Anul 2025 confirmă direcția solidă de creștere a companiei Hexol®

Publicat: 24 02. 2026, 18:23

În anul 2025, Hexol® a înregistrat o cifră de afaceri de 44.038.400 lei, în creștere cu 17% față de 37.788.155 lei în 2024, evoluție susținută de consolidarea parteneriatelor, investiții strategice și menținerea unui nivel ridicat al cererii pentru produsele companiei. Acest rezultat pozitiv se datorează, în principal, creșterii semnificative a exporturilor, care au fost cu peste 46% mai mari în anul 2025 față de anul 2024.

Pentru prima dată în istoria companiei, vânzările pentru export au depășit vânzările de pe piața internă.

„De-a lungul anilor, am reușit să ne atingem constant obiectivele stabilite prin investiții responsabile și parteneriate solide, care au generat performanțe remarcabile. Comparând rezultatele obținute în 2025 cu estimările managementului Hexol®, constatăm, cu mândrie, că acestea au fost depășite.

Un factor decisiv în această creștere este investiția de peste 1,8 milioane euro în noua fabrică, dotată cu tehnologie de blending digitalizat și software specializat, finalizată în a doua parte a anului 2024, fapt ce a dus la o creștere semnificativă a eficienței producției.

În anul 2026, vom realiza noi investiții, care vor depăși 1 milion de euro, în capacitatea noastră de îmbuteliere și producție a ambalajelor proprii, în cadrul grupului. De asemenea, urmărim să ne extindem exporturile către noi piețe și să ne consolidăm prezența în sudul României.

Cu susținerea echipei noastre și a partenerilor, privim cu încredere către perioada următoare și suntem convinși că oportunitățile de dezvoltare vor continua. Pentru anul 2026, ne concentrăm pe continuarea extinderii, dar, totodată, punem accent și pe inovație.” – a declarat Daniel Condratov Președintele Hexol®.