Călin Netzer, despre "Poziţia copilului": Intenţia mea a fost să fac un film aşa cum am simţit

Călin Netzer, regizorul peliculei "Poziţia copilului", care a primit trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la Berlinala 2013, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX, în 11 februarie, că intenţia lui a fost să facă un film aşa cum a simţit, dar care să placă şi publicului.

1449 afişări
Imaginea articolului Călin Netzer, despre "Poziţia copilului": Intenţia mea a fost să fac un film aşa cum am simţit

Călin Netzer (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Regizorul Călin Peter Netzer a vorbit, în interviul acordat MEDIAFAX, despre procesul realizării filmului, despre cum a lucrat cu actriţa Luminiţa Gheorghiu, care deţine rolul principal în lungmetrajul "Poziţia copilului", despre apariţia în această peliculă a celebrei soprane Leontina Văduva, dar şi despre experienţa participării la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

Filmul "Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, a primit, sâmbătă seară, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Marele premiul/ trofeul Ursul de Aur primit de "Poziţia copilului", sâmbătă seara, la gala Festivalului de Film de la Berlin vine după ce, vineri seara, filmul lui Călin Netzer a primit şi premiul criticii internaţionale - FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX în 11 februarie de Călin Netzer:

Reporter: Cum s-a născut povestea din "Poziţia copilului"?

Călin Netzer: Povestea este scrisă împreună cu Răzvan Rădulescu. Noi am avut împreună un alt proiect, despre o familie disfuncţională şi, din aproape în aproape, am început să aranjăm personajele şi am ajuns la relaţia noastră cu familiile noastre, cu mamele noastre. Şi, dintr-un punct, ni s-a părut mai interesant să facem o poveste despre o relaţie disfuncţională între mamă şi fiu.

Rep.: Într-o măsură, se rezolvă chestiunile de familie prin film?

C. N.: Nu cred că se poate rezolva o chestiune de familie printr-un film. Dar are o tentă terapeutică, cu siguranţă. Evident că în fiecare din filmele mele există elemente autobiografice... Încercăm să vorbim despre ce ştim.

Rep.: Aveţi o distribuţie de excepţie: Bogdan Dumitrache, Luminiţa Gheorghiu, Florin Zamfirescu. Există un personaj scris cu un anume actor în minte?

C. N.: În timp ce scriam personajul şi replicile, ne gândeam la Luminiţa, oarecum. Poate nu tot timpul, dar, vag, era acolo şi discutam despre asta în timpul scenariului. Eu am vrut să mă asigur că fac alegerea cea mai corectă şi cea mai bună şi am dat un casting, ca, până la urmă, să mă hotărăsc tot pentru Luminiţa. Iniţial, voiam să caut o actriţă mai puţin văzută. Dar, cu timpul, mi-am dat seama că tot Luminiţa este cea mai potrivită. Cred că este şi primul ei rol principal. Şi, da, am făcut foarte mari eforturi, pentru că şi ei i-a fost frică de rol, fiind altceva decât a făcut până acum. A fost şi un pariu al meu că aş putea să îi schimb look-ul şi să o duc în altă zonă... A fost un drum destul de lung şi destul de chinuitor pentru amândoi.

Rep.: Cât a durat proiectul, de la scrierea scenariului?

C. N.: Scenariul am început să îl scriem, să îl discutăm, la finele lui 2009. Până în 2010, aveam primele drafturi gata şi pe urmă am mai lucrat la el.

Rep.: Care a fost rolul care şi-a "găsit" cel mai greu actorul?

C. N.: Cred că, în mod paradoxal, tot Luminiţa.

Rep.: Bogdan Dumitrache cum a fost ales pentru rolul principal masculin?

C. N.: Am optat pentru el fără să dau casting. L-am cunoscut în 2010 şi l-am ales pur şi simplu intuitiv, din ce văzusem că a făcut. L-am cunoscut mai bine apoi, pentru că am devenit prieteni. Există o oarecare comunicare tacită între noi. Nu vorbim foarte mult, dar ne înţelegem aşa ... pe alte unde.

Rep.: Şi asta a funcţionat şi pe platou?

C. N.: Asta a funcţionat şi pe platou.

Rep.: Certurile mamă-fiu din film au replici destul de crude. V-a fost teamă că mergeţi prea departe sau că pierdeţi din naturaleţe în dialoguri? Sau au fost actori pe platou care au zis că e prea mult?

C. N.: Pe platou, toţi actorii, şi mai ales Luminiţa, au respectat la virgulă textul şi au venit cu el învăţat aşa. Cred că au fost câteva cazuri în care s-a spus "E prea mult", "E prea dur" . Dar la Luminiţa nu a fost cazul, ea a mers pe încredere oarbă. În ceea ce priveşte replica mai dură din trailer, evident că pare foarte dură dacă n-o vezi în contextul filmului. Dar în film este justificată prin relaţia mamă-fiu patologică, freudiană şi are un sens, nu e gratuită. Nu e "hai să scriem o replică să fie dură, să iasă în evidenţă, să şocăm". Nu despre asta e vorba. Este justificată, are semnificaţii.

Rep.: A venit din prima în scris, a fost discutată?

C. N.: Nu, nu, cred că nici nu am discutat asta. În timp ce scriam cu Răzvan, ne dădeam noi replicile unul altuia, făceam diferite personaje.

Rep.: "Poziţia copilului" este o dramă din "high class-ul" românesc. De ce poziţionarea aceasta socială pentru personaje?

C. N: În primul rând, pentru că e diferit de ce s-a făcut până acum. Dar cred că cel mai important lucru este că această dramă psihologică, această nevroză a cuplului mamă-fiu este, chiar şi statistic, mai des întâlnită în pătura socială mai înaltă decât în zona medie socială. Adică oamenii care au o stare materială bună se concentrează asupra altor probleme, pe care le dezvoltă şi le gonflează până devin obsesii. Bun, aici e mult de discutat, pentru că totul porneşte de la relaţia soţ-soţie, ce nu a funcţionat de acolo, cum s-a deviat de acolo totul asupra copilului şi aşa mai departe. Şi e mult mai plauzibil să fie într-o familie înstărită. Ceea ce nu înseamnă că nu se întâmplă şi în alte clase. Dar mi s-a părut mult mai plauzibilă, mai interesantă ca propunere cinematografică actuală.

Rep.: "Special guest star" în film este soprana Leontina Văduva. Care este povestea colaborării dumneavoastră cu dumneaei pentru "Poziţia copilului"?

C. N.: Leontina e o prietenă mai veche a mea. Iniţial, în scenariu era o secvenţă la Teatrul Act. Alesesem o piesă care avea o legătură oarecum cu ce se întâmplă în film, e vorba de "Creatorul de teatru". Şi, nu ştiu, gândindu-mă mai bine la asta, după ce scenariul era bătut în cuie, am dat undeva pe YouTube de Leontina, care a făcut nişte masterclass-uri la Paris şi Londra. Şi mi s-a părut mult mai interesantă propunerea să schimb partea de teatru cu un masterclass, să fie o scenă dintr-o operă cea la care asistă Cornelia în momentul ăla, în loc de o piesă de teatru. Leontina a fost foarte drăguţă, m-a ajutat, chiar s-a implicat destul de mult.

Rep.: E vorba de momentul când Cornelia primeşte vestea...

C. N.: Când este anunţată, da.

Rep.: De ce aţi ales ca anunţul să fie făcut într-un asemenea mediu, teatru, respectiv operă?

C. N.: Pentru că se cântă Donizetti şi are o oarecare legătură cu ceea ce o să urmeze - în "Creatorul de teatru" este vorba despre un tată care e destul de posesiv cu copiii lui. Şi mi s-a părut mai atrăgător vizual aşa. Iniţial, era la Teatrul Act, care este undeva la subsol, ar fi fost un simbol, o metaforă aici.

Rep.: De ceva timp se practică împărţirea filmelor româneşti în "de public" şi "de festival". E o împărţire artificială, dar, în convenţia aceasta, unde plasaţi filmul acesta?

