Video INTERVIU - Mihai Constantinescu: Festivalul Enescu se confruntă cu lipsa partiturilor enesciene. E ruşinos - FOTO, VIDEO

Festivalul Enescu este o investiţie de valoare pe care o face România, dar se confruntă cu problema ruşinoasă a lipsei partiturilor enesciene, ale căror drepturi de autor sunt deţinute de două edituri franceze, spune Mihai Constantinescu, organizatorul evenimentului, într-un interviu MEDIAFAX.

2431 afişări

Mihai Constantinescu - directorul Artexim, o instituţie publică a Ministerului Culturii prin care este organizat Festivalul Internaţional "George Enescu" - este omul din spatele cortinelor celui mai important eveniment muzical al României, care în acest an se desfăşoară în perioada 30 august - 20 septembrie.

"România este şi ea alături de celelalte forţe culturale ale lumii şi încearcă prin acest festival să îl promoveze mult pe Enescu, dar şi cultura românească", declară, în interviul acordat MEDIAFAX, Mihai Constantinescu, cel care organizează din 1991 acest eveniment.

Deşi au trecut de atunci 24 de ani, Mihai Constantinescu spune că Festivalul Enescu continuă să se confrunte cu probleme delicate. Una dintre cele mai importante este lipsa partiturilor cu lucrările lui Enescu, ale căror drepturi de autor sunt deţinute de editurile franceze Salabert şi Enoch. În acest caz, spune Constantinescu, este necesară o campanie naţională.

"Este un proiect naţional care ar trebui să fie demarat pentru această serie a lucrărilor de Enescu (…) Sunt discuţii din acestea care îi fac rău lui Enescu în acest moment. De exemplu, «Oedipe-ul» nu există în variantă tipărită, există doar varianta scrisă de mână (…) Şi nu dă bine, adică un festival de o asemenea valoare se ascunde cumva după cireş că n-avem partituri să le trimitem (artiştilor, n.r.) sau le trimitem copii sau le trimitem pe fax. E ruşinos", spune Mihai Constantinescu.

El precizează că editurile franceze care deţin drepturile de autor pentru lucrările lui Enescu ar fi dispuse să le vândă "şi mâine". "Problema este că cineva trebuie să le şi cumpere sau trebuie să se înţeleagă cu ele (cu editurile, n.r.)", afirmă Mihai Constantinescu.

O altă dificultate cu care se confruntă Festivalul Enescu este aceea că Bucureştiul nu este încă pregătit să facă faţă cu uşurinţă organizării unui eveniment de o asemenea anvergură. Cele mai simple exemple date de Constantinescu în acest sens sunt problema parcării şi cea a transportului de noapte.

"Încă din punct de vedere al circulaţiei sunt probleme, pe care noi evident încercăm să le rezolvăm (…) Aşa cum la nişte meciuri de fotbal sau ştiu eu ce se întâmplă pe stadioane se iau nişte măsuri speciale, ar trebui şi pentru festival să se ia măsuri speciale", spune Mihai Constantinescu.

În ciuda unor astfel de aspecte, potrivit lui Constantinescu, Festivalul Enescu a reuşit să se impună într-o piaţă care este destul de dificilă, dovedind că este o investiţie de valoare pe care o face România.

Astfel, publicul va putea să vadă la cea de-a XXII-a ediţie a festivalului patru dintre cele mai bune orchestre ale momentului - Royal Concertgebouw Amsterdam, Filarmonica din Berlin, Orchestra Filarmonicii din Viena şi London Symphony Orchestra. De altfel, vor fi peste 60 de evenimente la Festivalul Enescu 2015, la care vor participa peste 2.500 de artişti străini şi în jur de 500 de artişti români.

Printre vedetele festivalului se numără Filarmonica din Berlin, care vine în România după 18 ani de tatonări, şi violonista Anne-Sophie Mutter, care va apărea pe o scenă românească pentru prima dată după 12 ani de discuţii cu organizatorii festivalului.

"Sunt artişti care au înţeles greu că în România se desfăşoară un festival important, la care e bine să vii", explică Mihai Constantinescu.

Filarmonica din Berlin pune şi cele mai multe probleme organizatorice, având în vedere că va veni la Bucureşti cu o logistică imensă - 110 metri cubi de material şi 11 tone de instrumente. De altfel, Filarmonica din Berlin este şi cel mai scump "artist" al acestei ediţii, având un onorariu de 300.000 de euro pentru concertul extraordinar pe care îl va susţine pe 3 septembrie, la Sala Palatului, avându-l la pupitru pe legendarul dirijor Sir Simon Rattle.

În ciuda importanţei artiştilor care vin la Festivalul Enescu 2015, organizatorii nu au avut anul acesta solicitări inedite din partea lor. "În decursul anilor am avut un Nigel Kennedy care ne-a mâncat sufletul (...) E o mare diferenţă în comportament între Nigel Kennedy, de exemplu, şi David Garrett (...) David Garrett n-a cerut nimic în plus, iar la Nigel Kennedy am avut de la sushi, la apă nu ştiu de care, la temperatură nu ştiu de care, la nu ştiu câte cartoane de bere şi lăzi de vin", spune Mihai Constantinescu.

Bugetul ediţiei din acest an a festivalului este de peste 8 milioane de euro (de la bugetul de stat, din vânzarea de bilete şi sponsorizări). Din bugetul de stat se cheltuie pentru Festivalul Enescu 2015 o sumă de 28 de milioane de lei, dar, după cum spune Mihai Constantinescu, obrazul subţire cu cheltuială se ţine, iar evenimentul a dovedit deja că este "o investiţie care merită".

Constantinescu vorbeşte în interviu şi despre ediţia din 2017 a Festivalului Enescu, pe care o pregăteşte, după retragerea lui Ioan Holender, alături de un nou director artistic, al cărui nume nu l-a dezvăluit, însă despre care a precizat că nu este român, că este tânăr şi că este sigur că va fi apreciat în momentul în care va fi anunţat de Ministerul Culturii.

Printre starurile ediţiei din 2017 a Festivalului Enescu se vor număra pianistul chinez Lang Lang, care va veni pentru prima dată în România, şi Scala din Milano, care va reveni la eveniment după 16 ani şi va cânta o lucrare de George Enescu.

În legătură cu organizarea ediţiei de peste doi ani, Mihai Constantinescu spune că, până la urmă, tot banul decide dacă se va face sau nu, iar dorinţa sa este ca Parlamentul să aprobe bugetul festivalului. "Promisiuni sunt şi sper că oamenii să înţeleagă din ce în ce mai mult că e o investiţie care merită", mai afirmă Mihai Constantinescu.

În ceea ce priveşte viitorul, Festivalul Enescu va continua să se dezvolte, spune Mihai Constantinescu. Dar ne putem aştepta ca la un moment dat o să o vedem şi pe soprana Angela Gheorghiu pe scena festivalului? "Doamna Angela Gheorghiu a fost invitată de trei ori. Decizia dânsei a fost de a nu veni. Acum, dragoste cu sila nu se face. Dacă dânsa la un moment dat o să considere că poate să vină în condiţiile pe care le pune festivalul, cu mare plăcere va fi invitată", precizează Constantinescu.

 

Prezentăm interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de Mihai Constantinescu:

Reporter: Aţi spus în mai multe rânduri că Festivalul Enescu se află în topul trei al celor mai importante evenimente de gen, la nivel internaţional, după BBC Proms (Marea Britanie) şi cel de la Lucerna (Elveţia).

Mihai Constantinescu: Nu numai eu am spus, mai multă lume a spus.

Rep.: De ce a ajuns muzica să fie cel mai bun brand al României?

M. C.: Nu cred că acum trebuie să spunem că muzica e singurul sau cel mai bun brand al României. A ajuns pentru că, prin acest festival, am reuşit să ne impunem într-o piaţă care este destul de dificilă, dar e mult spus că muzica este primul brand. Mai avem şi altele şi, în general, eu nu am mers pe ideea de a fi unici, de a fi primii, de a fi cei mai buni. Suntem alături de ceilalţi. Şi eu cred că şi în România sunt şi alte festivaluri care fac cinste ţării, şi TIFF, şi Anonimul, şi Festivalul Naţional de Teatru de la Sibiu, şi Astra ş.a.m.d.

Rep.: Care este mesajul ediţiei din 2015 a Festivalului Internaţional "George Enescu"?

M. C.: Greu de spus că este un mesaj. Mesajul a fost, să zic aşa, un rezultat al muncii celor de la OMA mai mult. Noi suntem cei care trebuie să transpunem în viaţă ceea ce cei de la OMA au gândit. "Magia există" - acesta este un mesaj pe care îl avem de câţiva ani. Mesajul din acest an este puţin mai elaborat ("Descoperă-l pe Enescu", n.r.). S-au mai specializat, s-au mai perfecţionat unele laturi ale festivalului - "Bucureştiul Creativ", concertele din cadrul festivalului. Pentru fiecare din concerte putem găsi, până la urmă, câte un motto. Mesajul este, până la urmă, că România este şi ea alături de celelalte forţe culturale ale lumii şi încearcă, prin acest festival, să îl promoveze mult pe Enescu, dar şi cultura românească. E greu de spus pentru un festival de muzică clasică neapărat că există un mesaj foarte specific. Este un mesaj al culturii româneşti.

Rep.: Fiecare ediţie de până acum a Festivalului Enescu a fost importantă, din punct de vedere al artiştilor, evenimentelor, duratei şi costurilor. La ce trebuie să se aştepte publicul de la cea de-a XXII-a ediţie a festivalului?

M. C.: În primul rând să vadă patru dintre cele mai bune orchestre ale momentului (Royal Concertgebouw Amsterdam, Filarmonica din Berlin, Orchestra Filarmonicii din Viena şi London Symphony Orchestra, n.r.). Este o aşteptare pe care cred că publicul nostru o are. Să vadă concerte de calitate. Să vadă că banii pe care îi investeşte festivalul sunt bani care produc şi nu neapărat trebuie să producă alţi bani, ci produc imagine şi asta este foarte important. Produc o mişcare generală care se întâmplă în luna septembrie în jurul festivalului. Festivalul are şi suişurile şi coborâşurile lui. A fost poate acuzat că este singurul eveniment important muzical pe care România îl organizează, dar eu consider că acest festival, prin modul în care s-a impus, dovedeşte că este o investiţie de valoare pe care o face România. Şi publicul trebuie să se aştepte că la o asemenea investiţie şi rezultatele sunt foarte bune, în sensul că sunt cele mai bune orchestre, sunt cei mai mari solişti care vin, sunt producţii pe care nu le va putea vedea în alte programe, sunt străini care vin, sunt ziarişti străini care vin - o să fie o presă internaţională foarte importantă. Deci este o investiţie pe care trebuie să o luăm ca atare şi al cărei rezultat eu cred că a început să se vadă.

Rep.: Câte evenimente muzicale sunt programate şi câţi artişti români şi străini sunt implicaţi în ediţia aceasta a festivalului?

M. C.: Evenimente sunt peste 60. Este foarte greu de făcut o delimitare între evenimente, pentru că sunt evenimentele din Piaţa Festivalului, sunt concertele pe care le avem, sunt concerte de muzică românească, sunt evenimentele din cadrul "Bucureştiului Creativ", sunt evenimente în ţară. Deci cred că o statistică nu este importantă în acest moment, ci este important de ştiut că este o diversitate de evenimente. Ca număr de participanţi, sunt peste 2.500 de străini care vin, membri ai orchestrelor, colectivelor internaţionale, şi în jur de 500 de artişti români, care participă şi ei la acest festival.

Rep.: Vorbeaţi despre cele patru mari orchestre, cele mai importante ale lumii. Vă rog să insistaţi puţin asupra subiectului. Care sunt orchestrele şi artiştii vedetă la ediţia aceasta?

M. C.: Vedetă e Berlinul, vedetă este Mehta (dirijorul Zubin Mehta, n.r.), vedetă este Filarmonica din Viena, vedetă este Concertgebouw, vedetă e Perahia (pianistul Murray Perahia, n.r.). Sunt mulţi. Eu întotdeauna fac o separaţie între ceea ce înseamnă vedetă şi ceea ce înseamnă element specific pentru un festival. Este această listă mare de artişti importanţi care vin, care sunt vizibili şi pe alte scene internaţionale, dar este şi lista evenimentelor speciale pe care le organizează festivalul, cum ar fi de exemplu "Wozzeck"-ul (operă de Alban Berg, n.r.), prezentat pentru prima dată în România, cum este "Simfonia a 8-a" de Gustav Mahler, care nu este prezentată pentru prima dată, dar este un eveniment să vezi "Simfonia celor o mie" într-un festival. Este vorba despre "Elektra" (operă de Richard Strauss, n.r.), care se prezintă pentru prima oară în România. Mai sunt nişte opere baroce care se prezintă în cadrul acelor concerte de la miezul nopţii. Acelea sunt evenimentele care dau importanţa şi specificul unui anumit festival. Şi sunt cele la care biletele sunt vândute în câteva minute, ca să nu spun câteva secunde, care sunt concertele pentru publicul larg, care vrea să vadă pe scenele româneşti ceea ce vede la Mezzo, ceea ce aude la radio sau despre care se informează pe internet.

Rep.: Pentru persoanele care nu pot ajunge la toate evenimentele din cadrul festivalului, care sunt concertele pe care un iubitor al muzicii clasice n-ar trebui să le rateze la ediţia din acest an?

M. C.: Sunt cele două categorii. Doritorii de muzică evident că vor dori să vadă Filarmonica din Berlin, Filarmonica din Viena, Concertgebouw, concertul de deschidere, concertul de închidere, recitalurile pe care le avem. Acestea sunt pentru cei care iubesc muzica. Şi este partea a doua, aceea a celor care umblă după evenimente speciale şi acestea sunt concertele care au un caracter special pentru orice festival, aşa cum au fost şi în anii trecuţi. Există vreo patru-cinci evenimente care sunt unice şi, pentru specialişti, acelea sunt cele mai importante.

Rep.: Puteţi să ne spuneţi câte ceva despre evenimentele conexe festivalului? Aţi pomenit "Bucureştiul Creativ". Ştiu că este şi un spectacol al domnului Gigi Căciuleanu în cadrul festivalului.

M. C.: Da. Este pentru prima oară în festival Opera Comică pentru Copii. Sunt spectacole speciale pe care le oferim la Teatrul Majestic, despre copilăria unor compozitori. Este vorba despre "Bucureştiul Creativ", care are un program special. Este vorba despre Gigi Căciuleanu. Este vorba despre Piaţa Festivalului, organizată împreună cu ArCuB, unde sunt concerte începând din 10 şi până în 20 septembrie. Ideea aceasta de care v-am spus este de a forma deja un public care se mişcă în Bucureşti şi care vrea ca Bucureştiul într-adevăr să devină un centru cultural în momentul festivalului. Nu numai Sala Palatului, Ateneul să rămână elementele importante ale festivalului, ci Bucureştiul să se alăture acestui eveniment.

Rep.: Făceaţi referire la acele concerte în care biletele se vând în câteva secunde. Câte dintre evenimentele din acest an ale festivalului sunt deja sold out?

M. C.: Pot să vă spun cu o săptămână înainte (de începerea festivalului, n.r.) că sunt 20 de evenimente care deja sunt sold out. La celelalte mai sunt cinci-şase bilete, care, până la începerea festivalului, sunt sigur că se vor vinde. Trebuie să recunoaştem că sunt şi lucrări grele care au un public mai special. Acolo poate nu sunt încă în acest moment vândute în totalitate biletele, dar, de exemplu, toate concertele de la Ateneu sunt vândute în acest moment. La Sala Palatului, la orchestrele mari, tot aşa, sunt vândute. La ora aceasta este o vânzare de 90% a biletelor puse de către noi în circuit.

Rep.: Pentru ce spectacole au fost vândute cel mai repede?

M. C.: La Ateneu s-au vândut foarte mult la recitaluri: Anne-Sophie Mutter, Murray Perahia, Elisabeth Leonskaja, Fazil Say, Christian Zacharias. Acolo a fost un record de vânzare a abonamentelor de 10 secunde. Deci, în 10 secunde, s-au terminat abonamentele, iar, în momentul în care am pus biletele în vânzare, în două ore s-au terminat.

Rep.: Dar la Filarmonica din Berlin, pe care reuşiţi anul acesta să o aduceţi la Bucureşti?

M. C.: La Filarmonica din Berlin concertul a fost vândut cred că în două zile. Nu a durat mai mult. A fost primul concert vândut, deşi programul este greu.

Rep.: În cazul acestor spectacole sold out va exista vreo posibilitate ca publicul să le vizioneze la TV, online sau în spaţiul din faţa Ateneului?

M. C.: În faţa Ateneului nu, pentru că vor fi concertele din Piaţa Festivalului, dar la cinematografele din Băneasa se pot viziona. În ţară sunt cinci cinematografe unde se pot viziona aceste concerte. Pe internet, pe site-urile festivalului, pe site-ul nostru, pe site-ul TVR pot fi vizionate. Deci, există multe posibilităţi pentru cei care doresc să le vadă. Calitatea depinde şi de aparatură, evident.

Rep.: Să rămânem puţin în zona new media a festivalului. Am văzut că aţi lansat o aplicaţie (pentru smartphone, cu acces la informaţii în timp real). Cum o să arate festivalul în new media?

M. C.: Eu zic că festivalul arată foarte bine. Este o imagine mai elaborată decât în ediţiile trecute. Noi am fost cei care am dat aprobarea şi cărora le-a plăcut ce au lucrat creativii. Acum, publicul trebuie să vadă dacă i-a plăcut sau nu, dacă e cazul să schimbăm sau să nu schimbăm o imagine. Dar eu zic că aşa cum arată, arată bine.

Rep.: Deci avem o aplicaţie, avem pagini de Twitter, de Facebook?

M. C.: Aplicaţia, site-ul, sigur că da. Tot ce înseamnă la ora asta media este prinsă în acest program pe care l-am făcut împreună cu cei care s-au ocupat de problema aceasta.

Rep.: Este pregătit Bucureştiul, dar România în general, să facă faţă cu uşurinţă la organizarea unui asemenea eveniment, de o asemenea anvergură? Cum arată festivalul în spatele cortinelor?

M. C.: Vreţi să fiu sincer? Nu, nu este pregătit încă Bucureştiul.

Rep.: În ce sens?

M. C.: Este foarte greu. Cel mai simplu exemplu pe care vi-l pot da este parcarea din faţa hotelului Radisson. Închipuiţi-vă că atunci când soseşte Filarmonica din Berlin avem cinci autocare care vor parca în faţa hotelului Radisson. În momentul acela toată circulaţia se va bloca. Acelaşi lucru se va întâmpla şi la Hilton, acelaşi lucru se va întâmpla şi la Novotel. Deci sunt lucruri organizatorice care n-au fost luate în considerare în momentul în care s-a făcut un proiect (al festivalului, n.r.). Încă din punct de vedere al circulaţiei sunt probleme, pe care noi, evident, încercăm să le rezolvăm. Din acest punct de vedere avem tot sprijinul, şi al Ministerului de Interne, şi al Poliţiei locale, şi al Primăriei, şi toată lumea încearcă să ne dea un ajutor pentru a rezolva aceste probleme, dar nu este uşor. Sunt multe aprobări de luat, multă lume care se implică în această organizare. Avem deja o exprienţă a ultimilor ani, dar tot apar diverse lucruri, precum acesta - problema parcării. Nu ştiu cum se va rezolva problema transportului de noapte, pentru că sunt concertele pe care le avem joi, vineri, sâmbătă, duminică şi care se termină în jur de ora 02.00. Sper să se găsească o soluţie pentru defluire, pentru a ajunge publicul acasă. Sunt probleme care apar în timpul desfăşurării festivalului, care nu sunt probleme uzuale pentru o capitală, dar ar trebui să ne facem aceste programe şi în funcţie de evenimentele pe care le avem. Aşa cum la nişte meciuri de fotbal sau ştiu eu ce se întâmplă pe stadioane se iau nişte măsuri speciale, ar trebui şi pentru festival să se ia măsuri speciale.

Rep.: Şi de ce credeţi că nu s-a ajuns până acum la rezolvarea acestor probleme, care par comune?

M. C.: Eu sper să se ajungă. Dar se ajunge cu greu. Nu toată lumea sare în ajutor. Sar în ajutor cei care au fost alături de festival şi în ediţiile trecute, dar s-a mărit grupul celor care au nevoie şi din acest punct de vedere mai este de lucru.

Rep.: Acestea au fost cele mai mari probleme cu care v-aţi confruntat la ediţia din acest an a festivalului? Mă gândesc, spre exemplu, şi la faptul că este puţin penibil ca la fiecare ediţie a festivalului să ne aducem aminte că este găzduit din nou în Sala Palatului, care nu este potrivită.

M. C.: Este o problemă pe care nu cred că putem noi să o rezolvăm. Şi generaţia mea cel puţin nu cred că mai are timp să o mai rezolve. Dar cine ştie? E păcat că, în momentul în care ai cele patru orchestre ale lumii venind în ţară, nu poţi să le dai celor din sală posibilitatea să asculte aceste orchestre la adevărata lor amploare, sonorizare, acustică ş.a.m.d.. Da, asta este. Încercăm să facem ce se poate. Încercăm să îmbunătăţim sunetul cu olandezii care vin (cei care se ocupă de sistemele de sonorizare, n.r.), dar credeţi-ne că mai mult de atâta nu se poate. Avem promisiuni. Promisiunile sunt din 2003. Asta este. Încercăm.

Rep.: Mai sunt mari orchestre şi artişti care refuză să vină la festival din cauza situaţiei sălii?

M. C.: Nu. Deja lucrurile au evoluat. Oamenii au înţeles despre ce este vorba. Sonorizarea în Sala Palatului nu este chiar aşa de rea, cum a fost acum câţiva ani. Până în momentul în care am început să lucrăm cu olandezii erau probleme. Dar deja s-a îmbunătăţit mult şi se va îmbunătăţi. Şi orchestrele mari au aflat. Din acest punct de vedere nu (nu refuză, n.r.). Singurii care nu pot să vină în acest moment sunt cei care au alte programe şi nu putem noi să ne corelăm în programul lor de concerte.

Rep.: Care este bugetul ediţiei din acest an a festivalului şi cât la sută din această sumă reprezintă onorariile artiştilor? Dar sponsorizările şi vânzările de bilete/ abonamente?

M. C.: Din bugetul de stat se cheltuie 28 de milioane de lei. Atenţie, sunt lei, nu sunt euro, pentru că toată lumea zice: "Ce mult costă acest festival!". Deci 28 de milioane de lei. Pe lângă aceşti bani, sunt sumele care se obţin din vânzarea de bilete, care reprezintă vreo 6,5 milioane - 7 milioane de lei, şi sumele din sponsorizări. Sumele din sponsorizări - greu pot să fac acum un calcul exact, pentru că sunt sponsorizări în servicii, în bani, în relaţii. Putem ajunge la sponsorizări de vreo 500.000 de euro cu servicii, cu sume de bani pe care le oferă sponsorii, ceea ce este un pas înainte pe care l-a făcut festivalul din acest an (cea mai recentă estimare arată că suma din sponsorizări pentru Festivalul Enescu este de aproximativ 700.000 de euro, în bani şi servicii, n.r.). Spre deosebire de ediţia trecută, din punct de vedere al biletelor - deşi s-a redus festivalul cu o săptămână, e adevărat prin creşterea puţină a preţului -, valoarea încasărilor s-a dublat. Iar, din punct de vedere al participării sponsorilor, printr-un management bun pe care l-au făcut cei care s-au ocupat de acest lucru, s-a mărit şi participarea sponsorilor şi participarea nu neapărat valorică, însemnând financiară, ci valorică a acestor companii care au venit spre festival.

Rep.: Putem să ne gândim la faptul că sponsorii sunt atraşi de valoarea festivalului, îşi dau în sfârşit seama cât de important este festivalul? Ştiu că era o problemă la ediţiile precedente.

M. C.: Da, putem să spunem. Şi aici este şi meritul celor care au făcut PR-ul şi meritul celor care au avut relaţiile cu sponsorii, cei de la OMA, care i-au convins, pe unii dintre ei mai greu, dar i-au convins să vină şi unii dintre ei vin pentru o perioadă chiar mai lungă. Şi munca asta de convingere n-a fost uşoară.

Rep.: Revenind la orchestre şi artişti, care au fost orchestrele şi artiştii cel mai greu de adus la festival, pe lângă celebra Filarmonică din Berlin care vine pentru prima dată?

M. C.: Anne-Sophie Mutter, care vine după vreo 12 ani de tatonare. E important însă că doamna Mutter va veni, va avea un recital şi ne-a promis că vine şi în 2017 cu un recital. Sunt mulţi artişti care vor veni pentru prima dată, ca şi Filarmonica din San Francisco. N-a fost uşor să-i aducem. Este vorba de Christian Thielemann, dirijorul, care vine şi el pentru prima dată în România. Sunt artişti care au înţeles greu că în România se desfăşoară un festival important, la care este bine să vii. Noi am intrat deja într-un circuit, pe o axă - axa Londra-Lucerna-Bucureşti -, şi toate aceste orchestre care vin sau artiştii care au turnee europene includ Bucureştiul în acest moment pe harta turneului lor. În general, nu mai avem probleme cu artiştii pe care îi invităm. În 2017, îl vom avea şi pe Lang Lang (celebrul pianist din China, n.r.), de exemplu. În funcţie de posibilităţile lor, vin şi vin cu plăcere. A fost o perioadă grea, în 1998, 2001, 2003, în care am primit multe refuzuri, dar acum nu mai există refuzuri, acum, efectiv, dacă pot veni, vin. Nu au alte motive să nu vină.

Rep.: Spre exemplu, în cazul Filarmonicii din Berlin, care a fost motivul invocat de-a lungul timpului, de nu au vrut să vină timp de 18 ani?

M. C.: Motivele au fost întotdeauna foarte civilizate şi au fost profesioniste, în sensul că "V-aţi adresat prea devreme sau v-aţi adresat prea târziu". Dar, în sfârşit, am găsit o soluţie şi faptul că Berlinul vine şi face un lucru deosebit că vine este demonstrat de venirea lor în ziua concertului. Ei vin cu charter, vine un cargo special cu instrumentele lor, sosesc la prânz, au concert şi pleacă a doua zi dimineaţa. Deci, pentru ei este un efort să includă Bucureştiul în acest circuit al lor, dar, totuşi, l-au inclus, ceea ce este foarte important. Pentru festival este deosebit, sper să fie bine şi pentru ei. Tocmai am discutat cu managerul orchestrei. Dacă iese bine concertul şi ei sunt mulţumiţi şi toată lumea este fericită, discutăm pentru 2019. Deci nu mai aşteptăm alţi 18 ani.

Rep.: Sunt aceştia artiştii şi orchestrele cu cele mai mari onorarii? Ştiu că orchestre precum Filarmonica din Berlin, dar şi cele din Amsterdam, din Israel şi din Viena au onorarii de peste 150.000 de euro pentru un concert. Au fost şi aceste motive financiare care au stat în spatele refuzului sau nu s-a pus niciodată problema aşa?

M. C.: Nu. Pot să vă spun că în 2001 eram în discuţii cu Los Angeles Philharmonic şi le-am pus pe masă un carte blanche (un cec în alb, n.r.). Şi le-am spus "Domne', ca să veniţi de două ori în România, hotărâţi voi ce onorariu vreţi să luaţi". Şi au refuzat. Deci, chiar dacă le dădeam bani mulţi, ei au refuzat să vină în România. De aceea v-am spus, în 2001, 2003, era o perioadă în care festivalul nu avea deschiderea de acum. Acum însă se ştiu deja onorariile pe care le-au avut în ediţiile trecute, onorariile pe care le percep şi în altă parte. Au fost discuţii la un moment dat că vezi Doamne că în România se plăteşte mai mult. Da, s-a plătit mai mult din două motive. Acum nu se mai plăteşte. O dată, pentru că cerem să se cânte Enescu, ceea ce este pentru unele orchestre mai complicat şi din acest punct de vedere au şi mai multe repetiţii şi acest lucru măreşte cumva onorariul. Şi, în al doilea rând, pentru că se plătesc şi drepturile de radio şi televiziune. Suntem printre puţinele festivaluri din lume la care concertele sunt transmise unele în direct, unele înregistrate, majoritatea pe internet şi acest lucru se plăteşte, evident. Şi din acest punct de vedere poate onorariile au fost cu între 5 şi 15% mai mari decât cele care se auziseră că erau în alte părţi. Dar acum, cum să vă spun, este un lucru care se ştie peste tot. Nu mai poţi să vii şi să ceri, pentru că în momentul în care ar veni cineva şi ar cere nişte onorarii foarte mari aici, atunci am spune "Mulţumesc, putem să luăm şi pe altcineva". Acum nu mai suntem atât de dependenţi de ei. Putem să decidem care dintre orchestre să vină. Vă aduc aminte şi de problema cu Scala (din Milano, n.r.). Scala, după 2001, când a fost un mic incident, tot a încercat să vină la festival şi le-am pus o condiţie: "Veniţi, dacă veţi cânta Enescu". Şi au trecut, din 2001, 14 ani şi n-au venit. O să vină în 2017, pentru că vor cânta Enescu. Ăstea sunt condiţiile.

Rep.: Care a fost cel mai scump artist sau cea mai scumpă orchestră?

M. C.: Berlinul. Restul orchestrelor au fost la normal, dar Berlinul este orchestra care şi din punct de vedere organizatoric ne pune multe probleme.

Rep.: Vorbim despre o sumă mult mai mare de 150.000 de euro?

M. C.: Da, este o sumă care este dublă pentru concert.

Rep.: Spuneaţi că Filarmonica din Berlin vă pune şi probleme privind organizarea. Despre ce probleme este vorba?

