Bogdan Ivan, după ședința Comandamentul Energetic Național: „Am eliminat orice risc pentru oameni și industrie”. Măsurile luate pentru suplinirea producției oprite la Brazi
Ministrul Energiei a dat asigurări, miercuri, că sistemul energetic a fost stabilizat după oprirea centralei de la Brazi, operată de OMV Petrom și care, cu o putere instalată de 860 MW, are o pondere de aproximativ 10% din producția națională de energie electrică.
„Am stabilizat rapid Sistemul Energetic Național și am eliminat orice risc pentru oameni și industrie! Am acoperit integral suspendarea temporară de producție de la CECC Brazi, prin mecanisme de piață”, a transmis demnitarul, printr-o postare pe contul de Facebook, după derularea ședinței Comandamentului Energetic Național.
Bogdan Ivan nu a putut participa fizic la ședință, fiind parte din delegația condusă de premierul Ilie Bolojan la Viena.
Potrivit ministrului, împreună cu operatorii, a s-a analizat producția și s-a decis să fie folosite capacitățile disponibile de la CE Oltenia și Hidroelectrica, iar grupul de la CET Paroșeni este pregătit să pornească.
Astfel, a transmis Bogdan Ivan, s-a stabilit repunerea în producție a Grupului 6 Rovinari. Conectarea la SEN va avea loc miercuri, în jurul orei 18:00.
De asemenea, au fost verificate stocurile de cărbune, de peste 553 mii tone la CE Oltenia, și s-a confirmat cu Hidroelectrica nivelul rezervelor: peste 71% în acumulările naționale, o valoare foarte bună pentru această perioadă.
Toate instalațiile rafinăriei Petrobrazi funcționează în regim normal
„Am convocat astăzi Comandamentul Energetic Național pentru coordonarea tuturor acestor măsuri. Am coordonat intervenția echipelor din teren pentru a asigura debitul necesar de apă către Rafinăria Petrobrazi. Toate instalațiile rafinăriei funcționează în regim normal. Astăzi, avem 94 l/s asigurați pentru Petrobrazi (necesarul este de 61 l/s) și un bypass suplimentar, finalizat și funcțional, pe care l-am cerut pentru orice eventualitate”, a transmis ministrul.
Bogdan Ivan spune că a analizat prognozele și nu avem fenomene meteo care să conducă la creșterea consumului în această perioadă și, după ce a urmărit atent toate evoluțiile din sistem, a luat măsurile necesare pentru a menține echilibrul și siguranța funcționării.
„Centrala Brazi va fi repornită programat! Am discutat cu operatorul centralei, cu autoritățile locale și cu Apele Române, iar centrala electrică Brazi va fi repornită imediat ce debitul de apă, necesar răcirii, revine în parametrii de siguranță. Am luat toate aceste măsuri în ultimele 24 de ore, tocmai pentru a menține siguranța energetică a țării. Sistemul Energetic Național este stabil, echilibrat și pregătit pentru orice scenariu. Lucrez împreună cu echipele din teren pentru ca România să rămână în siguranță!”, a conchis ministrul.
România avea, la ora 17:57, un consum de 8.188 MW și o producție de 7.216 MW, ceea ce înseamnă că diferența de 972 MW provenea din import.
Principalele surse, potrivit datelor în timp real ale Transelectrica, erau, la ora menționată:
- cărbune: 826 MW
- hidrocarburi: 934 MW
- hidro: 3.069 MW
- nuclear: 1.320 MW
- eolian: 956 MW
- fotovoltaic: 6 MW
- biomasă: 71 MW
- instalații de stocare: 42 MW