Două opere de Picasso, scoase pentru prima dată la licitaţie

Publicat: 03 10. 2007, 10:54
Actualizat: 05 11. 2012, 16:12

Tabloul "La lampe", care aparţine familiei pictorului, a fost evaluat la o sumă cuprinsă între 25 şi 35 de milioane de dolari. Profilul care apare în tablou aparţine unei amante a lui Picasso, Marie-Thérèse Walter.

A doua operă, "Tête de femme", un portret în bronz al Dorei Maar, amanta şi muza lui Picasso în anii ’40, a fost evaluat la o sumă cuprinsă între 20 şi 30 de milioane de dolari. Sculptura, cu înălţimea de un metru, a fost realizată la Paris, în 1941.

Cele două opere nu au fost scoase niciodată la vânzare. Ele vor fi expuse la Londra, în perioada 7 -12 octombrie, şi la New York, în perioada 2 – 7 noiembrie, chiar înainte de licitaţie.

Potrivit specialiştilor de la casa Sotheby’s, apariţia pe piaţa obiectelor de artă, în acelaşi timp, a celor două opere oferă "o şansă colecţionarilor şi reprezintă în acelaşi timp un eveniment artistic".