ASF, prima reacție după apariția proiectului Guvernului, care vrea să taie salarii, indemnizații și grilele de personal la trei autorități naționale

Publicat: 22 08. 2025, 13:04
Sursa foto: ASF

ASF își exprimă îngrijorarea față de eventualele măsuri ce ar putea să deprecieze actul de supraveghere a piețelor financiare non-bancare, subliniind importanța rolulului și a funcționarării ASF, au transmis, vineri, reprezentanții instituției, printr-un comunicat de presă.

Este vorba de măsurile propuse în Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și unele măsuri pentru eficientizarea activității unor autorități administrativ autonome, care a declanșat o serie de discuții în spațiul public la începutul acestei săptămâni, după ce a fost publicat în transparență decizională pe platforma Secretariatului General al Guvernului (SGG), pe 14 august.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, și contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, ASF este o autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanțată, care își exercită atribuțiile potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.).

Scădere de 30% a tuturor salariilor și/sau indemnizațiilor

Proiectul criticat de ASF vizează „măsuri pentru eficientizarea activității”, mai exact tăierea posturilor și salariilor din trei autorități naționale, respectiv Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și  Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM)

Astfel, conducerile executive ale ANRE, ASF și ANCOM trebuie, până la data de 30 septembrie 2025, să prezinte în ședința de Guvern o nouă organigramă care să prevadă o scădere de 10% a posturilor de specialitate și o scădere de 30% a posturilor din serviciile suport așa cum erau acestea conținute în organigramele și statele de funcții valabile la 1 ianuarie 2025.

Mai mult, până la data de 30 septembrie 2025 conducerile executive vor prezenta în ședința de Guvern o grilă de salarizare care să prevadă o scădere de 30% a tuturor salariilor și/sau indemnizațiilor personalului cuprins în statele de funcțiuni la data de 1 iulie 2025.

Pentru membrii Comitetului de Reglementare ai ANRE, pentru membrii Consiliului ASF, președintele și vicepreședinții ANCOM, nivelul salariului/ remunerației/ indemnizației, după caz, se va reduce cu 30% față de nivelul înregistrat în luna iulie 2025.

Drepturile salariale sau declarațiile de avere ale actualei conduceri a ASF, respectiv președintele Alexandru Petrescu, în funcție din decembrie 2023, nu au fost publicate pe site-ul instituției. Din informațiile obținute de la ASF, actualul președinte încasează lunar doar o indemnizație netă de 61.089 de lei conform contractului de mandat, fără alte prime și bonusuri.

Potrivit proiectului, noile organigrame, state de funcții și niveluri de salarizare stabilite conform acestor prevederi vor intra în vigoare începând cu data la care vor intra în vigoare noile organigrame dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2026.

Măsurile propuse „au potențialul de a induce riscuri sistemice”

Potrivit autorității, măsurile de restructurare a ASF sunt impuse în contextul efortului Guvernului României de reducere a deficitului bugetar, fără însă ca acestea să aibă ca rezultat îmbunătățirea indicatorilor macro-economici, iar argumentul principal este că ASF nu utilizează resurse financiare de la bugetul de stat.

Mai mult de atât, arată oficialii instituției, ASF este un contributor net la buget, virând contribuții în valoare de 53,5 milioane de lei, în 2024, și estimând o contribuție totală de până la 85 de milioane de lei, în 2025, în baza obligației de a plăti 33% din veniturile curente.

„Aceste măsuri propuse au potențialul de a induce riscuri sistemice în îndeplinirea funcțiilor fundamentale ale Autorității, respectiv reglementare, autorizare, supraveghere și control asupra pieței financiare non-bancare din România și alinierii acesteia la standardele europene în domeniu. În prezent, piețele financiare non-bancare (asigurări, piață de capital, pensii private), atât la nivel european, cât și în România, funcționează într-un context de o complexitate și interdependență fără precedent, ceea ce impune o supraveghere integrată, cu caracter permanent și independent”, precizează oficialii autorității.

Propunerile din proiect vin și în contextul în care cadrul normativ european s-a extins substanțial și continuu, inclusiv în domenii precum reziliența operațională digitală, sustenabilitate, inteligență artificială și active digitale, care obligă autoritățile naționale de supraveghere să își suplimenteze resursele și expertiza necesare pentru a implementa noile reguli și pentru a monitoriza corespunzător conformarea cu acestea.

Este vorba de regulamentele europene MiCA – primul cadru legislativ european dedicat reglementării criptomonedelor, DORA – care vizează întărirea rezilienței operaționale digitale a entităților financiare sau AI Act – prima lege care reglementează utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale.

Astfel, imperativul strict cantitativ de  reducere  a resurselor umane din ASF va afecta, în mod inevitabil și imediat, capacitatea Autorității de a asigura stabilitatea sistemului financiar non-bancar, în condițiile în care majoritatea covârșitoare a profilurilor de expertiză din ASF sunt în specialitatea domeniului gestionat și nu de tip suport, în accepțiunea lui clasică, această structurare fiind caracteristică instituțiilor de reglementare și supraveghere financiară din statele membre UE – bănci naționale, autorități naționale de supraveghere.

„Mai mult, reducerile salariale substanțiale preconizate ar afecta cu precădere corpul de specialiști, adică exact acea categorie profesională care a acumulat de-a lungul anilor o expertiză indispensabilă pentru a gestiona piețe financiare de o complexitate aparte. Această expertiză, rezultat al unei formări îndelungate, constituie baza instituției în îndeplinirea atribuțiilor sale în raport cu piața financiară non-bancară”, arată ASF.

Și-a redus deja numărul de posturi

Oficialii ASF subliniază că aceste măsuri administrative de restructurare, propuse în proiectul legii, vor conduce la deteriorarea funcționării structurilor interne esențiale, punând în pericol îndeplinirea mandatului legal și a obligațiilor asumate în temeiul legislației Uniunii Europene, inclusiv a celor privind protecția investitorilor și combaterea și prevenirea spălării banilor.

Preocupările ASF au fost clar exprimate și de către autoritățile din cadrul Sistemului European de Supraveghere Financiară, într-o poziție comună adresată Ministerului de Finanțe din România, în luna iulie 2025, ca reacție la inițiativa Guvernului României de restructurare a ASF, explică oficialii autorității.

Astfel, prin intervenția lor, autoritățile europene au insistat pe importanța asigurării  independenței ASF și a resurselor financiare aliniate nevoilor operaționale și cirmcumstanțelor  pieței, aspecte ce fac obiectul evaluării constante a acestor instituții europene.

„ASF își păstrează angajamentul ferm față de principiile bunei guvernanțe și va continua, în 2025, procesul început în 2024 de eficientizare și de consolidare instituțională. Această inițiativă s-a reflectat deja în reducerea numărului total de posturi la 493, față de 535 în 2023, nivel comparabil cu cel din urmă cu un deceniu, precum și în diminuarea veniturilor individuale ale personalului Autorității cu aproximativ 20% în anul 2024”, potrivit instituției.

În plus, ASF precizează că  a demarat implementarea unui amplu proces de digitalizare instituțională, finanțat din fonduri europene, care va îmbunătăți semnificativ activitatea ASF la nivelul tuturor palierelor de acțiune.

„ASF își reafirmă angajamentul pentru exercitarea unei supravegheri profesioniste, independente și în acord cu standardele europene, sens în care a înaintat propuneri de amendamente la proiectul de lege privind restructurarea instituției, cu scopul de a consolida optimizarea organizațională demarată încă din anul 2024. Acest demers urmărește să asigure menținerea capacității operaționale și instituționale necesare exercitării corespunzătoare a atribuțiilor legale, inclusiv a noilor responsabilități care vor rezulta din dezvoltarea cadrului de reglementare european în domeniu”, au conchis oficialii autorității.