C. N: Cred că intenţia mea personală cel puţin, făcând abstracţie de Răzvan, a fost să facem un film aşa cum îl simţim. Văzându-l şi simţindu-l aşa, ne-am gândit că, oarecum, şansele mari sunt în circuitul festivalier. Dar drama asta psihologică ar trebui să fie atractivă şi pentru public, pentru că sunt situaţii şi personaje în care foarte mulţi se vor regăsi, chiar dacă este un film mai dur, mai greu digerabil şi are foarte multă tensiune. Dar nu cred că spectatorul care se va duce la film va suferi. Cred că, psihologic vorbind, va fi răsplătit cumva. Nu e un film care să aibă un efect imediat, nu e un "feel good movie", ci unul cu efecte pe termen mediu şi lung. Nu cred că te schimbă pe tine, ca om, dar îţi pune nişte întrebări şi poate avea un efect de terapie. Aşa că nu ştiu cum o să funcţioneze după două săptămâni reclama din gură în gură.

Rep.: Şi cum ar putea fi "marketat" un asemenea film?

C. N.: Aici nu ştiu, în România, publicul este total imprevizibil. Sunt cazuri în care crezi că un film va sparge box office-ul - şi nu se întâmplă asta -, altele în care nişte prostioare la care eşti convins că nu va merge nimeni umplu sălile şi tot aşa. Nu ştiu... cred că ajungem la întrebarea cu Berlinul; asta ar putea fi o rampă, ar putea fi un "kick start-er". De asta îl şi lansăm imediat după. Cred că depinde şi de ce se va întâmpla acolo, de cum va fi recepţionat filmul, de critici, care va fi ecoul şi aşa mai departe. Asta, într-un fel, mă sperie puţin, pentru că filmul creează nişte aşteptări şi o anumită presiune. Bun, ce se întâmplă dacă filmul e în competiţie şi nu ia nimic? O să fie aşa, o degonflare? Nu ştiu ce o să se întâmple, habar n-am.

Rep.: Cât de supăraţi o să fie spectatorii pe personajul Luminiţei Gheorghiu după ce se termină filmul?

C. N.: Nu cred că o să fie supăraţi şi nici nu au de ce să fie supăraţi, pentru că finalul filmului, de fapt, explică tot comportamentul ei posesiv, patologic. La sfârşit, ar trebui să empatizezi cu personajul. Să îl înţelegi. Până la urmă, e şi ea o victimă în toată povestea asta. Nu cred că va fi judecată. Poate într-o anumită măsură, dar nu în totalitate.

Rep.: Mamele şi fiii/ fiicele vor vedea filmul diferit?

C. N.: Cu siguranţă, doar că filmul nu îţi arată "ăla e bun şi ăla e rău şi ăla a greşit", e un amalgam de lucruri în care spectatorii o să se regăsească. O mamă îşi va pune întrebarea "Cu ce am greşit eu faţă de fiul meu?". Sau invers. Pentru că nu există un singur vinovat. Poate că nimeni nu e vinovat. Poate conjunctura e de aşa manieră încât lucrurile să se întâmple pentru că se întâmplă. E unicul fiu în familie, ea e într-o relaţie disfuncţională... Bine, poţi să te întrebi "Dar de ce nu a divorţat?" şi aşa mai departe. Cred că în România există o mentalitate colectivă care o să empatizeze şi o să înţeleagă relaţia asta, chiar dacă trece anumite limite.

Rep.: Dacă ar fi să definiţi "Poziţia copilului" în câteva cuvinte, care ar fi acelea?

C. N.: Nu ştiu, îmi vine în cap tot "dramă psihologică", "dramă psihologică cu efecte pozitive". Nişte cuvinte care să fie în contradicţie oarecum. Ceva care să îţi dea senzaţia că e un film greu digerabil, dar care merită văzut.

"Poziţia copilului" este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele "Maria" (2003) şi "Medalia de onoare" (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.

Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer, directorul de imagine este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparţin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mălina Ionescu, sunetul - de Cristian Tarnoveţchi, costumele, de Irina Marinescu, iar machiajul, de Dana Roşeanu şi Domnica Sava. Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Ada Solomon.

"Poziţia copilului" este o producţie Parada Film, în coproducţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, ThomasVille, Soti Cable Neptun, Roma 62, cu participarea HBO România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici