Coronavirus în lume LIVE UPDATE 6 septembrie: Ţările unde vor fi testate vaccinuri produse de China. Protest în Italia

  • Numărul cazurilor de coronavirus a atins sau a depăşit cifrele din perioada carantinei în Europa de Vest.
  • Negaţioniştii au ieşit în stradă la Roma. Protest împotriva "dictaturii sanitare"
  • Vaccinurile împotriva COVID-19 dezvoltate de China au ajuns la graniţa României. Ţările unde vor fi testate
2642 afișări
Imaginea articolului Coronavirus în lume LIVE UPDATE 6 septembrie: Ţările unde vor fi testate vaccinuri produse de China. Protest în Italia

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 5 septembrie: Creştere a cazurilor de COVID-19 în Europa. Record în Franţa

Record în lume. India a înregistrat cele mai multe cazurile noi de coronavirus. Doar SUA are un număr mai mare de infectări

India a raportat duminică peste 90.000 de cazuri noi de infectări cu coronavirus, record în lume, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, relatează Reuters. 90.632 este numărul exact de cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul deceselor a crescut cu 1.065, ajungând la 70.626.

Mii de protestatari au ieşit pe străzi în Zagreb împotriva restricţiilor antipandemice

Câteva mii de croaţi s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a protesta împotriva măsurilor impuse de autorităţi împotriva coronavirusului, despre care protestatarii spun că le încalcă libertatea şi drepturile omului.

Negaţioniştii au ieşit în stradă la Roma. Protest împotriva "dictaturii sanitare"

Un grup de persoane anti-vax, anti-mască, de extremă dreaptă şi negaţionişti a protestat sâmbătă după-amiază în Roma, anunţă cotidianul Corriere della Sera. Italienii se împotrivesc măsurilor impuse de guvernul condus de Giuseppe Conte pentru împiedicarea răspândirii noului coronavirus.

Iniţial autorizaţia de protest a fost cerută pentru 2.000 de persoane care s-au organizat pe reţelele de socializare. În timpul manifestaţiei protestatarii au ars fotografia Papei Francisc şi a lui Beppe Grillo, fondatorul partidului Movimento 5 Stelle care deţine puterea majoritară în actualul guvern. Premierul Giuseppe Conte a replicat sloganurilor amintind că în Itaia au murit peste 35.500 de persoane infectate cu noul coronavirus.

Vaccinurile împotriva COVID-19 dezvoltate de China au ajuns la graniţa României. Ţările unde vor fi testate

Serbia va testa două vaccinuri dezvoltate de unităţile CNBG din Wuhan şi Beijing, iar Pakistanul va testa candidatul unităţii din Beijing, a declarat compania pentru Reuters.

Se aşteaptă ca studiile de fază 3 ale CNBG să implice 50.000 de persoane din aproximativ 10 ţări, a declarat vicepreşedintele CNBG, Zhang Yuntao. Procesele au început deja în Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Peru, Maroc, Argentina şi Iordania.

Zhang a declarat că ţările şi-au exprimat interesul pentru a comanda 500 de milioane de doze combinate de vaccinuri.

CNBG este de aşteptat să poată produce 300 de milioane de doze de vaccin pe an odată ce va actualiza tehnicile de fabricaţie, a spus Zhang.

Coronavirus: Spania

Spania s-a apropiat vineri de jumătate de milion de cazuri de coronavirus.

Autorităţile au înregistrat 4.503 de noi infecţii, ajungând la 498.989 - cea mai mare cifră din Europa de Vest.

Noul val de contagiune este mai puţin mortal decât la începutul pandemiei.

COVID-19. Un vaccin european bazat pe proteine a început etapa de testare pe oameni

GlaxoSmithKline şi Sanofi vor începe să testeze pe oameni pentru prima dată vaccinul anti-Covid-19 bazat pe proteine, în urma rezultatelor promiţătoare din studiile anterioare. Vaccinul dezvoltat de GSK, cu sediul la Londra, şi Sanofi, cu sediul la Paris, combină tehnologia existentă utilizată de Sanofi la vaccinul antigripal, iar împreună cu un supliment de la GSK - cunoscut sub numele de adjuvant - poate declanşa o reacţie imună mai puternică.

Când credeau că au scăpat de coronavirus acesta s-a întors. Ţara care a înregistrat primul caz după 100 de zile

"Este o transmisie locală după 100 de zile", a spus Suwanchai Wattanayingcharoenchai, directorul general al Departamentului de Control al Bolilor din Thailanda. Bărbatul lucrase ca DJ în diferite baruri din jurul oraşului Bangkok - inclusiv într-un loc din zona turistică Khao San Road.

Coronavirus: 76 de ţări dezvoltate s-au înscris în programul COVAX, condus de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

"Avem, în acest moment, 76 de ţări dezvoltate care au confirmat intenţia de a participa - şi ne aşteptăm ca acest număr să crească", a declarat Berkley pentru Reuters într-un interviu. Coordonatorii COVAX sunt în discuţii cu China cu privire la posibilitatea de a se alătura, a spus Berkley.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici