Preşedinţia cehă a Uniunii Europene, înşelată de un artist ceh (Galerie Foto)

Preşedinţia cehă a UE a fost înşelată de un artist din Praga, care a realizat singur o operă monumentală, comandată unui număr de 27 de artişti europeni, cu teme atât de provocatoare încât Bulgaria a depus un protest oficial imediat după inaugurarea lucrării, la Bruxelles.

325 afișări
Imaginea articolului Preşedinţia cehă a Uniunii Europene, înşelată de un artist ceh (Galerie Foto)

România este reprezentată ca un imens parc de distracţii numit Dracula Land (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Expoziţia ce poartă titlul "Entropa" este prezentată în catalogul oficial cu descrierea: "Europa văzută de artiştii celor 27 de state membre UE".

Expoziţia este, însă, opera unui singur artist, cehul David Cerny, care a inventat un grup de artişti fictivi, cu nume şi biografii false.

"Hiperbola grotescă şi mistificarea fac parte dintre atributele culturii cehe, iar crearea falselor identităţi reprezintă una dintre strategiile artei contemporane", a declarat Cerny.

"Ştiam că adevărul va fi descoperit, dar voiam să ştiu dacă Europa este capabilă să râdă de ea însăşi", a declarat artistul, care şi-a cerut scuze faţă de oficialii cehi, "pentru faptul că i-a păcălit".

După ce a fost demascată această înşelăciune, vicepremierul ceh Alexandr Vondra, aflat în fruntea Ministerului pentru afaceri europene, a declarat că "este în stare de şoc".

"Sunt surprins în mod neplăcut să aflu că toate operele au fost create de David Cerny şi nu de cei 27 de artişti din cele 27 de state membre", a declarat Vondra, care ar fi trebuit să prezideze, joi, ceremonia de inaugurare oficială a expoziţiei, care este prezentată sub forma unui puzzle gigantic.

Bulgaria a cerut oficial, marţi, ca opera care prezintă teritoriul ei să fie retrasă înainte de inaugurare.

GALERIE FOTO

În puzzle-ul suspendat în imensul hol al sediului Consiliului European, teritoriul Bulgariei este acoperit cu bideuri turceşti, cel al Franţei este traversat de o banderolă pe care apare scris cuvântul "grevă", cel al Germaniei este traversat de tronsoane de autostrăzi poziţionate în formă de svastică, iar cel al Danemarcei imită, din piese de lego, caricatura lui Mahomed, care a provocat mare indignare în rândul comunităţii musulmane la sfârşitul anului 2005.

România este reprezentată ca un imens parc de distracţii numit Dracula Land. Lucrarea este însoţită de textul "Ne aflăm la periferia fără capăt, un loc de unde artiştii pleacă la expoziţii europene cu autocarul. Suntem o ţară prea săracă pentru a ne susţine propria cultură, însă prea bogată pentru a beneficia, aşa cum e cazul ţărilor în curs de dezvoltare, de sprijinul ţărilor dezvoltate. Suntem cei care ştiu să lucreze cu un buget zero, suntem campionii reducerilor, ai publicităţii care induce în eroare şi ai improvizaţiei. Abia în ultimii ani ne-am dat seama că promovarea acestui stat este singura salvare, o caracteristică ce ne face, cel puţin, un pic interesanţi în ochii celorlalţi".

În aceeaşi expoziţie, Luxemburgul este "de vânzare", harta Spaniei este acoperită de fundaţiile de beton ale construcţiilor abandonate, iar Marea Britanie, recunoscută pentru euroscepticismul ei, îşi vede locul ei în expoziţie strălucind prin... absenţă.

Luni, în timpul instalării pieselor de artă în holul sediului Consiliului European, Jan Vytopil, responsabil cultural din partea preşedinţiei cehe a UE, a declarat că este extrem de bucuros, deoarece "este pentru prima oară când debutul unei preşedinţii la cârma UE provoacă atâtea dezbateri".

La debutul fiecărei preşedinţii UE, o operă de artă este expusă în holul Consiliului European, sediul în care au loc summiturile europene şi consiliile miniştrilor europeni.

Ideea iniţială a Cehiei fusese să ilustreze deviza mandatului său, "O Europă fără bariere", după cum susţine site-ul oficial al preşedinţiei cehe.

Însă în prezent se ştie că artista bulgară Elene Jelebova, care a descris modul de prezentare a Bulgariei ca pe un "gest punk", creat cu scopul "de a enerva mulţi oameni", este rodul imaginaţiei, la fel ca italianul Francesco Zampedroni - artistul care a reprezentat Italia sub forma unui teren de fotbal gigantic, în care fiecare jucător ţine o minge de fotbal în faţa organului său sexual.

David Cerny, în vârstă de 41 de ani, şi-a construit o reputaţie internaţională prin operele lui provocatoare: în 1991, Moscova a protestat pe cale diplomatică din cauza unui tanc sovietic pe care artistul îl vopsise în roz pentru a celebra eliberarea oraşului Praga, în 1945.

Expoziţia "Entropa" urma să fie deschisă până pe 30 iunie.

Citeşte şi:

România - Dracula Land, într-o expoziţie despre ideile preconcepute

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici