Comisia Europeană aprobă fuziunea dintre Zalando și About You
Executivul Uniunii Europene a aprobat fuziunea, deoarece aceasta „nu ridică probleme de concurență, având în vedere impactul limitat asupra piețelor în care activează cele două companii”, se arată în comunicat.
În ciuda preluării, „un număr mare de alternative va rămâne disponibil pentru consumatori și branduri”, a adăugat Comisia Europeană, potrivit dpa.
În decembrie anul trecut, Zalando a anunțat că a lansat o ofertă de preluare a rivalului său About You. Retailerul online cu sediul la Berlin a oferit companiei About You 6,50 € pe acțiune, ceea ce însumează aproximativ 1,2 miliarde de euro.
Prin această fuziune, Zalando își propune să obțină o cotă mai mare din piața europeană online de modă și lifestyle.
Compania rezultată în urma fuziunii urmărește o creștere anuală medie a vânzărilor și a volumului brut de marfă între 5% și 10%, până în 2028.