Cel mai aglomerat aeroport din lume se va închide pentru totdeauna. De ce a fost luată decizia

Publicat: 25 05. 2026, 15:43

Cel mai aglomerat aeroport internațional din lume se va închide pentru totdeauna, potrivit Express. Aeroportul Internațional Dubai (DXB) își va închide definitiv porțile în 2035. Toate operațiunile vor fi transferate la Aeroportul Internațional Al Maktoum (DWC).

În prezent, la DWC se face o investiție uriașă de peste 30 de miliarde de euro, acesta urmând să devină cel mai mare hub aerian din lume. Companiile din Dubai, Emirates și flydubai, își vor muta și ele sediul și activitățile la noul aeroport.

Noul aeroport va fi uriaș

După finalizarea lucrărilor, aeroportul Al Maktoum din Dubai va avea o capacitate anuală de până la 260 de milioane de pasageri. Extinderea Aeroportului Internațional Al Maktoum (DWC) include cinci piste paralele și până la 400 de porți de aterizare pentru aeronave.

În cadrul investiției vor fi amplasate „o nouă eră de sisteme aeroportuare inteligente și facilități centrate pe pasageri, care să ducă călătorii către destinații din întreaga lume în cel mai impresionant și confortabil mod posibil”, anunță Dubai Aviation Engineering Projects (DAEP), dezvoltatorul de infrastructură pentru sectorul aviatic din Dubai.

De ce se închide actualul aeroport

Decizia de a închide actualul aeroport a fost luată deoarece nu se justifică din punct de vedere economic existența a două unități uriașe în aceeași zonă. De asemenea, decizia a fost luată deoarece aeroportul actual se află între două autostrăzi importante și nu poate fi extins.

Activitățile ar trebui să fie mutate la DWC în jurul anului 2032. Totși există scenarii pesimiste conform cărora mutarea tuturor activităților nu se va putea termina în următoarele decenii.