Engie s-a retras din cursa pentru Distribuție Energie Oltenia. Cine mai vrea distribuția de electricitate din sudul țării?

Publicat: 07 10. 2025, 12:16

Negocierile exclusive dintre fondul de investiții care deține Distribuție Energie Oltenia (DEO) și grupul francez Engie pentru vânzarea companiei de distribuție a energiei electrice au eșuat, potrivit unor surse din piața energetică. Gigantul francez s-a retras din discuții, iar în prezent au mai rămas doi potențiali cumpărători interesați: Premier Energy și Electrica.

„Săptămânile trecute discuțiile s-au oprit, iar tranzacția, pe care piața o dădea destul de probabil să fie anunțată chiar în acest an, nu va mai avea loc”, afirmă sursele Economica.net, care explică și motivul: compania franceză s-ar fi reorientat spre o altă oportunitate de achiziție, pe o altă piață, apărută în timpul negocierilor.

Engie își dorește de ani buni să intre pe piața distribuției de energie electrică din România, dar toate încercările au eșuat până acum. A pierdut în fața Enel privatizarea Electrica Muntenia Sud, iar mai recent, în 2023, a fost aproape să cumpere CEZ Vânzare, care deservește 1,3 milioane de clienți, dar a pierdut și acea tranzacție în favoarea Premier Energy.

Ultimul activ CEZ din portofoliul Macquarie

Distribuție Energie Oltenia este ultimul activ important pe care îl mai deține în România grupul financiar australian Macquarie, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții la nivel global, care investește în infrastructură, energie și utilități. Macquarie a intrat pe piața din România în 2020, când a cumpărat întreg portofoliul CEZ – care includea capacități de producție regenerabilă, rețele de distribuție și furnizarea de energie – pentru suma de 961 de milioane de euro. În urmă cu doi ani, activele din sectorul regenerabil au fost vândute către grupul PPC (Public Power Corporation) pentru circa 1,2 miliarde de euro, iar compania de furnizare CEZ Vânzare a fost preluată de Premier Energy. Suma plătită în acest caz nu a fost făcută publică.

„Macquarie ar dori să vândă relativ repede și afacerea de distribuție din Oltenia, dar nu vor vinde cu orice preț, în niciun caz nu vor vinde la o valoare mai mică decât baza reglementată de active, cifrată undeva la circa 750 de milioane de euro”, spune sursa citată. Alte voci susțin că pretențiile ar putea ajunge chiar la un miliard de euro.

Cine ar putea cumpăra DEO

În lipsa Engie, doi potențiali cumpărători sunt luați în calcul de piață pentru preluarea Distribuție Energie Oltenia. Premier Energy, controlată de fondul ceh Emma Capital, are deja experiență în domeniul distribuției prin rețeaua pe care o operează în Republica Moldova și și-a consolidat recent poziția pe piața românească, achiziționând CEZ Vânzare.

Cealaltă companie interesată este Electrica, societate românească de stat, care administrează deja trei dintre cele opt zone de distribuție din România. Electrica a mai fost implicată în trecut, alături de Hidroelectrica și SAPE, într-o tentativă de achiziție a activelor CEZ, însă oferta lor a fost depășită atunci de cea a fondului Macquarie.

Electrica administrează deja trei dintre cele opt zone de distribuție a energiei electrice din România,  iar extinderea nu ar crea probleme de concurență dacă ar prelua și Distribuție Energie Oltenia. Distribuția de energie este un serviciu reglementat, fiind considerat monopol natural. În fiecare regiune operează un singur distribuitor, iar activitatea sa este controlată strict de stat.

DEO alimentează 7 județe

Parte din grupul Evryo (noul nume al operațiunilor CEZ România), Distribuție Energie Oltenia, alimentează mai mult de 1,5 milioane de consumatori din 7 județe: Dolj, Argeș, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Teleorman. Compania are aproximativ 1.500 de angajați, iar în 2024 a avut o cifră de afaceri de 1,57 miliarde de lei și un profit net de 260 milioane de lei.