Video Şeful SIAS, după valul de violenţe din ziua de Paşte: Folosim forţa letală numai atunci când nu mai este altă cale pentru a rezolva incidentul/ 4 arestaţi preventiv şi 19 reţinuţi

  • Poliţiştii au dat peste 50 de amenzi după conflictele de stradă înregistrate cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
  • 4 persoane au fost arestate în Hunedoara, 8 reţinute la Braşov şi 11 în Bucureşti, însă cercetările nu s-au terminat.
  • Alexandru Scurtu, şeful SIAS, a anunţat că atunci când există evenimente violente, sunt chemate echipele de la Acţiuni Specale, în contextul în care forţele de ordine au tras focuri de armă.
8853 afișări

Şefii Poliţiei, Jandarmeriei şi SIAS au făcut declaraţii după scandalurile din ziua de Paşte în unele zone mărginaşe din Bucureşti, Piteşti sau Braşov.

„Opinia publică trebuie să înţeleagă că valoarea cea mai apărată este viaţa şi, prin urmare, forţele de intervenţie folosesc resursa letală numai atunci când nu mai este altă cale pentru rezolvarea incidentului”, a spus şeful SIAS.

De Paşte, poliţiştii au intervenit la aproape 10.000 de evenimente, din care 8.500 sesizate prin 112 şi au dat 24.000 de sancţinui, din care peste 14.000 pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare.

În ce priveşte conflictele de stradă de Paşti, Vasilescu a anunţat 4 persoane arestate în Hunedoara, 8 reţinute la Braşov şi 11 în Bucureşti. În cazul acestora, s-au dat peste 50 de sancţiuni, însă cercetările nu s-au terminat.

Infracţionalitatea a scăzut cu 17% faţă de anul trecut şi cu 10 % faţă de anul 2018. Trendul descendent se menţine şi în cazul infracţiunilor comise cu violenţă: scăderea este de 47 % faţă de anul trecut şi de 21 % faţă de anul 2018.

 

Declaraţii de presă despre ceea ce s-a întâmplat în ziua de Paşte în Săcele-Braşov, Rahova-Bucureşti şi Ploieşti-Prahova:

Chestor principal Liviu Vasilescu:

- din analizele făcute de Poliţia Română, infracţionalitatea a scăzut cu 17% faţă de anul trecut şi 10% faţă de 2018 

- în ultimele 72 de ore au acţionat 14.000 de poliţişti, alături de poliţia locală şi armată

-10.000 de evenimente sesizate de cetăţeni, din care 8.500 sesizate prin 112

- manifestăm toleranţă zero faţă ce cei care nu respectă legea

- 4 persoane arestate în Hunedoara, 8 reţinute la Braşov şi 11 în Bucureşti. În cazul acestora, s-au dat peste 50 de sancţiuni, însă cercetările nu s-au terminat.

 

Şeful SIAS, chestor Alexandru Scurtu:

Tactica şi modul de intervenţie se dispun în funcţie de datele de la faţa locului, numărul participanţilor şi comportamentul acestora şi de numărul forţelor de ordine din zonă. Acţionăm după două principii: gradualitate şi proporţionalitate. Folosim forţa letală numai atunci când nu mai este altă cale pentru a rezolva incidentul.

 

Inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel Bogdan Enescu:

- a fost nevoie de o mobilizare exemplare a angajaţilor Jandarmeriei, în ultimele 72 de ore cu o medie zilnică de 8.000 de jandarmi la nivel naţional, 3000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 3 mil de lei. 

- vă asigurăm că suntem în teren şi avem toleranţă zero faţă de manifestările antisociale


Mai multe persoane s-au luat la bătaie, duminică, pe o stradă din Săcele, judeţul Braşov. A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru a-i calma pe scandalagii. În filmare se vede cum o maşină este atacată cu bâte sau lopeţi iar un tânăr este lovit.

Poliţiştii au fost chemaţi la faţa locului. În încăierare mai multe persoane au fost rănite dar nu au avut nevoie de spitalizare.

Spiritele s-au calmat după ce poliţiştii au tras focuri de avertisment.

În toiul nopţii, poliţiştii au făcut şi reţineri.  În urma probatoriului administrat, 8 persoane au fost reţinute.  În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări  pentru tentativă la omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Deocamdată nu se ştie de la ce a pornit încăierarea. Un alt scandal a avut loc duminică în sectorul 5 din Bucureşti: nouă persoane au fost reţinute după bătaia din Rahova. Forţele de ordine au intervenit în forţă şi au tras focuri de armă în aer.

Un al treilea scandal a izbucnit în cartierul Mimiu din Ploieşti, în prima zi de Paşte. Echipajul de poliţie a fost atacat cu scânduri, sticle incendiare şi obiecte aruncate de la distanţă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici