Guvern pe repede înainte. Premierul desemnat sugerează că are sprijinul necesar și promite proceduri rapide: „Nu pierd timpul”

Publicat: 14 06. 2026, 20:22
Adrian Ioan Vestea, ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Adminisratiei, participa la semnarea contractului de finantare pentru proiectul 'Together we can beat cancer', finantat prin Programul Interreg IPA Romania - Serbia 2021-2027, la sediul Ministerului Dezvortarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA), in Bucuresti, luni, 23 octombrie 2023. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Premierul desemnat Adrian Veștea a sugerat că are sprijinul necesar pentru a obține voturile necesare în Parlament. În timpul unui interviu acordat Antena 3 CNN, el a spus că „toți ne-am săturat de această perioadă de interimat” și a promis proceduri rapide.

„Nu pierd timpul”, a declarat Veștea adăugând că nu va uza de termenul de 10 zile pentru formarea unei echipe guvernamentale.

Adrian Veștea a sugerat că are sprijinul necesar pentru a trece de votul de învestitură din Parlament.

„Există o astfel de evaluare, am avut această discuție cu doi oameni (…) mă refer la președintele României și la Eugen Tomac”, a precizat Veștea.

Duminică, președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat, în mod surprinzător, pe liberalul Adrian Veștea să formeze noul Guvern.

În replică, președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat faptul că desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru de către președintele Nicușor Dan a fost făcută fără consultarea conducerii partidului și a calificat decizia drept „un act ostil”.