Ce mașini vor putea cumpăra românii prin programul Rabla. Anunțul ministrei Mediului, Diana Buzoianu
Diana Buzioanu a fost întrebată joi când ar putea începe înscrierile pentru Rabla.
„Deci noi avem un termen de minim 10 zile de când punem ordinul în dezbatere. Așteptăm și un răspuns, o să trimitem astăzi o întrebare și am primit răspunsul de la Consiliul Concurenței, o să trimitem astăzi o întrebare și către MEDAT. După ce primim aceste răspunsuri, și noi sperăm să fie vorba de câteva zile în care să primim răspunsul, vom putea să punem în transparență ordinul. Ordinul va sta în transparență 10 zile și apoi se intră pe exact calendarul care a fost aplicat la Rabla și în anii anteriori”, a spus Diana Buzoianu.
Ministra Mediului a vorbit despre modificările propuse în ceea ce privește mașinile care pot fi cumpărate. Ea a fost întrebată dacă românii ar putea să cumpere cu aceste vouchere doar mașini fabricate în Uniunea Europeană sau în Maroc, Turcia, Marea Britanie.
„Propunerea pe care o propunem către ministere, să vedem dacă este o propunere cu care celelalte ministere sunt de acord, este să avem mașini fabricate sau asamblate în Europa sau în statele care au convenții pe zona de Marea Mediterană. Deci practic, și UK, că UK are altă prevedere, alte tratate semnate la nivel de UE”, a spus Buzoianu.
Programul pentru persoane juridice, suspendat
Ea anunță o limitare în ceea ce privește achizionarea motocicletelor și mopedelor, cel mai probabil la 10% din buget.
Diana Buzoianu a anunțat și o modificare în ceea ce privește programul Rabla pentru UAT-uri.
„Anul trecut a fost lansat programul care avea vouchere pentru 25 de mașini pentru instituții publice. Am deschis proiectul acesta în limita a maxim 8 mașini pentru anumite categorii de instituții. Am scăzut la 5 sau la 6 mașini pe instituție”, a explicat Buzoianu.
Ministra a spus că programul Rabla pentru persoane juridice este suspendat și că va fi reluat „în momentul în care vom identifica bugetul necesar”.