Politic

Antonescu: Tăriceanu poate candida la prezidenţiale din partea cui vrea sau ca independent, nu a USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu poate candida la viitoarele alegeri prezidenţiale "din partea cui vrea", sprijinit de o formaţiune sau alta, însă nu poate face acest lucru din partea PNL sau USL.

Preşedintele Băsescu a ajuns în Peru, unde face o vizită oficială – FOTO

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, luni, în Peru, unde face o vizită oficială, el fiind întâmpinat pe Aeroportul din Lima de ministrul peruan al Apărării, alături de Garda de Onoare.

Blaga, după întâlnirea cu delegaţia FMI: Rezultatele sunt amestecate, asta a fost definiţia lor

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat, după o întâlnire a democrat-liberalilor cu reprezentanţii FMI, CE şi BM, că oficialii au precizat în legătură cu România că "rezultatele sunt amestecate", adică macroeconomic ţara noastră este stabilizată, dar nu s-a făcut niciun pas spre reformele structurale.

Blaga: Aproape sigur PDL va avea candidat la alegerile parţiale din colegiul lui Voiculescu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că "aproape sigur" PDL va avea un candidat în alegerile parţiale din Bucureşti, care vor avea loc în urma demisiei din Parlament a lui Dan Voiculescu şi a opinat că Voiculescu "fuge de justiţie".

Pivniceru, despre propunerea lui Băsescu privind procurorii şefi: Nu putem potrivi legea după interese

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a declarat, luni, că "în lanţul trofic" care stabileşte procedura propunerii şi numirii şefului Parchetului General şi a celui al DNA nu se pot schimba sau inversa competenţele şi nu pot fi făcute adaosuri care exced cadrului legislativ.

DOSAR: Voiculescu demisionează pentru a nu împiedica justiţia.Rezultatul e tergiversarea procesului

Cea de-a doua demisie din Senat a lui Dan Voiculescu, cu scopul anunţat de a pune capăt speculaţiilor potrivit cărora imunitatea asigurată de statutul de parlamentar împiedică actul de justiţie, are ca rezultat tocmai tergiversarea deciziei în procesul privind o fraudă de peste 7,7 milioane de euro.

Marian Petrache îi cere demisia lui Radu Stroe de la şefia Ministerului de Interne

Preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache (PNL), a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că i-a solicitat demisia lui Radu Stroe de la şefia Ministerului de Interne şi îşi menţine această solicitare, motivul fiind legat de "chestiuni politice".

EXCLUSIV: Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL acuză conducerea partidului de abuz şi încălcarea Statutului

Preşedintele Curţii de Onoare şi Arbitraj (COA) a PNL, Ingrid Zaarour, acuză conducerea partidului de "abuz" şi încălcarea Statutului PNL în urma unei decizii de suspendare a activităţii acestui organism luată la nivelul Delegaţiei Permanente, conform unei adrese obţinute de MEDIAFAX.

Antonescu: M-a surprins demisia lui Voiculescu, dar politic nu văd nimic de comentat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că a fost surprins de decizia lui Dan Voiculescu de a demisiona din Senat, însă din punct de vedere politic nu poate comenta gestul acestuia.

ANI: Funcţiile deţinute de patru deputaţi, de natură să genereze o stare de incompatibilitate

Funcţiile deţinute de către deputaţii Aurel Nechita, Ioan Dârzu, Tamara Dorina Ciofu şi Petru Andea, concomitent cu calitatea de deputat, sunt de natură să genereze o stare de incompatibilitate, se arată într-o adresă transmisă de ANI conducerii Camerei, la solicitarea acesteia.

Camera, convocată în sesiune extraordinară pentru a vota degrevarea instanţelor şi indexarea pensiilor

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, să convoace acest for legislativ în sesiune extraordinară, marţi, de la ora 11.30, pentru dezbaterea şi votul proiectelor de lege privind degrevarea instanţelor judecătoreşti şi indexarea pensiilor.

Mihail Neamţu vrea să candideze în colegiul senatorial vacantat de Voiculescu

Mihail Neamţu, preşedintele Noua Republică, a anunţat, pe Facebook, că doreşte să candideze ca independent la alegerile parţiale care vor fi organizate în colegiul senatorial 8 din Bucureşti, în urma demisiei lui Dan Voiculescu.

Ungureanu: Demisia lui Voiculescu este un gest incalificabil, îl susţinem pe Crăciun la alegeri

Liderul FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat luni că demisia lui Dan Voiculescu din Senat are ca scop "întârzierea întâlnirii cu justiţia", menţionând că este un gest "incalificabil" şi că formaţiunea pe care o conduce îl va susţine pe Iulian Crăciun la alegerile parţiale din colegiul acestuia.

Ponta: Voiculescu şi Băsescu să stea liniştiţi, nu fraternizez cu niciunul dintre ei

Premierul Victor Ponta le-a transmis, luni, preşedintelui Traian Băsescu şi lui Dan Voiculescu un mesaj în care le spune "să stea liniştiţi" că nu are de gând să fraternizeze nici cu unul, nici cu altul.

Antonescu: Va fi o discuţie în trei – eu, Radu Stroe şi Marian Petrache. Presupun că sunt neînţelegeri

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că va avea o discuţie în trei, cu preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache şi cu ministrul de Interne, Radu Stroe, el menţionând, pe de altă parte, că la şedinţa de luni a conducerii PNL nu s-a discutat despre demisia sau demiterea ministrului.

Antonescu despre declaraţiile lui Tăriceanu: Nu e convenabil pentru un partid să ia decizii şi apoi unul, altul să le pună în discuţie

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, referindu-se la declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu, că nu e deloc convenabil pentru un partid să ia decizii şi de a doua zi unul sau altul să le pună în discuţie, deoarece induce neclaritate, afectează poziţia şi credibilitatea partidului.

Mihai Voicu: Ponta şi Chiţoiu vor discuta cu grupurile USL asupra amendamentelor la buget

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a anunţat că premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu vor avea, marţi dimineaţă, o întâlnire cu grupurile parlamentare ale USL pentru a discuta despre bugetul de stat şi despre eventualele amendamente.

Dan Voiculescu a demisionat din Senat. Procesul său se va muta la Tribunalul Bucureşti

Senatorul Dan Voiculescu a anunţat, luni, în plenul Senatului, că demisonează din funcţie, la mai puţin de o săptămână după ce depusese jurământul ca senator. El şi-a motivat gestul prin faptul că în ultima perioadă au existat "speculaţii" cu privire la faptul că imunitatea parlamentară pe care o presupune statutul de senator ar împiedica "actul de justiţie" în cazul dosarului său.

Theodor Stolojan nu crede că este un candidat „valabil” al PDL la Preşedinţie

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, nu crede că este un candidat valabil pentru Preşedinţie din partea PDL, dar că partidul va hotărî la timpul potrivit, arătând că sunt oameni mai tineri, care pot să-şi asume această misiune.

Tăriceanu: Propunerile mele au fost speculate, nu promovez ideea unui conflict intern în PNL

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că propunerile sale de modificare a Statutului partidului au fost interpretate de unii dintre colegii "mai pripiţi" şi cu "mai puţină experienţă", menţionând că nu doreşte să promoveze un conflict intern în PNL.

Ruşanu a criticat dur FMI la începutul discuţiei din comisii. De Vrijer a cerut să iasă presa

Preşedintele Comisiei de buget din Camera Deputaţiilor, liberalul Dan Radu Ruşanu, a criticat dur FMI pentru măsurile de privatizare propuse şi pentru cum s-a derulat precedentul acord, în replică şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, afirmând că acuzele sunt fără temei şi a cerut ieşirea presei.

Traian Băsescu se va întâlni la Chişinău cu preşedintele moldovean Nicolae Timofti şi cu liderii AIE

Preşedintele român Traian Băsescu va merge vineri la Chişinău, unde se va întâlni cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti, dar şi cu liderii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), aflată la guvernare în R.Moldova, relatează PRO TV Chişinău.

Roşca Stănescu susţine în continuare că i-a fost refuzată depunerea unui amendament la buget

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat, luni, că îşi menţine afirmaţiile legate de faptul că i-a fost refuzată depunerea unui amendament la bugetul de stat de către un reprezentant liberal, de la Secretariatul Senatului, precizând că acesta viza transferarea unor sume la Ministerul Culturii.

Bugetele CC, CSM, Consiliului Legislativ, Ministerul Muncii şi Avocatului Poporului, aprobate de comisiile juridice ale Parlamentului

Comisiile Juridice reunite ale Parlamentului au avizat favorabil, luni, bugetul pentru Curtea Constituţională, în varianta propusă de Guvern, suma care ar urma să revină acestei instituţii fiind de 15.260 mii de lei.

Şova: Am fost în străinătate şi duminică nu am putut exprima gândurile pentru victimele Holocaustului

Ministrul delegat Dan Şova a transmis, luni, un mesaj pentru Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului, în care îşi transmite compasiunea faţă de victimele Holocaustului şi explică, totodată, că duminică a fost plecat din ţară şi nu şi-a putut "exprima gândurile".

Blaga: PDL va susţine în plen cât mai multe amendamente din cele peste 9.000 depuse la buget

PDL va susţine în plen cât mai multe amendamente din cele peste 9.000 depuse la buget, a declarat luni liderul PDL, Vasile Blaga, arătând că în acest fel partidul demonstrează modul în care USL s-a comportat în opoziţie.

Judecătorii CSM cer Inspecţiei Judiciare să verifice dacă a fost afectată independenţa magistraţilor

Secţia pentru judecători a CSM a sesizat, luni, Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru a constata dacă s-a adus atingere independenţei judecătorilor prin afirmaţiile din ultima vreme şi unele din poziţiile publice făcute de unii jurnalişti, politicieni sau actori publici.

Blaga: A făcut o marotă Voiculescu din suspendarea preşedintelui Traian Băsescu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că senatorul Dan Voiculescu a făcut o "marotă" din suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, fiind vorba despre "o frământare internă" a liderului PC.

Antonescu: E falsă ideea că li s-ar fi interzis parlamentarilor USL să depună amendamente la buget

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că ideea că li s-ar fi interzis parlamentarilor USL să depună amendamente la bugetul de stat pe anul 2013 este falsă, el arătând că în USL nu a fost luată nicio decizie politică prin care să se impună ceva parlamentarilor în acest sens.

Blaga: Agreez ideea de alegeri în PDL pentru candidatul la Preşedinţie, să vedem cum o aplicăm

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că agreează, în principiu, ideea organizării de alegeri interne în PDL pentru desemnarea candidatului la Preşedinţie, după modelul propus de Călin Popescu Tăriceanu în PNL, menţionând însă că trebuie văzut cum poate fi pusă tehnic în aplicare.

Antonescu: Nu discutăm suspendarea preşedintelui în lipsa încălcării Constituţiei

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, întrebat cum comentează o afirmaţie a lui Dan Voiculescu privind necesitatea unei noi suspendări a şefului statului, că PNL nu discută despre suspendare în lipsa încălcării Constituţiei, iar în acest moment nu există o astfel de încălcare.

Antonescu: Raporturile instituţionale Ponta-Băsescu, un lucru normal. Nu l-aş numi coabitare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că raporturile instituţionale dintre premierul Victor Ponta şi şeful statului, Traian Băsescu, reprezintă un lucru normal, pe care, însă, nu l-ar numi "coabitare".

Ruşanu: Nu ni se pare corect ca parlamentarii USL să-şi amendeze bugetul propriului Guvern

Liderul deputaţilor PNL, Dan Radu Ruşanu, a declarat, luni, că în ceea ce priveşte amendamentele parlamentarilor USL a existat opinia că nu este corect ca aceştia să amendeze bugetul propus de propriul Guvern, însă fiecare ales a avut posibilitatea să-şi exercite acest drept.

Tăriceanu, despre excludere: E de domeniul absurdului, ar însemna că am comis un delict de opinie

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică seară, în ceea ce priveşte o posibilă excludere a sa din PNL, că acest lucru ar fi "de domeniul absurdului", menţionând că în acest caz ar însemna că a comis "un delict de opinie", care era sancţionabil în perioada comunistă.

Tăriceanu, despre prezidenţiale: Nu exclud candidatura. Antonescu a fost validat, nu ales candidat

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică seară, că nu exclude posibilitatea de a se înscrie într-o cursă pentru a fi desemnat candidat la prezidenţiale, precizând că în cadrul Congresului PNL Crin Antonescu a fost validat ca propunere de candidat şi nu ales de către delegaţi.

Tăriceanu: I-am propus de două ori lui Antonescu să fie ministru, a refuzat. El nu m-a solicitat

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică seară, că i-a propus de două ori actulului lider al PNL, Crin Antonescu, să fie ministru în Cabinetul pe care îl conducea, fie la Educaţie, fie la Externe, dar a fost refuzat.

Băsescu: Ar fi de preluat şi în România tenacitatea chilienilor

Preşedintele Băsescu a declarat, la finalul Summit-ului CELAC-UE de la Santiago de Chile, că românii ar avea de preluat "tenacitatea chilienilor în a munci şi a-şi atinge obiectivele", însă nu ar vrea să se preia şi modelul din această ţară privind sănătatea şi educaţia, în care statul nu se implică

Antonescu: Nu oricine e susţinut de PSD şi PC la prezidenţiale; Dragnea: E exclus să fie altcineva

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că nu "oricine din PNL" poate fi susţinut de către PSD şi PC pentru poziţia de candidat la alegerile prezidenţiale, în timp ce secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a menţionat că este "exclus" ca partidul să susţină altă persoană.

Motreanu: Parlamentarilor PNL nu li s-a interzis să depună amendamente la buget

Chestorul Camerei Deputaţilor Dan Motreanu a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că parlamentarilor PNL nu li s-a interzis să depună amendamente la bugetul pe 2013, el arătând că, în urma unei discuţii în grup, s-a decis să se finanţeze obiectivele generale promise în campanie.

Roşca Stănescu: Ni s-a transmis oficial să nu facem amendamente la buget; Haşotti: Nu este adevărat

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu susţine că i s-ar fi transmis în mod "cât se poate de oficial" să nu facă amendamente la bugetul de stat pe anul 2013, în timp ce liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, infirmă spusele colegului său.