COMENTARIU Mai spuneţi încă o dată, câţi refugiaţi urmează să primim?

Europarlamentarul Laurenţiu Rebega anunţă că România trebuie să primească 73.000 de refugiaţi, fiindcă altfel va trebui să plătească 250.000 de euro pentru fiecare refugiat neprimit.

2550 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Mai spuneţi încă o dată, câţi refugiaţi urmează să primim?

COMENTARIU Mai spuneţi încă o dată, câţi refugiaţi urmează să primim?

Fostul deputat Ninel Peia susţine că un milion de refugiaţi ar urma să vină aici ca să ocupe locul celor patru milioane de români plecaţi la muncă în străinătate. La Brno, unde s-au reunit reprezentanţii partidelor naţionaliste din nouă ţări UE, Noua Dreaptă a proclamat că "de aici, din estul Europei, pornim Reconquista", adică recâştigarea terenului pierdut în faţa planurilor lui Soros de transformare a europenilor într-o populaţie multirasială.

Cele de mai sus probabil au darul de a stârni indignare– pentru unii, indignarea că vin refugiaţii, pentru alţii, indignarea că există opoziţie faţă de venirea lor.

Pentru ambele părţi, această indignare e plăcută şi folositoare: unii se bucură că aşa sperie poporul şi atrag voturi promiţând că îl vor apăra ei, ceilalţi se bucură că au încă un motiv de diferenţiere şi de dispreţ faţă de masa de români speriaţi, troglodiţi etc. Dacă există însă cineva interesat cu adevărat ca această temă să fie abordată raţional în România, ar trebui să facă orice efort să combată această indignare, nu să se delecteze pe seama ei, fiindcă orice câştig pe termen scurt pe care l-ar putea ea aduce cuiva se răzbună pe termen lung prin pierderi pentru toată lumea.

Până la cele trei ştiri de mai sus, repede taxabile cu clişeele cunoscute (extremişti, legionari, propagandă rusească) a mai fost, la sfârşitul lui octombrie, o emisiune la televiziunea naţională unde a fost invitat Codru Vrabie, reprezentant al ONG-ului Funky Citizens.

El s-a referit la o cercetare a sa mai veche, invocând un studiu din 2015 al unui institut economic german (DIW) care estima că o cotă logică pentru România ar fi de cca 35.000 de refugiaţi, pentru ca statul român să poată începe să obţină avantaje din găzduirea lor, precum şi la un studiu tot din 2015 comandat de guvernul bulgar, din care reieşea că investiţia în imigranţi costă mult în primii 2-3 ani, dar că din al optulea an începe să treacă pe profit. Vrabie spunea că din calculele sale de la acea vreme, cifra cea mai potrivită pentru România ar fi fost de 350.000 de refugiaţi, prin raportare la deficitul de 3,5 milioane de cetăţeni (români plecaţi în străinătate) şi la deficitul de 1,5 milioane de oameni de pe piaţa muncii. Mai spunea Vrabie că refugiaţii ar putea fi găzduiţi în casele românilor plecaţi la muncă în străinătate.

Imediat, site-urile naţionaliste au sărit să denunţe "colonizarea României", mediul online s-a umplut de înjurături, iar o altă televiziune a exploatat masiv subiectul, cu accent previzibil pe asocierile posibile între Funky Citizens şi Soros şi pe un articol din 2016 al aceluiaşi Vrabie unde era avansată chiar cifra de un milion de refugiaţi, "ca să ne reparăm economia".

Pe pagina sa de Facebook, Vrabie a explicat căel de fapt şi-ar fi dorit ca statul român să fie aşa de bogat încât să poată susţine un asemenea influx de refugiaţi, iar în privinţa găzduirii refugiaţilor în casele românilor plecaţi în străinătate a precizat că "există un program prin care organizaţiile care se ocupă de asistenţă pentru refugiaţi/migranţi pot plăti chiria, în locul acestora, către proprietarii de drept, indiferent unde au plecat şi când". Alte discuţii sau explicaţii însă n-au mai apărut nicăieri, Vrabie a postat nişte clipuri muzicale cu mulţumiri pentru mesajele de susţinere şi cu ironii la adresa cârtitorilor, iar susţinătorii, tot lume bună din ONG-uri, i-au dat like-uri şi s-au amuzat pe seama furtunii stârnite de toată povestea.

Această abordare elitistă, în care câţiva cetăţeni se comportă ca un grup de iniţiaţi neînţeleşi de un public prea prost pentru ei, nu e specifică nici României, nici ONG-urilor preocupate de refugiaţi, însă e cu atât mai nepotrivită într-o societate ca a noastră, care nu e încă organizată aşa de drastic în funcţie de falii ideologice între "conservatori" şi "progresişti" cum sunt societăţile vestice.

Că e aşa o dovedeşte faptul că în mai toate reportajele unde e vorba de refugiaţi concreţi (nu de cifre abstracte) apar figuri de români obişnuiţi care îşi exprimă simpatia sau mila faţă de refugiaţii pe care au apucat să-i cunoască. Cât mai există însă acest mediu permeabil e bine însă ca oamenii să fie respectaţi şi temerile lor să nu fie ignorate ori ridiculizate, iar cea mai simplă formă de respect este transparenţa maximă, oferirea accesului cât mai liber şi mai complet la informaţie, singura care poate să răspundă corect campaniilor de genul "planul secret pentru România" sau "ce ne pregăteşte oculta".

Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu a anunţat în august că România a avansat o ofertă de a primi 1.942 de refugiaţi din Grecia şi Italia, în condiţiile în care au fost primiţideja în jur de 700 de refugiaţi. Meleşcanu a precizat că statul român a respins ideea impunerii de către UE a unor cote fixe de refugiaţi, dar îşi manifestă solidaritatea cu eforturile UE, inclusiv prin participarea la operaţiunile din Marea Mediterană pentru salvarea migranţilor ori prin asistenţa umanitară acordată anul acesta în beneficiul refugiaţilor din Siria, în valoare de 5,3 mil. euro.

La rândul său, MAI a anunţat în octombrie că lansează spre dezbatere publică un proiect deHG pentru aprobarea relocării în România în 2018 a 40 de refugiaţi aflaţi provizoriu în Turcia.

Nu se cunoaşte însă dacă statul român are vreo poziţie faţă de preconizatele modificări ale politicii UE, ţinând cont de planul aprobat în Parlamentul European la jumătatea lunii noiembrie de a propune restructurarea sistemului actual de primire şi acordare de azil, astfel încât statele de frontieră (Italia, Grecia) să nu mai fie singurele responsabile de soarta refugiaţilor care ajung la graniţele UE, ci responsabilitatea să fie împărţită între toate statele UE, cu un sistem nou de repartizare automată a migranţilor, fără plafoane maxime. În funcţie de cât de repede se va obţine aprobarea statelor membre, sistemul actual de primire ar urma să fie revizuit în 2018, ceea ce, vorba europarlamentarei italiene Elly Schlein, una din coautorii propunerii, ar însemna o "revoluţie copernicană" în materie. Exact pentru că despre asta nu se vorbeşte la noi au putut să apară sperietori de genul celor amintite la începutul acestui text: Noua Dreaptă sau alţii ca ei nu se feresc să vorbească despre asta, doar că o fac în traducerea lor, iar ea tinde să se impună dacă nu există o variantă oficială şi dezbateri deschise.

Nu se cunoaşte nici ce poziţie are statul român faţă de ideea de integrare a refugiaţilor ca soluţie la deficitul intern de forţă de muncă, idee exploatată până acum (cu oarecare succes, dacă citim The Economist) de Germania, care a adus în doi ani peste 1,2 milioane de migranţi. Ar părea că ofensiva din 2015, cu tot cu pornirea cancelarului Merkel de a pedepsi statele care refuză refugiaţi, a mai pierdut un pic din viteză, fiindcă între timp s-a întâmplat Brexitul şi inclusiv în Germania au căpătat forţă parlamentară partidele care se opun imigraţiei, dar problema rămâne: în toate studiile normale despre economia europeană apărute în ultima vreme, ideea că influxul de refugiaţi va continua pe termen scurt, mediu şi lung şi că ea trebuie valorificată economic apare ca o certitudine. Şi nu numai că apare ca o certitudine, ci s-a decuplat tot mai mult de conjunctura războiului din Siria şi în general de ideea de război.

În primăvară, miniştrii de Finanţe ai G20 au lansat un Pact cu Africa, menit să susţină dezvoltarea economică a continentului negru (în subsidiar, de a mai stăvili imigraţia).

Institutul european de cercetări economice Bruegel admite însă, comentând iniţiativa, că migraţia din cauza războaielor de pe teritoriul african reprezintă doar o mică parte din migraţia totală, estimată la 500.000 de oameni pe an, iar dacă migraţia actuală spre UE reprezintă acum numai 0,1% din populaţia Europei, eanu va face decât să crească, ţinând cont că populaţia Africii va fi în 2050 mai mult decât dublă faţă de prezent, ajungând la 2,5 mld. oameni.

Un alt studiu Bruegel, publicat luna aceasta, conchide că nici trimiterea acasă a refugiaţilor cărora li se refuză acordarea de azil, nici trimiterea acasă a refugiaţilor actuali după terminarea războaielor nu sunt în interesul economiilor UE, întrucât costurile suportate acum cu găzduirea migranţilor se vor transforma în timp în câştiguri; în plus, studiul afirmă că oricum nu e realistă aşteptarea ca refugiaţii să se întoarcă în masă în ţările lor după terminarea războaielor, aşa încât recomandă agenţiilor de dezvoltare şi instituţiilor care se ocupă de ajutorarea ţărilor africane să nu facă din întoarcerea acasă a refugiaţilor obiectivul central al eforturilor lor. Noua Dreaptă şi ceilalţi n-au descoperit încă astfel de studii şi altele asemenea.

Dar şi mai bine era dacă le-ar fi descoperit autorităţile şi ar fi avut ele curajul vorbească primele despre ele.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici