ANAF a descoperit un prejudiciu de peste 13 milioane de lei în domeniul imobiliar la Iaşi
În cadrul controlului făcut, inspectorii ANAF au constatat că firma, care a construit și vândut opt blocuri de apartamente, a utilizat un mecanism repetitiv și constant de înregistrări contabile nereale, pentru a amâna evidențierea în contabilitate a veniturilor impozabile obținute din vânzări.
„Scopul acestor practici a fost disimularea situației reale și evitarea achitării obligațiilor
fiscale aferente, inclusiv a impozitului pe profit”, transmite ANAF.
Inspectorii arată că apartamentele fuseseră predate cumpărătorilor pe baza unor procese-verbale, iar aceștia utilizau efectiv imobilele și achitau direct dezvoltatorului contravaloarea utilităților.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat se ridică la 10,8 milioane de lei.
De asemenea, după verificarea veniturilor persoanei fizice care deține și controlează societatea, inspectorii ANAF au constatat că aceasta a realizat venituri din vânzarea de terenuri și apartamente în nume personal, fără a declara integral sumele obținute.
Ca urmare, a fost stabilit un prejudiciu suplimentar adus bugetului de stat, în valoare de 2,28 milioane de lei.
ANAF anunță că va dispune măsurile legale care se impun, inclusiv sesizarea organelor de urmărire penală.