M. C.: Da. Logistic este orchestra care vine cu cele mai multe instrumente, nu ca număr neapărat, ca volum şi greutate. Noi nu am avut până acum aşa ceva. Este vorba de 110 metri cubi de materiale, 11 tone de instrumente, tot ce îşi aduc ei. Cea mai mare (orchestră, n.r.) pe care noi am mişcat-o în Bucureşti a fost de 6 tone şi de vreo 45 de metri cubi. Cam atâtea sunt măsurile normale. Berlinul vine cu ceva imens. Avionul cu care vin ei nu poate să aterizeze pe Băneasa, va trebui să aterizeze pe Otopeni. Din acest punct de vedere este foarte greu. Plus că ei vin şi la ore din acestea care ne cam ţin cu sufletul la gură, în sensul că vin la ora 13.00 şi concertul este la ora 20.00 şi noi trebuie să facem foarte multe lucruri între timp. Iar în rest mai avem orchestre care vin, dar pe care deja le ştim. Şi Concertgebouw vine în ziua concertului, San Francisco vine în ziua concertului, Israelul vine în ziua concertului. Ei ştiu şi deja pentru ei este o chestie mai simplă, nu-şi mai fac atâtea probleme.

Rep.: Dar stau mai mult? Bănuiesc că înainte veneau, cântau şi plecau.

M. C.: Şi acum fac la fel, pentru că sunt profesionişti. Dacă le place România, oamenii vin în concedii. Dar acum vin focusaţi pe a cânta. De exemplu, Anne-Sophie Mutter vine cu o zi înainte, seara, la ora 20.00, şi pleacă a doua zi, imediat după concert. Adică nu stă deloc. Şi sunt şi alţii.

Rep.: Aţi avut şi solicitări puţin mai deosebite din partea unor artişti-vedetă?

M. C.: Nu. În decursul anilor da, dar acum, în ediţia asta, nu am avut. În decursul anilor am avut un Nigel Kennedy care ne-a mâncat sufletul.

Rep.: De ce? Vă întreb pentru că el este foarte simpatic pe scenă.

M. C.: Pe scenă. Să ne limităm la simpatia lui de pe scenă. Sunt unii artişti care încearcă să epateze prin ceea ce cer, nu prin ceea ce neapărat fac pe scenă. E o mare diferenţă în comportament între Nigel Kennedy, de exemplu, şi David Garrett. Dintr-un anumit punct de vedere, să zicem că sunt cam de acelaşi fel, de acelaşi gen, dar David Garrett n-a cerut nimic în plus, iar la Nigel Kennedy am avut de la sushi, la apă nu ştiu de care, la temperatură nu ştiu de care, la nu ştiu câte cartoane de bere şi lăzi de vin. Deci chestii care pe mine mă deranjează mult. Ştiu că este un lucru care este obişnuit pentru vedetele pop-rock. Ăstea cer multe ca să apară ele. Mi-aduc aminte când am mai organizat un concert şi era Yannick Noah, care era tenisman, dar voia să cânte, şi Gilbert Becaud. Gilbert Becaud a cerut o sticlă de whisky, a doua a plătit-o el, iar la Yannick Noah a fost un restaurant întreg pe care a trebuit să-l aducem acolo şi diferenţa a fost imensă între cei doi. Sau Menuhin (violonistul Yehudi Menuhin, n.r.) care n-a cerut nimic. Deci, nu trebuie să ceri, trebuie să ceri publicului aprecierea în momentul în care apari pe scenă, nu ce ţi se aduce în culise.

Rep.: Mă aşteptam să fie mai multe solicitări din partea artiştilor, având în vedere nivelul la care se află.

M. C.: Nu. Artiştii de acest gen sunt artişti normali, cu extraordinar de mult bun simţ şi cărora din obligaţie comportamentală le dai o cafea şi o apă minerală.

Rep.: Să revenim puţin la latura educativă a festivalului, aceea în care orchestrele şi artiştii invitaţi sunt rugaţi să cânte Enescu. Va deveni şi mai cunoscut Enescu după această ediţie a festivalului? Ce opere ale lui George Enescu vor fi cântate pe scena festivalului?

M. C.: Sigur. În acest an se cântă 20 de opusuri de Enescu. În anul 2017 suntem acum în discuţii şi probabil vor fi vreo 29, deci mult mai mult. Dovadă că a început să se cânte Enescu este faptul că "Oedipe"-ul va fi prezentat în deschidere (în ediţia din 2017, n.r.) de London Philharmonic, este faptul că "Oedipe"-ul va fi anul viitor prezentat la Covent Garden, este faptul că, de exemplu, Santa Cecilia va prezenta, pentru prima dată în festivalul nostru, dar şi la Roma, "Simfonia a 3-a", de Enescu, sub bagheta lui Pappano (dirijorul Antonio Pappano, n.r.). Avem o serie de recitaluri în 2017 ale unora dintre cei mai mari interpreţi ai momentului. E vorba de Vengerov (violonistul Maxim Vengerov, n.r.), Kavakos (violonistul Leonidas Kavakos, n.r.), fraţii Capuçon, care vor prezenta Sonatele de Enescu în recital în cadrul festivalului. S-au făcut multe înregistrări între timp. De exemplu, Truls Mørk, marele violoncelist, a făcut o înregistrare a Simfoniei concertante pentru violoncel şi orchestră, simfonie pe care o va cânta în cadrul festivalului, în 2017, cu Filarmonica Naţională a Franţei. Vor deschide stagiunea lor acolo la Paris. Deci Enescu a intrat deja într-un circuit, poate încă nu atât de mare la nivelul orchestrelor, însă la nivelul concertelor, recitalurilor este deja arhicunoscut şi s-au făcut multe înregistrări şi se vor face în continuare. Lumea a început să îl înţeleagă.

Rep.: Ştiu că au existat în trecut probleme în privinţa drepturilor de autor asupra lucrărilor lui Enescu. Care este situaţia în prezent? Cum vă descurcaţi? Aţi reuşit să achiziţionaţi partiturile necesare pentru ediţia din acest an a festivalului?

M. C.: Este o problemă foarte delicată aici, pentru că nu s-au mai tipărit partituri. Ceea ce s-a tipărit, s-a tipărit doar la nivel de Sonate pentru pian, vioară, violoncel. Lucrările mari, simfoniile, nu s-au tipărit, se găsesc destul de greu. Noi reuşim să mai trimitem de aici nişte partituri, ei (artiştii, n.r.) încearcă să îşi facă rost din bibliotecile care sunt acolo (în străinătate, n.r.). Dar aici trebuie o campanie naţională şi este un proiect naţional care ar trebui să fie demarat pentru această serie a lucrărilor de Enescu. S-au făcut în străinătate. Ruşii au făcut foarte mult pentru Şostakovici (Dmitri Şostakovici, n.r.), pentru Prokofiev (Serghei Prokofiev, n.r.), pentru Rahmaninov (Serghei Rahmaninov, n.r.), au tipărit serii întregi. Noi n-am reuşit încă, pentru că e problema editurilor. Că nu e a noastră, că e franceză, că e în fine. Sunt discuţii din acestea care îi fac rău lui Enescu în acest moment. De exemplu, "Oedipe"-ul nu există în variantă tipărită, există doar varianta scrisă de mână, ceea ce... Şi nu dă bine, adică un festival de o asemenea valoare se ascunde cumva după cireş că n-avem partituri să le trimitem sau le trimitem copii sau le trimitem pe fax. E ruşinos. Dar vreau să vă spun că nu este numai problema festivalului. Toată lumea zice "Festivalul nu face chestia asta cu partiturile, festivalul n-a făcut chestia cu muzeele". Festivalul e festival, festivalul nu trebuie să se ocupe de ce se ocupă muzeul sau arhitecţii sau se ocupă editura. Dar festivalul trebuie să promoveze. Promovăm ce avem, dacă în momentul ăsta n-avem, asta e.

Rep.: Dar principalele probleme sunt de la cele două edituri franceze (Salabert şi Enoch), care nu vor să vândă drepturile?

M. C.: Editurile le-ar vinde şi mâine. Problema este că cineva trebuie să le şi cumpere sau trebuie să se înţeleagă cu ele (cu editurile, n.r.). Au fost discuţii. Mi-aduc aminte din 1991 că au fost nişte discuţii mari şi nu s-a căzut de acord asupra unui procent. Francezii voiau (să dea, n.r.) 50%, noi voiam 51%. Nu s-a căzut de acord în privinţa celor 51 de procente. Până la urmă, noi am rămas fără niciun procent. Am discutat cu cei de la Salabert şi de la Enoch, ei au zis "Daţi-ne comandă şi facem". Ideea nu este să dai comandă, pentru că nici noi nu putem să dăm comandă pentru nu ştiu câte zeci, mii de partituri. De asta v-am spus. Este un program naţional care trebuie derulat şi poate aici este şi o datorie să spunem a ICR-ului (Institutul Cultural Român, n.r.) să intre în această promovare şi ei au tipărit nişte lucrări postume, nişte lucrări inedite, dar cred că ar trebui să înceapă discuţiile şi pentru lucrările importante de Enescu.

Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiţi cu adevărat "la butoanele" unui asemenea festival de atât de mult timp, de 24 de ani?

M. C.: Din 1991. Uitaţi-vă, am părul alb (râde). E greu, eşti supus multor presiuni, stres, acuze ş.a.m.d. Nu e o poziţie pe care să zic aşa... deşi este invidiată, nu ştiu de ce este invidiată, dar cum să spun, nu e uşor. E o muncă grea, o muncă de 20 şi ceva de ani. Aş prefera să nu spun mai multe.

Rep.: Aveţi o echipă mică pentru un festival uriaş. Despre câţi oameni este vorba?

M. C.: Mică între festivaluri. Suntem 11 oameni între festivaluri. Acum sunt cam în jur de 80-90 de persoane care lucrează. Nu pot să spun că este cifra ideală, dar ne descurcăm. Ceea ce mie îmi place să spun întotdeauna este că lucrăm în fiecare an cu alţi tineri şi tinerii ne ajută, deci nu se lucrează decât cu nucleul tare, cei 11 în principiu sunt cam aceiaşi, dar până la 90 sunt studenţi care vin, absolvenţi, masteranzi, doctoranzi, care vin şi lucrează la festival şi eu cred că ei câştigă foarte mult în experienţă, în relaţii. E o şcoală pe care o facem aici.

Rep.: Care au fost cele mai importante momente pentru dumneavoastră personal în aceşti ani, de când organizaţi Festivalul Enescu?

M. C.: Cele mai importante momente sunt momentele în care ni se aprobă bugetul. Momentele ălea sunt cele mai importante (râde). Nu pot să vă spun, toate au fost. Am trecut şi prin momente frumoase şi prin momente mai grele, puţin mai neplăcute, dar în momentul în care mi se spune "Domne', ai bugetul pentru festivalul următor", ăla e cel mai important moment. Atunci poţi să ai satisfacţia că vei reuşi să faci ceea ce ţi-ai propus.

Rep.: Aveţi această satisfacţie pentru ediţia următoare a festivalului?

M. C.: Nu, dar vă daţi seama când o să o am cum o să fie (râde). Promisiuni sunt şi sper că oamenii să înţeleagă din ce în ce mai mult că e o investiţie, aşa cum vă spuneam, care merită.

Rep.: Promisiuni sunt de la Ministerul Culturii? De la Guvern? De unde sunt promisiunile?

M. C.: Banii vin prin bugetul de stat. Cei de la Parlament sunt cei care ar trebui să ridice mâna şi eu cred că s-a înţeles.

Rep.: Vă întreb pentru că în urmă cu mai multe luni domnul premier spunea că este un buget uriaş şi au fost câteva discuţii în legătură cu acest lucru.

M. C.: Pentru România este un buget uriaş, da, dar să-l comparăm cu celelalte festivaluri. Noi avem 28 de milioane de lei (de la bugetul de stat, n.r.), care înseamnă în jur de 6,5 milioane de euro, iar la Salzburg (festivalul de la Salzburg, n.r.) sunt 46 de milioane de euro. Şi noi suntem comparaţi cu festivalul de acolo. E adevărat, valoarea biletelor nu este aceeaşi ca aceea de la Salzburg, acolo este o infuzie de capital turistic, pentru că e altceva. Dar obrazul subţire... Asta e.

Rep.: Aţi făcut referire şi la momentele mai grele pe care le-aţi trăit în timpul festivalului. Faptul că domnul Ioan Holender, directorul artistic al festivalului, a anunţat încă din luna februarie că ediţia din 2015 este ultima pe care o va conduce din punct de vedere artistic este un moment dificil în istoria şi evoluţia festivalului?

M. C.: De ce dificil? Mâine, dacă o să mor eu, credeţi că o să fie un moment dificil pentru festival? Nu. Festivalul trebuie să meargă înainte, cu domnul Holender, cu mine, cu Artexim, cu altcineva, e deja un lucru care nu mai ţine de persoane, ţine de structură, ţine de nume. Deja programul pentru 2017 se lucrează cu alt director, s-a lucrat şi cu alţii, deci festivalul a crescut şi şi-a schimbat şi nume, şi număr, şi bani, şi tot. Nu cred că trebuie persoana să fie cea care să decidă dacă un festival va exista sau nu. Până la urmă tot banul decide. Până la urmă sper că banul o să fie aprobat.

Rep.: V-am întrebat pentru că, deşi era cumva aşteptat, anunţul dumnealui a părut un pic cam abrupt şi mă întrebam ce s-a întâmplat.

M. C.: A fost decizia dânsului. Asta e. Nu comentez.

Rep.: Spuneaţi că deja se lucrează cu un nou director artistic pentru ediţia viitoare. Puteţi să ne spuneţi cine este succesorul domnului Holender?

M. C.: Eu v-aş spune, dar nu pot să vă spun.

Rep.: Dar ce puteţi să ne spuneţi în acest moment?

M. C.: V-am spus că o să fie Lang Lang, o să fie deschiderea cu "Oedipe", o să fie Santa Cecilia, o să vină Scala din Milano, o să vină Anne-Sophie Mutter şi o să vină şi alte nume care vin pentru prima dată în România. Tocmai asta v-am spus, că festivalul merge în continuare. Şi directorul o să fie un director tânăr, bun, care sunt sigur că va fi apreciat în momentul în care va fi anunţat de Ministerul Culturii. Dar asta a fost înţelegerea cu Ministerul Culturii, să fie ei primii care îl anunţă.

Rep.: Vor să câştige ei laurii?

M. C.: Nu este vorba de câştigat lauri. Pe undeva probabil că vor să îşi asume acest anunţ.

Rep.: Ne mai puteţi spune şi altceva despre noul director artistic în afară de faptul că este tânăr?

M. C.: Mai are ochi albaştri (râde). Şi nu e român.

Rep.: Ne putem aştepta ca, în noua formulă de conducere artistică, Festivalul Enescu să se schimbe un pic. Spre exemplu, în privinţa artiştilor. Să sperăm că la un moment dat o să o vedem şi pe doamna Angela Gheorghiu pe scena evenimentului?

M. C.: Credeţi că Festivalul "George Enescu" n-ar fi avut această evoluţie sau nu s-a dezvoltat pentru că n-a venit doamna Angela Gheorghiu? Doamna Angela Gheorghiu a fost invitată de trei ori. Decizia dânsei a fost de a nu veni. Acum, dragoste cu sila nu se face. Dacă dânsa, la un moment dat, o să considere că poate să vină în condiţiile pe care le pune festivalul, cu mare plăcere va fi invitată. Nu cred că festivalul trebuie să stea într-un artist. Festivalul are programele lui, are seriile lui, are personalităţile care îl promovează, care îl fac să fie aşa cum este. Festivalul are nişte lucruri deja foarte bine stabilite, aceste serii deja sunt bine stabilite. Aici se va mai lucra la un moment dat şi încerc să lucrez cu viitorul director pentru a apărea încă nişte lucruri mai speciale. Am avut o experienţă foarte bună cu acele workshop-uri, în 2013. N-au mai fost acceptate pentru 2015. Vor fi reluate pentru 2017, pentru că este un lucru bun ca unii compozitori străini să se întâlnească cu compozitori tineri români, să facă acest schimb de experienţă, să li se înregistreze lucrările, să li se prezinte lucrările, să îşi prezinte lucrările. Deci este un lucru pe care îl vom relua în 2017 şi vom găsi probabil şi nişte lucruri mai speciale, în spaţii mai speciale, dar nu vrem să ieşim din tipicul deja recunoscut al festivalului. Au fost ediţii, au fost 2007, 2009, când am avut nişte serii de concerte, world music, muzică clasică şi jazz, din păcate nu au dat rezultatele pe care le aşteptam. Şi atunci încercăm să ne restrângem la acest program. Dar sunt sigur că, pe lângă programul respectiv, vor exista alte programe, cum este acest "Bucureşti Creativ" care începe să crească, cum probabil va fi şi piaţa din altă perspectivă şi alte evenimente, concerte în ţară. Sper ca totuşi şi filarmonicile din ţară să aibă o altă reacţie în momentul în care le propunem nişte artişti străini. Acum este o reacţie din asta de lâncezire: "Lasă că nu trebuie să mă ocup eu să mai vină cineva la mine, îl văd la televizor şi nu-l mai aduc la mine". Din acest punct de vedere pot şi filarmonicile să ne ajute, să existe o răspândire în ţară mai importantă.

Rep.: Dumneavoastră mai aveţi timp să mergeţi să vedeţi vreun spectacol? Vă doriţi să vedeţi un anumit spectacol din festival?

M. C.: Toate spectacolele le văd din culise. În 24 de ani nu am stat niciodată în sală să văd un concert. E bine, e rău? Când mă duc la alte concerte nu prea pot să stau pe scaun. E deja un defect profesional. Din culise vezi altfel concertele, eşti mult mai apropiat de ceea ce se întâmplă acolo pe scenă, pentru că îi vezi pe oamenii aceia care intră pe scenă, care ies din scenă, care au o anumită reacţie când ies din scenă. E altceva, e un alt mod de a vedea concertele. Şi îl prefer pe acesta.

Rep: Şi aşteptaţi cu nerăbdare să vedeţi din culise ceva anume?

M. C.: Aştept 21 septembrie. Atunci toată lumea pleacă şi s-a liniştit toată problema. Până atunci suntem în priză.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici