BCE nu mai reduce dobânzile. Din 2026 ar putea chiar să le crească
După un an de scăderi succesive, dobânda Băncii Centrale Europene se stabilizează la 2%, punând pauză unui ciclu care a început de la 4%.
Oficialii spun că inflația este sub control, iar economia zonei euro rămâne solidă: „Inflația se află în jurul țintei de 2% pe termen mediu, iar evaluarea noastră rămâne, în mare, neschimbată”, a transmis BCE joi, într-un comunicat citat de Bloomberg.
Piața anticipează majorări din iunie 2026
Potrivit unui sondaj realizat de sursa citată chiar la începutul lunii septembrie, majoritatea economiștilor nu se mai așteaptă la noi reduceri în 2025, ba chiar anticipează primele creșteri de dobândă începând cu iunie 2026.
„Până la finalul lui 2026, rata dobânzii ar putea urca la 2,5%”, arată previziunile medii ale analiștilor intervievați.
BCE rămâne divizată în privința riscurilor
Inflația în zona euro este estimată la 1,7% în 2026 și 1,9% în 2027, potrivit noilor prognoze BCE, publicate în septembrie. Economia dă semne de revenire, iar industria pare să iasă treptat din criza prelungită.
În rândul oficialilor de la Frankfurt, unde-și are sediul banca europeană, părerile sunt departe de a fi unitare.
Unii oficiali, precum Isabel Schnabel – membru în boardul executiv al BCE, avertizează asupra riscurilor de revenire a inflației din cauza cheltuielilor în creștere pentru apărare și a tensiunilor comerciale.
Alții, ca guvernatorul lituanian Gediminas Šimkus, se tem de o inflație prea scăzută, pe fondul unei monede euro mai puternice.
În paralel, și Rezerva Federală din SUA se pregătește să reducă dobânzile pentru prima dată din decembrie 2023, după ce datele recente au arătat o slăbire a pieței muncii americane.