COMENTARIU: Până unde poate merge UE cu intervenţia pe piaţa energiei

Unii se vor fi mirat când au văzut declaraţia din 29 august a ministrului german al economiei, Robert Habeck, care a spus că preţul gazelor va scădea imediat ce Germania reuşeşte să-şi umple depozitele de gaze.

503 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU: Până unde poate merge UE cu intervenţia pe piaţa energiei

COMENTARIU: Până unde poate merge UE cu intervenţia pe piaţa energiei

Habeck a admis că escaladarea preţurilor în ultimele luni are la origine atât speculaţiile companiilor care fac legea pe piaţa energiei, cât şi cererea mare din partea ţării lui şi a altor clienţi de pe continent care dau zor să-şi umple depozitele în pregătirea iernii.

Ulterior, presa a scos la iveală că de fapt chiar Germania a fost unul din motoarele actualei crize a preţurilor, întrucât peste vară şi-a trimis emisarii să cumpere gaze la orice preţ, oricât de mare, punând la bătaie miliarde de euro ca să-şi umple depozitele, în timp ce traderii n-au făcut decât să profite de ofertă şi să împingă preţurile cât mai sus posibil. Previziunea lui Habeck cum că preţurile vor scădea după ce Germania se întoarce înapoi din campania de cumpărături nu e însă adevărată: războiul din Ucraina nu se apropie nicidecum de sfârşit, Rusia tocmai a anunţat noi reduceri ale livrărilor spre Europa, gazele ruseşti ajung totuşi în Europa prin intermediari care le cumpără din Rusia şi le revând aici mai scump, iar campania de cumpărături de acum şi toate cifrele liniştitoare despre nivelul de umplere a depozitelor nu ajută cu nimic atâta vreme cât problema aprovizionării şi a finanţării ei la preţuri astronomice se va relua peste câteva luni.

La ora actuală, depozitele de gaze ale Germaniei sunt pline în proporţie de 83% şi vor ajunge la 85% la începutul lunii septembrie, iar obiectivul fixat de Berlin este ca nivelul de umplere a depozitelor să fie de 85% la 1 octombrie şi 95% la 1 noiembrie. Pentru comparaţie, purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, a promis după şedinţa de guvern din 31 august că „sunt peste 72% atinşi din perspectiva stocurilor deja acumulate şi că există un proces dinamic care va permite României nu doar să atingă cei 80% fixaţi pentru toamna acestui an, ci chiar să şi depăşească această ţintă”.

După datele Gas Infrastructure Europe, stocurile de gaze a Europei sunt acum de circa 80% din capacitate. Depozitele sunt acum pline 100% în Portugalia, 99,54% în Polonia, 91,54% în Franţa şi 90,8% în Suedia, tot restul ţărilor având încărcare sub 90%, inclusiv România, cu 72,69%. În ce priveşte consumul anual, acesta nu depăşeşte 300 TWh decât în Germania, Italia, Franţa, Ţările de Jos şi Spania, în timp ce majoritatea ţărilor au sub 200 TWh, inclusiv România, cu 122 TWh. Raportul dintre nivelul de încărcare a depozitelor şi consumul anual este cel mai bun în Suedia (0,76%), Belgia (3,94%) şi Portugalia (5,59%), în România este relativ acceptabil (19,4%, aproape ca în Germania cu 20,57%), iar cel mai rău stau Austria (64,37%), Slovacia (49,98%), Cehia (39,07%) şi Ungaria (36,55%). Pe ansamblul UE, raportul dintre nivelul de încărcare a depozitelor şi consumul anual este de 21,45%.

Economiştii de la institutul european Bruegel, printre primii care au abordat deschis tema reducerii voluntare a consumului de energie în Europa înainte de începerea războiului din Ucraina, cred însă că mai importantă decât nivelul de umplere a depozitelor este capacitatea ţărilor europene de a reduce suficient de tare consumul în aşa fel încât să treacă de sezonul rece cu depozitele de gaze pe care le au şi de a rămâne cu ceva în plus. În prezent, din cauza reducerii livrărilor din Rusia, chiar şi dacă depozitele ar fi pline 100%, ele ar putea susţine consumul ţărilor europene doar timp de cel mult trei luni. Mai mult, şi dacă n-ar fi întrerupte complet livrările din Rusia şi dacă nici n-ar fi o iarnă grea, depozitele ar fi golite complet până în martie dacă nu s-ar lua nicio măsură de reducere a consumului. Într-un scenariu în care nici n-ar mai fi importuri de gaz rusesc şi nici nu s-ar lua măsuri agresive de reducere a consumului, atunci chiar ar fi nevoie de raţionalizări ale energiei.

Iar mai departe, dacă Rusia taie livrările, iar Europa nu economiseşte gaze în iarna de acum, atunci la anul depozitele s-ar goli deja din noiembrie, estimează Oxford Institute of Energy Studies, pentru că dacă anul acesta importurile de GPL au permis ţărilor să-şi umple relativ repede depozitele, în 2023 pur şi simplu nu va mai fi suficient GPL pe piaţă în aşa fel încât Europa să se poată aproviziona ca acum înainte de venirea iernii. În asemenea condiţii, văzând că în afară de îndemnuri la reducerea consumului şi „solidaritate” cu ţările bogate prin strângerea curelei, UE nu le ajută cu nimic, unele ţări din Est au rupt rândurile şi au reînceput să caute pe cont propriu gaze din Rusia. Aşa a făcut Bulgaria, care a început la 30 august negocierile cu Gazprom, şi aşa a făcut Ungaria, care a semnat la 31 august un nou contract cu Gazprom pentru încă 5,8 milioane mc gaze pe zi, cu livrare în septembrie şi octombrie via Serbia, pe lângă livrările deja contractate.

Această rupere a rândurilor e explicaţia pentru care, după mai bine de jumătate de an de nepăsare şi lipsă de soluţii, conducerea UE a făcut un pas fără precedent, anunţând prin şefa CE, Ursula von der Leyen, o „intervenţie de urgenţă” pentru a aborda problema preţurilor pe termen scurt, cel mai probabil printr-o plafonare imediată, urmată în câteva luni de „o reformă fundamentală a pieţei de energie”. E de notat că mobilizarea conducerii UE a fost iniţiată nu de ţările bogate sau de birocraţia de la Bruxelles, ci de actuala preşedinţie cehă a Uniunii, care a convocat de urgenţă o reuniune a miniştrilor energiei şi a cerut pur şi simplu să fie fixat un preţ maxim al energiei pentru tot ansamblul UE, indiferent de provenienţa gazelor (spre deosebire de propunerea premierului italian Mario Draghi ca preţul să fie plafonat numai pentru gazele importate din Rusia, care ar fi stimulat şi mai tare speculaţiile de preţ cu gazul scos din Rusia de intermediari şi revândut în Europa).

„Reforma fundamentală a pieţei de energie” înseamnă cel mai probabil faimoasa decuplare a preţului electricităţii de cel al gazelor, în aşa fel încât la bursă preţul să nu mai fie decis zilnic de cei mai scumpi participanţi, adică de producătorii de energie din sursele cele mai scumpe (gaze), aşa cum e acum. Ideea a venit de la Spania şi Portugalia, primele şi singurele ţări cărora UE le-a permis până acum să-şi decupleze preţul electricităţii de cel al gazelor, cu argumentul că ambele pieţe au o interconectare redusă cu restul Europei, adică decizia lor n-ar fi riscat să influenţeze prea mult piaţa europeană. Dacă asta sună a grijă mai mare a conducerii UE pentru respectarea ortodoxiei pieţei decât pentru consumatorii din Europa, e pentru că într-adevăr aşa şi este. UE n-a intervenit până acum din convingerea că de structura şi funcţionarea unei pieţe nu trebuie să te atingi niciodată, că trebuie s-o tratezi ca pe un dat natural sau ca pe ceva sacru, indiferent cât de disfuncţională ar fi.

Acum însă, oficialii UE nu le mai pot spune pe de o parte europenilor că trebuie să strângă cureaua fiindcă e război, în timp ce pe de altă parte să lase complet libere exact acele speculaţii de preţ al energiei care, previzibil, au apărut tocmai fiindcă e război. Europenii pot vedea zilnic cum, graţie intervenţiei directe în mecanismul de formare a preţurilor, în Spania şi Portugalia preţul spot al energiei s-a distanţat de tot (193 euro/MWh) de cel de pe continent (între 246 euro în Suedia şi 636 euro în Franţa, trecând prin 586 euro în Germania sau 592 euro în România – preţurile pentru 1 septembrie). Spania şi Portugalia au plafonat şi subvenţionează preţul gazelor pentru producţia de energie, astfel încât în ansamblu preţurile rămân relativ joase. Aplicată doar la cele două ţări, ideea a avut ca rezultat o explozie a importurilor franceze de energie din Spania, cu alte cuvinte subvenţionarea de către contribuabilii spanioli a consumatorilor din Franţa. Aplicată însă la tot blocul european, ideea ar avea ca rezultat un mecanism mult mai echitabil de formare a preţurilor.

Ceea ce nu rezolvă însă ideile de intervenţie pe piaţă este chestiunea consumului. Toată lumea e de acord că orice mecanism care are ca rezultat reducerea preţurilor amână sau împiedică de fapt reducerea consumului, adică aplicarea singurei pârghii cu adevărat eficiente pe termen foarte scurt în Europa confruntată cu o potenţială penurie de gaze. Cum însă economia şi mai ales societatea Europei nu pot suporta în paralel şi şocul preţurilor, şi şocul unei reduceri a consumului peste iarnă, probabil că va mai dura ceva până ce vor cădea şi următoarele jaloane ideologice, după cel al ortodoxiei pieţei de energie. Conducerea UE ar putea ajunge astfel să decreteze că nu doar centralele nucleare, ci şi toate exploatările de cărbune şi gaze sunt de fapt permise „în tranziţia la economia verde” şi, tot cu titlu temporar, să elimine obligaţia de plată a certificatelor verzi, aşa cum propune acum viitorul premier britanic Liz Truss şi aşa cum a propus şi la noi partidul fostului premier Ludovic Orban.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
energie,
analiză,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici