Ordinul privind „butonul roşu” din şcoli, semnat de ministrul Educaţiei
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a anunţat că a semnat ordinul referitor la mecanismul cunoscut sub numele de „butonul roşu”. Acesta permite raportarea anonimă a problemelor din mediul şcolar, cum ar fi violenţa, bullying-ul, consumul de droguri sau alte abateri de la regulamentele interne ale şcolilor.
„Astăzi am însemnat şi va apărea în Monitorul Oficial în următoarele zile ordinul legat de aşa-numitul «buton roşu», nu este practic un buton, dar este mecanismul în care putem semnaliza într-o manieră anonimă aspectele problematice din mediul şcolar, de la agresivitate, bullying până la consumul de droguri. Dar, am pus acolo orice alte comportamente care violează regulamentele care există la nivelul unităţii şcolare”, a declarat ministrul pe Facebook.
Daniel David a declarat că acest ordin are rolul de a oferi sprijin și protecție nu doar elevilor, ci și profesorilor și personalului administrativ care îşi desfăşoară activitatea în şcoli.
Acest demers vine ca o măsură suplimentară pentru a crea un climat sigur şi echilibrat în unităţile de învăţământ.