Google şi-a schimbat logoul pentru a sărbători Ziua Femeii

Google sărbătoreşte joi Ziua Internaţională a Femeii, cu un logo în care este încorporat simbolul sexului feminin în cultura europeană - simbolul Venus -, dar şi o floare.

427 afișări
Imaginea articolului Google şi-a schimbat logoul pentru a sărbători Ziua Femeii

Google şi-a schimbat logoul pentru a sărbători Ziua Femeii

Prima literă "g" din logoul celebrului motor de căutare online a fost înlocuită cu simbolul sexului feminin, în timp ce una dintre literele "o" a fost înlocuită cu o floare galbenă.

Printr-un click pe noul logo, se afişează pagini care fac trimitere la Ziua Internaţională a Femeii.

Ziua Internaţională a Femeii, sărbătorită pe 8 martie, a fost mai întâi expresie a luptei femeilor muncitoare pentru dobândirea unor drepturi, ulterior o sărbătoare a mamelor în ţările din fostul bloc sovietic, fiind în prezent un prilej de bucurie şi răsfăţ pentru toate femeile, care primesc flori şi diferite cadouri.

În urmă cu 101 ani, pe 19 martie 1911, a fost sărbătorită prima Zi Internaţională a Femeii, în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. Peste un milion de femei şi bărbaţi au participat în această zi la manifestaţii pentru ca femeilor să li se acorde drepturi legate de muncă, dreptul la vot, educaţie şi de a deţine funcţii publice.

Anterior, în 1909, în urma unei declaraţii a Partidului Socialist din America, prima Zi Naţională a Femeii a fost sărbătorită în SUA pe 28 februarie. Femeile americane au continuat, de altfel, să marcheze această sărbătoare în ultima duminică din februarie, până în 1913.

Totodată, în 1910, la cea de-a doua Conferinţă Internaţională a Femeilor Muncitoare, care a avut loc la Copenhaga, o femeie pe nume Clara Zetkin, lidera organizaţiei femeilor din Partidul Social Democrat din Germania, a adus în discuţie ideea de a stabili o Zi Internaţională a Femeii, o sărbătoare care să fie marcată în aceeaşi zi în toate ţările, în sprijinul luptei femeilor pentru drepturile lor. Cele peste 100 de femei din 17 ţări care au participat la conferinţă, reprezentând sindicate, partide socialiste, cluburi de femei angajate şi incluzându-le pe primele trei femei alese în Parlamentul Finlandei, au aprobat în unanimitate ideea lansată de Clara Zetkin.

În zorii Primului Război Mondial, în timpul campaniilor pentru pace, rusoaicele au sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii, în ultima duminică din februarie 1913. În acelaşi an, după consultări şi discuţii, Ziua Internaţională a Femeii a fost mutată pe data de 8 martie. În 1914, femeile din întreaga Europă au manifestat împotriva războiului şi pentru solidaritate între femei.

Ziua Internaţională a Femeii este marcată anual prin mii de evenimente organizate în lumea întreagă pentru a celebra progresul femeilor sau pentru a protesta faţă de inegalitatea între sexe.

Potrivit guardian.co.uk., mari lideri ai lumii, precum preşedintele american Barack Obama şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, îşi vor manifesta sprijinul faţă de cauzele femeilor. Premierul britanic, David Cameron, va susţine un discurs legat de violenţele la care sunt supuse reprezentantele sexului feminin. Şi celebrităţile se vor implica în diverse evenimente în acest sens, printre acestea numărându-se Annie Lennox, Reese Witherspoon, Kristin Davis şi Helena Christensen.

Anul trecut, la cea de-a 100-a aniversare a Zilei Internaţionale a Femeii, logoul Google a inclus o hartă interactivă care îi invita pe internauţi să-şi arate sprijinul faţă de cauzele femeilor din lumea întreagă.

Google îşi modifică frecvent logoul pentru a marca evenimente importante ale istoriei universale sau pentru a celebra mari personalităţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici