China ajută Rusia şi Iranul să facă faţă sancţiunilor occidentale. Beijingul a creat o piaţă alternativă pentru petrol pentru „flotelor fantomă” ale celor două ţări

  • China a ajutat Rusia şi Iranul să evite sancţiunile occidentale asupra exporturilor de petrol, potrivit unui comunicat emis de Consiliul Atlantic.
  • Cele două naţiuni îşi vând petrolul la rafinăriile din China, direcţionând fonduri către băncile chineze locale.
  • Analiştii spun că China ajută Rusia exclusiv pentru a-şi proteja interesele.
10401 afișări
Imaginea articolului China ajută Rusia şi Iranul să facă faţă sancţiunilor occidentale. Beijingul a creat o piaţă alternativă pentru petrol pentru „flotelor fantomă” ale celor două ţări

China ajută Rusia şi Iranul să facă faţă sancţiunilor occidentale. Beijingul a creat o piaţă alternativă pentru petrol pentru „flotelor fantomă” ale celor două ţări

Felul în care Rusia şi Iranul au făcut faţă sancţiunilor occidentale asupra exporturilor de petrol se datorează în mare parte contribuţiei Chinei, a scris Consiliul Atlantic într-un nou raport, scrie Business Insider, citat de Aleph News.

Pe măsură ce Rusia şi Iranul se confruntă cu sancţiuni occidentale în creştere, Beijingul a creat o piaţă alternativă pentru petrolul lor restricţionat. Piaţa, care tranzacţionează în renminbi chinezeşti, deschide uşa „flotelor fantomă” încărcate cu petrol, care fentează regulile maritime internaţionale prin manevre secrete, a spus Consiliul Atlantic.

„Veniturile din petrol exportat în China susţin economia Iranului şi a Rusiei şi subminează sancţiunile occidentale”, au scris Kimberly Donovan şi Maia Nikoladze, doi analişti, în raport.

„Între timp, utilizarea valutei şi a sistemelor de plată chinezeşti în această piaţă restricţionează accesul jurisdicţiilor occidentale la datele tranzacţiilor financiare şi slăbeşte eforturile lor de impunere a sancţiunilor”.

Pentru a evita detectarea, petrolierele flotei iraniene navighează adesea fără transpondere şi se prezintă ca petrol malaiezian sau din Orientul Mijlociu.

Cumpărătorii sunt de asemenea denumiţi „ceainice”, referindu-se la rafinăriile mici, independente din China. Acestea au acceptat clandestin 90% din exporturile totale de petrol ale Iranului, în timp ce rafinăriile de stat chineze au evitat Iranul din cauza temerilor de sancţiuni, a spus think tank-ul.

„Se crede că „ceainicele” plătesc Iranul în yuan chinezesc folosind instituţii financiare mai mici din SUA, cum ar fi Banca Kunlun. Această strategie permite Chinei să evite expunerea marilor sale bănci internaţionale la riscul sancţiunilor financiare americane”, se menţionează în raport, adăugând că Iranul poate cheltui bani pe bunuri chinezeşti sau să îşi depoziteze numerarul într-o bancă chineză.

Consiliul Atlantic a mai spus că Rusia acţionează similar Iranului. „Flota sa fantomă” navighează către a doua cea mai mare economie a lumii în timp ce importă tehnologie. Tranzacţionarea în yuani chinezeşti a Moscovei a crescut şi ea după ce G7 a pus în aplicare plafonul preţului de export al petrolului.

Totuşi, analiştii au subliniat că ajutorul Chinei pentru Rusia se manifestă doar în limitele protejării propriilor interese, după cum reiese din acţiunile a trei din patru bănci chineze care au oprit plăţile de la firme ruseşti sancţionate, după ce SUA au introdus noi sancţiuni secundare în decembrie 2023.

„Deşi sancţiunile secundare nu au vizat direct plăţile de petrol din China, acest lucru arată că, dacă Occidentul ar ameninţa cu sancţiuni împotriva marilor companii chineze pentru importul de petrol rusesc peste plafonul de preţ, cel mai probabil, Beijingul s-ar conforma”, au adăugat analiştii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici