O carte pe zi: „Zahhak", de Vladimir Medvedev

Extrem de puţine lucruri ştim despre Tadjikistan, una dintre republicile desprinse central-asiatice din Uniunea Sovietică, după destrămarea acesteia. Ţară muntoasă, foarte săracă, păstrează tradiţii pe care le putem greu înţelege. A fost măcinată, în anii 90 de războiae civile, cu greu încheiate. Încă şi azi continuă luptele.

Vladimir Medvedev s-a născut în 1944, în regiunea Zabaikal din Siberia, dar a crescut în Tadjikistan, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii.

A avut diverse meserii, printre care instalator, corespondent de presă, fotoreporter, profesor la o şcoală sătească, lucrător într-o echipă de geologi şi redactor. Romanul care i-a adus succes, Zahhak, este, după spusele scriitorului, o tentativă de a întredeschide o poartă spre lumea uimitoare a Orientului.

Romanul prezintă experienţele unei familii mixte al cărui cap de familie era tadjik, medic reputat. După declanşarea primului război civil din Tadjikistan, în anii 1990, doctorul este asasinat de diversele grupări ce se luptau pentru putere, iar familia lui secundară – soţia rusoaică şi doi copii – este înghiţită de comunitatea musulmană a familiei răposatului tată.

Acţiunea romanului este plasată în cea mai turbulentă şi violentă perioadă din istoria Tadjikistanului de după destrămarea Uniunii Sovietice – şi anume, în timpul război civil de la începutul anilor 1990, care a devastat ţara.

Scriu editorii: „După ce soţul ei este ucis, Vera, o profesoară rusoaică, împreună cu copiii săi adolescenţi, se refugiază la rudele lor tadjice din îndepărtatul sătuc de munte Talhak, aflat la graniţa cu Afganistanul. Acolo vor fi nevoiţi să se obişnuiască cu o viaţă patriarhală şi extrem de precară, cu obiceiuri orientale străvechi, unele de-a dreptul barbare, precum şi cu ostilitatea făţişă a sătenilor. Dar provocarea cea mai mare o reprezintă apariţia comandantului Zuhurşo Huşkadamov, fost activist comunist, în fruntea unei cete de bandiţi trimişi de noua putere politică. E grosolan, crud şi infatuat: îi place să apară în public purtând pe umeri un şarpe boa uriaş, răspândind teroare şi violenţă, asemenea lui Zahhak, un tiran malefic din epopeea Şah-name – Cartea regilor, a poetului persan Firdousi.”

O poveste aproape halucinantă, cu scene uneori de o rară cruzime, spusă pe şapte voci, despre cum se poate supravieţui în vreme de război.

Ca şi autorul, unul dintre personaje, un fost funcţionar de la centrul raional al partidului comunist, ajuns şef de bandă cu mari puteri, aplecat, ca întreg neamul său tadjic spre imagini măreţe şi eroice, îl ia ca prototip în viaţă pe Zahhak, regele cu mâini de şarpe, tiran şi criminal, din poemul „Şah-name” al lui Firdousi. „Zuhurşo e îmbrăcat în uniformă de camuflaj, are pe umeri un şarpe uriaş. Ca şalul pe care şi-l înfăşoară afganii. Capul şarpelui se întinde, se uită înainte. Coada i se mişcă. Şarpele are pete cenuşii şi negre şi uniforma de camuflaj a lui Zuhurşo e tot neagră-cenuşie, cu pete. Şi ţi se pare că şarpele îi creşte din umeri. Stă Zuhurşo, se lăfăie aşa în faţa oamenilor. Are picioarele depărtate, capul e ridicat sus. Şarpele de pe umeri se mişcă….” „Zahhak e un tiran nedrept şi un asupritor. Fiul care şi-a ucis tatăl şi a pus mâna ilegal pe tronul şi regatul lui. Cel care încalcă legile; din umerii lui au crescut doi şerpi uriaşi, pe care îi hrănea cu creier omenesc. Şarpele pe care-l cară după el Zuhurşo îndeplineşte rolul uneia dintre reptile. (…) Probabil că Zuhurşo chiar asta dorea – nu doar să-i sperie pe oameni, şi să le insufle o groază extremă, mistică. Un curios caz pentru un psihanalist.”

Tradiţii de înmormântare şi de nuntă foarte bine prezentate, scene de viaţă cotidiană, univers patriarhal, fabulaţie, fabulaţie mitologică.

Acţiunea se petrece într-un mic centru raional, în Darvaz, în preajma unui defileu montan la graniţa cu Afganistanul, prezintă drama unei familii de ruşi ajunse într-o familie tadjică tradiţională în care dialogul nu se poate stabili.

La un moment dat, toată lumea are impresia că va fi înghiţită fără drept de apel de Răul adus de mercenarul Zahhok/ Zuhurşo, un însetat de putere şi de bani, care face orice pentru a-şi înrobi consătenii, pentru a-i transforma în sclavi pentru plantaţiile sale de mac ce ar trebui să-i aducă bunăstarea. Răul se răspândeşte pretutindeni.

„Războiul a izbucnit cam acum un an, la sfârşitul lui iulie nouăzeci şi doi. Chiar a izbucnit – clişeul, în ciuda banalităţii lui, redă exact viteza cu care s-au desfăşurat evenimentele. Războiul s-a copt în voie la mitingurile de mii de oameni şi deodată nebunia colectivă formată s-a revărsat într-o clipită din pieţele din Duşanbe şi a inundat văile Valhaş şi Ghissat. E grei de descris ce a început. Se luptau între ele unităţi ale unor lideri militari, distrugând în treacăt „compatrioţii” adversarului. Acţiunile militare semănau mai degrabă cu nişte epurări etnice, în ciuda faptului că şi puriicatorii, şi victimele făceau parte din aceeaşi etnie. (…) Au distrus kişlakuri întregi, au omorât oameni cu o inventivitate barbară – i-au fiert de vii, i-au tăiat în bucăţi, le străpungeau pieptul şi le turnau înăuntru kerosen de avioane…”

Romanul este plin de cuvinte greu de înţeles, dacă n-ar fi existat glosarul de la sfârşitul cărţii. ”Am preferat să păstrez cuvinte în original, declară traducătoarea, şi pentru culoarea locală, pentru a-i induce cititorului la tot pasul elementele unei alte realităţi, cum a făcut, de altfel şi scriitorul, pentru că majoritatea cuvintelor nu au intrat în limba rusă. Transformarea lor în note de subsol ar fi îngreunat lectura, pentru că nu ştiai la ce pagină fusese dată prima explicaţie a acelui cuvânt care te interesează. Ele fiind multe, nu pot fi reţinute uşor, şi pentru mine a fost o provocare, dar căutarea lor în paginile glosarului e mult mai potrivită.”

Vladimir Medvedev - "Zahhak". Editura Pandora M. Traducere din rusă, glosar şi note de Antoaneta Olteanu. 594 pag.