Financial Times: Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană riscă să afecteze finanţarea companiilor alimentate prin Fondul European de Investiţii
Fondul European de Investiţii (FEI) este o instituţie relativ mică, având doar circa 400 de funcţionari, dar puterea sa financiară a alimentat un segment major al companiilor cu afaceri inovatoare (startup).
În perioada, 2011-2015, mecanismul Uniunii Europene a investit 2,3 miliarde de euro în 144 de fonduri pentru capital cu risc şi în alte entităţi similare din Marea Britanie, reprezentând peste o treime din investiţiile în companii de acest profil.
Michael Collins, director-adjunct al Institutului Invest Europe, atrage atenţia că importanţa Fondului European de Investiţii nu poate fi subestimată. „Este vorba de un investitor major în fondurile cu capital de risc şi în fondurile de creştere a capitalului în întreaga Europă. Reprezintă unul dintre, dacă nu cel mai mare investitor”, explică specialistul.
Rolul FEI a fost unul major în perioada post criza financiară din anul 2008. Acum, în contextul deciziei Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană, apar semne mari de întrebare privind impactul asupra acestui mecanism de investiţii. Charlotte Holloway, director în cadrul TechUK, a explicat pentru FT că „incertitudinea privind statutul FEI se face simţită în întreaga comunitate pentru tehnologie informaţională” din Marea Britanie.
Fondul European de Investiţii a fost creat de Uniunea Europeană în anii 1990 pentru a prelua atribuţii ale Băncii Europene de Investiţii. Spre deosebire de BEI, deţinută în totalitate de statele membre UE, EIF este rezultatul unui parteneriat public/privat, printre acţionari figurând bănci comerciale şi alte companii financiare.
Paul Shea, directorul companiei londoneze Beechbrook Capital, care oferă credite IMM-urilor din Marea Britanie şi din Europa, a primit fonduri prin FEI de trei ori. „Investiţiile au continuat şi după referendumul care a decis ieşirea Mariii Britanii din UE, iar noi apreciem mult acest lucru, dar presupun că nu se ştie dacă se va continua. Am un optimism moderat că se va găsi o modalitate de continuare”, a afirmat Paul Shea.
Londra încearcă de mulţi ani să stimuleze investiţiile în companii startup în domeniul tehnologiei informaţionale, pentru a concura cu firmele similare din zona Silicon Valley (SUA).
Citeşte şi: Lira sterlină, în cel mai lung şir de pierderi de după Brexit. Estimările experţilor până la finalul anului sunt alarmante
Citeşte şi: Marea Britanie critică Uniunea Europeană: Reacţia la criza imigranţilor a fost „lamentabilă”
Citeşte şi: Stephen Hawking avertizează că lăcomia ar putea să distrugă rasa umană: Dacă am renunţa la forţele care au contribuit la Brexit, invidia şi izolaţionismul, nu numai în Marea Britanie, naţiunile se vor putea uni
Citeşte şi: Grupurile de retail din Marea Britanie au înregistrat scăderi puternice după votul de ieşire din UE
Citeşte şi: Theresa May va merge la Varşovia pentru a discuta despre situaţia polonezilor din Marea Britanie
Citeşte şi: Infracţiuni motivate de ură, în creştere în Marea Britanie după referendumul din 23 iunie
Citeşte şi: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker: nu există un termen-limită pentru Marea Britanie privind iniţierea negocierilor Brexit
Citeşte şi: Lider al Partidului Conservator din Marea Britanie: Rezultatul referendumului, obligatoriu. Procedura Brexit, lansată înainte de 2020