Marea Britanie caută voluntari care să se îmbolnăvescă de COVID-19 în numele ştiinţei

Primul studiu medical din lume autorizat să expună în mod deliberat participanţii la coronavirus caută mai mulţi voluntari pentru a contribui la dezvoltarea unor vaccinuri mai bune, scrie Reuters.

815 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie caută voluntari care să se îmbolnăvescă de COVID-19 în numele ştiinţei

Studiul Universităţii Oxford a fost lansat în aprilie anul trecut, la trei luni după ce Marea Britanie a devenit prima ţară care a aprobat teste cu oameni.

Prima fază, încă în curs de desfăşurare, s-a axat pe aflarea cantităţii de virus necesare pentru a declanşa o infecţie, în timp ce a doua va avea ca scop determinarea răspunsului imunitar necesar pentru a evita o infecţie, a precizat marţi universitatea într-o declaraţie.

Cercetătorii sunt pe cale să stabilească cea mai slabă infecţie posibilă, care asigură că aproximativ jumătate dintre persoanele expuse fac COVID-19 asimptomatic sau uşor. Ei intenţionează apoi să expună voluntarii - toţi infectaţi în mod natural sau vaccinaţi anterior - la acea doză pentru a determina ce niveluri de anticorpi sau de celule T imune sunt necesare pentru a preveni o infecţie.

„Acesta este răspunsul imunitar pe care trebuie să-l inducem apoi cu un nou vaccin", a declarat Helen McShane, profesor de vaccinologie la Universitatea Oxford şi cercetător principal al studiului.

Rezultatele studiului vor contribui la dezvoltarea viitoare a vaccinurilor mult mai rapid şi mai eficient, se arată în comunicat.

Imunologii la nivel mondial au căutat să identifice cu precizie reacţia imunitară pe care un vaccin trebuie să o producă pentru a proteja împotriva bolii.

Oamenii de ştiinţă au folosit timp de decenii testele pe oameni pentru a dezvolta tratamente împotriva multor boli infecţioase, dar aceasta este prima cercetare de acest fel cunoscută cu privire la COVID-19.

Un dezavantaj este riscul ca voluntarii să contracteze boala, dar universitatea îşi ia măsuri de precauţie.

Participanţii vor trebui să fie sănătoşi şi să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. Ei vor fi ţinuţi în carantină timp de cel puţin 17 zile, iar celor care vor dezvolta simptome li se va administra tratamentul cu anticorpi monoclonali Ronapreve de la Regeneron.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici