Cel mai mare aeroport din lume va avea roboți și transport subteran. Pasagerii nu vor căra bagaje și nu vor sta la cozi
Cel mai mare aeroport din lume ar trebui să fie gata în anul 2032, la capătul unei investiții de peste 27 de miliarde de euro, potrivit Express.
Aeroportul Internațional Al Maktoum din Dubai trece printr-un amplu proces de extindere și modernizare astfel încât să poată prelua pasagerii de pe Aeroportul Internațional Dubai care se va închide în 2035.
Noul aeroport ar trebuie să primească 260 de milioane de pasageri în fiecare an. Acesta nu va fi doar cel mai mare, dar și cel mai modern aeroport din lume, cu personal robotizat și „fără cozi” pentru pasageri.
Cel mai mare aeroport cu cele mai moderne sisteme
Proiectul a fost gândit astfel încât călătoria să fie cât mai ușoară posibil. De exemplu, în interior nu vor fi cozi deoarece bagajele vor fi lăsate înainte ca pasagerii să ajungă la terminal. Practic, vor fi eliminate cele mai multe proceduri de securitate și vamale, iar în interior nu vor fi oameni care cară bagaje.
O altă modalitate prin care viața clienților în aeroport va fi îmbunătățită este prin intermediul unui „sistem integrat subteran automat de transport persoane”, care elimină necesitatea de a merge pe jos dintr-o parte în alta a imensului aeroport. Sistemul va include un tren cu mai multe linii și cu 14 stații.
De asemenea, colectarea bagajelor va fi un proces rapid, deoarece noul sistem va putea procesa zeci de mii de bagaje în mai puțin de 60 de minute. În plus, bagajele vor fi disponibile în câteva minute după debarcare.
Cel mai mare aeroport din lume va avea roboți
Toate îmbunătățirile vor fi posibile datorită sistemelor automate de călătorie, controlului de securitate bazat pe inteligență artificială și a personalului robotizat. Roboții vor îndeplini sarcini precum manipularea bagajelor și serviciile pentru clienți.
Extinderea aeroportului mai include cinci piste paralele și până la 400 de porți de aterizare pentru aeronave.