BNR: Plafonarea adaosului comercial pentru alimente a avut o mare contribuţie la reducerea inflaţiei

Pâinea albă, laptele de vacă, tele­meaua, uleiul de floarea-soarelui, carnea sau legumele, produse al căror adaos comercial a fost plafonat din august 2023, au contribuit mult la reducerea inflaţiei în ultimul trimestru din 2023, arată raportul asupra inflaţiei realizat de BNR.

122 afișări
Imaginea articolului BNR: Plafonarea adaosului comercial pentru alimente a avut o mare contribuţie la reducerea inflaţiei

„Rata anuală a inflaţiei şi-a accelerat traiectoria descendentă în ultimul trimestru al anului 2023, ajungând la 6,6% în luna decembrie (...), influenţe favorabile fiind asociate în special preţurilor carburanţilor şi celor ale bunurilor alimentare. De altfel, aportul decisiv la dezinflaţia din trimestrul patru a aparţinut acestora din urmă, ca rezultat al unui cumul de factori: menţinerea cotaţiilor materiilor prime de profil pe o pantă descendentă, recolta abundentă de pe plan intern şi internaţional, prelungirea şi extinderea listei produselor alimentare esenţiale vizate de măsura de plafonare a adaosului comercial“, se arată în raportul BNR.

Mărfurile alimentare erau mai scumpe în decembrie 2023 cu doar 5% faţă de acceaşi lună a anului precedent, dar făina, mălaiul şi uleiul s-au ieftinit cu 25% faţă de acum un an, conform datelor de la INS. Menţinerea sau chiar scăderea preţului mărfurilor alimentare vine după ce începând din 2021 acestea au crescut necontrolat, iar în decembrie 2022 se vedea o creştere statistică de peste 20% faţă de finalul anului 2021 şi autorităţile au intervenit prin plafonarea adaosului comercial pentru produse alimentare de bază.

De la 1 august 2023 a intrat în vigoare o ordonanţă de urgenţă privind plafonarea adaosurilor comerciale la produsele de bază pentru o perioadă de trei luni, cu 14 grupe de produse alimentare.

Apoi, în octombrie, Guvernul a prelungit plafonarea şi a adăugat alte produse alimentare în listă, care a ajuns astfel la 21 de produse. De asemenea, în luna ianuarie a acestui an, premierul Marcel Ciolacu a anunţat, extinderea plafonării adaosurilor comerciale cu două luni.

Prelungirea măsurii de plafonare a adaosului comercial pentru produse alimentare de bază, alături de extinderea listei produselor vizate, în octombrie, şi introducerea unei limite pentru adaosul comercial aferent unor importuri care nu sunt procesate suplimentar în România au fost determinanţii dezinflaţiei în T4 2023, se mai arată în raportul BNR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici