşi are locul, se va abate asupra tuturor câinilor din România – SCRISOAREA adresată preşedintelui Băsescu

Brigitte Bardot denunţă proiectul care prevede "exterminarea sistematică" a tuturor câinilor fără stăpân din România, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui român Traian Băsescu şi publicată miercuri pe site-ul fundaţiei sale.

INCIDENTE înaintea meciului România-Ungaria: Cinci suporteri unguri, ridicaţi din Centrul Istoric de Poliţia Locală

Cinci suporteri unguri au fost ridicaţi din Centrul Istoric al Capitalei, în noaptea de joi spre vineri, după o altercaţie cu un grup de români, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţie Locale Bucureşti, Răzvan Popa.

Cazul băieţelului omorât de câini: Reprezentanţi ai Asociaţiei Caleidoscop, audiaţi. Dosarul este în faza actelor premergătoare

Preşedinta Asociaţiei Caleidoscop, Carmen Secăreanu, a venit, vineri, la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiată în dosarul în care se fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel, unul dintre câinii care l-au muşcat fiind adoptat în 2008 de ONG-ul condus de aceasta. La Parchetul instanţei supreme a venit, cu aproximativ zece minute înaintea lui Carmen Secăreanu, şi Lavinia Mirela Nica, fost voluntar al Asociaţiei Caleidoscop.

Protestatarii din Capitală au blocat, din nou, bulevardul Regina Elisabeta

Sute de persoane care protestează în Bucureşti joi seară, pentru a cincea zi la rând, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, au ocupat, din nou, bulevardul Regina Elisabeta, traficul pe acesta fiind blocat în ambele sensuri.

Ponta i-a numit pe şefii direcţiilor regionale antifraudă ale ANAF

Premierul Victor Pona a semnat joi deciziile de numire în funcţie a şefilor celor opt direcţii regionale antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), precum şi a doi inspectori generali adjuncţi în structura centrală a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.

Nicolăescu: În cabinetele şcolare trebuie făcută prevenţie, putem s-o facem şi cu asistenţi medicali

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, la Sighişoara, unde a participat la o dezbatere publică a reformei din sănătate, că el crede că în cabinetele şcolare trebuie făcută prevenţie, iar aceasta poate fi făcută şi de către asistenţi medicali.

Iohannis: Nu sunt de acord cu eutanasierea masivă a câinilor comunitari, e o barbarie inutilă

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că este împotriva eutanasierii masive a câinilor comunitari, această soluţie fiind luată în calcul doar pentru câinii bolnavi şi nu ca metodă generală, în acest caz fiind considerată "barbară".

PROTESTELE DIN CAPITALĂ, la a cincea zi: Sute de persoane manifestează împotriva proiectului de la Roşia Montană. Bulevardul Regina Elisabeta a fost BLOCAT

Aproximativ 200 de persoane, în majoritate tineri, s-au adunat joi seară, pentru a cincea zi la rând, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.

Antonescu: Dacă proiectul privind Roşia Montană nu are avizul Ministerului Justiţiei, cred că nu-l putem lua în discuţie

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că, dacă proiectul de lege privind Roşia Montană nu are avizul ministrului Justiţiei, el crede că acesta nu poate fi luat în discuţie în Parlament.

Nicolăescu: Nu vreau OUG, tot pachetul de reformă a sănătăţii trebuie să treacă prin Parlament

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, la Sighişoara, la o dezbatere publică a reformei din sănătate cu zeci de reprezentanţi din sistem, din Regiunea VII Centru, că nu vrea să se adopte nicio lege din acest pachet prin Ordonanţă de Urgenţă, ci să treacă prin Parlament.

Dragnea: Localităţile vor fi reclasificate în funcţie de numărul de locuitori

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că a preluat propunerea Asociaţiei comunelor de a reclasifica localităţile în funcţie de numărul de locuitori, el arătând că unii primari vor primi, în consecinţă, salarii majorate de la 1 ianuarie 2014, ca urmare a acestei reclasificări.

Contractul de 2 milioane de lei pentru cardurile europene de sănătate, atribuit singurei firme înscrise

Contractul pentru producţia şi distribuţia cardurilor europene de asigurări sociale de sănătate, în valoare de două milioane de lei fără TVA, a fost atribuit de CNAS companiei S&T Romania SRL, aceasta fiind, de altfel, singura care a înaintat o ofertă.

Meciul România – Ungaria: Aproape 3.400 de poliţişti, mobilizaţi pe traseele suporterilor unguri

Aproape 3.400 de poliţişti au fost mobilizaţi, la nivel naţional, pe traseele folosite de suporterii unguri, de la intrarea în ţară şi până în Capitală, în aeroporturi şi gări, precum şi în Bucureşti, pentru a preveni eventualele incidente violente, informează Poliţia Română.

Oprescu: Bugetul ASPA pe 2013 -18,6 milioane de lei. 854.000 de lei – adăpostul de la Mihăileşti. LISTA cheltuielilor până la 31 august

Bugetul ASPA pentru 2013 este de 18,6 milioane de lei, din care 170.000 de lei au fost cheltuiţi pentru sterilizarea cânilor în cabinete private, 70.000 de lei pentru hrană, iar 854.000 de lei, pentru construcţia adăpostului de la Mihăileşti, a precizat, joi, primarul general Sorin Oprescu.

Proiect: Paşapoartele vor putea fi expediate la domiciliul titularului

Paşapoartele vor putea fi ridicate de la orice serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa acestor documente, respectiv de la orice reprezentanţă diplomatică a României în străinătate, existând şi posibilitatea de a fi expediate la domiciliul solicitanţilor, conform unui proiect de HG.

REPORTAJ: Moartea lui Ionuţ lasă în urmă durere şi revoltă faţă de o problemă cotidiană

Ionuţ, copilul sfâşiat de câini vagabonzi în Bucureşti, a fost condus pe ultimul drum, joi, de membri şi apropiaţi ai familiei, dar şi de zeci de oameni care nu l-au cunoscut, dar care şi-au exprimat astfel revolta faţă de ceea ce i s-a întâmplat acestuia şi faţă de ceea ce trăiesc zilnic.

Dragnea, primarilor: Premierul a fost de acord să vă mărim salariile. De la 1 ianuarie le veţi avea

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a transmis, joi, reprezentanţilor Asociaţiei primarilor că premierul Victor Ponta a fost de acord cu majorarea salariilor primarilor, el arătând că acestea vor fi majorate de la 1 ianuarie 2014.